România , tara care ar trebui desfintata. / “First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win” Mahatma Gandhi

Posts tagged ‘Big Brother’

Irak. Strigoii dintre râuri


”Irakul e o nebunie a lui Churchill, care a vrut să unească două puţuri de petrol, complet separate – Kirkuk şi Mossul, alăturând trei entităţi diferite: kurzii, şiiţii şi sunniţi”. Nu există definiţie mai strălucită şi mi-ar fi plăcut să vă spun cui aparţine, însă nu mai ştiu. O port cu mine, aşezată lângă alte câteva jaloane memorabile care mi-au marcat drumul în Orient. (Şi apropo: ce altceva e Kuweitul – pe care Saddam l-a atacat furibund în 1990, după lungul război cu Iranul – decât un puţ de petrol?)

Preocupaţi de primăvara arabă, de escaladarea conflictului iraniano-israelian, de evenimentle din Libia, iar acum de războiul civil din Siria, am uitat Irakul cu strigoii lui. Ce-a rămas în urmă, în decembrie 2011, după ce bocancul ultimului soldat american s-a ridicat de pe fosta Mesopotamie (“ţara dintre râuri”)? Instabilitate, ură, violenţe, aproape un million de orfani şi spectrul unui iminent război civil.

La 20 martie 2003, ora locală 5:33, s-au auzit la Bagdad exploziile primelor bombe. Peste comorile Sumerului şi ale Babilonului, şuierau tomahawkurile. Niciodată ca înaintea războiului din Irak opinia publică din marele oraşe ale lumii nu s-a exprimat mai vehement. Începând chiar cu americanii: din februarie 2003, zeci de mii de oameni s-au adunat pe dealul Capitoliului (”o minoritate vocală”, au declarat atunci autorităţile), strigând: “Bombardaţi Texasul, au şi ei petrol!”, purtând pancarte cu textul “Oare Iisus i-ar bombarda?”. Conform sondajelor, ”minoritatea vocală” depăşea 60 la sută din numărul cetăţenilor.

Începea, în martie 2003, un război declanşat de o uriaşă minciună, pe care responsabilii de atunci, memorialiştii de astăzi, nu pot s-o justifice. (Armele chimice pe care le căutau Aliaţii în Irak, erau probabil cele pe care tot ei le vânduseră, când Saddam le-a exersat pe iranieni. Cât despre cele nucleare, israelienii bombardaseră în 1981 centrala nucleară din Osirak şi ar fi aflat primii dacă irakienilor le-ar mai fi crescut, între timp, alta). George Tenet, şeful CIA în 2003, dă vina pe alţii. Are pe cine: începând cu vicepreşedintele de atunci, Dick Cheney (care l-a îmbrobodit rău pe preşedintele Bush), şi terminând cu Douglas Feeith, Richard Perle, neobositul Paul Wolfowitz, adjunctul secretarului de stat al Apărării din administraţia Bush-Junior. (Urma să se găsească un ţap ispăşitor, în persoana zisului Scooter Libby, şeful de cabinet al lui Cheney, pe care destui jurnalişti au avut umorul inovoluntar de a-l numi ”eminenţa cenuşie a Administraţiei” sau chiar ”artizanul războiului din Irak”. Preşedintele Bush a avut decenţa de a-i comuta pedeapsa cu puşcăria acestui măscărici tragic). Firma Halliburton a încasat 39,5 miliarde de dolari de pe urma războiului din Irak, fapt pentru care Cheney e cât se poate de relaxat când afirmă că nu are de ce să-şi ceară scuze pentru decizia politică din urmă cu zece ani. (E drept că nici ExxonMobil sau British Petroleum sau Chevron sau Shell n-au dus-o mai rău). Nemaivorbind de numeroasele firme de pază şi protecţie – în cap cu sinistra ”Blackwater” –  care au dat liber mercenarilor lor să toace populaţia fără somaţie.

Cine e, totuşi, învingătorul războiului din Irak? Dacă la 1 mai 2003 – când preşedintele W. Bush s-a grăbit să-şi declare ”misiunea îndeplinită” – ostilităţile dintre Aliaţi şi insurgenţii irakieni erau departe de final, iar perspectiva cât se poate de înceţoşată, astăzi se poate constata că principalul învingător e teocraţia şiită a Iranului. Dar asta e o altă poveste, pe care o vom povesti la lumina altui foc.

Actualul premier, şiitul Nuri al-Maliki, al cărui scaun se clatină serios, nu este – cum ar fi tentaţi unii să creadă, ”omul americanilor”. Nu este nici ”omul ayatollahilor” din Iran (ţară unde şi-a petrecut anii din exil cât n-a stat în Siria). Al-Maliki, la 63 de ani, e un personaj introvertit, suspicios, care n-a ieşit nici astăzi din logica de conspiraţionist în care şi-a petrecut aproape un sfert de veac din viaţă. Ca mulţi alţii, care au supravieţuit dictaturii brutale a lui Saddam Hussein, dar şi ororilor războiului, al-Maliki e bântuit de toţi strigoii confruntărilor, care se ridică deasupra Republicii ca aburul căldurii de iad. Primul ministru are probleme cu regiunea autonomă a kurzilor, care a început să-şi vândă petrolul fără apostila Bagdadului, cu manifestaţiile din ce în ce mai dese ale sunniţilor, cu grupurile înarmate care bântuie ţara, cu sărăcia-lucie, augmentată  de lipsa cronică a apei, într-un Irak care ar putea fi putred de bogat.

Octogenarul preşedinte (de etnie kurdă) Jalal Talabani e grav bolnav. Apropiatul său sfârşit poate aduce schimbări neaşteptate în actuala ecuaţie a Puterii (ambiţioasa sa soţie, Prima Doamnă, şi-a anunţat deja dorinţa de a-i succede).

Nuri al-Maliki conduce Irakul ”ca un capo”, după cum observă jurnaliştii de la The Economist). Regimul lui e minat de corupţie şi de încălcări grosolane ale drepturilor omului. Observaţiile acestea – altminteri corecte – ale unor occidentali get-beget nu ţin seama de esenţial: de cultura politică a zonei, unde unui dictator sângeros îi ia locul un alt dictator…

… N-aş mai putea să revăd Irakul. Strigoii lui revin şi în coşmarurile mele. E ca în poemul lui al-Sayyab: ”Străzi despre care se spune că nimeni nu mai revine pe ele, aşa cum nimeni nu mai revine de pe tărâmurile morţii…”

Goana după terenuri în România: Un pumn de fier într-o mănuşă de catifea


În România, resursele naturale au devenit obiect de investiţii lacome şi masive. Terenurile sunt acaparate în mai multe scopuri – agricultură, minerit, energie, turism, resurse de apă şi speculă.

Potrivit unor  informaţii, aproximativ 800.000 de hectare, sau 6% din terenul agricol  românesc, s-ar putea afla deja în mâinile unor corporaţii transnaţionale  – se arată într-un raport cu tema ”Concentrarea terenurilor,  acapararea pământului şi eforturile oamenilor în Europa”, publicat de  think-tank-ul internaţional pentru politici progresiste Transnational  Institute (TNI), cu sediul la Amsterdam.

În acest caz, Europa este deopotrivă avidă de pământ, un loc de  acaparare a terenurilor şi un context al unui astfel de fenomen.  Fenomenul este ascuns în spatele imaginii armonioase a aderării României  la UE, inclusiv liberalizarea pieţei naţionale pentru cumpărători  străini, subliniază raportul. Ţara este ideală pentru investiţii în terenuri şi produse  agro-industriale. Caracteristicile sale naturale o fac potrivită pentru  culturile de cereale, zone mari sunt potenţial disponibile, iar  terenurile costă mai puţin decât în restul Europei. Zonele rurale sunt  abandonate, lăsând în urmă o populaţie locală îmbătrânită şi  vulnerabilă, care nu are prea multe alternative decât să accepte sosirea  unor corporaţii europene agro-industriale, care se instalează legal,  prin închiriere sau achiziţionare de terenuri. În plus, legislaţia şi sprijinul guvernamental favorizează  investitorii la scară largă.

Probabil că unele elemente de speculaţie  pentru a obţine subvenţiile profitabile ale Politicii Agricole Comune (PAC) a UE reprezintă unul dintre factorii care determină acest fenomen  al acaparării. Jumătate din subvenţii au fost primite în 2012 de 1% din  fermieri, toţi aceştia având dimensiunea fermei lor de peste 500 de  hectare. Cu toate acestea, legalitatea aparentă este ca o mănuşă de catifea  care ascunde agresivitatea pumnului de fier ce conduce fenomenul,  consideră raportul. Terenul este confiscat masiv, iar controlul asupra  beneficiilor exploatării acestuia, precum şi puterea de a decide cu  privire la utilizarea lui sunt monopolizate în mâini private, mai  notează raportul. (Sursa: Agerpres)

România,o ţară fără ROST…


“Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e usor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întâmplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.

Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.

Credinta. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.

Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.”

Timbrul de mediu din nou in instanta


In data de 22.01.2013 a fost prezentata forma noii legi privind Timbrul de mediu. Astfel, potrivit Ghidului timbrului de mediu, publicat de catre Ministerul Mediului, taxa se va aplica avand la baza principiul “poluatorul plateste”, deoarece se taxeaza in principal emisiile generate de masina. Timbrul de mediu vizează nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5). In cuprinsul Ghidului se specifica faptul ca timbrul de mediu va fi cu adevarat o taxa de mediu, pentru ca se calculeaza in principal in functie de emisia de CO2, emisie ce este luata in calcul in intregime pentru timbru, fata de 30% cat este prevazut in legea in vigoare. De asemenea, prin acest timbru de mediu se doreste stimularea innoirii parcului auto national pentru a ajunge, in urmatorii ani, la standardele de poluare pe care Uniunea Europeana le impune statelor membre

Forma taxei a starnit deja controverse in randul cetatenilor romani, ridicandu-se doua probleme majore: dacă mai poate fi atacata in instanta aceasta varianta a timbrului de mediu si dacă este legala prevederea potrivit careia pentru masinile ai caror proprietari care au obtinut in instanta restituirea taxei sau inmatricularea fara plata taxei se va percepe timbrul de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra acestora.
Mai poate fi atacata in instanta aceasta varianta a timbrului de mediu?

Raspunsul cu privire la aceasta intrebare este unul afirmativ, intrucat nici aceasta taxa nu are o varianta prin care sa fie eliminate total nelegalitatile. Desi se doreste aplicarea principiului „poluatorul plateste” forma timbrului de mediu atrage incalcarea normelor legale privitoare la dreptul de proprietate aparat atat de Constitutia Romaniei, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Observam ca, prin noua formula de calcul al timbrului de mediu, taxa creste foarte mult pentru autoturismele Euro 3 si Euro 4 si scade pentru autoturismele Non-euro, Euro 1 si Euro 2. Avand in vedere ca majoritatea tranzactiilor cu autoturisme au ca obiect autoturisme incadrate in normele Euro 3 si Euro 4, proprietarii acestora vor fi afectati in cazul in care vor dori sa instraineze autoturismul neputand dispune de atributele conferite de dreptul de proprietate. Circuitul civil este liber, iar prin stabilirea acestei limite se incalca si principiul liberei circulatii a marfurilor, prevazut de art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Opinia potrivit careia autoturismele Non-euro, Euro 1 si Euro 2 polueaza mai putin, intrucat au o durata de viata mai scurtă nu-si gaseste justificare, intrucat pot exista situatii in care posesorul unui autoturism non-euro sa circule cu acesta mai mult decat un posesor de autoturism Euro 3, astfel ca rezulta clar diferenta de poluare, principiul “poluatorul plateste” nefiind aplicabil in speta de fata.

 
Ce se intampla cu autoturismele ai caror proprietari au obtinut in instanta restituirea taxei sau inmatricularea autoturismului fara plata taxei?

Prevederea introdusa in cuprinsul Timbrului pentru mediu, potrivit careia se percepe timbrul de mediu la transcrierea dreptului de proprietate al autoturismelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxei pe poluare pentru autovehicule, precum și taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule. Aceasta prevedere este neconstitutionala si nu-si poate gasi aplicarea, intrucat legea nu poate retroactiva. Astfel, pronuntarea hotararii judecatoresti avea in vedere versiunea taxei auto la momentul inmatricularii autoturismului, iar inmatricularea acestuia s-a realizat potrivit prevederilor legale privitoare la inmatricularea autovehiculelor.
Trebuie avut in vedere ca sunt sanse sa nu mai existe identitate intre persoana careia i s-a restituit taxa si actualul proprietar al autoturismului, deoarece in decursul anilor acesta putand fi instrainat de mai multe ori. Nu se poate imputa cetateanului roman care a obtinut in instanta, in mod just, indreptarea unei grave erori legislative, sa plateasca pentru faptul ca legile anterioare nu au fost adoptate in conformitate cu prevederile europene si au condus la incalcarea dreptului Uniunii Europene. Aşteptăm cu interes aplicarea in practica a acestor prevederi după publicarea Timbrului de Mediu in Monitorul Oficial si adoptarea Normelor de punere in aplicare a acestuia.

 

Luând în considerare toate aceste aspecte, ajungem la concluzia ca Timbrul de mediu va continua sa incalce prevederile legale si va determina actionarea in instanta de catre cei care doresc inmatricularea unui autoturism in Romania si carora li se va percepe acest timbru.

Hugo Chavez a murit.


 

Hugo Chavez a murit
Hugo Chavez, presedintele Venezuelei, a murit, marti, dupa o lunga lupta cu cancerul, a anuntat guvernul sau. Chavez avea 58 de ani.

Anuntul a fost facut de vicepresedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, vizibil emotionat. Alaturi de Maduro, la conferinta au participat alti lideri politici, dar si militari ai Venezuelei, informeaza BBC.

Mai devreme, vicepresedintele anuntase ca Chavez sufera si de o puternica infectie respiratorie si ca trece „prin cele mai dificile ore ale sale”. Tot atunci a anuntat ca guvernul a decis sa expulzeze un oficial al ambasadei americane, deoarece planifica sa destabilizeze tara. Vicepresedintele l-a acuzat pe oficial de spionaj.

Chavez nu mai aparuse in public de cand s-a intors in Venezuela, luna trecuta, dupa ce fusese in Cuba pentru o noua runda de tratament impotriva cancerului.

La Caracas si in marile orase din Venezuela mii de oameni au iesit in strada pentru a-l comemora pe cel care le-a fost presedinte timp de 14 ani. Vicepresedintele Maduro a ordonat armatei sa iasa in strada, pentru a preveni o degenerare a manifestului populatiei.

Vocea Americii Latine

Chavez, unul dintre cei mai vizibili, vocali si controversati lideri din America Latina, a castigat presedintia Venezuelei in 1998. El castigase de curand un alt scrutin prezidential in octombrie 2012, insa nu apucase sa-si preia oficial mandatul din cauza starii de sanatate.

In luna mai a anului trecut, el parea sa fi invins in lupta cu cancerul, dupa doua operatii si mai multe runde de chimioterapie.

Cu toate acestea, in decembrie 2012 el a anuntat ca are nevoie de o noua operatie pentru care se va deplasa in Cuba. Atunci el si-a numit vicepresedintele, Nicolas Maduro, drept succesor in cazul in care se va pune aceasta problema.

Ce urmeaza

Chavez a schimbat Venezuela intr-un mod fundamental, dandu-le putere si milioanelor de oameni saraci care se simtisera pana atunci marginalizati si exclusi. Dar regulile impuse de el au dus totodata si la divizare mai adanca a societatii.

Moartea sa va aduce cu siguranta incertitudine in randul populatiei, care acum trebuie sa-si gaseasca drumul fara figura centrala a liderului ei.

Constitutia Venezuelei prevede ca, in cazul mortii presedintelui, trebuie organizate alegeri in 30 de zile, timp in care interimatul este asigurat de vicepresedinte.

La alegeri cel mai probabil se vor infrunta actualul vicepresedinte Nicolas Maduro, pe care Chavez l-a desemnat ca succesor, cu Henrique Capriles Radonski, un tanar guvernator care a candidat si la alegerile din octombrie 2012 impotriva lui Chavez.

Insa au existat mai multe dezbateri pe acest capitol din Constitutie in ultimele luni, avand in vedere boala lui Chavez care l-a pus in imposibilitatea de a-si exercita functia, astfel incat este imposibil de prezis cum va avea loc aceasta tranzitie.

3 manipulări ordinare din scandalul gazelor de șist


Decizia de exploatare sau nu a gazelor de șist e complicată – poate că e cazul pentru un verdict pozitiv, poate nu. Trebuie multe analize de oportunitate.

Dar după cum arată lucrurile acum, nu e decât un tun clasic din seria privatizării profiturilor și a socializării pierderilor. Iată 3 manipulări:

1. “Economia are nevoie”
Orice sursă nouă de energie e bună, dar nu în orice condiții. Problema cu gazele e următoarea – România are deja resurse care-i acoperă peste jumătate din consum, dar redevențele sunt atât de mici, încât statul nu încasează mai nimic iar profiturile merg la Petrom – majoritar privată și la Romgaz – care arde banii pe prostii.

În lipsa redevențelor, producția locală este tratată ca gaz “ieftin”, la care salivează tot felul de clienți politici. Deci prima chestiune ar trebui să fie mărirea redevențelor la un nivel care să facă exploatarea gazului o afacere cu profit micuț, nu o rentă cum este acum. Pentru că dacă există rente, aproape sigur vor fi cedate contra șpagă, cum s-a mai întâmplat.

2. “Explorăm, nu exploatăm”
Minciunica vârâtă recent de domnii Ponta și Vosganian este că se vor face doar contracte de explorare, nu și de exploatare, “ca să vedem cum stăm”.

În realitate, un contract de explorare include și perspectiva operațională – de exploatare, că nu e nimeni prost să îngroape sute de milioane și să găsească gaze fără a ști dacă va avea sau nu dreptul să le scoată. Afirmația ar fi adevărată doar dacă “explorarea” s-ar face pe banii statului, care nu există.

3. “E mâna rușilor”
Sperietoarea rusească este pe alocuri ridicolă, însă presupunând că ar fi adevărată:

a) Nu înseamnă automat, în fiecare caz, că ce-i bun pentru ruși e rău pentru români și invers. Discuția ar trebui să rămână tot în zona riscurilor și beneficiilor, nu să se mute în curtea vecinilor.

b) Presupunând prin absurd că demonstrațiile de la Bârlad ar fi manipulate… ei bine, este de preferat o mișcare populară manipulată decât o mișcare populară ignorată. Sunt sigure gazele de șist? Atunci convingeți-i pe oameni, promiteți-le o parte substanțială din veniturile încasate (ar trebui să eclipseze oricât ar fi dat rușii, nu?) iar la sfârșit treceți totul printr-un referendum!

Interviu cu ambasadorul statului Palestina, în România, Excelenţa Sa Ahmad Aqel


Când am onorat invitaţia generalului israelian Avi Benayahu – de a vizita unităţi militare din Tzahal/Forţele de Apărare ale Israelului – mi-am dorit să cunosc şi opinia unui oficial palestinian privind perspectivele păcii în Gaza şi West Bank/Cisiordania. Atunci nu s-a putut.  Acum da. În Bucureşti.

Interlocutorul meu a fost ambasadorul statului Palestina, în România, Excelenţa Sa Ahmad Aqel. Cu care am avut un dialog liber, pe timpul căruia nu a manifestat nicio reţinere. Doar bucuria unei convorbiri în care nicio ţintă, de interes general, nu a fost evitată.

 

                             Ce contează pentru palestinieni 

Pentru început doresc să îmi descrieţi starea dumneavoastră de spirit, în ziua în care aţi primit vestea cea mare. Aveaţi deja un stat!

A fost un moment mare. Nu numai pentru mine, ci şi pentru toţi palestinienii şi toţi cei care sprijină cauza Palestinei. A fost o declaraţie politică, un pas legal, al comunităţii internaţionale, care a sprijinit dreptul nostru de a avea propriul stat. Când un număr aşa de important de state au sprijinit statul palestinian, –  statalitatea Palestinei a fost adoptată cu 138 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 41 de abţineri– înseamnă că ne-am aflat într-o poziţie corectă.

 

Iar ţările care s-au opus rezoluţiei au fost doar SUA şi Canada, de peste Ocean şi Republica Cehă, din Europa. Restul au fost pentru recunoaşterea statului Palestina, chiar şi cele care s-au abţinut – incluzând aici România.

 

Dar noi am înţeles că practic nu s-a dorit afectarea altor relaţii politice. Şi pentru noi a fost pozitiv faptul că s-a ajuns la o asemenea poziţie. Majoritatea statelor au votat pentru noi şi asta contează.

Acum sperăm să putem concretiza rezoluţia pe teren. Chiar ieri (nota bene – 25 februarie) secretarul general al ONU, Kofi Annan a publicat o scrisoare, în care a precizat că Palestina este considerată un stat – observator nemembru al ONU – , în conformitate cu rezoluţia adoptată, deci reprezentanţii palestinieni pot participa în toate agenţiile Naţiunilor Unite, la toate discuţiile iniţiate în diferite forumuri.

                              Vizita lui Obama

 

Să ne deplasăm de la New York, unde se află sediul ONU, la Washington D.C., unde, la Casa Albă, Barack Obama mai are un mandat prezidenţial, de patru ani.  În timp ce realizăm acest interviu, secretarul de stat al SUA, John Kerry a început un turneu în Europa şi…

…în Orientul Mijlociu.

Unde va pregăti vizita preşedintelui Statelor Unite în acea zonă. Care este părerea dvs. despre noua viziune a Departamentului de Stat privind statul Palestina?

Ei bine, noi trebuie să fim optimişti în această privinţă. Noi sperăm că Obama poate să întreprindă ceva, în acest an, dar, din nefericire, după anumite tatonări ale situaţiei, în teren, din cauza premierului Beniamin Netanyahu şi a lui Avigdor Liberman, eforturile constructive ale Statelor Unite au fost oprite, administraţia Obama preferând, pentru moment, să nu intervină pentru medierea relaţiilor dintre oficialii israelieni şi cei palestinieni.

 

Acum, se pare că americanii vor să se implice în soluţionarea dificultăţilor cunoscute, dintr-o serie de motive. Unul fiind că zona învecinată “fierbe”, o mulţime de schimbări au loc acolo. Şi de aceea trebuie să fie atenţi, să se implice în acest areal, să aibă o nouă abordare a zonei.

Şi ei ştiu că problema pe care o au de rezolvat, pentru a calma zona, este tema palestiniană.

John Kerry cunoaşte zona, pe care a vizitat-o de mai multe ori. O nouă apropiere de dificultăţile ştiute înseamnă promovarea valorilor dialogului. Prioritare fiind dosarele iranian, sirian şi palestinian. Soluţionarea acestora fiind posibilă prin negocieri. Kerry este binevenit în zonă şi sperăm că va sosi cu o nouă viziune.

 

Aşa cum am citit în presă, el va încerca să vină cu idei noi. Însă nu va vizita Israelul şi Palestina. Ci Egiptul, Iordania, Turcia şi Arabia Saudită, care sunt de asemenea implicate, într-o formă sau alta, în cele trei dosare.

Să sperăm că vizita lui Obama, în acest areal, va fi un demers fructuos, deoarece aceasta este strategia noastră. Dorim negocieri şi vrem să soluţionăm problemele prin mijloace paşnice. Chiar dacă Israelul nu doreşte asta, în fiecare zi politica extinderilor construcţiilor pe teritoriile palestiniene tensionând atmosfera relaţiilor bilaterale.

Dar acum este cel mai bun moment, pentru a începe procesul de pace. Asta pentru că, după alegerile din Israel, mult mai mulţi oameni moderaţi au intrat în parlament. Asta va influenţa formarea noului guvern. Deci, noi sperăm că lucrurile vor intra pe un făgaş pozitiv.

                           În ultimele şase luni

O.K.! Vă propun să facem un salt, imaginar, din capitala americană în aceea chineză. La ora actuală, China a preluat, de facto, controlul economic al continentului african, nu departe de teritoriul palestinian. Cum sprijină liderii chinezi, de azi, cauza palestiniană?

De la începutul formării Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, chinezii ne-au acordat un sprijin foarte bun, pe mai multe planuri, inclusiv politic şi economic. În mod constant, de câte ori solicităm ceva Chinei primim ajutorul scontat. Deci, noi avem sprijinul deplin al Chinei şi la fel din partea Rusiei.

 

Ce ne puteţi spune despre relaţiile statului Palestina cu Uniunea Europeană?

O primă constatare este că nu toate ţările din U.E. au aceeaşi poziţie. Există trei curente. Primul include statele care sprijină poporul palestinian. Al doilea este compus din ţările care nu susţin cauza palestiniană. Iar al treilea, majoritar, care caută să medieze între celelalte două.

Uniunea Europeană este conştientă de situaţia din jurul statului palestinian. Iar un conflict nesoluţionat, totdeauna deschide porţile pentru alte confruntări în zonă.

Din fericire, U.E. nu constituie un bloc cu o singură poziţie, deci statele componente văd care este realitatea din teren. Însă, în ultimele şase luni, europenii au încercat să se implice mai mult, în soluţionarea problemelor politice.

Acum, U.E. este de părere că dacă Statele Unite nu vin cu o soluţie, Uniunea Europeană o va face, în mod special Franţa şi Anglia. Ei au deja un proiect, dar presează şi sprijină demersul SUA, de a veni cu noi propuneri. În general, noi suntem mulţumiţi cu atitudinea Uniunii Europene faţă de noi.

                             100.000.000 de dolari, pe lună

 

Când am vizitat unităţi din Tzahal/Forţele de Apărare ale Israelului, atunci purtând uniforma Armatei României, am poposit şi la centrul de monitorizare, cu videocamere, a gardului ridicat între arealul palestinian şi cel israelian. Şi am văzut, pe micul ecran, mi-au arătat gazdele, doi palestinieni, tată şi fiu, care încercau să treacă – şi au reuşit – prin gardul despărţitor, iar militarii israelieni nu i-au oprit. Nu pentru că eram acolo. Mi-au explicat că înţeleg situaţiile în care, din raţiuni strict economice, ce ţin de aprovizionarea palestinienilor săraci, aceştia procedează aşa. Dintr-o asemenea perspectivă se justifică întrebarea mea. Comparativ cu anul trecut, când funcţiona Autoritatea Palestiniană, în anul 2013, când există recunoscut statul Palestina, la nivelul oamenilor simpli, s-a produs o schimbare, în viaţa lor de zi cu zi, sau nu?

Nu. Nu este nicio schimbare. Ba chiar s-a înrăutăţit. Pentru că autorităţile israeliene au blocat fonduri ce trebuiau accesate de palestinieni. Este vorba, de pildă, de plata salariilor, care se ridică la suma de 100.000.000 de dolari pe lună. Astfel, oficialii israelieni au mărit presiunea asupra noastră.

Crescând numărul de puncte de control. Închizând porţile gardului de sârmă menţionat de dumneavoastră. Mărind numărul de aşezări noi evreieşti. În mod special în jurul Ierusalimului. Şi chiar în West Bank. Practic, după aprobarea rezoluţiei Naţiunilor Unite privind statul Palestina, lucrurile s-au înrăutăţit.

12.000.000 de israelieni şi palestinieni

La o întâlnire anterioară acestui dialog, care s-a desfăşurat în cadrul unei recepţii, vă relatam despre o emisiune TV, difuzată în Israel, unde un istoric israelian susţinea că soluţia acceptabilă ar fi recunoaşterea statului Palestina, cu condiţia ca acesta să aibă doar poliţie, nu şi armată. La acel moment aţi apreciat că era o idee salutară. Vă menţineţi opinia? 

Înainte de toate sunt necesare cele două rezoluţii privind existenţa statelor israelian şi palestinian.

Dar Israelul nu vrea să se retragă din teritoriile ocupate, precum Gaza şi West Bank. Oficialii israelieni doresc existenţa unui singur stat. În care israelienii să fie majoritari.

Însă o statistică realizată recent arăta că numărul de israelieni şi palestinieni – în arealul integral al statului Israel şi cel ce revine statului Palestina – era, în luna ianuarie 2013, egal!

Iar populaţia palestiniană, din punct de vedere demografic, o va depăşi pe aceea israeliană.

La ora actuală fiind vorba de 12.000.000 de locuitori, jumătate israelieni, ceilalţi palestinieni.

Este un argument în plus, pentru Israel, ca să accepte soluţia existenţei celor două state – israelian şi palestinian. Putem conlucra, cu onestitate, în condiţiile coexistenţei celor două state.

 

Însă, Israelul nu îşi retrage trupele, iar palestinienii se află încă sub ocupaţie!

Dar, dincolo de declaraţiile politice cunoscute, la nivelul pragmatic există contacte între premierul Israelului şi preşedintele statului Palestina?

În mod normal, există contacte.

Prin trimişi speciali, telefoane?

Da. Prin trimişi speciali, când este cazul. Problema este că Beniamin Netanyahu şi Avigdor Liberman preferă să discute numai chestiunile de ordin istoric. Nu doresc să se abordeze problemele prezentului.

Acesta este motivul pentru care, în ultimii patru ani, au stagnat relaţiile bilaterale.

Noi am tot scris premierului Israelului despre poziţiile noastre în chestiuni de interes comun, cum ar fi linia frontierei între statul evreu şi cel palestinian. Chiar l-am rugat pe Beniamin Netanyahu să ne precizeze poziţia guvernului său în chestiunile aflate în litigiu. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Nu a exprimat nicio poziţie oficială privind propunerile noastre.

                         Israelul nu are, acum, lideri istorici

De ce?

Pentru că actualii oficiali israelieni nu îşi doresc un asemenea proces. Iar Netanyahu nu dorea ca să piardă alegerile, implicit postul de premier. Din păcate, acum, Israelul nu are lideri istorici, precum Yitzhak Rabin,  care a avut capacitatea de a vedea evoluţia zonei noastre pe o perioadă lungă de timp.

Este în favoarea Israelului să ia o decizie.

Să facă un compromis…

Da. Un compromis.

Bine. Dar palestinienii au acum lideri istorici? Deoarece aveţi două organizaţii, Fatah şi Hamas, prima controlând West Bank, cealaltă Gaza.

Asta este o altă problemă. Una separată de aceea existentă între palestinieni şi israelieni. Dacă Israelul vrea să facă acum pace, o poate realiza. Şi neînţelegerile dintre Fatah şi Hamas se vor încheia.

Staţi un pic! Liderul Hamas a declarat, într-un interviu acordat lui Christiane Amanpour, la CNN, că vrea pace, dar nu şi recunoaşterea statului Israel!

Asta este o problemă care s-a rezolvat în Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei/O.E.P.. Iar Hamas vrea să fie membră a O.E.P., care a recunoscut Israelul. Chestiunea este simplă. Nu o organizaţie sau alta recunosc statul evreu, ci statul Palestina. O.E.P., care a format Autoritatea Palestiniană, a recunoscut, de pe poziţia acestei instituţii de tranziţie, Israelul. Acum există statul Palestina. Deci, statul nostru va recunoaşte Israelul. Nu partidele politice palestiniene.

Noi am convenit asupra trei chestiuni. Soluţia coexistenţei a două state – israelian şi palestinian -, negocieri şi nerecurgerea la forţă armată, pentru atingerea scopului nostru, dar putem avea demonstraţii paşnice, mişcări publice, nu acţiuni militare.

Dacă mâine, statul Palestina va fi recunoscut de Israel, cu siguranţă şi noi vom recunoaşte statul israelian.

Care sunt aşteptările dumneavoastră privind evoluţia diplomaţiei palestiniene în următorul an. Puteţi face pasul următor, sau nu?

Sperăm că următoarea etapă vor fi negocierile. Şi că se vor derula într-un sens pozitiv. Astfel că vom putea soluţiona problemele. Acesta este cel mai bun lucru pentru noi.

Şi dacă aşa ceva nu se întâmplă trebuie să continuăm munca noastră. Prioritatea noastră este ca să devenim membri ai tuturor agenţiilor ONU. Şi trebuie să ne concentrăm eforturile pe îndeplinirea obiectivului de a deveni membru, cu drepturi depline, al Naţiunilor Unite.

                           Pentru Israel, Assad este cea mai bună soluţie

Care este opinia dvs., în ceea ce priveşte viitorul Siriei?

Este un lucru complicat. Asta din cauza Israelului, deoarece acesta refuză să sprijine opoziţia în Siria. Guvernul israelian doreşte ca actualul regim, al preşedintelui Bashar al- Assad, să continue…

Chiar aşa?

Da! I-am spus asta, anterior, unui oficial român şi a reacţionat tot ca dvs., iar ulterior, când a discutat cu parteneri israelieni i-a întrebat direct. Şi ei au răspuns afirmativ!

Motivând că preferă un preşedinte previzibil, ca Assad, decât pe cineva pe care ei nu îl cunosc. Viaţa a demonstrat că atunci când israelienii au bombardat teritorii siriene nu s-a întâmplat nimic. Damascul nu a reacţionat.

Niciun soldat sirian nu a mai tras vreun glonţ, contra unui militar israelian, după ultimul conflict dintre Israel şi statele arabe limitrofe.

Deci, pentru Israel, Assad este cea mai bună soluţie.

La ora actuală, se pare că lucrurile se îndreaptă spre un dialog. Şi sperăm că vor avea un rezultat. Mai ales că distrugerile în Siria sunt atât de mari, încât vor trebui 20 de ani ca să revină sirienii la ceea ce a fost ţara lor înainte de războiul civil actual.

                         Iranul nu vrea să trimită rachete spre Europa

Să abordăm acum problema Iranului, deoarece peste Ocean se prefigurează convingerea că anul 2013 va fi decisiv pentru luarea deciziei necesare. Iar preşedintele Obama susţine soluţia negocierilor, pentru a rezolva divergenţele existente între Occident şi autorităţile de la Teheran. Care-i opinia dvs.?

Opinia mea este că Israelul nu va ataca niciodată Iranul!

A doua părere surprinzătoare, după aceea privind Siria… 

Iranul vrea să devină o putere regională. Şi vrea ca Statele Unite şi Uniunea Europeană să recunoască asta.

Şi se va împăca Turcia, cu această aspiraţie iraniană?

Pentru zona arabă, Turcia este aidoma unui nou-venit, pentru că a încercat, decenii la rând, să nu se implice în spaţiul geopolitic limitrof. Obiectivul turcilor a fost NATO. Şi l-au îndeplinit. Acum UE. Şi îl vor realiza.

Prin urmare, Iranul doreşte să fie recunoscut, inclusiv de Turcia, ca prima putere a regiunii.

Asta înseamnă că iranienii vor trebui implicaţi în problemele regionale, precum cele ce ţin de exploatarea zăcămintelor de petrol, stabilizarea situaţiei în Afganistan şi Pakistan. Iranul nu vrea să lovească aerian Israelul. Nici să trimită rachete spre Europa. Sau spre Statele Unite.

În acest caz, liderii iranieni au două feţe…

Desigur. Ei acumulează atuuri pentru a ajunge în poziţia dorită – de putere regională. Şi cred că vor începe să se manifeste la nivelul jocurilor politice. Unde va conta puterea Iranului.

Teheranul a investit şi a obţinut puncte de putere, în Siria, Liban, Gaza, în alte zone şi firesc vrea să aibă un câştig din eforturile sale.

                           3000 de palestinieni trăiesc în România

Revenind la relaţiile bilaterale, dintre România şi statul Palestina, cum vedeţi viitorul acestora?

Cred că, în ultimii cinci ani, relaţiile au devenit mai bune. Istoric privind lucrurile au fost relaţii bune cu România…

…pe timpul preşedinţilor Ceauşescu şi Arafat…

Da. Atunci România avea relaţii bune cu Israelul şi cu liderii palestinieni. Dovadă fiind faptul că prima întâlnire dintre Shimon Peres şi Yasser Arafat a avut loc în România. Aproape toate contactele politice şi diplomatice iniţiale, dintre palestinieni şi israelieni au fost mediate în acelaşi mod. Apoi, după schimbarea din decembrie 1989, s-a considerat că palestinienii erau parte a zonei de influenţă comunistă, ceea ce nu este adevărat. Aşa că, în următorii 10 ani, relaţiile au fost reci.

Ulterior acestea s-au îmbunătăţit, contribuind la evoluţia pozitivă trei vizite prezidenţiale şi cele derulate la nivel ministerial. În ultimii ani au avut loc numeroase consultări politice, au fost semnate înţelegeri în domeniile cultural, agricol, cel de media şi acela vizând forţa de muncă.

Este în pregătire vizita ministrului nostru pentru economie, care a studiat în România. El va veni la Bucureşti cu o serie de oameni de afaceri.Vor fi şi alte reuniuni, precum a comitetului interministerial, derulat anterior la Ramallah şi care se va întruni, în această vară, la Bucureşti.

România încearcă să fie la mijloc, între Israel şi Palestina, dar uneori este de partea israelienilor, din motive logice. Care ţin de relaţia cu SUA, apartenenţa la NATO şi UE. Dar noi considerăm că relaţiile noastre vor deveni acum mai bune ca în trecut.

Câţi palestinieni trăiesc în România?

În jur de 3000 s-au stabilit aici, majoritatea obţinând atât cetăţenia română, cât şi încrederea româncelor cu care s-au căsătorit.

 

                         Dificultăţi de ordin mediatic…

Un mesaj final?

Din păcate, presa autohtonă nu prea este interesată de problemele internaţionale. În general, asta este situaţia, în special la nivelul televiziunilor, unde când sunt prezentate evenimente, de ultimă oră, din Orientul Mijlociu, nu sunt înfăţişate şi punctele de vedere ale autorităţilor palestiniene. Avem dificultăţi de ordin mediatic, pentru a prezenta punctul de vedere al statului Palestina, către cetăţenii români.

Acesta este un nou început.

Sper asta.

Germania vrea să interzică exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică


Ministrul german al Mediului, Peter Altmaier, a propus interzicerea fracturării hidraulice pentru extracţia gazelor de şist în zonele cu surse protejate de apă potabilă şi adoptarea până în luna septembrie a unei legi care să reglementeze tehnica de exploatare.

„Propun să interzicem fracturarea în zonele unde apa potabilă este protejată, iar în rest să facem teste de compatibilitate cu mediul. Mă aştept să avem o discuţie serioasă cu companiile şi cetăţenii afectaţi”, a spus Altmaier într-un clip video publicat pe pagina de internet a guvernului german, potrivit Thomson Reuters.

Anterior, Altmaier declarase că nu crede că fracturarea va fi folosită în Germania în viitorul apropiat.

Ministrul a mai spus că doreşte un dialog calm pe tema exploatării gazelor de şist şi şi-a exprimat speranţa că Germania va adopta o lege în acest sens până la alegerile parlamentare din septembrie.

„Toată lumea trebuie să înţeleagă că nimic nu poate fi aprobat în Germania dacă nu are o justificare”, a mai spus Altmaier.

Fracturarea hidraulică implică injectarea unei mari cantităţi de apă, combinată cu nisip şi substanţe chimice prin sondele de foraj, pentru a fractura şistul şi a elibera gazul prins în roci. Metoda este riscantă deoarece lichidele pot contamina pânza freatică, iar forările pot provoca microseisme.

În Germania, procedeul a fost interzis în landul Renania de Nord-Westfalia, despre care se crede că stă pe cele mai mari depozite de gaze de şist din ţară.

Producţia internă de gaze naturale a Germaniei este modestă comparativ cu consumul, iar ţara îşi acoperă necesarul mai ales prin importuri din Rusia, Norvegia şi Olanda.

Agenţii lui Băsescu se plâng că au fost demascaţi


AcasăPoliticăActualitateLumeaTop NewsAfaceriCelebrităţiTimp LiberMediaAccenteInvestigaţiiReportajArteAdministraţieJustiţieSănătate

Joi, 14 februarie 2013, 15:35

Eur: 4.3844▼ | Usd: 3.2881 ▲

În numele libertăţii presei,

Agenţii lui Băsescu se plâng că au fost demascaţi

Acasă » Investigatii

.Întrucât am semnat aproape toate articolele din cotidianul.roreferitoare la agenţii de influenţă care au intoxicat opinia publică internaţională cu aşa-zisa „lovitură de stat” din România, mă văd silit să-mi recunosc performanţa de a defecta această reţea construită pe banii publici ai poporului român.

Articolul „Journalists under fire”, apărut în aceste zile pe blogul celebrei publicaţii engleze „The Economist”, nesemnat de vreun autor, dă impresia că unele mari instituţii de presă, precum Der Spiegel, El Pais, Deutsche Welle, CNN, The Economist, Le Monde, USA Today, precum şi ziare mai mici, precum Der Standard, au fost aruncate în aer de vreo bombă pusă la sediul acestora de Carlos Şacalul sau Bin Laden, operaţiune care, dacă ar fi avut loc, ar fi fost, fără îndoială, un grav atentat la libertatea presei!

În realitate, însă, toată îngrijorarea din articolul citat nu este decât un foc de paie generat de spaima unor agenţi de influenţă care s-au văzut demascaţi. Gazetari fără valoare, aciuaţi drept corespondenţi ocazionali pe lângă aceste publicaţii, ei au renunţat voit la deontologia profesională şi au acceptat să facă jocurile murdare ale unor politicieni din România sau ale amicilor lor din alte ţări, sugând vârtos, de câte ori au avut ocazia, din fonduri publice sau private, fără să se gândească măcar o clipă că, în acest fel, nobila lor profesie devine o activitate de dezinformare, specifică agenţiilor de spionaj.

Prin toată acţiunea noastră de la cotidianul.ro nu am făcut altceva decât ca, tocmai în numele libertăţii presei, să ne apărăm ţara în faţa unor atacuri nedrepte care au adus imense pagube imaginii României. Cu aceste lucruri nu este de glumit căci, după cum se ştie, bazându-se tocmai pe aceste articole, crezând că ele nu pot spune decât adevărul, organismele internaţionale deja pregătesc sancţiuni împotriva României, cum ar fi amânarea intrării noastre în spaţiul Schengen!

Faptul că Guvernul şi Parlamentul României (instituţii aflate la început într-o mare dificultate când s-au văzut puse la zid în presa străină pentru că ar fi organizat o „lovitură de stat”) au folosit articolele noastre pentru a demonta jocurile de culise ale celor interesaţi este un lucru cât se poate de normal, care ne face să simţim mândri de demersul nostru. Dar a întoarce lucrurile, aşa cum fac cei ce au redactat articolul din „The Economist” şi a spune că, de fapt, Victor Ponta ar fi comandat materialele despre aceşti agenţi de influenţă este o gogomănie care nu poate trezi decât râsul.

„Condicuţa cu agenţi”, o carte în curs de apariţie

Dintotdeauna, spionii sau agenţii de influenţă au fost au fost aleşi dintre oamenii fără personalitate, predispuşi să facă orice pentru interesul lor personal. Pentru ei, nu există noţiunile de ţară sau mamă, pe care le-ar sacrifica în doi timpi şi trei mişcări, cum se spune pe la noi. Fac excepţie, desigur, profesioniştii acestui domeniu, pe care fiecare ţară îi foloseşte în interes naţional, iar acţiunile acestora pot purta, deseori, numele onorabil de sacrificiu.

Nu este, însă, cazul cu clienţii noştri. Ei nu sunt altceva decât nişte amărâţi ai soartei, nebăgaţi în seamă de nimeni, care au văzut că serviciile lor mizerabile, chiar dacă făceau rău ţării unde s-au născut, le pot aduce şi foloase materiale, dar şi un statut social la care nici nu îndrăzniseră să viseze înainte de intrarea în reţea!

Mărturisim că, după primul articol, am crezut că suntem în faţa unui banal impostor şi abia foarte târziu ne-am dat seama că ne aflăm în faţa unei adevărate reţele, bine coordonată de structuri interesate, care au avut grijă ca articolele agenţilor de influenţă să apară în diverse ţări, la date succesive care să amplifice efectele.

Tocmai acest modus operandi comun al autorilor de articole apărute în marile publicaţii ale lumii a fost cel care ne-a atras atenţia că nu ne aflăm în faţa unor ziarişti care-şi spun liber părerea despre situaţia din România, ci în faţa unei ample acţiuni de dezinformare menite să-l sprijine pe preşedintele României, Traian Băsescu, la referendumul organizat pentru demiterea sa, la care au participat 8,5 milioane de oameni, dintre care 7,4 milioane i-au cerut să plece din fruntea ţării!

Toate aceste lucruri, precum şi informaţiile care arătau că suntem în faţa unei reţele construite temeinic cu ajutorul unor instituţii aflate sub patronajul preşedintelui Traian Băsescu ne-au dus la concluzia că întreaga operaţiune de dezinformare şi intoxicare a opiniei publice internaţionale avea un scop precis: diminuarea efectului votului popular şi crearea impresiei că Băsescu este doar victima unui complot politic, adică a unei „lovituri de stat”!

Văzând efectele, putem spune că operaţiunea de dezinformare chiar a reuşit, agenţii implicaţi meritându-şi plata! Ei, însă, din acest moment, (văzându-se demascaţi de articolele noastre, îşi dau seama că, de aici înainte, conform practicilor folosite de astfel de reţele, nu mai pot fi folosiţi, întrucât oricine îi poate arăta cu degetul), se văd acum în situaţia de a fi trecuţi pe tuşă!

Acesta este motivul pentru care au strâns rândurile şi s-au plâns la organizaţiile profesionale, motivând că ar fi fost supuşi unui linşaj de presă comandat de Guvernul României! Aşa s-a născut şi articolul din „The Economist”, ca un gest disperat de a-şi apăra statutul de agenţi de influenţă.

Efortul lor este, însă, zadarnic, căci, zilele acestea, va apărea în librării cartea „Condicuţa cu agenţi”, care va reuni toate articolele din cotidianul.ro referitoare la aceşti aşa-zişi ziarişti, pentru care libertatea presei nu înseamnă decât dorinţa de a fi lăsaţi să-şi facă jocurile şi să-şi primească în continuare subvenţiile sau avantajele! Efectul teribil al articolelor noastre, demonstrat de situarea lor constantă în topul citirilor, este lucrul care i-a speriat pe agenţii la care facem referire, dar şi motivul nostru de a spera că volumul „Condicuţa cu agenţi” va fi bine primit de opinia publică din România, iar traducerile ce vor urma vor trezi şi interesul celor din străinătate, astfel încât măcar aceşti falşi ziarişti să nu mai poată fi folosiţi în astfel de operaţiuni ce n-au nici în clin, nici în mânecă de-a face cu profesia de jurnalist! Ei reprezintă răul de care trebuie să se ferească orice societate şi care poate distruge menirea nobilă a presei, aceea de a informa corect opinia publică.

Cine sunt aceşti agenţi deghizaţi în ziarişti?

La apariţia articolelor nostre din cotidianul.ro, poate că mulţi dintre cititori n-au sesizat amploarea fenomenului relatat de noi. Din acest motiv, trecem în revistă mai jos pleiada acestor agenţi de influenţă care, timp de două luni, au intoxicat opinia publică prin articolele lor defăimătoare la adresa României.

Raul Sanchez Costa, de la „El Pais”

El este cel care a scris despre plagiatul lui Victor Ponta, omiţând scandalul similar în care a fost implicată Codruţa Kovesi, procurorul general al României. Ambii au fost acuzaţi de plagiat în teza de doctorat, primind sentinţe favorabile de la aceeaşi comisie universitară. Raul Sanchez Costa s-a limitat doar la Victor Ponta.

Despre Raul Sanchez Costa găsim informaţii în “Raportul de activitate 2005-2008 al ICR”, unde, încă din anul 2006, figurează la secţiunea “Burse pentru jurnalişti culturali”! În motivarea bursei, ICR preciza scopul finanţării: “Atragerea jurnaliştilor culturali din presa străină pentru a le facilita contactul cu fenomenul cultural românesc şi cu jurnaliştii de profil din România. Se mizează pe o sensibilizare a acestora la producţia culturală românească şi pe transformarea lor în mediatori între creatorii autohtoni şi piaţa cultural mondială”.

Iată şi documentul oficial care confirmă plata pentru acceptarea acestui statut de către Raul Sanchez Costa, nicidecum pentru vreo acţiune practică de-a sa:

Raportul ICR 2005-2008, p. 201

Atât de mult a fost „sensibilizat” Sanchez de banii primiţi din bugetul poporului român încât, chiar în titlul unui articol de-al său din „El Pais”, scria: „Viaţa în afara Schengen. Contrabanda şi corupţia împiedică România să acceadă la spaţiul fără frontiere”!

Bulgarul Alexander Levy, de la „Le Figaro”

El este între primii care au lansat ideea de „lovitură de stat” care s-ar fi petrecut în România. Alexander Levy este, de fapt, un bulgar care locuieşte la Sofia şi care scrie pe blogul său, unele materiale fiind preluate de „Le Figaro”, din interese uşor de depistat.

Patronul de la „Le Figaro” este şi patronul grupului aeronautic „Dassault Aviation”, care vrea să livreze României avioanele franţuzeşti Rafale. Nu întâmplător, acest Alexander Levy a publicat tot în „Le Figaro” un articol laudativ la adresa lui Mihai Răzvan Ungureanu, fostul şef al SIE, devenit chiar prim-ministru, în care acesta era numit „James Bond al politicii româneşti”.

Cum contractul pentru avioanele de la „Dassault Aviation” urma să fie semnat de Traian Băsescu şi Mihai Răzvan Ungureanu, iată că avem şi motivarea susţinerilor lui Alexander Levy. Or, după căderea guvernului Ungureanu, demisia lui Traian Băsescu ar fi aruncat în aer acest contract de câteva miliarde de euro! Că în spatele articolelor publicate de „Le Figaro” stau şi astfel de motivaţii este demonstrat şi de avertismentul primit de România chiar în aceste zile de la Uniunea Europeană, care se referă tocmai la procurarea acestor avioane fără respectarea transparenţei impuse de forurile europene!

Carmen Păun, de la EUobserver

Amatorismul acestei ziariste necunoscute ne-a ajutat s-o demascăm ca fiind şi participantă la protestul de la Bruxelles împotriva lui Victor Ponta, dar şi reporterul materialului difuzat de EUobserver! Ca o făţărnicie, ea a postat pe blogul personal fotografia incriminatoare!

Carmen Păun, ca protestatar împotriva lui Ponta

O protestară de la Bruxelles, intervievată de un reporter

Reporterul este… chiar Carmen Păun!

Fără să se remarce cu nimic în activitatea de presă, totuşi, Carmen Păun figurează pe lista celor finanţaţi de ICR! Între noiembrie 2009 şi octombrie 2010, ICR Praga a derulat proiectul „Generaţia ‘89”, care a beneficiat şi de o finanţare din fonduri europene. La întâlnirea de la Bruxelles, moderatoare a fost desemnată chiar Carmen Păun, prezentată pe atunci ca secretar general al reţelei „European Youth Press”, una din multele structuri transnaţionale ale căror conduceri oculte oferă tot felul de burse mărunte tinerilor jurnalişti dornici de afirmare prin orice alte metode, în afara celor profesionale.

Iată materialul care confirmă prezenţa jurnalistei Carmen Păun în proiectul ICR, alături de Manuela Preoteasa, pe atunci membru al ActiveWatch, pe care o vom regăsi mai jos ca şef al EerActive şi managing partener la HotNews:

Liliana Ciobanu, de la „The Economist”

Dintre toţi clienţii noştri din acestă reţea, Liliana Ciobanu este singura care ne-a trimis un drept la replică, pe care l-am şi publicat pe cotidianul.ro, în care nu a negat nimic din cele afirmate de noi, ci doar ne-a cerut dovada că a fost plătită pentru serviciile sale!

Cine este, însă, această jurnalistă care semnează pe un blog găzduit de site-ul de la „The Economist”? Până acum doi ani, ea era un simplu reporter de teren la Realitatea TV, primind din senin câteva burse scurte la CNN. De ce ea şi nu alţi colegi mai cunoscuţi din postul de ştiri, iată o întrebare care conţine şi răspunsul.

Întoarsă acasă, Liliana înfiinţează firma „Purple mind productions”, care trimite texte în regim freelancer pe unde apucă. Textele sale sunt, deci, simple opinii despre un subiect, nicidecum analizele unui profesionist în lumea complicată a politicii. Ale cui jocuri le face se poate vedea uşor lecturînd postările sale, unde Mihai Răzvan Ungureanu este un înger, iar Traian Băsescu un fel de Dumnezeu.

Presa din România, cea implicată în jocurile politice, nu are decât să preia alegaţiile Lilianei Ciobanu de pe blogul său şi să le atribuie publicaţiei engleze, sub formula devenită deja banală: ”The Economist spune că…”, fără a preciza că, de fapt, textul aparţine fătucei de la Realitatea TV!

Mirel Bran, de la „Le Monde”

Cazul lui Mirel Bran este clasic pentru cineva care vrea să afle cum funcţionează strategia unor astfel de reţele. Un tip şters, fără nicio performanţă, a fost scos din anonimat în anul 2006, când Editura Humanitas îi publică chiar romanul de debut „Bucureştiul, dezgheţul”, care a trecut neobservat de nimeni. Cu toate acestea, ICR decide să-l traducă pe banii săi în Franţa chiar anul următor la Edition Autrement, iar în 2007 în SUA!

Acum, minunaţi-vă, stimaţi cititori! Chiar pe site-ul ICR, citim:

„Corespondentul român al revistei ’Le Monde’, Mirel Bran, se va afla joi, 27 septembrie, în sala Auditorium a Institutului Cultural Roman din New York, pentru a participa la un dialog referitor la crearea imaginii unei ţări prin intermediul presei şi modalitatea de prezentare a României în ziarele străine.

Evenimentul va începe la ora 19:30 şi va fi urmat de prezentarea celei mai noi cărţi scrise de protagonistul serii, ’Bucureşti, dezgheţul’, informează ICR din New York”. Noua carte era, de fapt, singura!

Cine-şi imaginează că Mirel Bran a fost singur în America se înşală! ICR-ul i-a suportat şi mofturile soţiei, Tatiana Niculescu Bran, şi ea mare cineastă de ocazie. Iată ce citim tot pe site-ul ICRNY:

„5 pm For God’s Sake

Dir. Tatiana Niculescu Bran, Mirel Bran, Ionut Teianu, 2007, 44 min

’Crucified by fellow nuns and a priest, a young girl dies during a ritual of exorcism performed in a remote Romanian monastery.’ Thus read the headlines in dozens of newspapers around the world in June 2005. But what is fact and what is fiction in this sensational tale? This story was also the starting point of the theatre workshop carried within the Andrei Serban Traveling Academy this Sep in NYC”.

Deci, la ora 5 p.m. soţia prezintă un film, iar la ora 19.30 Mirel îşi lansează cartea!

Într-un articol publicat pe Contributors.ro, Mirel Bran încearcă să formuleze un fel de drept la replică, în care, pe un ton obraznic şi arogant, spune că la New York nu şi-a lansat cartea: „La New York, n-am fost ca să lansez presupusa traducere, cum susţine Cornel Nistorescu, ci ca să filmez atelierul de teatru al lui Andrei Şerban şi punerea în scenă a cărţii soţiei mele, Tatiana Niculescu Bran, «Spovedanie la Tanacu»”. Ce poţi să mai spui în faţa unei astfel de minciuni, din moment ce textul nostru reproduce un comunicat oficial, publicat chiar pe site-ul ICR New York?

Reţinem, însă, că celebrul anonim Mirel Bran vorbea în New York despre „crearea imaginii unei ţări prin intermediul presei şi modalitatea de prezentare a României în ziarele străine”!!! Cum a prezentat el imaginea ţării sale, care l-a şi răsplătit pentru asta, rezultă din simpla lectură a articolelor sale, în care sunt citaţi doar Monica Macovei şi Traian Băsescu, victimele unei „lovituri de stat”! Cât rău au făcut ţării care i-a plătit regeşte pentru merite inexistente se vede din reacţia unor lideri europeni, care au citit articolele sale, neştiind că autorul era doar un tip aflat în misiune.

Keno Verseck de la „Der Spiegel” şi „Deutsche Welle”

Nici acest ziarist neamţ nu este altceva decât un freelancer, care, de zeci de ani, n-a reuşit să se pripăşească redactor pe la vreo publicaţie. Pentru el, acest referendum din România a fost o ocazie nesperată, fiind publicat într-o singură lună de două instituţii prestigioase: „Der Spiegel” şi „Deutsche Welle”!

Iată cum se prezintă singur: „Jurnalist german, născut în 1967 la Rostock, specializat în domeniul ştiinţelor şi ţărilor est-europene, în special România şi Ungaria. Lucrează pentru radioul şi televiziunea germană şi pentru diferite ziare de limbă română şi germană printre care şi Die Tageszeitung, Der Standard şi Berliner Zeitung”.

De pe site-ul Institutului Cultural Român aflăm că Keno Verseck a avut statutul de corespondent în Romania al ziarului „Tagesallgemeine Zeitung” între anii 1991 şi 1999! Adică a venit aici când avea 24 de ani şi a stat până la vârsta de 32 de ani, rămânând doar un banal corespondent?

Dar dacă în Germania n-a reuşit să impresioneze cu talentul său, Keno Verseck a rămas în amintirea celor de la ICR. Astfel, între acţiunile organizate de ICR, întâlnim şi conferinţa „Religie şi societate în România”, organizată între 1 noiembrie şi 5 decembrie 2007, în cadrul „Zilelor româneşti la Berlin” (sic!), în colaborare cu Europäische Akademie Berlin. Şi acum ţineţi-vă bine! Moderatorul acestei conferinţe a fost chiar… Keno Verseck, anunţat de ICR că era şi atunci „jurnalist independent”!

În ziua de 17 iulie 2012, Keno Verseck publică în „Der Spiegel” articolul „Machtkampf korrupter Cliquen” (Lupta pentru putere între două clici), pe care îl rezumă amplu ziarul „Gândul”, fără a-l nominaliza pe autor, lăsând să se înţeleagă că aceasta este poziţia editorială a celebrei reviste germane.

Articolul lui Keno Verseck pare rupt din „Evenimentul zilei” căci Victor Ponta este prezentat ca un om rău care se luptă mişeleşte cu blândul şi neprihănitul Traian Băsescu! Premierul României este „oficialul care clipeşte des şi zîmbeşte larg”, şi care „în ultimele săptămîni a folosit epitete dure pentru a-l caracteriza pe Băsescu: scorpion care vrea să ucidă tot ce-i stă în cale, cel mai mare mincinos din istorie etc.”. Nimic despre „paiaţa Crin Antonescu” sau celelalte vorbe grele rostite de Băsescu la adresa adversarilor săi politici!

Când deschide vorba despre „lovitura de stat” din România, Keno Verseck citează o singură opinie: a Laurei Ştefan, căreia îi spune „expert anticorupţie”, pe care o vedem deseori la B1 TV, fiind nimeni alta decât fosta consilieră a Monicăi Macovei şi veche militantă a SAR.

Şi, dacă a văzut că textul său din „Der Spiegel” a avut succes, fiind preluat de toată presa băsistă, Keno Verseck a recidivat într-un adevărat delir pe site-ul de la „Deutsche Welle”. Articolul lui Keno Verseck de pe site-ul celor de la „Deutsche Welle” are titlul „Romania gone astray” (România a luat-o razna) şi debutează cu o minciună gogonată: „For weeks, Prime Minister Victor Ponta’s government has tried to have suspended President Traian Basescu removed from office, violating laws and rulings by the Constitutional Court as a means to an end” (De mai multe săptămâni, guvernul premierului Victor Ponta încearcă să îl demită pe preşedintele suspendat Traian Băsescu, încălcând astfel legi şi reguli ale CCR pentru a îşi atinge scopul).

Este imposibil ca Keno Verseck să nu fi aflat că Traian Băsescu a fost suspendat de către Parlament, iar la referendumul de demisie participă întreg electoratul, însă autorul face jocurile acestea oculte pentru a dezinforma cu bună ştiinţă cancelariile occidentale, inducând ideea că acest act constituţional ar fi fost organizat de Guvern!

Laura Balomiri, de la „Der Standard”

Acest nume ar fi rămas anonim mult timp de aici înainte dacă Laura Balomiri n-ar fi ieşit la iveală prin articolele sale referitoare la referendum.

Originară din Sibiu, ea a fost ghid turistic la Viena până în 1999, debutând în presă doi ani mai târziu, în ziarul „Die Presse”, devenind corspondent al unui ziar local din Viena, „Der Standard”, acolo unde l-am întâlnit şi pe Keno Verseck şi unde îl vom întâlni şi pe Karl-Peter Schwarz, care semnează în Frankfurter Allgemeine Zeitung!

Laura Balomiri a fost racolată în reţeaua ICR în 2008, când a primit o bursă ciudată, fiind finanţată din bani publici pentru a învăţa limba germană, care, aşa cum singură scrie în CV-ul său, îi era şi limbă maternă, alături de limba română!!!

Dovada o găsim chiar în Raportul ICR pe anul 2008, unde figura ca… austriacă, deşi era din Sibiu! Iată lista de burse şi rezidenţe:

BURSIERI

Sesiunea mai-iunie 2008

LAURA BALOMIRI (AUSTRIA)

Mirela Glusac (Serbia)

Zsolt Karacsonyi (Ungaria)

Dragana Mijic (Serbia)

Sara Pollege (Germania)

Ileana Maria Pop (Italia)

Daniela Popi (Serbia)

Peter Roesch (Germania)

Magdalena Suwara (Polonia)

Cara Uccellini (SUA).

După această ciudată bursă, cariera Laurei Balomiri se schimbă brusc şi devine, în septembrie 2009, corespondent pentru România al agenţiei de presă Austria Presse Agentur, iar în ianuarie 2010, al televiziunii publice germane ZDF, rămânând, în acelaşi timp, şi corespondent al cotidianului regional „Der Standard”!

Am avut curiozitatea să-i citim articolele din ultima vreme, fie că erau semnate APA / Laura Balomiri, fie că erau semnate împreună cu prietena sa Adelheid Wölfl. Aceasta din urmă este autoarea articolului „Victor Ponta, umstrittener Regierungschef Rumäniens” (Victor Ponta, controversatul prim-ministru al României), care începe cu o propoziţie uluitoare, în care spune că, fiind soţul europarlamentarei Daciana Sârbu, ar urma calea fostei elite comuniste, uitând că şi Elena Băsescu este fiica preşedintelui Băsescu!

În textul „Brüssel fordert von Bukarest ’dringende Schritte’ der Reform” (Bruxelles cere Bucureştiului măsuri urgente de reformă), transmis prin intermediul Austria Presse Agentur (APA) în 17 iulie a.c., Laura Balomiri minte cu neruşinare că preşedintele interimar Crin Antonescu ar intenţiona să facă schimbări în justiţie şi chiar să-l graţieze pe Adrian Năstase, deşi tocmai asta a anunţat Antonescu că nu va face!

Vlad Odobescu, de la USA Today

A fost redactor la „Evenimentul zilei”, oficiosul PDL-ui, devenind, pe criterii deja ştiute, colaborator la „Dilema veche”, condusă de Andrei Pleşu, care este şi rectorul Colegiului Noua Europă, o altă placă turnantă a agenţilor de influenţă din România.

Vlad Odobescu este autorul articolului „Crucial vote Sunday as Romania sees shift toward autocracy”, apărut în publicaţia americană „USA Today”, text însoţit de o fotografie despre care se scria că ar reprezenta bucureştenii ieşiţi în stradă cu bâtele pentru a-l da jos pe Băsescu, deşi, în realitate, în poză era un grup de suporteri de fotbal!

Acelaşi Vlad Odobescu este şi autorul textului „Numele meu este Paste. Copy Paste”, pe care presa din România l-a atribuit publicaţiei „The Economist” şi care, în realitate, a fost publicat pe un blog de politică neoliberală, după cum a dezvăluit, la vremea respectivă, Titus Filipaş.

Şi Vlad Odobescu este tot un freelancer, aciuat pe lângă agenţia de presă Associated Reporters Abroad (ARA), care are sediul în Berlin, acolo unde stă mai tot timpul, cu treabă sau fără, şi Andrei Pleşu.

Impostorul Karl-Peter Schwarz de la Frankfurter Allgemeine Zeitung

Acest individ a scris cele mai urâte articole despre România, un individ atât de redus încât, deşi a stat ani de zile la noi, n-a reuşit să înveţe o boabă din limba română!

Să vedem cine este acest Schwarz, în faţa căruia se pleacă ziariştii români. Văzând că studiile de istorie şi literatură italiană nu i-au folosit, Schwarz a descoperit la bătrâneţe pasiunea pentru presă şi s-a angajat la ziarul regional vienez „Die Presse”, publicaţie cunoscută la noi după ce am dezvăluit că acolo îşi face veacul agenta de influenţă, de pe filiera ICR, Laura Balomiri!

La „Die Presse”, Schwarz era tot corespondent şi, după ce a trecut pe la ORF, postul public de radio televiziune din Austria, s-a întors adjunct de şef la ziarul local de unde plecase. Cam asta e toată experienţa sa în presă.

După 1990, mirosind că schimbările din lume oferă oportunităţi şi pentru un mucea ca el, Schwarz s-a mutat la Praga, de unde trimitea corespondenţe pentru micul său ziar vienez. Din 2000, Schwarz începe să fie pasionat de ţările din estul Europei şi devine astfel corespondent al ziarului german „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, căruia îi trimite articolaşe despre Cehia, Albania şi România, adică din locuri unde un ziar german nu prea avea chef să plătească un corespondent.

Iată ce declara acest impostor despre presa din România la o emisiune de la „Naşul TV”:

„Aş spune că situaţia mass-media în România e deosebit de tragică. Şi este mult mai aproape de Albania, decît, de exemplu, de Cehia. Iar asta se leagă, desigur, de ceea ce aţi menţionat, aceste structuri oligarhice, dar şi cu acest fel agresiv, spectaculos, senzaţionalist, de a prezenta informaţia, nu numai info-tainement, informaţie şi divertisment, dar şi manipulare… Dacă distrugi toate mecanismele de control şi echilibru din sistemul democratic, dacă începi să urmareşti oamenii pentru opiniile lor politice, dacă începi să ameninţi jurnaliştii, cum se întâmplă acum, atunci care mai e diferenţa? Ieşiţi din UE, uitaţi-o, ieşiţi din NATO, mergeţi cu Coreea de Nord, Teheranul, Moscova. Acolo e locul vostru. Locul vostru nu este în UE”.

Tocmai el încerca să dea sfaturi ziariştilor români despre deontologie, după ce, într-un articol de râsul curcilor, îl acuza pe Victor Ponta că l-a ucis personal pe procurorul Cristian Paniat, după o documentare făcută din fişa medicală a iresponsabilei Simona Fica (scuze cunoscătorilor de limbă italiană!), cea care scrie pe blogul său că temuta CIA este colaboratoarea ei!

Pârlitul ăsta îl lăuda deşănţat pe Emil Boc şi după ce fusese demis, recomandându-l chiar Angelei Merkel: „Boc a stăruit asupra unei discipline bugetare care poate servi chiar şi Germaniei drept exemplu”!

Andra Timu, de la Bloomberg (SUA)

Această fătucă, provenită de la canalul Money Channel, a scris pe site-ul trustului american Bloomberg că leul s-a depreciat timp de două zile consecutive în raport cu monedele europene, exact în săptămâna când se înregistra tocmai un efect invers! Cotidianul.ro a prezentat graficele BNR care arătau acest lucru, numai că Andra Timu avea misiunea declarată în articolul său de a pune presiune pe decizia CCR care urma să fie dată peste numai două zile!

Poate că nu mai surprinde pe nimeni dacă spunem că şi Andra Timu face parte dintr-o reţea construită acum câţiva ani.

Încă din anul 2009, ea a fost „ochită” pentru a intra într-un program care să-i ofere perspectiva unor colaborări oculte. Andra Timu a primit atunci o bursă de la „Freedom House”, constând în „excursii de studii la Bruxelles”!

Cititorii noştri ştiu că „Freedom House” este un ONG finanţat de Fundaţia Soros, care a realizat acel audit din 2005 ce a stat la baza adoptării Strategiei Naţionale Anticorupţie la Ministerul Justiţiei, pentru care Monica Macovei a fost anchetată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Freedom House a solicitat recent de la Autoritatea Electorală, alături de GDS, şi alte ONG-uri băsiste, toate listele electorale de la Referendum! Freedom House este condus de Cristina Guseth şi are în conducere chiar… o pisică!

Manuela Preoteasa, de la EURACTIV şi HotNews

Simpla rostire a numelui Manuela Preoteasa este echivalentul invocării reţelei de agenţi de influenţă construite în aceşti ani pentru a sluji regimul lui Traian Băsescu.

Ea este cea care a anunţat pe site-ul EurActiv că PES nu mai vrea să-şi ţină congresul la Bucureşti din cauza lui Victor Ponta! Numai câteva ore mai târziu, premierul român avea să fie ales vicepreşedinte al Partidului Socialist European (PES), funcţie pe care n-a mai deţinut-o nimeni până acum! Imediat s-a anunţat oficial că tocmai la propunerea lui Victor Ponta, Congresul PES va avea loc la Bruxelles, din motive care ţin de situaţia tensionată din România.

Să vedem însă cine se ascunde în spatele agenţiei Euractiv.ro.

Încă din 2008, ziarul „Ziua” difuza informaţii şocante despre Euractiv.ro sub titlul „Ce legătură e între Hotnews, SRI şi Euractiv?”, făcând legături ce merită revăzute. Iată ce scria Ziua:

„Dan Luca, (Daniel, cu prenumele său din acte), este managerul portalului şi agenţiei de presă EurActiv.ro, care funcţionează şi la Bruxelles şi la Bucureşti. Mai mult, Luca este acţionarul firmei Euractiv Network SRL, care asigură managementul site-ului EurActiv.ro. Alături de Luca, deţinătorul a 27,5 la sută din acţiuni, acţionari mai sunt jurnalista Manuela Preoteasa, tot cu 27,5 la sută, precum şi firma Hotnews.ro SRL, proprietarul portalului de ştiri HotNews, cu 5 la sută din acţiuni. Dacă avem în vedere că Manuela Preoteasa este acţionară la Hotnews.ro SRL cu 35 la sută din acţiuni, alături de soţul său, Ionel Margărit Timbolschi, care şi el posedă 30 la sută din acţiuni, putem spune că acţionarul majoritar al firmei EurActiv Network SRL este familia Preoteasa-Timbolschi, cu 32,5 la sută din acţiuni”.

Nu credem că mai este cineva care să se îndoiască de faptul că Hotnews este o agenţie aflată cu arme şi bagaje în curtea PDL, acolo dând cu sapa ca editor coordonator Dan Tăpălagă, fostul purtător de cuvânt al Monicăi Macovei.

Legăturile directe dintre Euractiv.ro şi Hotnews pot fi găsite chiar pe paginile oficiale ale celor două agenţii. Astfel, datele actualizate ieri arată structura Echipei Euractiv:

– Manuela Preoteasa, Publisher & Founder, EurActiv Romania, manuela.preoteasa@euractiv.ro

Dacă ne uităm pe site-ul de la Hotnews, vedem care este componenţa redacţiei, unde la departamentul „Management”, găsim următoarele informaţii:

• Ioan Mărgărit Ţimbolschi – publisher – margarit[at]hotnews.ro

• Manuela Preoteasa – managing partner – manuela.preoteasa[at]hotnews.ro

Se observă că la Hotnews figurează atât Manuela Preoteasa, cât şi soţul ei, Ionel Mărgărit Ţimbolschi! De altfel, pe site-urile unde se prezintă în engleză, numele fondatoarea Euractiv.ro se prezintă cu numele Manuela Preoteasa – Ţimbolschi.

Pe Manuela Preoteasa Ţimbolschi o găsim – aş spune în mod firesc – şi pe lista clienţilor Institutului Cultural Român (ICR). Chiar pe site-ul ICR, citim despre „Programul Generaţia ‘89” (vezi supra), unde am găsit-o şi pe Carmen Păun, despre care am scris mai sus:

„Reuniunea de la Bucureşti va cuprinde patru ateliere, cu temele Cetăţenie activă în rândul tinerilor, moderatoare: Manuela Preoteasa, Identitate culturală europeană, moderator: Cristian Ghinea, Provocări de mediu, moderator: Magor Csibi şi Provocări sociale, moderatoare: Liana Ganea. Lucrările se vor desfăşura la Reprezentanţa Comisiei Europene din Bucureşti”.

Toţi cei de mai sus, după cum se vede, nu au nici o legătură cu presa, fiind infiltraţi în această breaslă prin mijloace oculte. Nu e nici măcar unul de Doamne-ajută, cu performanţe care să ţină de meseria de jurnalist, ci produsul finit al unor laboratoare care creează pretutindeni astfel de făcături, pe care politicienii interesaţi de jocuri de culise se pot baza la momentul potrivit. Ei acţionează ca nişte roboţi programaţi să execute fără clipire misiuni dintre cele mai malefice.

În cazurile de mai sus, munca noastră de investigaţie a avut, din fericire, succes, ei putând fi arătaţi acum cu degetul de către oricine. Este şi motivul pentru care toţi au redactat acel articol din „The Economist”, în care s-au plâns că, vezi, Doamne, ei ar fi victimele Guvernului şi că, prin demascarea lor, s-ar fi atentat la libertatea presei!

Dacă „The Economist” vrea să vadă cu adevărat cum este atacată presa din România, ar putea analiza documentul publicat recent de Cornel Nistorescu în cotidianul.ro, care demonstrează că şi în interiorul ţării presa a fost infiltrată cu agenţi SRI.

Iată o parte dintre aceste documente senzaţionale care n-au părut a preocupa pe nimeni din presa străină şi pe care nici unul dintre agenţii enumeraţi mai sus nu le-a văzut pentru că avea orbul găinilor:

Vom trimite această sinteză la toate organizaţiile profesionale internaţionale şi vom propune o dezbatere pe tema infiltrărilor de agenţi în instituţiile de presă, fenomen din ce în ce mai îngrijorător în ultimii ani, astfel încât să tragem un semnal de alarmă faţă de adevăratul atac la libertatea presei. Poate că, într-o zi, presa va scăpa de această ciumă reprezentată de agenţii de influenţă, a căror activitate pune în real pericol libertatea de expresie şi mocirlesc nobila profesie de jurnalist.

Între timp, rămânem cu ochii pe ei!

Accesări: 22831

Ion Spânu

Publicat Marţi, 11 septembrie 2012

Voteaza articolul

+260

272 Voturi

Alte articole scrise de Ion Spânu:

► Ştefan Vlaston: „Un melanj de texte traduse uneori hazliu, fără ghilimele”

► Olguţa Vasilescu a plagiat masiv din Pareto în teza sa de doctorat (IV)

► Olguţa Vasilescu a numit-o pe sexy-directoarea ei în Consiliul de Administraţie

► Mircea Arman: „În filosofie, Nicolae Manolescu este necalificat”

► Se confirmă jaful la drumul mare de sub conducerea lui Patapievici Alte articole din categorie:

► Spion prin bănci (I)

► SRI, între salvarea lui Said Baaklini şi capetele mafiei politice

► Olguţa Vasilescu a plagiat masiv din Pareto în teza sa de doctorat (IV)

Comentarii

tric

09:45:44, 24 Jan 2013 101

Condicuta cu agenti ar trebui tradusa in mai multe limbi si publicata pe forumul respectivelor publicatii, acolo unde sunt vizate

+1

Fetede deviati se.xual

19:19:36, 23 Jan 2013 100

pe bune, unul arata a pedofil, alta a femeie barbat , alte doua, a dame de companie…

+4

Acesta este rezultatul

17:06:12, 23 Jan 2013 99

muncii profesionistului MRU pe cand se afla la carma MAE si apoi SIE. Este ingrozitor de greu sa darami acest labirint, dar nu imposibil, daca cei 2 sefi actuali ai ICR si MAE nu vor gasi un numitor comun in ecuatia de guvernare

+6

Niste lesuri imputite

15:28:46, 23 Jan 2013 98

ZIARISTI FACUTI DIN FECALE PUTREZITE UITATE IN HAZNAUA BASISTA ! Carpe ,laturi platite de noi romanul de rand… Aceste fecale ar trebuii judecate si bagate in puscarii. Multe dintre aceste fecale au defaimat Romania. Au adus prejudicii cetatenilor din Romania. Au scris si au injosit poporul roman numai ca sal poata linge si spala la dos pe Basescu. Lesuri nenorocite

+7

zoaie si gaozari

05:21:47, 23 Jan 2013 97

astia sunt cei ce au improscat contra cost cu laturi gen : ,,lovitura de stat”( la care au participat peste 7,4 milioane de beneficiari a ceea ce a facut strategul din garaj : ,, SA TRAITI BINE ” !)

+8

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

16 17 18 19 20 21 ►

2000Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.

Ultima oră

15:29 American Airlines fuzionează cu US Airways

15:18 Bittman: Toate ziarele au scris că mi-am revenit. Adevărul e însă altul

15:05 ANAF rambursează în februarie TVA în valoare de 1,245 miliarde lei

14:47 Traian Băsescu, la mănăstire

14:20 Stelian Tănase: SRI și SIE se repoziţionează în funcție de noua putere

14:05 Furnizarea energiei electrice către Oltchim va fi oprită. Vosganian infirmă

13:57 Misteriosul ”deținut X” provoacă un cutremur în Mossad la doi ani după moartea sa

13:37 Euro scade la cursul BNR

13:25 Diplomația siriană condiţionează discuţiile de reconciliere cu rebelii

13:14 Sorin Oprescu despre sclavia în taximetrie si licențele de Ilfov din Capitală

TOP 30 zile 7 zile 24 ore

6206Atac de tip servicii secrete la Crin Antonescu

5987Ambasadele ţărilor UE, informate despre presiunile preşedintelui Băsescu în cazul unui parlamentar

4518SRI, între salvarea lui Said Baaklini şi capetele mafiei politice

3699CFR Marfă, gata de privatizare

2910Spion prin bănci (I)

2746Mădălin Voicu, atac la Patriarhul României

2481Ştefan Bănică Jr. despre divorţul de Andreea Marin

2438Dumbravă acuză maniera în care Hăineală conduce CSM

2049Întâlnire de taină marţi seară între PSD şi PNL

1941Fotbal: Rezultate din Liga Campionilor

Cele mai comentate votate citite

Acasă PoliticăActualitateLumeaTop NewsAfaceriCelebrităţiTimp LiberMediaAccenteInvestigaţiiReportajArteAdministraţieJustiţieSănătate

Autori Contact

© 2013 Cotidianul.ro

Powered, Hosted & Developed by Hostico Expand next previous Close

Previous 0/0

Next .

Emil Constantinescu s-a opus arestarii lui Basescu


Stim ca Basescu e singurul politician care a alergat mereu mai repede decat justitia, si care s-a catarat din ce in ce mai sus pe treptele puterii, ca sa scape de catuse. Ieri insa, in emisiunea News Magazine de la Antena 3, Emil Constantinescu a povestit un moment inedit din timpul mandatului sau. Fostul presedinte a dezvaluit ca, la un moment dat, s-a pus problema arestarii lui Basescu si a aducerii sale la Parchet, cu catuse la miini, insa el a fost cel care s-a opus show-ului mediatic.

Citez de pe Inpolitics: ”În perioada cînd dl.Traian Băsescu era ministru al Transporturilor, a început anchetarea dosarului Flota, iar în 1999 a fost gata prima expertiză, care îl găsea responsabil pentru o uriașă fraudă, de aproape 300 de milioane de dolari. Acea expertiză a fost trimisă Parchetului General”

”M-am opus să nu se facă asta, adică fostul ministru al Transporturilor care apoi devenea primar general să fie adus în cătușe, cu mare tam-tam mediatic, pe baza unei expertize care a durat trei ani. Am considerat în acel moment că interesul țării, înainte de integrare, era să nu se spargă coaliția de guvernareDl.Traian Băsescu era un personaj important al PD, partener important în coaliție, s-ar fi produs o sciziune. Povestea a continuat, dar fără anchete, fără aducerea sa la Parchet, fără tam-tam, iar singurii care au cunoscut dosarul au fost cei incriminați, li s-a adus la cunoștință fără tam-tam”

Foarte interesant! Dar ce sa intelegem din asta? Ca arestarile se fac cu tam-tam sau nu, ca SE FAC sau NU, in functie de dorintele unui presedinte sau altul? In functie de interesele politice, de aliante? Sau strategice, de moment? Emil Constantinescu confirma ca justitia ii e subordonata presedintelui?

Nor de etichete