România , tara care ar trebui desfintata. / “First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win” Mahatma Gandhi

Posts tagged ‘ONU’

Aurul cumpara pe oricine …


Anunțuri

Irak. Strigoii dintre râuri


”Irakul e o nebunie a lui Churchill, care a vrut să unească două puţuri de petrol, complet separate – Kirkuk şi Mossul, alăturând trei entităţi diferite: kurzii, şiiţii şi sunniţi”. Nu există definiţie mai strălucită şi mi-ar fi plăcut să vă spun cui aparţine, însă nu mai ştiu. O port cu mine, aşezată lângă alte câteva jaloane memorabile care mi-au marcat drumul în Orient. (Şi apropo: ce altceva e Kuweitul – pe care Saddam l-a atacat furibund în 1990, după lungul război cu Iranul – decât un puţ de petrol?)

Preocupaţi de primăvara arabă, de escaladarea conflictului iraniano-israelian, de evenimentle din Libia, iar acum de războiul civil din Siria, am uitat Irakul cu strigoii lui. Ce-a rămas în urmă, în decembrie 2011, după ce bocancul ultimului soldat american s-a ridicat de pe fosta Mesopotamie (“ţara dintre râuri”)? Instabilitate, ură, violenţe, aproape un million de orfani şi spectrul unui iminent război civil.

La 20 martie 2003, ora locală 5:33, s-au auzit la Bagdad exploziile primelor bombe. Peste comorile Sumerului şi ale Babilonului, şuierau tomahawkurile. Niciodată ca înaintea războiului din Irak opinia publică din marele oraşe ale lumii nu s-a exprimat mai vehement. Începând chiar cu americanii: din februarie 2003, zeci de mii de oameni s-au adunat pe dealul Capitoliului (”o minoritate vocală”, au declarat atunci autorităţile), strigând: “Bombardaţi Texasul, au şi ei petrol!”, purtând pancarte cu textul “Oare Iisus i-ar bombarda?”. Conform sondajelor, ”minoritatea vocală” depăşea 60 la sută din numărul cetăţenilor.

Începea, în martie 2003, un război declanşat de o uriaşă minciună, pe care responsabilii de atunci, memorialiştii de astăzi, nu pot s-o justifice. (Armele chimice pe care le căutau Aliaţii în Irak, erau probabil cele pe care tot ei le vânduseră, când Saddam le-a exersat pe iranieni. Cât despre cele nucleare, israelienii bombardaseră în 1981 centrala nucleară din Osirak şi ar fi aflat primii dacă irakienilor le-ar mai fi crescut, între timp, alta). George Tenet, şeful CIA în 2003, dă vina pe alţii. Are pe cine: începând cu vicepreşedintele de atunci, Dick Cheney (care l-a îmbrobodit rău pe preşedintele Bush), şi terminând cu Douglas Feeith, Richard Perle, neobositul Paul Wolfowitz, adjunctul secretarului de stat al Apărării din administraţia Bush-Junior. (Urma să se găsească un ţap ispăşitor, în persoana zisului Scooter Libby, şeful de cabinet al lui Cheney, pe care destui jurnalişti au avut umorul inovoluntar de a-l numi ”eminenţa cenuşie a Administraţiei” sau chiar ”artizanul războiului din Irak”. Preşedintele Bush a avut decenţa de a-i comuta pedeapsa cu puşcăria acestui măscărici tragic). Firma Halliburton a încasat 39,5 miliarde de dolari de pe urma războiului din Irak, fapt pentru care Cheney e cât se poate de relaxat când afirmă că nu are de ce să-şi ceară scuze pentru decizia politică din urmă cu zece ani. (E drept că nici ExxonMobil sau British Petroleum sau Chevron sau Shell n-au dus-o mai rău). Nemaivorbind de numeroasele firme de pază şi protecţie – în cap cu sinistra ”Blackwater” –  care au dat liber mercenarilor lor să toace populaţia fără somaţie.

Cine e, totuşi, învingătorul războiului din Irak? Dacă la 1 mai 2003 – când preşedintele W. Bush s-a grăbit să-şi declare ”misiunea îndeplinită” – ostilităţile dintre Aliaţi şi insurgenţii irakieni erau departe de final, iar perspectiva cât se poate de înceţoşată, astăzi se poate constata că principalul învingător e teocraţia şiită a Iranului. Dar asta e o altă poveste, pe care o vom povesti la lumina altui foc.

Actualul premier, şiitul Nuri al-Maliki, al cărui scaun se clatină serios, nu este – cum ar fi tentaţi unii să creadă, ”omul americanilor”. Nu este nici ”omul ayatollahilor” din Iran (ţară unde şi-a petrecut anii din exil cât n-a stat în Siria). Al-Maliki, la 63 de ani, e un personaj introvertit, suspicios, care n-a ieşit nici astăzi din logica de conspiraţionist în care şi-a petrecut aproape un sfert de veac din viaţă. Ca mulţi alţii, care au supravieţuit dictaturii brutale a lui Saddam Hussein, dar şi ororilor războiului, al-Maliki e bântuit de toţi strigoii confruntărilor, care se ridică deasupra Republicii ca aburul căldurii de iad. Primul ministru are probleme cu regiunea autonomă a kurzilor, care a început să-şi vândă petrolul fără apostila Bagdadului, cu manifestaţiile din ce în ce mai dese ale sunniţilor, cu grupurile înarmate care bântuie ţara, cu sărăcia-lucie, augmentată  de lipsa cronică a apei, într-un Irak care ar putea fi putred de bogat.

Octogenarul preşedinte (de etnie kurdă) Jalal Talabani e grav bolnav. Apropiatul său sfârşit poate aduce schimbări neaşteptate în actuala ecuaţie a Puterii (ambiţioasa sa soţie, Prima Doamnă, şi-a anunţat deja dorinţa de a-i succede).

Nuri al-Maliki conduce Irakul ”ca un capo”, după cum observă jurnaliştii de la The Economist). Regimul lui e minat de corupţie şi de încălcări grosolane ale drepturilor omului. Observaţiile acestea – altminteri corecte – ale unor occidentali get-beget nu ţin seama de esenţial: de cultura politică a zonei, unde unui dictator sângeros îi ia locul un alt dictator…

… N-aş mai putea să revăd Irakul. Strigoii lui revin şi în coşmarurile mele. E ca în poemul lui al-Sayyab: ”Străzi despre care se spune că nimeni nu mai revine pe ele, aşa cum nimeni nu mai revine de pe tărâmurile morţii…”

România,o ţară fără ROST…


“Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e usor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întâmplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.

Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.

Credinta. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.

Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.”

Timbrul de mediu din nou in instanta


In data de 22.01.2013 a fost prezentata forma noii legi privind Timbrul de mediu. Astfel, potrivit Ghidului timbrului de mediu, publicat de catre Ministerul Mediului, taxa se va aplica avand la baza principiul “poluatorul plateste”, deoarece se taxeaza in principal emisiile generate de masina. Timbrul de mediu vizează nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5). In cuprinsul Ghidului se specifica faptul ca timbrul de mediu va fi cu adevarat o taxa de mediu, pentru ca se calculeaza in principal in functie de emisia de CO2, emisie ce este luata in calcul in intregime pentru timbru, fata de 30% cat este prevazut in legea in vigoare. De asemenea, prin acest timbru de mediu se doreste stimularea innoirii parcului auto national pentru a ajunge, in urmatorii ani, la standardele de poluare pe care Uniunea Europeana le impune statelor membre

Forma taxei a starnit deja controverse in randul cetatenilor romani, ridicandu-se doua probleme majore: dacă mai poate fi atacata in instanta aceasta varianta a timbrului de mediu si dacă este legala prevederea potrivit careia pentru masinile ai caror proprietari care au obtinut in instanta restituirea taxei sau inmatricularea fara plata taxei se va percepe timbrul de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra acestora.
Mai poate fi atacata in instanta aceasta varianta a timbrului de mediu?

Raspunsul cu privire la aceasta intrebare este unul afirmativ, intrucat nici aceasta taxa nu are o varianta prin care sa fie eliminate total nelegalitatile. Desi se doreste aplicarea principiului „poluatorul plateste” forma timbrului de mediu atrage incalcarea normelor legale privitoare la dreptul de proprietate aparat atat de Constitutia Romaniei, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Observam ca, prin noua formula de calcul al timbrului de mediu, taxa creste foarte mult pentru autoturismele Euro 3 si Euro 4 si scade pentru autoturismele Non-euro, Euro 1 si Euro 2. Avand in vedere ca majoritatea tranzactiilor cu autoturisme au ca obiect autoturisme incadrate in normele Euro 3 si Euro 4, proprietarii acestora vor fi afectati in cazul in care vor dori sa instraineze autoturismul neputand dispune de atributele conferite de dreptul de proprietate. Circuitul civil este liber, iar prin stabilirea acestei limite se incalca si principiul liberei circulatii a marfurilor, prevazut de art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Opinia potrivit careia autoturismele Non-euro, Euro 1 si Euro 2 polueaza mai putin, intrucat au o durata de viata mai scurtă nu-si gaseste justificare, intrucat pot exista situatii in care posesorul unui autoturism non-euro sa circule cu acesta mai mult decat un posesor de autoturism Euro 3, astfel ca rezulta clar diferenta de poluare, principiul “poluatorul plateste” nefiind aplicabil in speta de fata.

 
Ce se intampla cu autoturismele ai caror proprietari au obtinut in instanta restituirea taxei sau inmatricularea autoturismului fara plata taxei?

Prevederea introdusa in cuprinsul Timbrului pentru mediu, potrivit careia se percepe timbrul de mediu la transcrierea dreptului de proprietate al autoturismelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxei pe poluare pentru autovehicule, precum și taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule. Aceasta prevedere este neconstitutionala si nu-si poate gasi aplicarea, intrucat legea nu poate retroactiva. Astfel, pronuntarea hotararii judecatoresti avea in vedere versiunea taxei auto la momentul inmatricularii autoturismului, iar inmatricularea acestuia s-a realizat potrivit prevederilor legale privitoare la inmatricularea autovehiculelor.
Trebuie avut in vedere ca sunt sanse sa nu mai existe identitate intre persoana careia i s-a restituit taxa si actualul proprietar al autoturismului, deoarece in decursul anilor acesta putand fi instrainat de mai multe ori. Nu se poate imputa cetateanului roman care a obtinut in instanta, in mod just, indreptarea unei grave erori legislative, sa plateasca pentru faptul ca legile anterioare nu au fost adoptate in conformitate cu prevederile europene si au condus la incalcarea dreptului Uniunii Europene. Aşteptăm cu interes aplicarea in practica a acestor prevederi după publicarea Timbrului de Mediu in Monitorul Oficial si adoptarea Normelor de punere in aplicare a acestuia.

 

Luând în considerare toate aceste aspecte, ajungem la concluzia ca Timbrul de mediu va continua sa incalce prevederile legale si va determina actionarea in instanta de catre cei care doresc inmatricularea unui autoturism in Romania si carora li se va percepe acest timbru.

Chavez a murit: Vinovat, suspectul de serviciu – SUA


Moartea liderului de la Caracas, Hugo Chavez, in urma cancerului de care sufera din 2011, a provocat un raspuns dur din partea vicepresedintelui Nicolas Maduro, care a reluat acuzatiile la adresa SUA.

In opinia lui Maduro, inamicii Venezuelei, atat „interni cat si externi” l-au „infectat” cumva pe Chavez cu cancer. Coincidenta sau nu, succesorul desemnat al lui Chavez, care se afla deja in campanie electorala dupa moartea acestuia, a expulzat un diplomat al ambasadei americane la Caracas, care ar fi incercat sa obtina sprijin militar pentru o lovitura impotriva Guvernului.

Teza lui Maduro nu este noua. SUA erau „suspectul de serviciu” al lui Hugo Chavez, care folosea orice prilej pentru a ataca America.

In urma cu aproximativ un an, insusi Chavez acuza Statele Unite ca au dezvoltat o modalitate de a imbolnavi de cancer liderii Americii Latine, dupa ce presedintele argentinian, Cristina Fernandez de Kirchner, a anuntat ca a fost diagnosticata cu aceasta boala.

„Nu ar fi ciudat sa fi dezvoltat o tehnologie pentru inducerea cancerului si nimeni nu a aflat de asta pana acum … Nu stiu, ma gandesc si eu”, a spus Chavez, intr-un discurs televizat adresat soldatilor dintr-o baza militara.

„Dar este foarte, foarte, foarte ciudat … este un pic dificil sa explici asta, sa gasesti un motiv, inclusiv folosind legea probabilitatilor”, a continuat atunci liderul venezuelean.

Mai multi lideri de stanga din America Latina au fost diagnosticati in ultimii ani cu diferite tipuri de cancer: Chavez, Fernandez, presedintele paraguayan, Fernando Lugo, presedintele brazilian, Dilma Rousseff si fostul lider brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva.

Mai mult, Chavez i-a avertizat si pe alti lideri regionali sa se fereasca, mentionandu-l in special pe prietenul sau, presedintele bolivian, Evo Morales: „Va trebui sa avem mare grija cu Evo. Ai grija, Evo!”.

„Fidel (Castro – n. red.) mi-a spus intotdeauna: Chavez, ai grija. Acesti oameni au dezvoltat tot felul de tehnologii. Esti foarte neglijent. Ai grija ce mananci, ce iti dau ei sa mananci…un ac mic si te injecteaza cu cine stie ce”, povestea atunci Chavez.

Hugo Chavez a murit.


 

Hugo Chavez a murit
Hugo Chavez, presedintele Venezuelei, a murit, marti, dupa o lunga lupta cu cancerul, a anuntat guvernul sau. Chavez avea 58 de ani.

Anuntul a fost facut de vicepresedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, vizibil emotionat. Alaturi de Maduro, la conferinta au participat alti lideri politici, dar si militari ai Venezuelei, informeaza BBC.

Mai devreme, vicepresedintele anuntase ca Chavez sufera si de o puternica infectie respiratorie si ca trece „prin cele mai dificile ore ale sale”. Tot atunci a anuntat ca guvernul a decis sa expulzeze un oficial al ambasadei americane, deoarece planifica sa destabilizeze tara. Vicepresedintele l-a acuzat pe oficial de spionaj.

Chavez nu mai aparuse in public de cand s-a intors in Venezuela, luna trecuta, dupa ce fusese in Cuba pentru o noua runda de tratament impotriva cancerului.

La Caracas si in marile orase din Venezuela mii de oameni au iesit in strada pentru a-l comemora pe cel care le-a fost presedinte timp de 14 ani. Vicepresedintele Maduro a ordonat armatei sa iasa in strada, pentru a preveni o degenerare a manifestului populatiei.

Vocea Americii Latine

Chavez, unul dintre cei mai vizibili, vocali si controversati lideri din America Latina, a castigat presedintia Venezuelei in 1998. El castigase de curand un alt scrutin prezidential in octombrie 2012, insa nu apucase sa-si preia oficial mandatul din cauza starii de sanatate.

In luna mai a anului trecut, el parea sa fi invins in lupta cu cancerul, dupa doua operatii si mai multe runde de chimioterapie.

Cu toate acestea, in decembrie 2012 el a anuntat ca are nevoie de o noua operatie pentru care se va deplasa in Cuba. Atunci el si-a numit vicepresedintele, Nicolas Maduro, drept succesor in cazul in care se va pune aceasta problema.

Ce urmeaza

Chavez a schimbat Venezuela intr-un mod fundamental, dandu-le putere si milioanelor de oameni saraci care se simtisera pana atunci marginalizati si exclusi. Dar regulile impuse de el au dus totodata si la divizare mai adanca a societatii.

Moartea sa va aduce cu siguranta incertitudine in randul populatiei, care acum trebuie sa-si gaseasca drumul fara figura centrala a liderului ei.

Constitutia Venezuelei prevede ca, in cazul mortii presedintelui, trebuie organizate alegeri in 30 de zile, timp in care interimatul este asigurat de vicepresedinte.

La alegeri cel mai probabil se vor infrunta actualul vicepresedinte Nicolas Maduro, pe care Chavez l-a desemnat ca succesor, cu Henrique Capriles Radonski, un tanar guvernator care a candidat si la alegerile din octombrie 2012 impotriva lui Chavez.

Insa au existat mai multe dezbateri pe acest capitol din Constitutie in ultimele luni, avand in vedere boala lui Chavez care l-a pus in imposibilitatea de a-si exercita functia, astfel incat este imposibil de prezis cum va avea loc aceasta tranzitie.

Paradoxul islandez: au testat plăcintele pentru carne de cal, dar nu au găsit niciun fel de carne în interior


În contextul scandalului cărnii de cal, islandezii au testat dacă plăcintele lor cu carne nu au asemenea conţinut. Ei au dat peste o veste bună şi una proastă: nu există nici carne de cal, dar vestea proastă e că plăcintele nu au niciun fel de carne.

Autoritatea pentru Alimentaţie din Islanda a testat plăcinta cu carne de la companie Gaedakokkar, o firmă specializată în produse de calitate şi care pe piaţă sunt numite “naturale”. Autorităţile au dorit să afle dacă aceste preparate nu conţin cumva carne de cal. Astfel, ei au ajuns la o concluzie pozitivă prima oară: nu era nicio urmă de cal. Partea proastă e că nu exista niciun fel de carne, după cum a declarat un reprezentant islandez, citat de “Wall Street Journal”.

Etichetele produselor promiteau faptul că există 30% carne de vită, dar agenţia suspectează acum că ceea ce reprezintă umplutura este un fel de proteină vegetală, dar încă nu s-a confirmat acest lucru.

Gaedakokkar a primit astfel o lovitură puternică. Firma există din 1999, iar până acum a fost respectată. Cu toate acestea, acum magazinele au început să arunce produsele acestora, iar patronii sunt nemulţumiţi. Magnus Nielsson, şeful companiei, a declarat că Agenţia pentru Alimentaţie (MAST) a intrat într-un singur magazin, au testat o singură plăcintă, iar acum îi distrug afacerea.

Nielsson a declarat pentru “Wall Street Journal” că “suntem o companie mică şi încercăm să facem tot ce putem. Am testat producţia noastră şi am descoperit că modul în care amestecăm carnea de vită, în mod manual, nu este destul de unitar şi se pot produce erori”.

Nielsson a mai spus că la începutul firmei, Gaedakokkar folosea doar carne pentru toate produsele sale, dar criza financiară i-a forţat să utilizeze şi proteine vegetale pentru a umple conţinutul. Ei au folosit de asemenea şi proteine din soia în chiftelele lor pentru a reduce costurile.

Nor de etichete