Taxa pe prostia altora: asigurarea obligatorie a casei

Ştiai că locuinţa ta valorează 20 .000 de euro în caz că e luată de ape,  cade la cutremur sau se duce de râpă. Ştiai că de la anul trebuie să plăteşti 20 de euro chiar dacă ai buncăr? Cum să nu ştii, e lege!

După aproape 10 ani de amânări, legea asigurării obligatorii a locuinţei împotriva riscurilor catastrofale ar putea intea în vigoare de anul viitor. Asta nu înseamnă că sistemul va fi operaţional: infrastructura tehnică nu va fi gata, iar banii strânşi nu vor fi suficienţi nici măcar pentru reasigurare.

Pentru stat, miza financiară este să nu mai dea despăgubiri din buget în caz de inundaţii, alunecări de teren sau cutremur. Asigurătorii speră ca pe lângă poliţele obligatorii să vândă şi unele facultative. Pentru contribuabili, miza este zero: vor plăti un serviciu indiferent dacă au sau nu nevoie de el. 20 de euro pe an pentru o valoare asigurată de maximum 20.000 de euro. Dacă nu, amendă între 100 şi 500 de lei. Ieri, asigurătorii au încercat să convingă că asigurarea obligatorie nu este o taxă, ”pentru că nu este scumpă şi îi e de folos asiguratului”. Este o taxă! Iată de ce:

1. Faţă de celelalte poliţe obligatorii, RCA şi răspunderea managerială, asigurarea obligatorie a locuinţei nu acoperă un risc pe care asiguratul îl prezintă faţă de terţi.
2. Preţul poliţei nu este stabilit liber pe piaţă ci prin Hotărâre de Guvern. Nu trece nici măcar prin filtrul necesar pentru celelalte impozite: regulile teoretice de adoptare a Codului Fiscal.
3. Preţul nu este diferenţiat în funcţie de nivelul de risc. O locuinţă cu risc seismic, în pantă şi în zonă inundabilă plăteşte aceeaşi sumă ca o locuinţă nouă din centrul unui oraş.
4. Valoarea asigurată nu acoperă nevoile majorităţii contribuabililor, în schimb acoperă suma necesară reconstruirii caselor modeste, rurale, expuse la riscurile acoperite.
5. Companiile de asigurări nu vor concura între ele pentru a oferi servicil. Dimpotrivă, ele au constituit o comapnie comună (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor – PAID – la care sunt acţionari 13 asigurători: Clal, Astra, Groupama Uniqa (fosta Unita), City Insurance, Certasig, Ardaf, Generali, Carpatica Asig, Euroins (fosta Asitrans), Grawe, Credit Europe Asigurări şi ABC Asigurări). PAID va încheia poliţe, va plăti daune, va contracta reasigurarea internaţională (adică poliţa pentru cazul în care nu poate face faţă singură la un nivel mare al despăgubirilor) şi a anunţat că va cere bani de la buget pentru a-şi acoperi pierderile.

Taxe

E foarte simplu: muncim din greu pentru a castiga niste bani din care sa ne asiguram existenta si putin mai mult decat atat.

Muncim 8 ore pe zi pentru a produce suficient pentru tot ce avem nevoie. Poate am putea munci numai 2 ore. Sau 4. Unii muncim 10 sau 12 ore pe zi.

Asta inseamna ca daca nu as plati 50% taxe la stat (impozit pe profit, pe venit, TVA, accize, impozit pe masina, pe locuinta si incurand si pe respiratie) as putea sa castig aceeasi bani in 50% din timp.

Si asa, as putea sa castig 6 ore pe zi, ore pe care acum le smulg din viata mea si le petrec muncind pentru un stat care nu da niciodata nimic inapoi!

Iar 6 ore pe zi timp de 30 ani inseamna 10 ani de viata (luam in calcul numai perioada constienta din zi).

Calculul e simplu si rezultatul este o oroare: cam la fiecare 5-6 cetateni, statul consuma cu totul o viata de om.

Din 22 de milioane de oameni, putem spune ca statul ia echivalentul vietii a aproximativ 3 milioane.

Asta e genocid.

QED