Mioriţa – comentariu literar

Mioriţa este una dintre cele mai răspândite balade populare româneşti, fiind prezentă în diferite variante în toate zonele ţării. Balada surprinde în versuri câteva din caracteristicile poporului român, cum ar fi predispoziţia pentru crimă şi minciună, laşitatea, schizofrenia sau alcoolismul, care le sunt inoculate tinerilor ţării de la vârstă fragedă, pentru a avea un comportament demn de ştirile de la ora 5.

Poezia începe cu descrierea pleonastică (se cobor la vale) a 3 ciobani care vin toamna cu oile de la munte. Mulţi cretini critici literari spun că cei trei reprezintă poporul român. Vă daţi seama de gradul de cultură şi civilizaţie al românului mediu dacă are ca reprezentant un cioban. Să vedem provenienţa celor 3 muşchetari: 2 sunt moldoveni (moldovean şi vrâncean) şi unul minoritar ungur (ungurean), deci o combinaţie letală. Care combinaţie ni se dezvăluie în continuare când aflăm că, trecând peste diferendele de opinie legate de autonomia ţinutului secuiesc, vrânceanul şi cu maghiarul vor să comită tradiţionalele crimă şi jaf împotriva moldoveanului.

Oierul moldovean are o premoniţie când observă unele tulburări digestive la una din oile sale (iarba nu-i mai place). Într-un acces de schizofrenie sau beţie accentuat de însingurarea prelungită de peste vară, ciobanul iniţiază o conversaţie cu mioara în cauză. În irealitatea propriei mizerii, tânărul român crede că oaia îi şi răspunde, atenţionându-l asupra intenţiilor neortodoxe ale colegilor de ciobănie.

Moldoveanul, lipsit de orice urmă de curaj, se resemnează rapid la ideea morţii. Fiind laş, nu are nici cea mai mică intenţie de a se lupta pentru dreptate. Această atitudine este cea mai caracteristică poporului nostru, popor care ar trebui să aibă ca motto: “las’ că merge şi-aşa”. Oierul dă instrucţiuni oii (dumbass) legate de înmormântarea sa. Imediat după asta, îndeamnă bietul animal să mintă tot ce mişcă spunându-le că s-a însurat. Plin de trufie şi mândrie prostească, el gognează minciuna, zicând mioarei că va trebui să spună că el, deşi cioban prost, s-a însurat cu o crăiasă şi a avut nuntă de fiţe.

În continuare, ciobanul îndeamnă oaia să mintă şi propria lui mamă, ceea ce este de-a dreptul trist. Episodul mamei îi prilejuieşte baciului o scurtă autodescriere. Astfel, el, oier plecat de 3 luni la munte, care nu a făcut o baie ca lumea în viaţa lui, se consideră “Feţişoara lui / Spuma laptelui / Mustăcioara lui / Spicul grâului”. Pe dracu.

Mi-e ruşine că fac parte din poporul care are ca şi poezie reprezentativă porcăria asta.