România , tara care ar trebui desfintata. / “First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win” Mahatma Gandhi

Posts tagged ‘Germania’

România,o ţară fără ROST…


“Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e usor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întâmplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.

Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.

Credinta. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.

Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.”

Anunțuri

A fost criza financiară o schemă Ponzi?


Criza financiară izbucnită în 2008 poate fi asemănată cu o schemă Ponzi, o escrocherie financiară gen Madoff (sau FNI şi Caritas în variantă autohtonă), este concluzia, puţin şocantă poate, a economistului american Paul Krugman, laureat al premiului Nobel.
Schema frauduloasă Ponzi, după numele escrocului italian cu acelaşi nume de la începutul secolului trecut, presupune amăgirea investitorilor cu returnarea unor câştiguri rapide mult mai mari decât cele obişnuite de pe piaţă, dar care erau plătite nu din profituri obţinute real prin diverse investiţii ci chiar din banii aceloraşi investitori, cu condiţia ca numărul acestora să crească permanent. O astfel de „roată” este, fireşte, destinată eşecului, întrucat plăţile ce trebuie făcute investitorilor ajung la un moment dat să depăşească încasările.
Cum a funcţionat schema Ponzi în sistemul financiar? Expansiunea puternică a băncilor, care s-au întrecut în a acorda credite, a determinat o continuă apreciere a valorii activelor, principalul element de atracţie a investitorilor, care a ascuns astfel riscurile reale: unul dintre exemple este faptul că bula imobiliară a mascat riscul creditelor tip subprime din SUA. Mai devreme sau mai târziu, un astfel de balon se va desumfla, la fel ca într-o schemă Ponzi, şi totul se va prăbuşi.
De fapt, chiar Bob Shille, în celebra carte „Irrational Exuberance” a subliniat că un balon (bubble) este, de fapt, o schemă Ponzi, care nu necesită un act de fraudă deliberat însă are aceleaşi consecinţe.
Ce s-a întâmplat în perioada dintre 1980 şi 2008? În locul unui sistem financiar în care profiturile au fost realizate în lipsa competiţiei, a apărut un sistem în care profiturile s-au creat prin dezinformare şi percepţii greşite.
Inovaţia financiară a creat active, în special obligaţiuni garantate cu active (asset-backed securities), care au fost considerate multă vreme, în mod gresiv, ca fiind sigure şi evaluate ca atare. Astfel a operat sistemul financiar: s-a împrumutat ieftin pe baza respectivelor obligaţiuni considerate sigure şi a investit câştigurile în active care păreau să aducă randamente ridicate, ceea ce nu se întâmpla în realitate. Aşadar o uriaşă, neintenţionată (chiar dacă nu în intregime, totuşi) schemă Ponzi, care în final a clacat. Iar fără o reformă radicală, se va întâmpla din nou, consideră Krugman.
Acesta face şi o asociere cu problema pesos-ului mexican din anii 70, când respectiva monedă avea un curs fix faţă de dolar, însă dobânda titlurilor de stat mexicane era mult mai mare decât a celor americane, întrucât investitorii considerau că există un risc de depreciere, cu toate că probabilitatea era destul de redusă.
Astfel că investitorii puteau obţine uşor câştiguri aparent sigure: împrumutau dolari cu dobânzi mici, îi schimbau în pesos şi cumpărau obligaţiuni mexicane. La scadenţă, încasau profitul în pesos, îl schimbau în dolari la aceeaşi valoare, cursul fiind fix, şi astfel obţineau un profit garantat.
Cu toate acestea, la un moment dat moneda mexicană a fost lăsată sa floteze liber faţă de dolar şi a urmat o inevitabilă depreciere.

La muncă, nu la întins mâna!


Nemţii către greci: La muncă, nu la întins mâna! Cotidianul Bild: “Treziţi-vă mai devreme şi munciţi mai din greu!

Publicaţia germană a ţinut o prelegere de „etică a muncii”, după ce premierul grec George Papandreou a vizitat Berlinul, unde a dat asigurări că el „nu cere ca pensiile şi vacanţele grecilor să fie plătite de contribuabilii germani”

Soluţia pentru depăşirea crizei bugetare din Grecia ar fi mult mai simplă decât îşi închipuie grecii, potrivit tabloidului german Bild. „Treziţi-vă mai devreme şi munciţi mai din greu!”, le-a transmis publicaţia, într-un material asumat de întreaga echipă editorială.

Sfaturile au fost oferite sub forma unei scrisori deschise către premierul grec George Papandreou, care s-a aflat la Berlin, la sfârşitul săptămânii trecute, în încercarea de a obţine susţinerea cancelarului Angela Merkel pentru planul de austeritate, fără a cere însă vreun împrumut. Pentru a înlătura orice suspiciuni, Papandreou declarase că el „nu cere ca pensiile şi vacanţele grecilor să fie plătite de contribuabilii germani”.

publicitate //

Bild admite că nici Germania nu este scutită de mari datorii, dar că le face faţă. Acesta s-ar datora faptului că „noi de trezim rezonabil de devreme şi muncim toată ziua”. Ziarul sugerează ca şi grecii să facă asemenea nemţilor următoarele:

• „Aici, oamenii muncesc până la 67 de ani. Şi nici nu mai există al 14-lea salariu pentru funcţionarii publici”.

• „Aici, nimeni nu trebuie să dea mită de 1.000 euro, pentru a obţine la timp un pat de spital”.

• „Aici, nu plătim pensii pentru fiicele generalului care nu şi-au găsit soţi”.

• „În această ţară, benzinăriile au case de marcat, taximetriştii dau chitanţe şi fermierii nu fură subsidii europene cu milioane de măslini care nu există”.

Curtea Constituţională germană respinge legea privind stocarea datelor cu caracter personal


Curtea Constituţională germană a decis că, în actuala ei formă, legea privind stocarea timp de 6 luni a datelor conţinute în comunicaţiile telefonice, prin internet şi e-mail nu este conformă cu legea fundamentală.

Stocarea fără motiv a datelor cu caracter personal contravine dreptului garantat în Constituţie al prezervării secretului poştal. Toate datele stocate până în prezent trebuie deci şterse, în conformitate cu decizia justiţiei. Sentinţa Curţii Constituţionale pare a fi o victorie pe toate planurile a celor care militează pentru protecţia datelor cu caracter personal.

Sentinţa  judecătorilor de la Karlsruhe pare a fi un succes pentru protecţia  datelor

E însă o izbândă condiţionată. Curtea Constituţională nu a interzis în principiu stocarea datelor cu caracter personal. Doar legea care stă la baza depozitării datelor contravine, în prezent, Constituţiei.

Planurile privind intensificarea supravegherii în numele siguranţei nu dispar definitiv. Dimpotrivă. În decizia actuală a Curţii Constituţionale se găsesc şi indicii privind modalităţile de schimbare a legii în cauză în aşa fel, încât să se conformeze legii fundamentale. În primul rând, datele cu caracter personal trebuie stocate separat, cifrate iar controlul lor să fie transparent. În cazul în care aceste premise sunt îndeplinite, forţele de ordine pot obţine permisiunea de a accesa datele cu caracter personal.

Curtea  Constituţională acceptă stocarea datelor într-un cadru restrictiv

În plus, accesul trebuie să fie aprobat de un judecător, iar persoana verificată trebuie să fie suspectată de o crimă gravă, de exemplu de terorism, de periclitare a vieţii altora, de afectare a sănătăţii sau libertăţii cetăţenilor ori a întregii comunităţi.

Chiar dacă toate aceste condiţii la un loc par a forma un cadru restrictiv pentru accesul la datele cu caracter personal, scepticismul rămâne de rigoare. Statul are tendinţa de a acţiona preventiv în lupta anti-teroristă. În ultimii ani s-a putut observa o creştere a numărului supravegherilor telefonice sau informaţionale. În anul 2008 aceste cazuri au sporit la peste 5300. Iar supravegherile preventive, efectuate în absenţa unor suspiciuni motivate, nici nu apar în statistici. Acest fel de a acţiona nu este de natură a consolida încrederea populaţiei în propriul stat.

Guvernul  federal trebuie să modufice legea care stă la baza stocării datelor

Serviciile de Informaţii nu sunt controlate de justiţie ci de o Comisie a parlamentului german, ai cărei membri s-au obligat să nu divulge secretele muncii lor. Totuşi, opinia publică află ocazional, din presă, de greşeli comise bunăoară de Poliţia Judiciară ori de Serviciul federal de informaţii (externe). Este bine că, prin intermediul mass-media, opinia publică are şansa de critica statul şi de a deveni, ca în cazul de faţă, o stavilă în calea tendinţelor guvernamentale de impunere a unor legi de securitate exagerate.

Alte două evenimente mai alimentează optimismul privind rezolvarea judicioasă a problemei stocării datelor cu caracter personal. În primul rând faptul că, din toama anului 2009, Ministerul german al Justiţiei este condus de Sabine Leutheusser-Schnarrenberger. Or, ea însăşi a înaintat o plângere împotriva legii privind stocarea datelor, emisă de fostul guvern şi amendată acum de Curtea Constituţională.

În al doilea rând, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, parlamentul european are mai multe drepturi de decizie. Comisia Europeană nu mai poate hotărî de una singură când vine vorba de datele cu caracter personal. În luna septembrie 2010, ordonanţa europeană privind stocarea datelor va fi supusă unei verificări atente. Iar decizia judecătorilor germani ar putea fi folositoare în acest proces.

As renunta….


via http://groparu.ro/

Io vă zic p-a dreaptă, aşa cum le-am zis şi tuturor: io, dacă nu erea telemeaua de Sibiu, demult plecam din România, în ceva ţară unde nu există bloguri.

Ei! Dar soru-mea nu şi nu, că ei îi trebe o ţară normală, cu străzi, bulevarde şi curăţenie, şi care să nu fi fost implicată în nici un război mondial: şi s-o dus în Germania, şi s-o şi măritat cu altu. Şi i-o turnat doi prunci nemţălăi apsolut superbi, şi o vrut să renunţe la cetăţenia română, ca să devină nemţoaică grasă cu acte-n regulă. Că nemţii nu au nimic cu străinii din ţara lor, câtă vreme cât ei renunţă la cetăţenia originală.

Şi… sorella mere la consulatul român de la Bonn. Cărora doresc să le adresez o MUIE de cioban de Sibiu, fincă sor-mea o ieşit scoasă de badigarzi de-acolo, că ea, cea mai blândă femeie din lume, o vrut să-l ia pe consul de gâţi şi să-l muşte de nas, că o fost nesimţit cu ea. Nu exagerez. Dar obţine, în plină procedură de renunţare la cetăţenie, cu paşaport expirat de 2 ani, un paşaport consular, să vie să-şi vază fratele, adică su’semnatu’. A, şi părinţii, că şi ei contează.

Dar! Consulul pwlii nu i-a spus că paşaportul consular e strict pentru intrare în patrie, nu şi pentru ieşire spre Germanica! Că era nemernic. Şi sorella află la intrare în patrie că în Sibiu  au să-i rămâie oasele dacă nu-şi face rost de paşaport normal, roşu, nu verde, consular. Că cu ăla verde nu poate ieşi din patrie nici dacă îşi atinge cotul cu limba. Limba ei.

Şi merem, noi doi, la Poliţia Sibiu. O cloacă de mafioţi. Să-i facem rost la sorella de paşaport.

Asta era prin 2005. Toţi căpşunarii, răducioii şi stranierii erau la coadă, cu gălăgie, ghiuluri şi priviri infractoriceşti. Şi io, băiat finuţ, şi sorella, o scumpă ce e ea. Şi ajungem la ghişeu.

La cel mai împuţit politruc din Poliţia română. Care ne dă viteză cu siktir, şi ceva legat de mama. Că: dacă sorella renunţă la cetăţenia română, ce dreq caută ea acolo în România, să îşi ieie paşaport românesc? “Meri, doamnă, înapoi în Germania ta! Ia-ţi de acolo paşaport! Că nu mai eşti româncă, decât în cuget şi-n simţiri!” – cam aşa i-o zis.

Mie, cu autorităţile, chiar îmi ies vrăjelile; io, la 15 ani, eram agent de vânzări, dacă chiar vreţi să ştiţi. Şi uneori chiar am papagal.

Şi mă întorc, obraznic. Şi furios – că io, pentru sorella, mi-aş omorî norocu’! Azi l-aş omorî.

Şefu, zic. Bă. Bă, domnule, zic. PLM! Bă. Ascultă-mă. Rezolvă-mă! Buey, şi îi trag la om cu ochiu, cum n-am tras la nimeni, nicodată.

El, sictirit: eliberaţi gazonul!

Io, turbat, da’ calm, numa’ că nu-l iau de mânecă, să-i bag un cap în gură: Buey! Şefu’! zic. Ajută-mă! Că nu ţi-a părea rău! Parol. Şi îi bag un discurs patetic, cu aluzii clare la şpagă.

Ha! face el, cu nările fremătând.

Buey! nu mă rabd io. Uite aici: un paşaport nou, cu urgenţe, durează 3 zile. Ia-mi cererea de paşaport nou! Uite… tu o să fii în tură peste 4 zile. Revin luni. Şi-l iau de la matale! Bă! Nu o să-ţi pară rău. Uite aici, mă jur pe maşina mea!

Io, la data aia, nu aveam carnet, nici maşină; da’ păream convingător, la ora aia. Foarte convingător. Mai ales că i-am tot tras cu ochiul meu ăla bleg.

Bine, zice politrucul. Vă aştept luni. Da’ să veniţi la 9 dimineaţa!

La 10 dimineaţa eram acolo. Ştiam că în România autorităţile se mişcă greu, şi politrucul nu avea cum să afle în timp util de la minister că sorella îşi depusese cererea de renunţare la cetăţenie amu 8 luni. Şi ne-am ridicat paşaportul sorellei în acea zi de luni, la 10 (io mi-am permis să întârziem 60 de minute) – de la chiar politrucul pwlii.

Şi a fost o fază de Hollywod:

Intrăm înauntru, politrucul ne vede, ne face semn. Păşim relaxaţi pe linoleumul urât mirositor, se dau răducioii de o parte şi de alta, ca marea în faţa lui Moise, alt trimis de-al lui Dumnezeu, pe lângă mine.

Ne dă paşaportul, semnăm de primire. Se uită la mine politrucul, pune mâna pe tejghea, poate – cine ştie.

Îi iau mâna. I-o scutur, bărbăteşte, cred c-o făcut şi entorsă de la entuziasmul meu. Şefu! Dumnezo să te ajute.

Şi ieşim. Foarte senini.

Oare d-aia îmi mere mie rău de vreo 4 ani încoace? M-or fi ajuns blestemele politrucului?

Rusia publică documente ce arată aproprierea Poloniei de nazişti


Rusia a publicat marţi documente secrete din arhivele serviciului de informaţii externe care arată că Polonia s-a aliat cu naziştii înainte de al Doilea Război Mondial şi a încercat să distrugă Uniunea Sovietică.

Moscova a publicat 400 de pagini adunate de agenţi sovietici sub acoperire în perioada 1935 -1945, inclusiv telegrame, scrisori şi rapoarte intercepzaze de la ambasadele poloneze. Publicarea acestora coincide cu comemorarea a 70 de ani de la izbucnirea războiului.

Fişierele declasificare ale SVR arată că Polonia complota contra Uniunii Sovietice în anii ce au precedat războiul, ce a început cu invadarea Poloniei pe 1 septembrie 1939 de către Hitler.

17 zile mai târziu, Uniunea Sovietică a invadat estul Poloniei. Conform SVR, Polonia nu era doar o simplă victimă a agresiunii sovietice, ci a urma activ o politică externă anti-sovietică de la jumătatea anilor 30. Aceasta includea sprijinirea grupurilor naţionale anti-sovietice din Ucraina, Caucaz şi Asia Centrală.

Lev Soţkov, genergal KGB în rezervă, care a unit documentele, susţine că există probe că Polonia a semnat un protocol secret cu Germania în 1934. Citând un raport scris de un agent sovietic, el arăta că Polonia fusesese de acord să rămână neutră dacă Germania ataca Uniunea Sovietică.

Afirmaţiile sale au provocat rumoare la o conferinţă de presă la Moscova, jurnaliştii polonezi sărind în picioare pentru a striga că documentul este un fals. De asemenea au exista dezbateri aprinse şi despre rolul jucat de Jozef Beck, ministrul polonez de Externe în 1939, pe fondul unor afirmaţii nedovedite că ar fi fost agent german.

Istoricii polonezi declarau că nu există probe care să arate că un asemenea protocol ar fi existat.

Documentele publicate de ruşi arată că un grup de spioni polonezi la Paris au luat parte la o operaţiune secretă ce viza incitarea de revolte în Ucraina, Georgia şi alte teritorii sovietice, fapte despre care istoricii polonezi arată că sunt deja cunoscute.

Arestaţi-l pe Chaplin!


Charlie Chaplin - Dictatorul

Mare zaveră mare pe blogurile Cotidianului unde LOLek, BOLek şi Bolek2  cer arestarea lui Mazăre pentru pozele în uniforma germană.

Fiţi vigilenţi, tovarăşi, cereţi arestarea şi amendarea numitului Charles (Charlie) Spencer Chaplin. Care nu a făcut doar poze, ci un film întreg în uniformă nazistă.

Autostrazile nemtesti ar trebui daramate ca au fost construite de Hitler. Volkswagen ar trebui sa i`si schimbe numele .

Nimeni nu condamna genocidul care se petrece in zilele noastre in Gaza , Cisiordania , Irak etc.

Nor de etichete