Luam lectii de la evreul comunist Tismaneanu?

Vladimir Tismăneanu. Susţinător al lui Băsescu. Om cu glagorie despre ruptura de comunism. Şi, mai ales, departe stătător, în America. Iată dialogul meu de final de an 2009.

„Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu?”

Reporter: Să spunem că am votat Geoană. Tu? Băsescu. De ce? Unde-ai greşit? De ce te urăsc?
Vladimir Tismăneanu: Sincer vorbind, n-am votat decît simbolic, ori, mai precis spus, în gînd. Nu mai sînt cetăţean român de pe vremea cînd, în urma ameninţărilor cu moartea, prin 1985, am renunţat la ea. Însuşi Ceauşescu a semnat decretul. Mă tot gîndesc să-mi reiau cetăţenia, e multă birocraţie, dar cred că o voi face anul viitor (2010). L-am susţinut pe Băsescu pentru că nu minte. Pentru că este el însuşi.

Pentru că are un proiect de renovare a unei societăţi bolnave de duplicitate, impostură şi corupţie. Pentru că a fost atacat din toate părţile, mai ales după ce a condamnat comunismul. Pentru că în aproape patru ani de colaborare am văzut că este loial. Deci nu am greşit, cred că am ales bine. Mi-e teamă că tu ai greşit. Priveşte cît de penibil a reacţionat Geoană după înfrîngere. Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu? Mă urăsc pentru că nu tac, pentru că am memorie, pentru că înţeleg să mă comport în consens cu acea etică a neuitării despre care a scris Monica Lovinescu.

Rep.: Loial? Numai cu cine îi convine, totuşi. Şi-a trădat de-a lungul timpului toţi partenerii, de la Roman la liberali, consilierii, Convenţia Democratică etc.
V.T.: Mai degrabă aş spune că a tot fost abandonat, ba chiar trădat (bizantinismul rămîne o maladie a vieţii politice naţionale). Cînd doi foşti consilieri prezidenţiali, soţ şi soţie, oameni care au lucrat direct cu Traian Băsescu vreme de opt ani, ajung să-l atace direct şi indirect, inclusiv în presa lui Dan Voiculescu şi a lui Dinu Patriciu, nu ştiu dacă Băsescu este cel care trădează. Vă asigur că eram gata să scriu că Elena Băsescu nu este un nou Nicu Ceauşescu (veţi concede că mă pricep puţin la subiectul Nicu şi socialismul dinastic). Traian Băsescu m-a descurajat spunîndu-mi că se va afirma că el mi-a cerut-o. Ceea ce ar fi fost total fals. „Ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură?“

Rep.: Liiceanu-Patapievici-Tismăneanu. Cum pot înghiţi că Băsescu şi-a tras vilă în Mihăileanu, că fii-sa a ajuns europarlamentară, că Udrea a fost ministru, că Ridzi, omul lui, a finanţat campania micuţei Băsescu?
V.T.: Două rele nu fac un bine, dar nu pot uita că ceea ce evoci tu aici este o bagatelă comparat cu mega-escrocheriile României postcomuniste. Nu văd de ce Elena Băsescu nu ar avea dreptul să fie europarlamentară, ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură revărsat la adresa ei?

Rep.: Tatăl EBA, preşedintele adult, a dictat ca membrii PD-L (un procent calculat) să voteze cu EBA. O societate normală ar trebui să-i condamne şi pe marii moguli care fură meşteşugit şi masiv. Cum face Băsescu. Dar tot societatea aia nu poate fi surdă la micii şmecheri care-şi fac avantaje. Cum a făcut Băsescu.
V.T.: Nu trăiesc în România, dar chiar mi se par disproporţionate aceste reacţii umorale. Dispreţul resentimentar face ravagii, înjosindu-i în primul rînd pe cei care îl practică. În plus, felul cum a fost atacată continuu Elena Băsescu (permiteţi-mi să-i folosesc numele real) ţine de o misoginie larvară care mă stupefiază. Nu vă place candidatura ei, este OK. Dar nu trebuie ucisă în efigie. A făcut studii, a citit cărţi, a crescut într-o familie unde se discută politică de dimineaţă pînă-n miez de noapte. Nu este şi fiul lui Sarkozy angajat în politică? Nu se numeşte premierul grec Papandreu, fiul lui Andreas (el însuşi premier în anii ’80) şi nepotul lui Gheorghios Papandreu (premier în anii ’60)? Eu aş prefera să examinăm performanţa ei ca europarlamentar, să ne ocupăm de lucruri cu adevărat semnificative.

„Băsescu este uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult“”

Rep.: Sînt eu? De ce să votez „răul cel mai mic“?
V.T.: Nu, Traian Băsescu nu este „răul cel mai mic“. A promis că va ţine cont de raportul comisiei pe care am condus-o şi a făcut-o. A condamnat un regim ilegitim şi criminal, ridicîndu-şi contra sa toţi lacheii, nemernicii, poltronii şi escrocii. Evident, Băsescu nu e perfect. Nimeni nu este. Este un personaj uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult. Cîtă vreme adversarii săi se comportă de o manieră isteroid-infantilă. Traian Băsescu a numit comisii pe teme vitale, a citit concluziile lor, încearcă să le aplice. Are o viziune, o strategie, o constelaţie de obiective. Cînd îl votăm pe Băsescu, votăm un proiect, nu doar un om.

Rep.: Am puterea. Ordon arestări. Le ascult telefoanele. Îşi merită soarta, sînt nişte ticăloşi. Asta-i Justiţia? Nu-s ca şi judecătorii corupţi, fără personalitate, dînd după bunul plac verdictele?
V.T.: Nu vom putea extirpa corupţia fără probe. De-aici şi paradoxul luptei împotriva corupţiei: riscul de a utiliza metode care să ne păteze mîinile. Este o mare provocare să ştii să nu cazi în această capcană a unui iacobinism justiţiar. Pe de altă parte, fără o revoluţie a legalităţii, România se scufundă în marasmul complicităţilor sordide.

„A fost învins”

Rep.: Sînt în trustul lui Vântu sau Voiculescu. Am cîntat pentru Băsescu. Jurnalist-blogger, de ce mă simt prizonierul opţiunii mele? De ce nu sînt liber, deşi liber am fost în a înjura?
V.T.: Eşti unde poţi să fii, în trustul pe care tranziţia noastră atît de alambicată l-a făcut aproape invincibil. Spun aproape pentru că, iată, a fost învins. Libertatea ţi-o construieşti. Dacă decizi să fii prizonier, vei fi. Decizi să nu îngenunchezi, vei sta în picioare.

Rep.: Plec de la Voiculescu. Mă duc unde? La Vântu? La Patriciu cel cu ziare apolitice? La Sârbu „dansez pentru tine“?
V.T.: Te duci acolo unde-ţi spune conştiinţa. Nu merită să ţi-o vinzi pentru cîţiva dolari (găuriţi ori nu). Te duci acolo unde nu ţi se spune ce să scrii. Unde nu eşti sclav.

„Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu”

Rep.: Ce-i de făcut? Mi-e foame.
V.T.: Ţi-e foame fizică? Ţi-e foame de adevăr? Ţi-e foame de dreptate? Există foame şi foame. Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu.

Rep.: De ce sînt imoral, ştiind adevărul?
V.T.: Pentru că nu ai legat adevărul de sufletul tău. Cînd vor comunica între ele ştiinţa şi conştiinţa, vei înceta să fii imoral.

Rep.: De ce trebuie să mint ca să-mi iau bucata de pîine?
V.T.: Pentru că nu ai găsit locul unde acest lucru nu face parte din „fişa postului“. Îţi doresc să cauţi şi să găseşti. Sînt convins că există un asemenea loc.

„Smerenia este o mare virtute absentă”

Rep.: De ce voi fi şomer, fără viitor, oricine ar fi la putere?
V.T.: Întrucît nu ai aflat ce poţi face cu şi din tine. Eşti plin de posibilităţi, dar ai hotărît să le ignori. Nu Puterea îţi dă o slujbă, ci aptitudinile tale, voinţa de a fi tu însuţi.

Rep.: De ce s-a furat şi-n SUA, de ce preamarii lumii n-au idei miraculoase?
V.T.: Pentru că nu s-a inventat (har Domnului!) paradisul terestru. Pentru că sîntem mai mult sau mai puţin păcătoşi. Pentru că smerenia este o mare virtute absentă. Dar prefer de un milion de ori o societate imperfectă precum cea din SUA uneia care se vrea substitut pentru împărăţia divină. Nimic mai primejdios decît ersatz-ul mundan al transcendenţei. Mi-e teamă de fanaticii palizi care ne condamnă la fericire.

Rep.: De ce se pleacă lumea lui Putin şi Rusiei?
V.T.: Pentru că există o teamă contagioasă de război, iar Rusia a arătat că nu se teme să comită agresiuni. La care se adaugă un fel de masochism occidental, o patimă de autoflagelare care i-a făcut pe atîţia intelectuali să-i aclame pe Stalin, Mao şi Castro. Ba unii, precum filosoful francez Alain Badiou, i-au aplaudat pînă şi pe demenţii khmeri roşii.

„Ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik„

Rep.: De ce ai plecat din ţară la timp?
V.T.: Am părăsit România „cu moartea în suflet“ în 1981. Lăsam în urmă o familie iubită, o mamă adorată, prieteni dragi. Dar simţeam că dacă rămîn voi muri. De furie, de plictis, de revoltă, de greaţă.

Rep.: De ce ţara asta e de căcat şi Băsescu un dictator?
V.T.: C’est toi qui l’a dit. Nu sînt de acord: ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik, iar Băsescu nu este un dictator. Este o ţară plină de paradoxuri, iar Băsescu este un lider democratic.

„Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu «dictator»”

Rep.: El a impus un model: dacă nu eşti cu el, ca el, eşti ignorat sau, mai rău, condamnat la neputinţă. E un soi de dictatură invizibilă. El ascultă telefoanele. Uite o suspiciune. El e în continuă ceartă, ca apoi să facă nişte compromisuri de neiertat. Cel cu PSD.
V.T.: A fost un compromis inevitabil, dar nu unul putred. Nu exista soluţie viabilă de guvernare atunci, deci s-a ajuns la coaliţii, cu un substrat moral îndoielnic. Politica, s-a spus de atîtea ori, este arena compromisului. Important este să ştii să-ţi păstrezi busola valorică. Una este să accepţi o mare coaliţie şi alta să defilezi la Timişoara, tu, vajnic liberal, braţ la braţ cu candidatul PSD la funcţia supremă în stat. Dacă nu aş crede aceste lucruri, dacă aş socoti România drept un caz incurabil de degenerescenţă morală şi politică, nu m-aş ocupa de această ţară în scrierile mele. Nu există nici o ţară care să merite să fie privită ca un loc al pierzaniei definitive.

Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu „dictator“. L-au lansat Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Adrian Severin, l-au diseminat Mircea Dinescu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Crin Antonescu şi Cornel Nistorescu. Nu mai vorbesc de Vadim şi Becali, aceşti atleţi ai pluralismului.

Rep.: România este incurabilă? 50% din români au votat proiectul Băsescu, de acord, dar ceilalţi 50%? Au votat un alt proiect.
V.T.: Cred că trebuie să ne eliberăm de complexele de inferioritate şi de tentaţia autovictimizării. România nu este incurabilă. Incurabili sînt cei care încearcă să inducă acest gen de fatalism suicidar. Nimic serios nu se poate întemeia pe discursul excluziunii şi al stigmatizării. Tocmai aici e problema: coaliţia Grivco nu a avut alt ingredient decît ura pentru proiectul Băsescu. Or, ura nu zămisleşte nimic solid. Resentimentul generează doar flegmă, oftică, ranchiună. Primii care s-au trezit la realitate după ce-au pierdut au fost politicienii UDMR. Acum începe noaptea Sfîntului Bartolomeu în PSD. N-aş vrea să fiu în pielea sărmanului Mircea Geoană, un bun diplomat, însă un lamentabil politician. Este o mare provocare pentru Traian Băsescu, la acest ceas istoric, să construiască acel pol de centru-dreapta cu care se identifică, de fapt, atîţia dintre români. Cred că va urma o trezire a spiritelor lucide din PNL şi că vom asista la mari schimbări şi în acea formaţiune.

„Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant”

Rep.: De ce, de 20 de ani, trăim viaţa altuia?
V.T.: Trăim, de fapt, propria noastră viaţă, dar ni se întîmplă să ignorăm acest lucru. O aflăm de obicei în situaţii de ananghie, de criză existenţială. Ne confruntăm atunci subit cu un abis şi ne dăm seama că despre noi a fost vorba tot timpul.

Rep.: De ce să mor eu ca să vină o lume mai bună?
V.T.: Nimeni nu-ţi (mai) cere să te sacrifici pentru viitor. Asta o făceau comuniştii şi naziştii. Lumea cea bună, dacă există, este cea în care trăim. O poţi descoperi, asemenea lui N. Steinhardt, chiar şi într-o celulă de închisoare. Depinde doar de tine să nu fii nefericit.

Rep.: Cine mă va folosi în continuare?
V.T.: Nimeni, dacă vei şti să nu te laşi manipulat. Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant. Dar pentru a nu fi mijloc, omul trebuie să-şi apere libertatea. Un dar cu care venim pe lume şi pe care riscăm mereu să-l pierdem.

Propaganda sionista de tot rahatul

Inglorious Basterds e o mizerie de film propagandistic care sugereaza ca la un moment dat, vreodata , in istorie … nemtii au fost speriati de sobolanii sionisti . Minciuna!

Comunitatea internaţională a trădat Gaza

Comunitatea internaţională a trădat poporul din Gaza, nereuşind să pună capăt blocadei israeliene pentru a permite reconstrucţia, arată un raport a 16 grupuri pentru apărarea drepturilor omului.

Raportul susţine că Israel încală legile internaţionale, prin instituirea unei „pedepse colective” cu blocada nediscriminatorie asupra Gaza – pedepsindu-i pe toţi pentru acţiunile unora.

Autorităţile israeliene au permis intrarea în Gata a doar 41 de camioane cu materiale de construcţii de la sfârşitul războiului din ianuarie, arată raportul, care subliniază necesitatea a mii de astfel de transporturi pentru a repara casele.

„Puterile mondiale au eşuat şi chiar au trădat cetăţenii obişnuiţi din Gaza,” declara Jeremy Hobbs, director al Oxfam International .

Raportul, produs de 16 organizaţii internaţionale şi europene umanitare şi pentru drepturile omului, a fost emis pentru a coincide cu prima aniversare a ofensivei israeliene.

Reconstrucţia Fâşiei Gaza, unde trăiesc 1,5 milioane persoane, a fost zădărnicită de blocada israeliană ce opreşte materialele precum cimentul sau oţelul să intre în regiune, în pofida unui ajutor promis de miliarde de dolari.

Crucea Roşie arată că enclava este permanent ameninţată să rămână fără servicii sanitare, de apă sau electricitate.

Raportul mai cere UE să acţioneze imediat şi concret pentru ridicarea blocadei. Se arată că 90 procente din populaţie nu are electricitate timp de 4-8 ore pe zi. Calitatea apei este de asemenea o preocupare pentru ONG-uri.

Basescu, Rosia nu-i a lu mata!

Am privit de mai multe ori reacția lui Adriean Videanu surprinsă ieri de camerele de luat vederi în momentul în care, audiat fiind de Comisia de specialitate, a fost luat prin surprindere de tinerii care au intrat în sală cu bannerul pe care scria ”Roșia Montană nu e de Vi(n)deanu”.

(video cu Videanu mușcându-și limba, pe realitatea.net)

Și-a întrerupt propoziția, a respirat, și-a mușcat limba și a înghițit în sec. Pentru câteva clipe a fost precum una din pietrele care se prelucrează la Marmosim, combinatul atât de drag lui, mai exact: înmărmurit. A fost momentul în care a realizat că Roșia Montană nu e jucăria lui. Nici a lui Băsescu și nici a lui maică-sa. La fel cum nu sunt nici Oravița, Certej, Săcărâmb, Brad, de fapt, toți Munții Apuseni, Lăpușna sau Baia-Mare, locurile unde cartelul canadian al aurului are licențe de exploatare cu cianuri.

Și a mai realizat un lucru. Că în România mai sunt oameni care visează să lase copiilor lor niște munți și ape curate nu doar niște conturi în bancă și o viață printre halde de cianuri. Mai mult, că acești oameni sunt dispuși să lupte până la capăt pentru visurile lor. Că sunt oameni care nu pot fi duși de nas cu minciuni ieftine și discursuri demagogice.

***

Îmi permit o paranteză. În vara anului trecut am organizat o tabără de jurnalism la Roșia Montană. Într-o după-amiază încinsă am ajuns cu studenții în curtea lui Eugen David, președintele de la Alburnus Maior. Eugen tocmai se întorsese de pe deal, cu o căruță de fân. Cu o furcă lungă de lemn dădea fânul pe claie, doar în pantaloni scurți, cu spatele și bustul ars de soare. După ce și-a terminat treaba s-a scuturat, și-a aprins o țigară și a început să vorbească cu studenții. Despre modul în care se votează în Parlament. Despre fracțiunile din diferitele partide. Despre foști și actuali miniștri. Despre miliardarii americani John Paulson, Thomas Kaplan și George Soros, acționari direct sau indirect la RMGC, compania care intenționează să exploateze cu cianuri aurul de la Roșia. Despre evoluția bursei din Toronto și modul în care un demers, o scrisoare ori o declarație făcută în România se răsfrâng asupra valorii acțiunilor din megapolisul canadian. În câteva minute, omul care tocmai terminase de ridicat una din zecile de clăi de fân ale acelei veri a ținut, cu țigara în colțul gurii, un imposibil de imaginat curs de politică, geo-politică, istorie contemporană și economie la un loc.

***

Ei bine, domnule Videanu, pe acești oameni nu-i mai puteți înșela. Pe acești oameni îi acuzați degeaba de ignoranță, pentru că sunt mai informați decât 90% dintre absolvenții actuali ai diferitelor facultăți din România. Și acești oameni sunt din ce în ce mai mulți. Și nu cereți renumărarea lor. În ciuda toxicității mesajelor livrate pe bani grei în mass-media, vor fi și mai mulți la fiecare renumărare. Și din ce în ce mai deciși să-și apere visurile lor.

Iar acești oameni știu deja că:

– românii se vor alege doar cu resturile ”festinului” de la Roșia Montană, iar grosul banilor se vor regăsi în conturile celor câtorva miliardari canadieni, americani, israelieni și a slugilor lor din România;

– că cifrele vehiculate nu reprezintă beneficiile statului român, ci dimensiunile furtului care se pune la cale;

– că din Roșia Montană nu au unde să plece; și asta nu doar pentru că acolo se află mormintele părinților, bunicilor și stră-străbunicilor lor, ci pentru că pornirea proiectului de la Roșia Montană se va extinde precum holera peste toți Apusenii;

– că nimeni nu are dreptul în numele unui interes exclusiv privat să decidă ce vor să facă cu viața lor.

– că soarta Roșiei Montane nu poate fi decisă de declarațiile lui Videanu, Boc sau Băsescu ori de expertizele ”specialiștilor” tocmiți de RMGC pri PD-L.

Domnule Videanu, domnule Boc, domnule Băsescu, nu de ”armata” lui Vanghelie momită cu mici și bere trebuie să vă temeți, ci de oamenii cărora vreți să le furați visurile, cărora vreți să le călcați sub roțile excavatoarelor demnitatea, cărora vreți să le scoateți părinții din morminte. Cărora vreți să le otrăviți viitorul copiilor.

Habar nu am dacă pe la înaltele școli de partid pe care le-ați frecventat ați învățat și poezii. La școlile astea, ale muritorilor de rând, era însă o poezie care făcea parte din lecturile obligatorii. Și pe care până și elevii mediocri reușeau s-o memoreze. E scrisă, pe la 1894, de unul George Coșbuc (nu știu dacă ați auzit de el, că n-a jucat în”naționala” de fotbal a României). E o poezie care se adresează exact celor ca dumneavoastră. Vă dedic două strofe din ea, s-o aveți în minte când mergeți mai departe cu crima de la Roșia:

”De-avem un cimitir in sat,

Ni-l faceți lan, noi boi în jug,

Și-n urma lacomului plug

Ies oase, și-i păcat!

Sunt oase dintr-al nostru os;

Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos

Din case goi, în ger și-n vant,

Ne-ați scos și morții din mormânt;

O, pentru morți și-al lor prinos

Noi vrem pământ!

***

N-avem puteri și chip de-acum

Să mai trăim cerșind mereu,

Că prea ne schingiuiesc cum vreu

Stăpâni luați din drum!

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt

Să vrem noi sânge, nu pământ!

Când nu vom mai putea răbda,

Când foamea ne va răscula,

Hristoși să fiți, nu veți scăpa

Nici în mormânt!”

***

Murim, si mor ai nostri.

BY CABRAL

De cand ma stiu urasc spitalele. Pentru mirosul lor, din cauza durerii fiecarui om ce-a trecut pe-acolo, durere ce pare sa ramana incremenita si suspendata ca fumul de tigara intr-o incapere fara ferestre, urasc sa fiu acolo, sa stau acolo. Cand m-am tavalit ultima oara cu motorul vroiau sa ma interneze pentru doua zile, genunchii-mi erau praf, coatele la fel, palma stanga era carne vie, ligamentele incrucisate de la laba piciorului drept rupte aproape 100%, eram sifonat sanatos. Cand am auzit de internare m-am codit si m-am foit pan-am reusit sa fug (cum am fugit va spun alta data, e de rasu-plansu’!).

Am umblat ceva prin spitale, slava Domnului, nu prea mult! De cate ori mi-am rupt capul cu ocazia grozavelor si superbelor accidente de motocicleta, hai la spital! Cu ocazia celor cateva raceli groaznice din ultimii ani, hai la spital! Cand cu santierul… hai la spital, sa ne facem antitetanosul si sa scoatem aschiile infipte prin diverse si suspecte suprafete dermice… astea fiind vizitele cvasi-fericite.

Cand fostul meu socru a decedat (odihneasca-se linistit!) am fost alaturi de Lua, cat am stiut si putut, am trecut prin spital. Si acolo n-a mai fost loc nici de fun, nici de misto-uri cu asistentele, nici de vaicareli de barbat exhaustiv si cu chef de vaicareala… pentru ca acolo se murea. Nu intalneai decat spirite crunt sufocate in trupuri costelive, nu vedeai decat oameni care-si mangaiau suflete pereche, sau mame, tati, surori, care se zvarcoleau intr-un final dureros.

Spitalele noastre sunt gauri negre, paduri intunecate si reci, pline de copaci strambi si urati, populate de spirite costelive, locuri unde aia cu coasa pe umar se plimba in voie.

Si cand spui “Romania” si mai adaugi si “spital”, deja simti faldul giulgiului mortii cum te atinge si-ti infioara carnea pe tine.

Sistemul sanitar de la noi are nevoie de ajutor. De acelasi fel de ajutor de urgenta de care are nevoie un pacient cu puls zero, cu picioarele amputate si cu sangele scurs aproape tot din corp.

Pentru ca mor oameni. Degeaba. Pentru ca doctorii sunt epuizati si infometati, prost platiti si desconsiderati. Pentru ca asistentele au varianta de a-ti da o gura de apa doar si numai daca ai in mana intinsa o hartie de 10 lei, sau au varianta de a trai in saracie, cu buzunarele goale dar facand ce este corect. Si revin… pentru ca mor oameni. Oamenii nostri. Colegii, parintii, fratii si surorile, prietenii nostri. Murim noi.

Da, mi-a plecat un prieten. De tot. A luptat cat a putut, dar in ultima vreme a vazut numai halate albe care-si ridicau umerii a neputinta. Acea strangere a umerilor in sus si spre gat, strangerea neputintei. A neputintei lor, a sistemului din care fac parte, a neputintei dotarilor spitalului, a neputintei tuturor care ar trebui sa faca din aceasta schimonoseala scumpa o normalitate sanatoasa.

Bai, ne auziti? Noi murim pe-aici, fi-v-ar girofarele-alea de coloana oficiala transformate in girofare de salvare ce va duce catre intuneric!

Tokes, îmbiat să protesteze, în 1989, de doi ziarişti canadieni

Ziariştii canadieni Rejean Roy şi Michel Clair au venit pe ascuns în România cu câteva lui înainte de Revoluţie pentru un interviu cu pastorul Laszlo Tokes. După 20 de ani, cei doi cred că interviul i-a dat curaj pastorului să se opună regimului comunist

 

Rejean Roy şi Michel Clair, doi ziarişti canadieni, au venit în mare secret în România, cu câteva lui înainte de Revoluţie, pentru a vorbi cu pastorul Laszlo Tokes, fără ştirea Securităţii. Cei doi au pornit de la Montreal spre România, pe rute diferite, pentru a nu li se lua urma. Rejean Roy, reporter la Radio Canada, a venit cu avionul la Bucureşti, iar apoi a luat trenul spre Timişoara, unde urma să se întâlnească cu un alt canadian, Michel Clair, în scopul realizării unui interviu cu pastorul Laszlo Tokes.

La rândul său, Michel Clair, care fusese ministru în provincia Quebec, a luat avionul de la Montreal la Viena, iar de acolo s-a deplasat cu maşina în Ungaria, într-un orăşel de lângă Balaton, unde erau planificate întâlniri cu diverşi mediatori şi cu un translator, pentru a stabili ultimele detalii înainte de intrarea în România. Michel Clair fusese în Ungaria şi în 1988, la un schimb cultural ungaro-canadian organizat de soţia sa. Interviul a avut loc în apartamentul lui Tokes din Timişoara, pastorul criticând dur regimul Nicolae Ceauşescu.

//

Securistul Radu Tinu s-a tăiat cu cuţitul auzind interviul

Dezvăluirea este conţinută în filmul documentar „Umbra lui Dracula – Povestea reală din spatele revoluţiei române”, al regizorului Arpad Szoczi. Securitatea nu a aflat nimic de interviul secret din casa lui Laszlo Tokes, explică regizorul.

Deşi îi urmăreau constant pe cei doi canadieni, informatorii Securităţii nu au reuşit să dovedească nimic concret. „Radu Tinu (la acea vreme adjunct al şefului Securităţii în judeţul Timiş – n.r.) mi-a spus că atunci când a văzut interviul, difuzat la televiziune în Canada, era acasă, în bucătărie, şi s-a tăiat la mână cu un cuţit”, spune regizorul Arpad Szoczi. „L-am întrebat dacă l-a deranjat. Mi-a răspuns că a fost «un semn rău». A sunat imediat la Bucureşti.

Pe de altă parte, Tinu mi-a mai povestit ceva, care tind să cred că este adevărat. Mi-a spus că atunci când a fost în închisoare, după Revoluţie, unul dintre colegii lui de celulă era un fost asistent al lui Nicolae Ceauşescu.
Cu câteva săptămâni înainte de Revoluţie, acesta s-a dus cu Ceauşescu la Moscova, pentru a participa la o întâlnire cu Mihail Gorbaciov. Şi i-a spus: «Tovarăşe, aş vrea să vin la Moscova în ianuarie, ca să discutăm despre situaţia politică. Şi Gorbaciov i-ar fi răspuns: «Ştii ceva, hai să aşteptăm până în ianuarie, să vedem cine va fi atunci la putere»”, explică regizorul.

„Am avut un impact major în viaţa lui Laszlo Tokes”

Cei doi realizatori ai interviului sunt convinşi că interviul secret din 1989 a fost totuşi unul dintre motivele care au dus la izbucnirea Revoluţiei la Timişoara. „Cred că am avut un impact major în viaţa lui Laszlo Tokes. Iar el a avut un mare impact asupra istoriei comunităţii sale, a ţării sale şi a Europei de Est într-un fel”, afirmă Michel Clair, la prezentarea filmului la Berlin.

Regizorul Arpad Szoczi este convins că filmul său aduce elemente noi despre evenimentele din 1989.

„Am adus ceva nou prin acest film, pentru că niciodată până acum nu am vrut să vorbesc despre această misiune secretă. În urmă cu doi ani am auzit că se pot verifica dosarele de la Securitate. Această poveste m-a chinuit ani de zile, şi pe mine, şi pe cei care au participat la propriu. Când am aflat că pot să fac această cercetare, am început să-i sun pe toţi cei care au fost implicaţi, ca să-i întreb dacă vor să mă ajute. Toţi au acceptat”, spune regizorul.

Palestinieni morţi, sursă de organe pentru Israel

Armata statului evreu a recunoscut că a dispus, în urmă cu un deceniu, prelevarea de cornee, piele şi oase de la militanţii decedaţi.

Yehuda Hiss, fostul director al Institutului de Medicină Legală Abu Kabir, de lângă Tel Aviv, a admis – într-un interviu acordat antropoloagei americane Nancy Scheper-Hughes – că în instituţia menţionată au fost prelevate organe de la palestinieni decedaţi, fără acordul familiilor acestora.

„Am început să recoltăm cornee. Orice s-a făcut a fost neoficial. Niciodată nu s-a cerut permisiunea familiei” celui decedat, spune Hiss, în interviul din 2000, al cărui conţinut a fost prezentat, duminică seară, de televiziunea de stat iraniană Press TV.

În apărarea tabloidului„Aftonbladet”

Potrivit cotidianului britanic „The Guardian”, Nancy Scheper-Hughes a decis să dea publicităţii interviul luat lui Yehuda Hiss pentru a face lumină în acest caz, despre care a scris, în august, şi tabloidul suedez „Aftonbladet”. Atunci, statul evreu a negat vehement acuzaţiile privind prelevarea de organe de la palestinieni morţi, calificându-le drept „antisemite”.

Autorităţile israeliene au mers chiar mai departe şi au cerut Suediei să îşi ceară scuze pentru articolul din ziarul „Aftonbladet”, dar au fost refuzate de oficialii de la Stockholm. Tensiunile dintre cele două state l-au determinat pe ministrul suedez de externe, Carl Bildt, să îşi anuleze vizita pe care urma să o efectueze în Israel, în septembrie.

Armata israeliană a confirmat informaţiile din interviu, însă a făcut o precizare importantă: „Activitatea (prelevarea de organe de la palestinieni – n.r.) s-a încheiat acum un deceniu şi nu se mai desfăşoară de atunci”. Yehuda Hiss i-a spus lui Nancy Scheper-Hughes că persoanele care recoltau organe „erau trimise de către armată”.

„Aceştia erau, adesea, studenţi la Medicină”, a declarat Scheper-Hughes, citată de pagina electronică a televiziunii Al-Jazeera. În afară de cornee, ei mai prelevau piele, valve cardiace şi oase. O parte din organe erau trimise spitalelor publice isreliene, pentru uzul cetăţenilor statului evreu, în timp ce pielea ajungea într-o bancă specială, aparţinând armatei, a dezvăluit Nancy Scheper-Hughes.

Yehuda Hiss a fost demis din funcţia de director al Institutului de Medicină Legală Abu Kabir în 2004, din cauza unor nereguli în utilizarea organelor prelevate aici, dar este în continuare şeful Secţiei de anatomie patologică.

GENOCID: Afacerea băsesciană Roșia Montana și grupul de interese dintr-un paradis fiscal

Ministrul economiei, Adriean Videanu, a anunțat că va include controversatul proiect Roșia Montana în programul de guvernare. O afacere din care statul român pierde enorm. Financiar dar și din punctul de vedere al mediului. Dar nu numai. La ultima confruntarea din campania electorală, Traian Băsescu s-a ferit să spună ceva concret de Roșia Montana când a fost întrebat direct de subiect. Doar o stratagemă. Chiar amicii președintelui au devolat în Germania că proiectul Roșia Montana este o afacere a PD-ului și a lui Traian Băsescu. Lecturați în continuare:

Reiau o postare de pe blogul meu de acum câteva săptămâni preluînd un material de la Radio Deutsche Welle semnată de unul din sustinătorii președintelui Traian Băsescu:

O relatare de la Radio Deutsche Welle, postul de radio finanțat de guvernul german:

Compania minieră care intenţionează să exploateze aurul de la Roşia Montană cu ajutorul cianurilor se bucură de susţinerea tacită a guvernului PD-L şi, de aceea, a preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu nu a putut ascunde că a susţinut mereu în mod tacit proiectul de la Roşia Montană. Iniţial a făcut declaraţii explicite de susţinere, pe care cei interesaţi şi le amintesc, dar ulterior, atunci cînd proiectul a devenit nepopular, a preferat să tacă. Mulţi dintre militanţii PD-L din guvern şi din structurile administraţiei locale au susţinut, în schimb, expansiunea companiei Gold Corporation, fără să facă declaraţii, ci pur şi simplu prin continuarea procedurilor de avizare.

Traian Băsescu ignoră „grupurile de interese“ de la Roşia Montană

Este grăitor însă că Traian Băsescu, care a făcut carieră politică combătîndu-i pe „oligarhi“ şi „grupurile de interese“, nu a avut nimic de spus despre exploatarea de la Roşia Montană. Or, proiectul acesta nu aduce statului român decît beneficii minore, provocînd în schimb pierderi ireparabile. Este iarăşi de mirare că omul politic care a combătut în termeni de o duritate fără egal concesionarea resurselor incerte din zona Insulei Şerpilor şi care critica la un moment dat chiar şi privatizarea Petrom, nu a remarcat că statul român nu deţine decît 19,3% din acţiunile companiei miniere de la Roşia Montană şi că redevenţa este de 2%. Traian Băsescu care, în calitate sa de candidat, vorbea maliţios-aluziv de „tainul“ francezilor, care obţinuseră o parte din distribuţia gazului, a trecut complet sub tăcere „tainul“ companiei Gold Corporation şi a celor care au semnat contractul de asociere.

De asemenea preşedintele ignoră că Roşia Montană Gold Corporation este înregistrată într-un paradis fiscal şi că este prin urmare o manifestare tipică a „grupurilor de interese“, adică a acelora care, prin diverse tertipuri, bani plasaţi cu tîlc şi multă perseverenţă, reuşesc să ajungă „pe masa guvernului“.

La GDS, preşedintele a refuzat să discute despre distrugerile implicate de exploatarea minieră

La întîlnirea recentă cu membrii GDS, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu este edificat cît priveşte proiectul minier de la Roşia Montană şi că aşteaptă concluziile unei echipe de specialişti francezi. La obiecţiile ridicate de Horia Roman Patapievici, care a evocat distrugerea patrimoniului arheologic, preşedintele a închis brusc subiectul, vizibil incomodat de cursul discuţiei.

A fost încă o dezbatere ratată, încă o ocazie prin care s-ar fi putut pune mai bine în lumină planurile reale ale celui care aspiră la un al doilea mandat. A fost însă un semnal de alarmă că preşedintele României, după atîţia ani de dezbateri publice, de campanii sonore şi de contra-campanii, după atîtea rapoarte tehnice şi dezbateri parlamentare, nu are nici o opinie.

Este poate interesant să-i semnalăm preşedintelui că unul dintre consilierii săi, Peter Eckstein, a fost în legislatura trecută iniţiatorul unui proiect de lege care propune interzicerea cianurilor în minerit. Argumentaţia se întemeia nu doar pe precedentele catastrofale bine cunoscute, –  cum a fost poluarea Tisei în anul 2000 cu cianuri de la exploatarea auriferă de la Baia Mare – dar şi pe exemple politice semnificative.

Parlamentul german a dezavuat exploatările bazate pe cianuri

În ianuarie 2002, Parlamentul Federal German adopta o moţiune cu privire la exploatările de acest tip şi în care se atrăgea atenţia asupra riscurilor: „odată ce resursele au fost epuizate, companiile miniere pleacă, iar populaţia locală abandonată este nevoită să înfrunte singură problemele de mediu provocate de exploarea minieră. Drepturile omului sînt încălcate prin strămutarea oamenilor de pe pămînturile lor natale sau prin pierderea mijloacelor de subzistenţă din cauza accidentelor. În mod frecvent, companiile miniere declară faliment după epuizarea resurselor şi nu îşi mai îndeplinesc obligaţiile contractuale“.

Legea împotriva cianurilor nu a fost adoptată şi subiectul a intrat în tăcere. „Grupurile de interese“ au obţinut atunci o importantă victorie de etapă. Împotriva proiectului de la Roşia Montană s-a constituit însă o largă coaliţie „ecumenică“, care îi cuprinde deopotrivă pe ecologişti şi pe conservatori, pe români şi pe unguri, şi care deplîng (ce-i drept fără vigoare) nu doar distrugerile naturale, dar şi cele privitoare la patrimoniul cultural şi nu în ultimul rînd la farmecul imponderabil ale unei lumi vechi aflate în pragul dispariţiei.

„Liberalismul“ preşedintelui şi a celor care susţin explicit sau tacit proiectul pare de-a dreptul brutal şi insensibil.  În orice caz, preşedintele este dator să spună clar ce poziţie are faţă de acest proiect şi să nu se mai ascundă în spatele unor „specialişti“.

Prea slugarnicul Daniel

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a făcut luni în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentul un gest fără precedent. A ținut un soi de slujbă de la microfonul Camerei Deputaților pentru miruirea lui Traian Băsescu ca președinte la ceremonia instalării acestuia pentru un al doilea mandat.

Un gest care nu a mai avut loc în România dinainte de instaurarea comunismului. Un gest de misticism demn de dictaturile din lumea islamică.

În vremurile când România era monarhie, șeful Bisericii Ortodoxe îl binecuvânta pe Suveran în sensul triadei istorice a națiunii române: Tronul, Biserica, Armata. Nu în Parlament însă, ci în Biserică!

Niciodată Biserica nu a fost folosită într-un mod atât de pervers! Călcată în picioare la propriu!

Astăzi, România este un stat în care cultele sunt independente de stat conform unei legi promulgate chiar de președintele Traian Băsescu în 2006 și care proclamă că toate credințele sunt egale în fața legii și nici o autoritate nu poate da prioritate uneia sau alteia dintre acestea.

Biserica este independentă de autoritățile politice. Ceea ce a făcut Traian Băsescu cu acordul implicit al Patriarhului Daniel este un abuz demn de un fundamentalism religios, care speram cu toții că a fost aruncat la coșul de gunoi al istoriei și care nu își are locul în nici o țară civilizată.

În istoria noastră recentă, Nicole Ceaușescu a mai încercat să-și subordoneze cultele și, implicit, Biserica Ortodoxă. În timpul Marii Adunări Naționale, Patriarhul Teoctist a devenit membru de drept al parlamentului UNICAMERAL comunist și cânta la masa PCR. În 1938, Regele Carol al II-lea și-a instaurat dictatura personală numindu-l pe Patriarhul Miron Cristea premier și  folosindu-l pentru instaurarea dictaturii sale personale. Mai apoi, Biserica a fost jucată la barbutul comunist și a cântat în surdină, dar veselă, Internaționala.

Gestul lui Daniel este cu atât mai surprinzător știut fiind faptul că PD-L este partidul cultelor neo protestante. Practic nu avem de a face numai cu o plecăciune a Patriarhului în fața Omului Suprem, ci mai ales cu un gest prin care Biserica Ortodoxă este batjocorită. Cu acordul său implicit. Arginții au cântărit și de data aceasta, dar mă tem că nici un ban nu va putea spăla rușinea.

O rușine nu numai pentru Patriarh, dar mai ales pentru noi, credincioșii ortodocși. Dar nu numai. Am tot respectul față de frații greco și romano catolici, cât și față de cei neoprotestanți, dar la acest abuz de putere toți ar trebui să reacționeze deoarece le va veni și lor rândul. Unora le-a venit deja. Vedem cu toții mizeria Cathedral Plaza.

Trebuie să fim cu toții solidari să apăram Bisericile de mizeria politică! Biserica nu face politică!

Art. 9  din Legea nr. 489/2006 promulgată de președintele Traian Băsescu prevede că:
(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminari faţă de vreun cult

Climategate

Suntem bombardati de mass-media cu informatii mai mult sau mai putin relevante legate de ‘marele summit’ de la Copenhaga. Ceea ce nu aflam din nenumaratele reportaje de la fata locului este ca in paralel si in spatele reflectoarelor mediatice fierbe un scandal ce va marca lumea stiintifica si viata publica pentru decenii. Sa vedem pe scurt si la un nivel strict descriptiv despre ce este vorba. Prinsi cu alegerile si alte incidente tangente, nu am putut sa stam conectati la evenimente. Si este pacat, pentru ca  merita.

Un hacker misterios

Povestea incepe la Centrul de Cercetari Climatice (CRU) al Universitatii East Anglia. Luna trecuta, un haker misterios a patruns in sistemul universitatii si a descarcat o cantitate imensa (aproximativ derularea a 10 ani) de emailuri si documente. La scurt timp, ele au fost postate pe un server din Rusia.

Din acel moment, lucrurile au explodat. Ca sa intelegem mai bine semnificatia incidentului, sa spunem doua lucruri

1. CRU este unul dintre cele mai importante si influente centre din lume dedicate analizei incalzirii globale iar datele si concluziile sale au stat la baza unei bune parti a literaturii de gen, justificand in acelasi timp o multime de pozitii politice si publice relative la problematica in cauza.
2. Intre autorii emailurilor se afla persoane de o importanta cruciala in promovarea discursului despre incalzirea globala, cum ar fi profesorul Michael Mann sau profesorul Phil Jones, membru de vaza al Grupului  Interguvernamental de Experti privind Schimbarile Climatice al ONU. Persoanele implicate sunt asadar autoritati in domeniu, iar CRU o placa turnanta in reteaua intelectuala si politica ce promoveaza alarmismul climatic.

In momentul in care vestea arhivei aflate pe serverul rus s-a raspandit pe internet, mii de interesati au plonjat in rascolirea ei. Si de aici lucrurile incep sa devina cu adevarat interesante. Ceea ce au descoperit a aruncat in aer aproape instantaneu blogosfera.

In mai putin de cateva ore devenise evident ca materialele expuse contineau posibilele dovezi ale uneia dintre cele mai mari fraude intelectuale din stiinta contemporana. Scadalul a capatat rapid un nume, ‘Climategate’, in rezonanta cu celebrul ‘Watergate’. Ca sa ne facem o idee despre dimensiuni, sa spunem ca la ora actuala chestiunea are dedicate mii de pagini de internet iar pe motoarele precum Google termenul ‘Climatgate’ depaseste in numar de cautari insusi clasicul termen, ‘Global Warming’ – incalzire globala. Ce contin deci materialele in cauza?

Masluiri stupefiante

In primul rand, citind emailurile expuse, descoperim izbitorul spectacol al unui grup de climatologi de varf ce incearca in mod sistematic sa manipuleze bazele de date legate de fluctuatiile temperaturii globale. Ii vedem de pilda ingrijorati de faptul ca temperatura globala nu a crescut in ultimul deceniu, dar si de faptul ca nu isi pot explica acest fenomen. Solutia: eforturi de a ascunde realitatea revelata de date. Alte discutii vizeaza cum pot sa fie camuflate situatiile de incalzire globala din trecutul istoric al omenirii, situatii ce nu pot fi asociate cu cresteri semnificative de bioxid de carbon. Solutia: datele respective sunt fie facute uitate, fie sunt manipulate.

Sa subliniem: Nume recunoscute precum Michael Mann sau Phil Jones sunt surprinsi afirmand textual ca au modificat date pentru a masca rezultate incomode care aratau, cotrar tezelor sustinute public de acesti autori, nu o incalzire globala ci mai degraba o racire a temperaturii in ultimul deceniu. Si sa nu uitam un lucru: in tot acest timp, acesti profesori spuneau politicienilor si publicului ca incalzirea globala este un pericol iminent si ii atacau brutal pe cei ce aveau rezerve cu privire la afirmatiile lor.

Conspiratii impotriva altor oameni de stiinta

Manevrele devoalate de emailurile facute publice sunt stupefiante. Vedem cum aceeasi oameni, pe de o parte isi acuza oponentii ca nu sunt publicati in reviste respectabile si, pe de alta parte, cum ei insisi manevreaza in culise ca sa le blocheze publicatiile. Descoperim chiar si un complot prin care se incearca explicit izolarea si decredibilizarea revistelor care gazduiesc opiniile contrare.

Sa repetam: constatam nu numai blocarea exprimarii opiniilor contrare incalzirii globale in publicatiile controlate de alarmisti dar obliterarea si decredibilizarea pe orice cai a oricarei publicatii care ar accepta punctul de vedere stiintific alternativ. „Il vom marginaliza chiar daca asta inseamna sa redefinim ce este procesul de evaluare academica”, afirma profesorul Jones, referindu-se la un cercetator ce nu era de acord cu tezele alarmiste.

Asadar nu este nicio supriza pentru cititorii materialelor puse la dispozitie de hakerul misterios ca machiavelicii profesori de la CRU vorbesc despre climatologi care sunt ‘de incredere’ si de cei care nu trebuie sa aiba acces la date intrucat nu sunt ‘predictibili’.  Ii vedem catalogand nominal si organizational pe cercetatorii cu vederi opuse, precum si vorbind de tactici de decredibilizare a lor folosindu-se pe ascuns de bloguri si de comunitatile online. De ce toate acestea? Evident ca sa poata spune publicului si politicienilor ca toti oamenii de stiinta ‘seriosi’, care publica in reviste ‘serioase’, sustin teza incalzirii globale. Numai ‘prostii’ sau cei ‘vanduti’ se mai pot indoi.

Distrugerea si limitarea acceslui la bazele de date

In trecut, ori de cate ori i-a fost solicitat accesul la seriile statistice privind temperaturile istorice, Phil Jones a afirmat ca datele s-au pierdut. Cele aduse la lumina de hackerul anonim ne releva altceva. Un efort deliberat de a tine datele departe de ochii publicului. Nu este nevoie sa spunem ca aceasta practica este contrara spiritului metodei stiintifice, bazat exact pe transparenta si verificabilitate.

Lucrurile apar si mai bizare cand realizam ca cercetatorii CRU au incalcat si legile in vigoare privind accesul liber la informatie, avand in vedere ca vorbim de proiecte finantate din bani publici. Sarbanda nu se opreste aici. Am mentionat deja ca apare clar ca blocuri masive de date au fost modificate. Datele brute insa, datele primare care au fost calibrate si ajustate pentru a produce seriile statistice finale, nu s-au mai pastrat nici ele. Deci este imposibil de determinat acum ce a fost fabricat si ce nu.

In sfarsit, materialele puse la dispozitia publicului pe hacker arata lucruri incredibile nu numai despre conduita acestor oameni de stiinta transformati in agenti de influenta machiavelici sau despre datele falsificate de ei. Socul cel mai mare l-au avut expertii in programare cand au constanatat starea in care se afla programul folosit de CRU pentru procesarea datelor. Din notele facute de chiar specialistii CRU, reiese ca erorile, improvizatiile si peticelile acumulate in timp i-au adus in starea in care admiteau ei insisi, in comunicarile lor interne, ca habar nu au ce fac cand este vorba despre acest program.

Ce a urmat

Retaua alarmista – cercetatorii, mass media, politicieni, ONG-uri etc – s-a facut initial ca nu stiu despre ce e vorba in speranta ca valul va trece si lucrurile vor reveni la normal. Dar presiunea a crescut. Si creste de trei saptamani de la zi la zi. Creste si intensitatea cu care se incearca musamalizarea. Dimensiunile socului la care este supusa comunitatea alarmista azi sunt insa greu de supraestimat. Anchete sunt in derulare la CRU. De acolo se intind in alte centre similare.

Exista deja o lista de alte universitati suspecte. Suspiciunile de malversatii similare se extind dincolo de universitati. Chiar si la ONU, dupa doua saptamani de negari, chestiunea s-a impus. Urmeaza si acolo o ancheta. Marile publicatii si canale de stiri preiau treptat, cu inima indoita, tema. Incep sa se faca auziti oamenii politici care cer stoparea oricaror initiative pana cand baza stiintifica a ideologiei alarmiste nu se clarifica.

Confuzia este imensa. Sute, poate mii de cercetari se fundamenteaza pe bazele de date de la CRU. Care, iata, se dovedesc masluite. Cine mai poate face ordine in haos? Cate alte baze de date au fost manipulate similar? Cum putem sti? Intregi serii statistice trebuie recalculate de la zero. Asa cum este de asteptat, politicienii, mass media si toti beneficiarii economici si politici ai alarmismului incearca sa musamalizeze lucrurile. Dar, sa repetam, oricat ar incerca ei, cutia Pandorei a fost deschisa.

Ce ar mai fi de spus?

Evident, acest scandal nu infirma complet posibilitatea incalzirii globale si nu oblitereaza posibila validitate a multor studii in jurul acestei teorii. Dar ideea consensului stiintific in jurul alarmismului climateric este spulberata. In plus, cum putem sti acum ce este studiu „serios” si ce nu, in acest domeniu?! In fata stau ani bun de eforturi. Lucrurile trebuie luate de la zero. Fara politica, fara isterie, fara manipulari, fara vedetisme si propaganda mass-media, fara premii Nobel si Oscaruri, fara spectacole de sunet si lumina de tip Copenhaga.

Sa ne gadim la toate acestea cand contemplam modul in care sunt prezentate in mass-media evenimentele de la Copenhaga. Sa ne intrebam intre altele si de ce nu auzim mai mult despre Climategate. Iar daca ne indoim de veridicitatea relatarii de mai sus, avem o solutie simpla. Printr-o simpla cautare google putem lamuri daca nu cumva ceea ce se intampla in spatele reflectoarelor indreptate spre Copenhaga nu este mai semnificativ decat ceea ce se intampla in lumina acestora. Traim in epoca internetului. Elitele politice, stiintifice si mass media nu mai au monopolul informatiei.

Si ar mai fi ceva. Niste amanunte care in mod sigur starnesc curiozitatea. Pare foarte interesant momentul in care hackerul misterios si-a calibrat lovitura. Chiar inainte de Copenhaga. Si pare interesanta locatia severului utilizat dupa cum interesante sunt si speculatiile privind cetatenia autorului si motivatiile demersului sau. Iata deci cateva teme suplimentare de meditatie sugerate de acest extraordinar scandal stiintific. Si nu numai.