România , tara care ar trebui desfintata. / “First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win” Mahatma Gandhi

Posts tagged ‘sanatate’

Genocid romanesc


Cei care se ocupă de dosarele medicale pentru străinătate propun să fie nominalizate de experţi mai multe spitale.

Pentru a găsi mai repede clinici în afara ţării pentru cei care au nevoie de tratament, legea ar trebui modificată: în loc de trei clinici, cum se prevede acum, ar trebui să fie nominalizate şi zece. Aceasta este propunerea pe care şeful Direcţiei de Sănătate Publică din Bucureşti o are pentru îmbunătăţirea legii care reglementează tratamentele în străinătate.

Alţi experţi spun că dotarea spitalelor româneşti ar rezolva o parte din probleme. „Trebuie actualizată tehnologia de vârf”

Prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie:

„Circuitul dosarelor pentru tratamentul în străinătate s-ar putea restrânge dacă în spitalele de referinţă din ţară s-ar actualiza tehnologia de vârf. În serviciile de bronhologie din ţară se simte nevoia de aparatură de ultimă generaţie. Transplantul pulmonar nu se poate realiza în România din motive tehnice sau din cauza lipsei donatorilor. Persoanele care au indicaţie de transplant pulmonar obţin aprobare de la Ministerul Sănătăţii pentru clinicile în străinătate, însă listele sunt foarte lungi, iar aşteptarea este de lungă durată”.

Conf. dr. Daniel Popescu, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti:

„Comisiile de specialitate ar trebui să nominalizeze mai multe clinici din afara ţării pe care să le comunice DSP-urilor, în loc de trei cât propun a – cum. Astfel şansele să meargă totul mai repede ar fi mult mai mari. De multe ori retrimitem şi a doua oară cereri la alte clinici pen tru a se putea alege cel mai mic preţ din ofertele date. Clinicile nu răspund pentru că nu sunt obligate”.

Prof. dr. Mircea Cinteză, fost ministru al sănătăţii, senator:

„Voi propune în această sesiune parlamentară un proiect de lege prin care voi solicita să se decidă anual ce proceduri salvatoare de vieţi se vor face în România. Avem o lipsă severă de aparatură, însă avem şi aparatură în care s-au investit mulţi bani şi care nu e folosită fiindcă nu se prevăd fonduri. Se încep proiecte fără ca altele în care s-au investit sume uriaşe să fie finalizate.”

BIROCRAŢIE DUSĂ LA EXTREM

Aşteaptă o aprobare de 4 ani

Andrei Mihăilă are 4 ani şi de tot atâta timp părinţii lui se chinuie să-l ducă la tratament în afara ţării. Suferă de talasemie majoră şi singura lui şansă să trăiască normal este un transplant de celule stem, imposibil deocamdată în România.

Dosarul cu actele care justifică operaţia a fost depus la Direcţia de Sănătate Publică Prahova prima dată la jumătatea anului 2006.

„După doi ani de aşteptări, am aflat că dosarul s-a pierdut, aşa că am depus unul nou. De patru ani ne tot chinuim cu birocraţia. Acum un an au trimis solicitări către trei clinici însă nu a răspuns decât una din Ungaria, care a cerut 200.000 de dolari. Nu era suficient. Acum au trimis la alte clinici, din Franţa, Italia. Ne-au spus că tratamentul pentru el costă mult şi d-asta se întârzie atât însă, chiar dacă sunt de la ţară, eu tot mă lupt pentru copilul meu”, spune cu hotărâre Nicoleta, mama lui Andrei.

Băieţelul ei supravieţuieşte acum doar datorită transfuziilor de sânge pe care le face la fiecare două săptămâni, la Bucureşti, şi perfuziilor pe care mama lui i le face noaptea.

Petiţie pentru românii care au nevoie de tratamente în străinătate!

„Evenimentul zilei” a iniţiat o petiţie pentru a schimba soarta românilor care au nevoie de tratamente în străinătate. Unii mor înainte de a le primi, alţii la scurt timp după ce ajung să beneficieze de ele.

Două prevederi legislative ar trebui schimbate urgent:

1. Discriminarea (aprobarea unui dosar se face în funcţie de vârsta bolnavului, vechimea dosarului şi preţul tratramentului);

2. Obligativitatea de a identifica trei clinici dintre care Ministerul Sănătăţii să o aleagă pe cea mai ieftină, ca la licitaţie (procedură greoaie, care conduce la întârzieri, uneori fatale).

„Evenimentul zilei” cere Ministerului Sănătăţii să renunţe la aceste prevederi legislative care condamnă la moarte mulţi români cu boli grave!

Pentru a semna accesaţi petiţia online sau decupaţi talonul din ediţia tipărită şi trimiteţi-l la adresa Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2 Bucureşti, cu menţiunea Evenimentul zilei, campania „Birocraţia care ucide”. Petiţia va fi depusă şi la Consiliul pentru Combaterea Discriminării.

Anunțuri

Birocraţia care ucide


Reprezentaţii ONG-urilor se luptă cu ministerul să schimbe legile strâmbe privind tratamentele în afara ţării.

Lupta cea mai acerbă pentru drepturile românilor care au nevoie de tratamente în străinătate au dus-o până acum organizaţiile neguvernamentale. „Bunii samariteni” strânşi în Asociaţia „Salvează Vieţi” sunt printre cei mai virulenţi.

De când au înfiinţat anul trecut asociaţia, au mers aproape lună de lună la Ministerul Sănătăţii (MS) pentru a cere schimbarea legilor aberante care funcţionează, însă fără succes, pentru moment. Din interacţiunea cu nume roşii bolnavi care le cer ajutorul, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, două din membrele active ale asociaţei, ştiu însă foarte clar ce ar face lucrurile să meargă mai bine.

Cum comentaţi criteriile de se lecţie a dosarelor (se acordă punctaje după vârsta, costurile tratamentului etc.)?
Oana Gheorghiu:
Indiferent de justificările pe care oficialii din MS le aduc introducerii acestor criterii, sunt lucruri peste care nu putem trece: vârsta – criteriu total discriminatoriu şi de neacceptat într-o ţară membră a UE, dreptul la viaţă este consfinţit de Constituţie, indiferent de vârstă; reintegrarea şi re inserţia: adică statul îi ajută doar pe cei care vor putea plăti impozite. Cam la asta se rezumă, nu? Costul – din nou un criteriu de neacceptat. Ce vină are un om că boala de care suferă nu se poate trata în ţara lui, căreia i-a plătit impozite şi că tratamentul e scump?

Faptul ca fondurile sunt limitate nu poate justifica introducerea unor criterii atât de aberante. Statul are obligaţia să asigure asistenţă medicală, iar fondurile limitate ţin mai mult de proasta lor gestionare. Ca exemplu: 40% din dosarele de tratamente în străinătate privesc cancere ale sângelui (leucemii, limfoame Hodgkins).

Cu toate astea, statul roman preferă să dea milioane pe transplanturi în stră inătate, deşi înfiinţarea registrului donatorilor neînrudiţi şi dotarea centrelor de transplant din România ar costa mai puţin şi ar ajuta mai mulţi bolnavi. Şi acesta e doar un exemplu.

Ce probleme aţi sesizat la nivelul direcţiilor de sănătate publică?
Carmen Uscatu:
Problemele sunt foarte grave. Lipsa profesionalismului angajaţilor duce la blocarea dosarelor luni şi chiar ani buni. Cererile către clinicile din afară se trimit uneori în limba română, pe numere de fax uneori greşite, nu se verifică niciodată dacă cererea de ofertă a fost primită în străinătate. Angajaţii DSP-urilor nu discută cu clinicile din străinătate pentru că nu cunosc limbi străine. În plus, ofertele primite din afară nu pot fi comparate, pentru că nu se cer oferte de preţ complete.

EFECTE TRAGICE

Morţi după ce au făcut transplanturi târziu

Dragoş Croitoru, Nicolae Vladu, Marian David, Ionela Linte, Claudiu Voicu. Toţi aveau diverse forme de cancer al sângelui şi au murit anul trecut pentru că au ajuns prea târziu la tratament în afara ţării. Un caz strigător la cer este cel al lui Marian. Avea doar 28 de ani când a murit.

Timp de cinci ani a fost plimbat de medicii din România. „Nimeni nu ne-a spus că pentru boala lui există varianta transplantului în afara ţării. Am aflat întâmplător, după ce am văzut un caz similar la televizor”, povesteşte cu amărăciune Andreea Stamatin, prietena care i-a fost alături lui Marian până la sfârşit. Într-un târziu, tânărul a ajuns la transplant în Israel.

„Dacă am fi ajuns cu doi ani mai devreme, şansele lui erau altele. Fiindcă era foarte slăbit, nu a rezistat după transplant. Medicul de acolo chiar mi-a spus că nu mai vrea să primească pacienţi din România, fiindcă vin în stadii foarte avansate”, mai spune tânăra.

Tărăgănarea dosarelor din cauza regulilor birocratice condamnă la moarte mulţi tineri. „Pentru Dragoş Croitoru, Nicolae Vladu, Marian David, Ionela Linte, Claudiu Voicu, care au murit, statul român a cheltuit circa 600.000 de euro,” comentează reprezentanţii „Salvează Vieţi”, care cred că banii au fost „aruncaţi” fiind daţi prea târziu.

Petiţie pentru românii care au nevoie de tratamente în străinătate!

„Evenimentul zilei” a iniţiat o petiţie pentru a schimba soarta românilor care au nevoie de tratamente în străinătate. Unii mor înainte de a le primi, alţii la scurt timp după ce ajung să beneficieze de ele.

Două prevederi legislative ar trebui schimbate urgent:

1. Discriminarea (aprobarea unui dosar se face în funcţie de vârsta bolnavului, vechimea dosarului şi preţul tratramentului);

2. Obligativitatea de a identifica trei clinici dintre care Ministerul Sănătăţii să o aleagă pe cea mai ieftină, ca la licitaţie (procedură greoaie, care conduce la întârzieri, uneori fatale).

„Evenimentul zilei” cere Ministerului Sănătăţii să renunţe la aceste prevederi legislative care condamnă la moarte mulţi români cu boli grave!

Pentru a semna accesaţi petiţia online sau decupaţi talonul din ediţia tipărită şi trimiteţi-l la adresa Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2 Bucureşti, cu menţiunea Evenimentul zilei, campania „Birocraţia care ucide”. Petiţia va fi depusă şi la Consiliul pentru Combaterea Discriminării.

Sute de timişoreni îşi cer banii cheltuiţi în spitale


Sute de timişoreni care şi-au plătit din propriul buzunar intervenţiile medicale îşi cer banii înapoi de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş.

Majoritatea pacienţilor au suferint intervenţii în străinătate, iar acum cer CJAS Timiş să li se returneze banii. „În 2009, un număr de 216 cetăţeni români s-au tratat în străinătate şi au solicitat rambursarea cheltuielilor”, a declarat Mariana Mocioalcă, purtător de cuvânt al instituţiei.

Reprezentanţii CJAS Timiş spun că, în total, suma revendicată este de 864.000 de lei. „Pacienţii s-au tratat în Ungaria, Germania şi Franţa, unii de cancer, alţii de hernie de disc sau operaţii de cataractă. Între ei se regăsesc şi persoane care au făcut chimioterapie, dar şi mame care au născut”, a mai precizat Mocioalcă.

Vasile Cosma, în vârstă de 81 de ani, este unul dintre timişorenii care aşteaptă rambursarea banilor de mai bine de nouă luni. „M-am operat în Germania, iar intervenţia, pe care a suportat-o fiica mea, a costat 6.000 de euro. În luna aprilie anul trecut, am depus la CJAS Timiş dosarul pentru a ni se rambursa banii, însă până acum nu am primit niciun răspuns legat de solicitare. Intervenţia a avut loc în luna martie 2009”, spune Vasile Cosma.

Şapte pacienţi şi-au primit banii înapoi

Pe de altă parte, un număr considerabil de bolnavi care îşi cer înapoi banii cheltuiţi pe medicamente şi proteze s-au tratat la Spitalul Judeţean din Timişoara. Potrivit Lianei Dacilescu, purtătorul de cuvânt al spitalului, este vorba de 45 de pacienţi, iar sumele respective trebuie achitate din fondurile proprii ale spitalului.

„Anul trecut au fost depuse 45 de dosare de rambursare a banilor folosiţi de pacienţi pentru medicamente şi materiale sanitare pe perioada cât au fost internaţi în spital. 26 de dosare au fost soluţionate, iar şapte pacienţi au primit banii, suma totală fiind de 5.000 lei. Alte 19 dosare se află în curs de soluţionare, în sensul că oamenii sunt pe o listă de aşteptare, pentru momentul când vom avea banii disponibili”, a declarat Liana Dacilescu. Restul solicitanţilor au fost respinşi, pentru că nu au întocmit dosare complete.

Cele mai mici sume revendicate sunt de 200 de lei, bani cheltuiţi pe medicamente, iar cele mai mari sunt de ordinul a câteva mii de lei. „Cele mai mari solicitări sunt de aproximativ 7.000 de lei. Sumele acestea sunt în cazul pacienţilor care au avut nevoie de implanturi (tije, proteze). Unii bani vin pe programe naţionale, dar dacă un pacient nu doreşte să fie pus pe lista de aşteptare până se primesc aceste implanturi, îşi cumpără el şi după aceea ne solicită să restituim banii”, a mai declarat Dacilescu.

Andrada Petrescu şi-a rupt piciorul în iarna lui 2009 şi a plătit 300 de euro pentru tija care a ajutat-o să meargă din nou. Tânăra de 30 de ani spune că nu s-a gândit să recupereze banii, fiind mult prea fericită că a scăpat cu bine din această poveste. „Am plătit tija zăvorâtă după ce medicul mi-a explicat care sunt procedurile prin care mi se poate fixa fractura. În varianta clasică, cu placă şi şuruburi, ar fi durat mai mult vindecarea ş recuperarea”, conchide Andrada Petrescu.

INFORMAŢII UTILE

Ce trebuie să conţină dosarul

Pacienţii care plătesc pentru intervenţiile medicale din spitale pot să îşi recupereze banii dacă depun un dosar, care trebuie să conţină referatul întocmit de medicul curant şi aprobat de medicul şef de secţie, chitanţele şi facturile (copie) care să ateste că s-au achiziţionat materialele sanitare şi medicamentele pe durata internării şi o cerere către conducerea spitalului. Dosarul complet va fi depus la Registratura spitalului unde s-au tratat.

Mafia industriei farmaceutice


Prea multe psiho-medicamente sunt prescrise pentru stări care ar putea fi combătute prin tratamente diferite. Acest lucru se întâmplă atât din cauza presiunilor venite din partea unor industrii farmaceutice care inventează în fiecare zi noi afecţiuni, transformând în maladii tulburările cele mai comune, cât şi a nerăbdării celor care nu reuşesc să depăşească greutăţile vieţii şi cred că le pot suporta mai uşor înghiţind o pilulă. Astfel, se înghite pilulă după pilulă pentru anxietate, stare proastă de spirit, agitaţie sau tristeţe. Circuitul este alimentat de o cercetare psihiatrică finanţată în întregime de companii farmaceutice care, inevitabil, experimentează medicamente.

Psihiatrul britanic Peter Tyrer , o autoritate în domeniu, profesor de psihiatrie de comunitate la ‘Imperial College di Londra şi director al ‘British Journal of Psychiatry’, este de părere că cercetarea oferă ”o viziune parţială a terapiilor disponibile pentru tulburări psihice, în timp ce este nevoie de studii independente, care să evalueze medicamentele fără prejudecăţi şi care să ia în considerare şi alte opţiuni de tratament”, îl citează revista italiană L’Espresso, care i-a luat un interviu, preluat de Agerpres.

Tyrer crede că singura posibilitate pentru a normaliza mania globală a psiho-medicamentelor stă în cercetarea independentă, un subiect pe care îl va aborda la 28 septembrie, la Verona, în Italia, cu prilejul unei conferinţe privind informaţia independentă asupra psiho-medicamentelor. Aceasta pentru a sfida industria farmaceutică pe două fronturi: tendinţa companiilor de a extinde piaţa transformând în patologii trăsături de caracter precum timiditatea sau melancolia şi o evaluare fără prejudecăţi a instrumentelor celor mai eficiente de înfruntare a maladiilor grave precum depresia sau chiar schizofrenia. Care să ia în calcul însă instrumentele nefarmacologice precum psihoterapia şi intervenţia în social.



Profesorul britanic a precizat că a publicat recent un studiu preliminar privind eficienţa ”nidoterapiei”, o abordare care prevede adecvarea mediului la necesităţile pacientului, schimbarea lucrurilor care îl înconjoară, a timpilor săi de viaţă, a modului de interacţiune. Şi nu viceversa. Dacă viaţa generează dificultăţi, este mai bine să se schimbe aspectele mai degrabă decât să se intervină farmacologic pentru a schimba creierul pacienţilor. Este vorba de o medicină bazată pe pacient, nu pe adecvarea bolnavului la mediu, ci a mediului la cerinţele celui care suferă. Un drum complex, care trebuie să aibă clar în vedere că a calma un pacient agitat nu înseamnă a-l vindeca.

Cauza pentru care majoritatea studiilor de astăzi privesc medicamentele este una economică. Fără sprijinul companiilor este dificil să faci studii care pot costa şi 500.000 de dolari. 95% din cercetarea farmacologică este finanţată de industrii, a precizat Tyrer. În acest fel intervin însă condiţionările, adesea invizibile. Sectorul psiho-medicamentelor este deosebit de delicat, deoarece în psihiatrie diagnosticul nu este clar ca în medicină. Există atât de multe medicamente în comerţ încât este greu să înţelegi care funcţionează cu adevărat şi de aceea e nevoie de multă prudenţă atunci când apare pe piaţă un nou medicament, potrivit psihiatrului britanic.

Interesul principal al companiilor este acela de a extinde piaţa, transformând în patologii situaţii pentru care nu este indicat un tratament farmacologic. Eventual bazându-se pe un raţionament care astăzi este dominant chiar pe lângă medici. Dar nu este aşa, în opinia lui Tyrer. Dacă un principiu activ, de exemplu, face persoanele mai puţin introvertite acest lucru nu face din introvertire o maladie. În trecut, antipsihoticele erau definite tranchilizante majore şi serveau în esenţă la a calma. Astăzi se încearcă să se transforme melancolia în depresie iar timiditatea în fobie socială. Este vorba de tulburări foarte răspândite. Companiile farmaceutice sunt preocupate de bugetele lor şi sunt foarte mulţumite să afirme că 5% din populaţie suferă de fobie socială. Dar este numai punctul lor de vedere, subliniază Peter Tyrer.

Psihiatrul britanic a dat şi exemple: senatorul republican Chuck Grassley din Iowa s-a angajat să investigheze corupţia unor case farmaceutice şi a dezvăluit numeroase înşelăciuni. Un caz recent priveşte un studiu privind tratamentul cu antidepresivul excitalopram aplicat pacienţilor cu ictus şi cu risc de depresie, publicat în revista ”Jama”. S-a descoperit că autorul a ţinut ascunse finanţările primite de la compania producătoare a medicamentului. Datele supraevaluau tratamentul farmacologic comparativ cu alte terapii.

Rareori se întâmplă să se ia măsuri împotriva acestor medici. Charles Nemeroff, care răspunde de departamentul de Psihiatrie de la Emory University a fost constrâns să-şi dea demisia pentru că nu a declarat finanţările primite de la compania producătoare a unui aparat pentru stimularea nervului vag ca tratament împotriva depresiei şi pentru alte cercetări.

Companiile se străduiesc să fructifice la maximum medicamentele înainte de scadenţa licenţei iar miza în joc este foarte mare. Îşi pot permite să plătească despăgubiri dacă ceva nu merge bine. De exemplu, un medicament ca olanzapina, un antipsihotic de nouă generaţie, a provocat un puternic contencios şi a fost în centrul unor acţiuni în justiţie pentru folosirea lui la pacienţi în vârstă la care creşte riscul de accidente cerebro-vasculare sau pentru folosirea la bolnavi de demenţă. Ea reprezintă însă o puternică sursă de venituri pentru compania producătoare în aşteptarea scadenţei licenţei, în 2011.

În opinia psihiatrului britanic, companiile trebuie să fie obligate să publice datele de care dispun şi atunci când rezultatele sunt contrare aşteptărilor. Faptul că se fac publice doar studiile care au avut succes distorsionează evaluările asupra medicamentelor. De asemenea, trebuie confruntate terapii diferite. Psihiatria de comunitate, de exemplu, a demonstrat în mare măsură că o abordare psihosocială poate avea aceeaşi eficienţă ca medicamentele.

Nor de etichete