România , tara care ar trebui desfintata. / “First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win” Mahatma Gandhi

Posts tagged ‘Vladimir Tismăneanu’

Neoconservatorul român


De mult îmi doresc să scriu şi eu ceva pozitiv despre Vladimir Tismăneanu. Adevărul e că nu am nimic cu ideologul sau propagandistul care poartă acest nume, deşi poate că-l invidiez sincer pentru că trăieşte într-un oraş tihnit precum Washington.

Cine a fost acolo înţelege bine ce vreau să spun. Mă rog, fiecare cu norocul lui. În fine, am găsit. Pot să-l privesc şi eu pe Volodea dintr-un unghi favorabil. Sper să nu-i dau totuşi emoţii prea mari.
Vladimir Tismăneanu are o calitate care merită subliniată: el e unitatea de măsură, etalonul neoconservatorului român. Omagiul pe care l-a scris de curând la dispariţia lui Irving Kristol, fondatorul ideologiei neoconservatoare, m-a decis să fac acest gest reparatoriu şi să-i dau neoconservatorului român ce i se cuvine de drept.

Irving Kristol, dispărut la o vârstă venerabilă, a fost, împreună cu Norman Podhoretz, printre cei mai cunoscuţi teoreticieni ai doctrinei neoconservatoare, dominantă în anii Reagan şi ai celor doi Bush.

În tinereţe, Irving Kristol a fost militant troţkist, la fel ca Vladimir Tismăneanu, Stelian Tănase şi, probabil, Dan Pavel. Troţkismul, în anii ’70-’80, avea la Bucureşti, sub Nicolae Ceauşescu, ceva acut comic. Mi-l amintesc pe Stelian Tănase ţinându-mă de nasture pe Calea Victoriei şi nuanţându-mi în şoaptă troţkismul versus stalinismul. Ce trebuie spus în avantajul lui Vladimir Tismăneanu e că neoconservatorismul său nu se deosebeşte cu nimic de cel al tovarăşilor săi mai vârstnici şi mai cunoscuţi. Mai toţi neoconservatorii din ultimii treizeci de ani au fost în tinereţe troţkişti, marxişti, leninişti, comunişti, sindicalişti, extremişti diverşi de stânga, anarhişti. La maturitate au virat spre dreapta.

E o evoluţie naturală să fii de stânga la tinereţe, pentru ca apoi, după ce te-ai aşezat burghez în viaţă, să te instalezi confortabil la dreapta. Aşa cum se verifică mereu şi zicerea bine cunoscută „la vremuri noi, tot noi“. Neoconservatorii au reuşit într-un timp relativ scurt, începând cu Margaret Thatcher şi Ronald Reagan, ceea ce n-a reuşit stânga democrată într-un secol, adică să-i pună pe butuci pe conservatorii clasici. Lecţia a fost bine însuşită de PD, iar PNŢ a fost hocus-pocus scos de pe scena politică. Marian Miluţ e şi el un mic neoconservator infiltrat. Ultimul candidat conservator în America a fost Sarah Palin, ridiculizată temeinic atât de media afiliate stângii, cât şi de cele devotate neoconservatorilor. În viitor, după ce conservatorii se vor trezi din păcăleala neoconservatoare, nu e deloc exclusă o apropiere a lor de social-democraţi. În ceea ce priveşte PDL, afilierea sa la neoconservatorism pare a fi încă un secret de stat.

Nici virajul PD de la stânga la dreapta nu e chiar atât de original. Surprinzătoare nu sunt decât amploarea şi viteza de execuţie. Adică dimineaţa partidul era de stânga, iar după-amiaza, în întregime, a devenit miraculos de dreapta. Se pare că lucrul e fără precedent în Europa. Desigur, virajul s-a produs sub atenta supraveghere a unor guru neoconservatori precum Vladimir Tismăneanu şi/sau Alina Mungiu-Pippidi.
Dar să revenim la Tismăneanu. I se reproşează sistematic că e autorul a sute de articole în care, tânăr fiind, proslăvea ideologia comunistă. Dar faptul nu e în nici un fel incompatibil cu noua sa orientare neoconservatoare. Se găsesc în aceeaşi situaţie minţi mult mai puternice, intelectuali mai consistenţi decât el. Cărţile lui nu sunt, de altfel, decât destul de mediocre şi banale compilaţii. Cei care n-au avut acces la sursele sale la vremea lor riscă să-l ia foarte în serios. O fac pe contul lor. Nici producerea de compilaţii livrate drept mari descoperiri personale nu e foarte originală la Bucureşti. Alţi doi proaspeţi neoconservatori – Andrei Pleşu, cu îngerii săi, şi Patapievici, cu al său om recent – au procedat la fel. Tismăneanu nu e cu nimic mai rău din acest punct de vedere.

Desigur, discuţia despre neoconservatorii români, cu PDL ca utilaj politic de încercare, e mult mai largă şi mai complicată. Eu n-am făcut decât s-o deschid aici cu o lămurire în favoarea lui Tismăneanu. Fără mare legătură cu insultele stupide pe care mi le aplică de ceva vreme. În schimb, ce nu mi-e mie deloc clar e situarea sa geografică. Nu înţeleg cum poţi să fii neoconservator român, să faci rapoarte finale în Parlamentul României, fiind cetăţean american şi locuind la Washington. Parcă totuşi comisarii sovietici s-au deranjat să se mute pe Dâmboviţa.

Nor de etichete