România , tara care ar trebui desfintata. / “First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win” Mahatma Gandhi

Archive for Ianuarie, 2010

Un grup de lobby condus de British American Tobacco a influenţat Tratatul UE


Un grup de companii din industria chimică, alimentelor, petrolului şi farmaceuticelor, condus de British American Tobacco (BAT), a influenţat Tratatul UE, cu modificări care au pus accentul pe interesele de afaceri în detrimentul sănătăţii publice, potrivit unui raport citat de EUObserver.

Raportul a fost realizat de profesori de la University of Bath şi University of Edinburgh, în urma analizei a circa 700 de documente interne ale BAT, unul dintre cei mai mari producători de tutun la nivel mondial.

Autorii susţin că au găsit dovezi potrivit cărora BAT s-a asociat, la jumătatea anilor ’90, cu institutul de cercetări European Policy Centre din Bruxelles, pentru a crea un grup care să se asigure că evaluarea opţiunilor de strategie la nivelul UE pune accentul pe interesele de afaceri, în detrimentul sănătăţii publice.

Reprezentanţii Comisiei Europene nu au ştiut că BAT a fost implicată în această campanie, reiese din studiul apărut în jurnalul Public Library of Science Medicine şi finanţat de Smoke-Free Partnership şi Cancer Research UK, citat de Mediafax.

Potrivit raportului, BAT a constituit o reţea de coordonare a strategiilor formată din companii importante, precum Shell, Zeneca, Tesco, SmithKline Beecham, Bayer şi Unilever, care a efectuat o campanie multi-anuală de lobby cu scopul de a influenţa siastemul de analiză a impactului la nivelul UE.

Există mai multe sisteme de analiză a impactului, folosite ca instrumente de evaluare a posibilelor schimbări legislative, fiecare scoţând în evidenţă diferite aspecte ale implicaţiilor optării pentru o lege sau alta.

Unele dintre aceste sisteme pun mare accent pe impactul asupra mediului sau sănătăţii, în timp ce altele pe impactul financiar.

Analizele de impact, care iau în considerare costurile şi beneficiile unei anumite strategii, sunt criticate în raport, întrucât costurile suportate de mediul de afaceri sunt uşor cuantificabile, în timp de impactele fundamentale, precum costul vieţilor pierdute sau afectate, nu sunt la fel de uşor de măsurat.

Forma analizei de impact promovată în această perioadă de BAT şi grupul condus de acesta, împărtăşită în ultimă instanţă de UE prin modificările aduse Tratatului UE, a fost susţinut de companii, potrivit studiului, întrucât s-a crezut că va limita introducerea restricţiilor privind fumatul în locuri publice şi a publicităţii anti-tutun.

Cercetătorii au descoperit documente ale BAT potrivit cărora membri din conducerea companiei au aflat că această formă de analiză a impactului a fost folosită cu succes de producătorul de ţigări Philip Morris, în SUA, în acelaşi scop.

Într-un document de uz intern folosit de studiu se arată că „nicăieri la nivel mondial Guvernele nu trebuie, în practică, să îşi justifice acţiunile prin analize costuri-beneficii, susţinute de analize riguroase ale riscurilor. O oportunitate de a promova o astfel de cerinţă a fost identificată în UE”.

Potrivit documentului, British American Tobacco şi sectorul de profil au constatat că „o coaliţie amplă de companii cu viziuni asemănătoare ar putea fi capabile să convingă statele membre să modifice tratatul, impunând obligativitatea analizei costuri-beneficii şi a evaluării riscurilor”.

În acest scop, din 1996, BAT s-a bazat pe European Policy Centre (EPC şi uneori a colaborat cu Weinberg Group, companie de consultanţă care a avut legături cu Philip Morris.

EPC a format în acest scop Risk Assessment Forum, în beneficiul BAT şi alianţilor săi.

În ultimă instanţă, campania BAT a fost un succes, contribuind la modificarea Tratatului UE în sensul dorit, graţie colaborării cu un institut important de cercetări şi înfiinţării unui grup de sprijin. Astfel, BAT a evitat percepţia că un mare producător de tutun se află în spatele modificării strategiei UE.

Anunțuri

Un pocait cretin :


Pat Robertson, un cunoscut evanghelist din Statele Unite, a declarat la o televiziune americană că tragedia din Haiti este urmarea unui pact cu Diavolul, pe care poporul haitian l-a făcut pentru a scăpa de invadatorii francezi. Robertson afirmă că pactul cu Necuratul a adus asupra poporului haitian numai necazuri, comparând sărăcia haitienilor cu prosperitatea vecinilor de insulă, cei din Republica Dominicană. Acum este momentul ca haitienii să se întoarcă la Dumnezeu, din tragedia această putând ieşi ceva bun, continuă Robertson.

Aceasta nu este singura declaraţie controversată la lui Pat Robertson, evanghelistul a mai stârnit comentarii aprinse când a pretins că are puterea de a deturna uragane prin rugăciune, a denunţat religia hindusă ca fiind satanică, islamul demonic şi anumite amendamente ale protestantismului ca expresii ale spiritului Anticristului. A născut o controversă mondială când a îndemnat la asasinarea lui Hugo Chavez şi a clamat starea precară de sănătate a lui Ariel Sharon ca fiind lucrarea lui Dumnezeu.

Capitalismul „imoral şi obscen” al lui Michael Moore


Regizorul demonizează sistemul în „Capitalism: o poveste de dragoste”, care are premiera mâine în cinematografele din România.

„E capitalismul un păcat?”. „Pentru mine, da. În momentul acesta, e diabolic, e contrar a tot ceea ce înseamnă binele. Capitalismul e rău, de aceea trebuie eliminat”, este una dintre discuţiile lui Michael Moore cu un pastor american în care sistemul e pus pe lista păcatelor capitale.

Prin urmare, „Dumnezeu va veni pe pământ şi-l va eradica”, pentru că este „imoral şi obscen”, sunt câteva dintre argumentele care pigmentează demonstraţia lui Moore în „Capitalism: o poveste de dragoste”, care ajunge de mâine în cinematografele din România.

Apelul la religie e ineficient, chiar rizibil în acest context, însă în schema manipulatorie a lui Moore – alături de copii şi soţii plângând, „Carmina Burana” pe fundalul unor grafice despre mărirea corporaţiilor şi decăderea ce tă ţeanului simplu – e vital. „Cred că am ratat pasajul din Biblie unde scrie că Iisus e capitalist”, încheie sarcastic cineastul.

„Aristocraţia managerială”

Documentarul, construit pe tiparul lui „Bowling for Columbine”, „Fahrenheit 9/11” sau „Sicko”, demonizează nu un întreg sistem, ci felul în care acesta s-a transformat de la un punct încolo, iar Moore marchează cotitura făcută în epoca lui Ronald Reagan (din 1980 încoace, veniturile managerilor au crescut cu 649% faţă de cele ale muncitorilor), când corporaţiile au început să preia pute rea în Statele Unite. E un protest faţă de „aristocraţia managerială” – acel 1% din populaţia SUA – care controlează toate domeniile-cheie.

Contextul în care s-a lansat acest film vara trecută, la Festivalul de la Veneţia, când Hugo Chàvez a păşit pe covorul roşu, a iscat discuţii intense pe tema capitalism vs socialism. Moore a fost acuzat, printre altele, că priveşte subiectul unilateral şi că ignoră voit aspectele pozitive, de dragul demonstraţiei. În plus, critici din fostele ţări socialiste i-au amintit politicos că n-ar fi făcut niciodată acest documentar dacă ar fi trăit în fostul bloc din Est.

„Capitalism: o poveste de dragoste” aduce totuşi în discuţie câteva dezvăluiri şocante. Una ar fi legată de profitul pe care îl scot companiile din moartea pre matură a angajaţilor lor. Fără ştirea familiei şi schimbând beneficiarul, acestea încasează sumele din asigurările lor. „Eşti mai valoros mort decât viu pentru unele companii”, spune cinic un avocat, care dă şi numele unora dintre aceste corporaţii.

O altă anomalie: peste 6.500 de copii au fost aduşi la o casă de corecţie pe nedrept, la recomandarea unui judecător aflat mână în mână cu patronul respectivului centru. Firma încasa milioane de dolari de la stat.

Un mare semn de întrebare se află şi în dreptul planului de salvare a băncilor, pentru care statul american a dat 700 de miliarde de dolari. Întrebată ce s-a întâmplat cu banii, Elizabeth Warren, preşedinta Comisiei de supraveghere a sectorului bancar din Congres, dă o replică uluitoare: „Nu ştiu… Potrivit legii, băncile nu trebuie să ne dea socoteală…”.

Mărturie din infernul celui mai nou drog


Unul dintre sutele de tineri care au testat „Special Gold”, amfetamina interzisă în alte state, dar permisă consumului la noi, a descris  coşmarul dependenţei.

„Am băgat patru plicuri în trei ore, apoi încă patru, toleranţa îmi creştea repede, alergam după starea de bine, consumam ca bestia. Când nu băgam, îmi clănţăneau dinţii, mă durea maxilarul, mă durea spatele, eram deprimată, mă simţeam dezgustată de mine”.

Aşa se rezumă cele patru luni de calvar trăite de Teresa, o tânără de 25 de ani, după experienţa „Special Gold” (4-metylmethcathinone sau me phedron), ultima găselniţă a producătorilor de droguri tari.

Ignorat de Ministerul Sănătăţii, fenomenul „mephedron” a pus pe jar mai multe ţări europene, care au luat deja măsuri. Lipsiţi de informare şi de sprijin, tineri ca şi Teresa sunt lăsaţi voit în mâinile „vânzătorilor de vise ucigaşe”.

Scăpată cu viaţă după ce a gustat „sarea de baie”, care se vinde cu 50 de lei/plic în „magazinele de vise”, tânăra are câteva sfaturi pentru cei tentaţi şi apropiaţii lor: „Sunt o groază de lucruri mai bune de făcut decât să dai banii pe o clipă de plăcere şi o viaţă plină de chinuri. Părinţii să nu-i acuze, ci să le fie alături”.

POVESTEA UNEI FOSTE DEPENDENTE DE „SPECIAL GOLD”

Ţi-ai vinde şi mama ca să ai bani de „praf”

EVZ: Cum ai trecut de la marijuana la „Special Gold”?
Teresa:
Vara trecută, la mare, la o petrecere rave, pe plajă, am vrut să fumez ceva (fumez „verde” de la 16 ani). Ei: „Nu merge iarba la rave, te moleşeşte, ia «Special Gold», un praf legal”. Am întrebat dacă dă dependenţă, mi-au spus că nu. Săracii, cred că nici ei nu ştiau ce-i în plic. Vrăjită de conţinut – dacă citeşti ingredientele, par inofensive, ca la reclamă – „to good to be light” – am încercat.

Ce ai simţit după prima linie?
Nu mare lucru, era mică. Mi-au zis „Vrei să vezi exact cum e?”. Eu, tâmpită, am acceptat. Mi-au făcut o linie babană, care efectiv „rocked my world” (mi-a zguduit lumea – n.r.). Ochii au început să-mi joace în orbită, puls mărit, o stare de bine fenomenală, logoree maximă, nu aveam stare.

Efectul a venit imediat?
După linia aia, în vreo zece minute. Nazal, efectul e în 15 minute, oral (pui praful în şerveţel şi-l iei ca pe pastilă) – în 30 de minute, dar doza trebuie să fie mai mare, intravenos, mulţumesc lui Dumnezeu, nu am testat.

Cât a durat starea de bine?
Fiind la început, două ore bune. Spre finalul orei trei, în care a scăzut treptat, am mai băgat, îmi doream, mi-era poftă. În seara aia am băgat mult, vreo patru plicuri (un gram – n.r.). Am făcut cinste la toată lumea, am mai scos bani de pe card, că nu mai aveam.

Cât ai cheltuit atunci?
Mult, vreo 21 de milioane, dintre care 12 doar pe „Special”. Am continuat petrecerea până după-amiaza. De la „Special” nu poţi dormi, stai şi cinci zile, şi o săptămână treaz. S-a făcut seară, noi eram tot „high”.

Ce simţeai efectiv, îţi era rău?
Când consumi nu te simţi rău, ţi se încleştează maxilarul, îţi clănţăne dinţii. Îţi muşti obrajii pe interior, îţi poţi încleşta dinţii atât de tare încât ţi-i ciobeşti. După ce trecea efectul, aveam stări de somnolenţă, dureri de spate. Mi-am dat seama că-i de la praf, de la marijuana nu paţisem aşa ceva niciodată.Cât am stat la mare, două săptămâni, am tras de patru ori.

Odată revenită în Bucureşti, ai mai căutat „Special”?
M-am abţinut cinci zile. Apoi, într-o vineri, m-am urcat la volan şi m-am oprit la primul „magazin de vise”, pe Ştefan cel Mare. Am luat patru plicuri, le-am tras în trei ore, apoi am ieşit în club. În drum, am mai luat patru. Toleranţa creşte repede, „alergi” după starea iniţială. În club, am consumat ca bestia (îmi cumpărasem un snorter, dispozitiv pentru prizat), apoi m-am dus acasă.

Ai mai consumat în ziua aia?
Da. După 30 de minute, n-am mai rezistat, am plecat să cumpăr. Am tras trei plicuri în dimineaţa aia. Era cald, sfârşit de august, am ieşit să beau ceva. Am plecat cu o jumătate de plic spre Herăstrău. Nu eram în apele mele, ştiam că nu mai am prea mult praf, simţeam ne voia să mai bag, fiindcă nu mai simţeam efectul euforic de la început. În ziua aia am mai băgat patru plicuri, am reuşit să adorm după un Valium şi nişte somnifere naturiste.

După 12 ore, m-am trezit cu nişte dureri de spate groaznice, abia puteam să mă aplec, mă simţeam obosită, mă ustura toată gura, nu mai zic de nas, aveam răni îngrozitoare (am apelat la o cunoştinţă, care mi-a recomandat un doctor discret), îmi era foame, dar nu puteam mânca, eram deprimată, dezgustată de mine însămi. În momentul acela nu voiam să mai prizez, dar a doua zi, când m-am făcut bine… nu mă gândeam decât să mai bag. Dorinţa era maximă.

Când tragi, ţi-ai vinde şi mama, numai să ai praf! Mi-am luat două plicuri, s-au dus într-o oră. Ajunsesem să bag câte şase plicuri la două zile, în weekend nu dormeam deloc, consumam încontinuu, banii nefiind o problemă. Începusem să slăbesc, nu mai aveam cum să mă ascund. Cine mă întreba, spuneam că ţin regim şi fac fitness.

De la 65 de kilograme, aveam acum 52. Mi-am limitat ieşirile, preferam să stau singură în casă şi să trag de nebună cu muzica la maximum. Mâncam rar, de două-trei ori pe săptămână, nu simţeam foame, toată luna septembrie a fost aşa. În noiembrie, am ajuns pe www.drugsforum.com. Am înnebunit când am citit mărturiile altor consumatori. Am zis gata, mă las.

Cât ai rezistat?
Am reuşit şase zile, după care, nu ştiu ce mi-a venit, şi am tras. Am luat-o de la capăt, iniţial cu un plic, apoi încă cinci. Mi-am dat seama că e ceva serios. Am început să mă gândesc la lucrurile bune în viaţă şi dacă eu nu reuşeam să fac ordine în viaţa mea, altcineva nu avea cine. Am plecat din Bucureşti, era cel mai bine. Mi-am lăsat telefonul şi cardul acasă. Am stat la munte, la bunici, trei săptămâni, i-am evitat pe cei care trăgeau. Nu mai băgam, dar mâncam rar, o dată în zi, puţin…

Te-a mai tentat de atunci?
Nu, mi-am zis că nu vreau să mor dintr-o prostie. Să zicem că mi-am revenit psihic în proporţie de 100%, fizic – 70%. Nu ştiu dacă am fost puternică de am renunţat, dacă eram puternică nu mă apucam de aşa ceva. Poate am fost un pic mai cerebrală: m-am gândit, înainte să fie prea târziu, că totuşi nu merită să-ţi ruinezi viaţa pentru o plăcere de-o „secundă”.

„Să-şi ia gândul de la aşa ceva”

Care este sfatul tău pentru tinerii care ar putea fi invitaţi să testeze „Special Gold”?
Părerea mea, sinceră şi onestă, este să îşi ia gândul de la aşa ceva. Toţi cred că sunt „şmecheri” şi pot controla efectele drogurilor asupra lor, când, de fapt, e invers. Nici măcar iarbă să nu încerce. Sau, dacă ar fi să aleagă dintre „Special”, plante de fumat şi iarba, aş spune că iarba este cea mai sigură dintre toate. Sunt o groază de lucruri mult mai bune de făcut cu banii, decât să-i arunci pe geam pentru o clipă de plăcere şi o viaţă plină de chinuri.

Ce le transmiţi părinţilor celor care ar putea fi victime ale „magazinelor de vise”?
Nu cred că aş fi în măsură să le dau sfaturi părinţilor, dar cred că ar fi bine ca, în loc să-i învinovăţească şi să-i facă drogaţi, să le fie alături şi împreună să încerce să treacă peste probleme. Cel mai bine este să afle ce consumă, după care să găsească o modalitate de a-şi convinge puştiul/ puştoaica să se oprească. Iar dacă toate metodele pe care le aplică dau greş, cel mai bine este ca persoanele dependente să fie internate într-un centru specializat.

Care la noi nu prea există, însă…
Da, într-adevăr, sistemul dedicat dependenţilor este jalnic, penibil şi insuficient, ca majoritatea serviciilor de la noi din ţară. Dar, până la urmă, dacă persoana în cauza nu are voinţă, nu îşi doreşte asta, nimeni nu are cum să-l ajute. Şi după un an în care îl ţii închis, ca pe un câine, el tot asta va face când va ieşi. Va trage, pentru că îi place senzaţia, va merge la orice oră la un shop şi-şi va cumpăra doza legală.

Şi cred că e cu atât mai greu să te laşi cu cât „magazinele de vise” sunt pe toate drumurile…
Da, riscul este mare şi pericolul iminent. Numărul de consumatori este foarte, foarte mare, iar vârstele variază de la 15 la 40 de ani, să zic, din toate mediile sociale. Predomină băieţii, zic eu, în proporţie de 65%-70%. Poate că numărul consumatorilor ar fi mai mic dacă ar şti cu adevărat ce bagă în ei. Ş cred că şi autorităţile au o parte de vină, nu ştiu cum îi lasă să vândă un produs cu nişte ingrediente fictive, trecute pe pachet. Iar „Special” nu e singurul, mai sunt şi alte prafuri comercializate, „Charge”, „Magic” şi „Crush”.

„Dacă nu pot singuri, să ceară ajutor”

Ce sfaturi ai pentru cei care trag „Special” sau „Magic” sau alte prafuri legale, extrem de periculoase?
Dacă pot să se oprească, să o facă, ştiu ei mai bine de ce, au simţit pe pielea lor efectele. Dacă nu pot singuri, să ceară ajutor, să nu le fie ruşine…

Crezi că „Special Gold” ar trebui interzis?
Nu „Special” în sine este problema, ci magazinele. Pentru că interzici un produs, iar producătorii sintetizează altul. „Magazinele de vise” trebuie închise. Şi dacă autorităţile vor să facă ceva asemănător, să dea autorizaţii unui mic număr de oamenii capabil, serioşi, cu simţul răspunderii, pentru a comercializa marijuana şi haşiş.

Decât plante stropite cu chimicale, amphetamina şi pastile herbale cu Benzylpiperazine, mai bine nişte plante care, cât de cât, sunt naturale 100%. Dintre două rele alegi, răul cel mai mic.


„Magazinele de vise”

MOARTE ASUMATĂ

Oficialii din Sănătate, contrazişi de europeni

Deşi mephedron sau 4 – metylmethcathinone a fost deja interzis sau se află sub controlul strict al autorităţilor în state precum Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia, Marea Britanie şi Israel, iar în altele, precum Germania, va fi declarat interzis de la finele acestei luni, oficialii Ministerului Sănătăţii insistă să permită comercializarea ei în toate „magazinele de vise” de la noi. Argumentul: nevoia unui aviz din partea Comisiei Europene.

Subalternii ministrului Attila Cseke au insistat şi ieri pe acest motiv, invocând dispoziţiile directivei Parlamentului European şi a Consiliului privind standardele şi reglementările tehnice referitoare la comercializarea unor produse. Ei sunt contrazişi însă atât de parlamentari, cât şi de reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, care au avut nenumărate discuţii pe tema unor produse similare cu comisari europeni.

„Ceea ce susţine Ministerul Sănătăţii (MS) este o prostie. Comisia Europeană nu intervine niciodată în problemele interne ale unui stat, iar consumul aşa-ziselor produse «spicy» şi riscurile pe care le implică în România sunt probleme interne ale României. Chiar am avut discuţii cu comisari europeni pe această temă şi ne-au atras atenţia că este o problemă internă pe care trebuie să o gestionăm aşa cum credem de cuviinţă. Comisia trebuie doar informată despre schimbările stabilite şi eventual poate formula o serie de recomandări, de care nu suntem obligaţi să ţinem cont”, au explicat reprezentanţi ai organizaţiilor reunite în Reţeaua de Reducere a Riscurilor.

„Germania nu a avut nevoie de aprobarea CE!”

Opinia acestora este împărtăşită şi de deputatul Ştefan Pirpiliu care s-a lovit la rându-i de aceleaşi motive hilare invocate de MS, anul trecut, când a încercat să obţină avizul colegilor parlamentari pentru un proiect legislativ, prin care încerca să introducă în anexele legii stupefiantelor, şi să pună astfel sub control 17 substanţe extrem de periculoase, alternative la drogurile ilegale.

„Dintre acestea, 12 sunt interzise sau puse sub control în diverse state UE, dar şi în Canada sau SUA. Fostul ministru Ion Bazac a decis însă să facă o comisie, să analizeze substanţele, şi apoi să stabilească ce au decis şi alţii. Adică, în loc să punem substanţele sub control, mai cheltuim nişte bani pentru studii proprii, pe care nici nu are cine să le facă. Nu văd de ce noi trebuie să avem aprobarea CE ca să stopăm un rău. Germania nu a avut nevoie! (…) Ori cineva are interes şi menţine această stare de confuzie, pentru că, să ştiţi, «magazinele de vise» au profituri incredibile”, a spus Pirpiliu.

Potrivit acestuia, o şansă ca proiectul – în care ar putea fi introdus şi 4-methylmethcathinone – să fie rediscutat, ar fi după votarea bugetului. „Voi iniţia o nouă discuţie. E absurd să stăm în loc, în timp ce tot mai mulţi tineri sunt dependenţi de aceste substanţe. E grav ce se întâmplă: după ce că suntem o ţară de tranzit pe droguri de mare risc, devenim rapid şi una consumatoare de substanţe legale cu efecte devastatoare”, a conchis deputatul.

O SOLUŢIE

Parlamentul ar putea reînfiinţa ANA

După ce Dan Nica a pus cruce monitorizării şi tratării toxicomanilor, desfiinţând Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi lăsând în voia sorţii nu doar centrele în care tinerii puteau primi ajutor, ci şi proiectele de câteva zeci de milioane de euro care puteau duce la îmbunătăţirea situaţiei dezastruoase cu care se confruntă România la acest capitol, o soluţie ar putea veni curând din parlament. Asta, după ce legiuitorii au realizat cât de gravă este problema şi cât de proastă a fost alegerea lui Nica.

„Şi eu am votat pentru reorganizare, dar atunci nu ni s-a explicat exact ce înseamnă asta. Îmi dau seama că faptul că nu mai avem un organism ca ANA, cu specialişti care să-i ajute pe tineri, se dovedeşte a fi o reală problemă. Sper să reluăm discuţiile şi să punem la punct o agenţie care să se ocupe şi de combatere, şi de trafic”, spune Ştefan Pirpiliu, deputat PDL.

ATITUDINE

Ce le propun ONG-urile autorităţilor

ALIAT a pus pe hârtie soluţii pentru a nu ajunge, în mai puţin de un an, la zeci de mii de consumatori dependenţi de amfetamine:

  1. Demararea unor discuţii la care să participe factorii decizionali şi societatea civilă;
  2. Reînfiinţarea ANA ca agenţie aflată sub autoritatea primului-ministru şi coordonată de specialişti în sănătate mintală;
  3. Mutarea accentului de pe măsurile poliţieneşti pe cele medicale şi de prevenire;
  4. Alocarea de fonduri speciale pentru educarea populaţiei, prevenirea consumului în rândul tinerilor şi tratamentul celor dependenţi şi cooptarea organizaţiilor şi experţilor care au experienţa necesară;
  5. Înfiinţarea de servicii de tratament şi postcură, formarea de personal medical în domeniul prevenirii şi tratării abuzului de droguri.


PERICOL IGNORAT. Deşi amfetamina „Special Gold” a ucis deja câţiva tineri şi este interzisă în mai multe state, oficialii Ministerului Sănătăţii insistă să permită comercializarea ei în „magazinele de vise”

Euro – la 4,8 lei dacă pică acordul cu FMI


Deşi majoritatea analiştilor şi economiştilor români spun că leul va avea un parcurs lin şi fără prea multe surprize în acest an, reprezentanţii Saxo Bank vin cu o previziune pe curs mai mult decât apocaliptică.

Aceştia văd euro la o cotă de 4,84 lei peste 12 luni, dar numai în condiţiile în care România nu respectă acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi celelalte instituţii internaţionale.

„Acesta este scenariul nostru principal şi credem că are o probabilitate de peste 50%, în cazul în care nu va merge acordul cu FMI. Pentru această cotaţie nu am luat în considerare intervenţia pe piaţă a BNR”, a declarat Christian Blaabjerg, analist al Saxo Bank.

Totodată, din aceleaşi considerente reprezentantul băncii sus-numite vedea şi dolarul la o cotaţie de domeniul SF, de 4,21 lei. Pe de altă parte, Blaabjerg spunea că, dacă toate condiţiile acordului stand-by sunt respectate şi politicienii fac tot posibilul pentru a susţine economia, moneda europeană poate ajunge peste 12 luni şi la o cotaţie de 3,6 lei.

Cotaţii mai realiste

Contrar spuselor reprezentanţilor Saxo Bank, Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raif feisen Bank, spune că anul acesta nu este posibil ca euro să ajungă la o rată de schimb de 4,8 lei, indiferent de situaţie. „Cursul va fi unul stabil în jurul cotaţiei de 4-4,1 lei pentru un euro”, a declarat acesta în cadrul emisiunii „Evenimentele zilei” de la B1 TV.

De aceeaşi părere este şi analistul economic Dragoş Cabat, care este şi mai optimist şi spune că moneda europeană ar putea ajunge la finele anului la o valoare de 3,8-4 lei.

„În această perioadă, leul nu are cum să scadă pentru că percepţia investitorilor s-a îmbunătăţit cu privire la România. Totodată, este o presiune mult prea mare pe euro pentru ca acesta să poată duce leul la o devalorizare asemănătoare celei de anul trecut”, a declarat Cabat în cadrul aceleiaşi emisiuni.

Minutul 98


FMI = Fondul Mizeriei Internationale

http://www.thefua.ro/2010/minutul-98/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+TheFuckYouAward+%28The+Fuck+U+Award%29

Sute de timişoreni îşi cer banii cheltuiţi în spitale


Sute de timişoreni care şi-au plătit din propriul buzunar intervenţiile medicale îşi cer banii înapoi de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş.

Majoritatea pacienţilor au suferint intervenţii în străinătate, iar acum cer CJAS Timiş să li se returneze banii. „În 2009, un număr de 216 cetăţeni români s-au tratat în străinătate şi au solicitat rambursarea cheltuielilor”, a declarat Mariana Mocioalcă, purtător de cuvânt al instituţiei.

Reprezentanţii CJAS Timiş spun că, în total, suma revendicată este de 864.000 de lei. „Pacienţii s-au tratat în Ungaria, Germania şi Franţa, unii de cancer, alţii de hernie de disc sau operaţii de cataractă. Între ei se regăsesc şi persoane care au făcut chimioterapie, dar şi mame care au născut”, a mai precizat Mocioalcă.

Vasile Cosma, în vârstă de 81 de ani, este unul dintre timişorenii care aşteaptă rambursarea banilor de mai bine de nouă luni. „M-am operat în Germania, iar intervenţia, pe care a suportat-o fiica mea, a costat 6.000 de euro. În luna aprilie anul trecut, am depus la CJAS Timiş dosarul pentru a ni se rambursa banii, însă până acum nu am primit niciun răspuns legat de solicitare. Intervenţia a avut loc în luna martie 2009”, spune Vasile Cosma.

Şapte pacienţi şi-au primit banii înapoi

Pe de altă parte, un număr considerabil de bolnavi care îşi cer înapoi banii cheltuiţi pe medicamente şi proteze s-au tratat la Spitalul Judeţean din Timişoara. Potrivit Lianei Dacilescu, purtătorul de cuvânt al spitalului, este vorba de 45 de pacienţi, iar sumele respective trebuie achitate din fondurile proprii ale spitalului.

„Anul trecut au fost depuse 45 de dosare de rambursare a banilor folosiţi de pacienţi pentru medicamente şi materiale sanitare pe perioada cât au fost internaţi în spital. 26 de dosare au fost soluţionate, iar şapte pacienţi au primit banii, suma totală fiind de 5.000 lei. Alte 19 dosare se află în curs de soluţionare, în sensul că oamenii sunt pe o listă de aşteptare, pentru momentul când vom avea banii disponibili”, a declarat Liana Dacilescu. Restul solicitanţilor au fost respinşi, pentru că nu au întocmit dosare complete.

Cele mai mici sume revendicate sunt de 200 de lei, bani cheltuiţi pe medicamente, iar cele mai mari sunt de ordinul a câteva mii de lei. „Cele mai mari solicitări sunt de aproximativ 7.000 de lei. Sumele acestea sunt în cazul pacienţilor care au avut nevoie de implanturi (tije, proteze). Unii bani vin pe programe naţionale, dar dacă un pacient nu doreşte să fie pus pe lista de aşteptare până se primesc aceste implanturi, îşi cumpără el şi după aceea ne solicită să restituim banii”, a mai declarat Dacilescu.

Andrada Petrescu şi-a rupt piciorul în iarna lui 2009 şi a plătit 300 de euro pentru tija care a ajutat-o să meargă din nou. Tânăra de 30 de ani spune că nu s-a gândit să recupereze banii, fiind mult prea fericită că a scăpat cu bine din această poveste. „Am plătit tija zăvorâtă după ce medicul mi-a explicat care sunt procedurile prin care mi se poate fixa fractura. În varianta clasică, cu placă şi şuruburi, ar fi durat mai mult vindecarea ş recuperarea”, conchide Andrada Petrescu.

INFORMAŢII UTILE

Ce trebuie să conţină dosarul

Pacienţii care plătesc pentru intervenţiile medicale din spitale pot să îşi recupereze banii dacă depun un dosar, care trebuie să conţină referatul întocmit de medicul curant şi aprobat de medicul şef de secţie, chitanţele şi facturile (copie) care să ateste că s-au achiziţionat materialele sanitare şi medicamentele pe durata internării şi o cerere către conducerea spitalului. Dosarul complet va fi depus la Registratura spitalului unde s-au tratat.

Nor de etichete