România , tara care ar trebui desfintata. / “First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win” Mahatma Gandhi

Archive for februarie 25, 2010

FUCK AMERICA


Miniştrii europeni de Interne permiseseră de la 1 februarie a.c. autorităţilor antiteroriste de la Washington să aibă acces la datele stocate de către prestatorul belgian de servicii bancare SWIFT, vizând milioane de transferuri transfrontaliere de fonduri. Europarlamentarii au putut adopta această atitudine de frondă împotriva SUA graţie Tratatului de la Lisabona, care conferă puteri sporite legislativului comunitar.

Europarlamentarii au jubilat ieri – şi asta pe drept cuvânt, fiindcă respingerea retroactivă a Acordului SWIFT este un eveniment demn de luat în seamă. Mai întâi fiindcă deputaţii au folosit prima ocazie ivită pentru a-şi demonstra noua putere în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar. Pentru cei mai mulţi dintre legiuitori, procesul de reformă a UE durase prea mult. Din punctul lor de vedere, anii trecuţi au fost anii unor mari frustrări fiindcă, chiar dacă vocea Parlamentului se făcuse auzită, deciziile importante fuseseră luate în Consiliul European, al guvernelor ţărilor membre.

Această stare de fapt a luat sfârşit, graţie tratatului de la Lisabona. Acest tratat a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 şi conferă europarlamentarilor dreptul de a se pronunţa prin vot asupra tratatelor încheiate cu ţări terţe. Tema SWIFT a fost de aceea atât de importantă fiindcă a fost din întâmplare prima ocazie cu care legislativul comunitar şi-a arâtat noua putere. Şi fiindcă vorbirăm de întâmplare, o altă întâmplare, cam ciudată, a fost accea că minştrii europeni de Interne au votat cu numai o zi înaintea intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, unilateral, în favoarea aplicării Acordului SWIFT, conform vechilor proceduri. În ochii europerlamentarilor, acţiunea miniştrilor de Interne a fost un afront.

Că europarlamentarii au votat acum împotriva acordului Swift este mai puţin o revanşă, cât expresia unor dubii cu privire la justeţea prevederilor acestui acord, fiind vorba despre teme explozive cum ar fi combaterea terorismului, protecţia datelor şi drepturile cetăţeneşti. În dezbaterea care a precedat votul, chiar reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Consiliului European, ajunseseră să spună că în forma actuală, acordul SWIFT este inacceptabil. Reprezentanţii celor două instituţii au recunoscut de asemenea existenţa unor carenţe de comunicare în raporturile cu eurodeputaţii. Mai pe şleau, cu toţii au recunoscut că este vorba despre un acord imperfect. La întrebarea dacă acesta ar fi fost mai bun decât niciunul, eurodeputaţii au răspuns aproape în cor că nu.

Remarcabilă este respingerea acordului SWIFT mai ales fiindcă UE a demonstrat puternicului partener american, că în UE domnesc alte principii în ce priveşte protecţia datelor, decât dincolo de Atlantic. Şi aceasta în ciuda masivei influenţe a unor diplomaţi americani, ale căror acţiuni au fost chiar tentativă de şantaj în ochii unora dintre eurodeputaţi. Sigur că niciun membru al legislativului comunitar nu-şi doreşte să fie acuzat că a fost complice la următorul atac terorist. Asta nu este însă nici posibil, fiindcă un acord valabil de asistenţă mutuală în probleme juridice încheiat între UE şi SUA vine să acopere zonele de risc apărute în urma invalidării acordului SWIFT. Apoi, este dat ca sigur că Belgia şi Olanda nu se vor putea eschiva de încheierea unor tratate bilaterale cu SUA în domeniu.

Votul Parlamentului European este salutar fiindcă legiuitorii nu ar trebui să facă niciun fel de compromisuri când este vorba de drepturile fundamentale ale celor 500 de milioane de cetăţeni ai UE. Scepticismul lor legat de o serie de prevederi ale invalidatului acord a fost pe deplin justificat. De exemplu, nu era clar cum s-ar fi putut apăra în justiţie cetăţenii de transmiterea mai departe a datelor lor bancare. Nu era iarăşi clar cât timp urmau să fie stocate aceste date şi nici nu existau mecanisme care să împiedice tranferul, de către SUA, a acestor date către ţări terţe.

După votul negativ al europarlamentarilor, toate aceste chestiuni trebuie reluate în discuţie, înaintea negocierii unui nou acord, fie că le place sau nu guvernelor de pe ambele maluri ale Atlanticului. Din această perspectivă, respingerea acordului SWIFT nu numai că a fost remarcabilă, dar a fost corectă.

Prima teapa


Va prezentam problemele pe care le-a întâmpinat un tânăr la contractarea unui împrumut prin programul guvernamental „Prima Casă”. Bărbatul a iniţiat demersul de a contracta un împrumut în august 2009 şi abia pe 22 februarie 2010 a avut banii în cont.

În şapte luni, tânărul a cheltuit în procesul birocratic 20% din suma solicitată băncii.

Clujeanul Eugen Olariu are 32 de ani şi deţine o firmă de servicii fotografice. A fost fotoreporter la mai multe ziare locale, dar acum lucrează pe cont propriu.

În august, Eugen s-a dus la bancă să se intereseze cum să obţină un împrumut prin programul „Prima casă”, care devenise operaţional în iulie. Găsise un apartament care-i plăcea într-un bloc din 2008, afacerea îi mergea, nu era dator la furnizori şi nu-şi luase niciodată salariul cu întârziere, fiind propriul său angajat.

A cerut un credit de 32.000 de euro, precizând că, din calculele sale, îşi permite o rată lunară de maxim 1000 de lei (250 de euro).

„Au început cu o analiză preliminară a veniturilor mele, iar primele acte pe care mi le-au cerut au fost balanţa firmei pe ultimele 6 luni şi adeverinţe de salariu pe ultimele 3 luni, plus atestat fiscal că nu am datorii către stat”, spune Eugen.

Veniturile sale nete atingeau 3000 de lei pe lună, din salariu şi dividende.

„După ce le-am spus cât câştig şi ce apartament vreau, au zis că e nevoie de evaluarea apartamentului şi, apoi, de un act notarial, antecontractul de vânzare-cumpărare, care presupune extras de la Cartea Funciară şi dovada plăţii avansului către vânzător”.

Apartamentul i-a fost evaluat la 34.000 de euro, iar antecontractul l-a semnat la notar pe 15 august. I-a dat un avans „rotund” vânzătorului de 2000 de euro, mai mare decât procentul obligatoriu de 5% din valoarea locuinţei (1700 de euro).

„Show-ul a început în septembrie”, spune Eugen. „M-au chemat la bancă şi mi-au spus că, în urma analizei dosarului, sunt în categoria de risc mediu şi nu pot să-mi acorde creditul decât dacă duc un coplătitor, un girant care să fie rudă de gradul 1 sau 2”.

Eugen a fost inclus la „risc de neplată”, deşi firma sa înregistrase profit de minimum 5.000 de euro în fiecare an de la înfiinţare. Dar s-a conformat. L-a trecut ca girant pe unul dintre fraţii săi, care era mai credibil pentru că… avea deja credite şi era cu ratele la zi. În ţara asta, dacă nu apelezi la credite, nu eşti credibil”, spune acesta.

În octombrie, l-au chemat din nou la bancă. „Pentru că vi s-a redus profitul pe septembrie 2009 în raport cu septembrie 2008 şi pentru că piaţa imobiliară e în scădere, deci există riscul ca, în caz de neplată, apartamentul să nu mai poată fi vândut la suma evaluată, trebuie să-i mai daţi 10% vânzătorului”. I-a dat încă 3100 de euro, inclusiv onorariile adiacente la notar.

Dosarul lui Eugen a ajuns la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor, care mandatarul statului pentru programul „Prima casă”, abia la începutul lui decembrie, după 4 luni de la debutul procedurii. „Mi s-a spus că voi primi răspuns de la Fond înainte de Crăciun, dar l-am primit în 4 februarie. De ce? Pentru că ianuarie a fost lună moartă, nimeni n-a mişcat nimic până nu s-a aprobat bugetul de stat în Parlament”, îşi aminteşte Eugen.

Împrumutul a ajuns în contul lui pe 22 februarie. Per total, Eugen a primit 28.900 de euro, cu 3100 de euro mai puţin decât ceruse în august. Rata pe lună i-a fost stabilită la 200 de euro, iar perioada de rambursare a fost de 20 de ani.

În şapte luni, iată cheltuielile pe care le-a acumulat Eugen:

1. Avans către vânzătorul apartamentului: 5100 de euro (mai întâi 2000, apoi încă 3100).

2. Onorariul pentru evaluarea locuinţei: 400 lei.

3. Autentificarea la notar a ante-contractului de vânzare-cumpărare: 180 lei.

4. Extrase „de etapă” de la Cartea Funciară: 280 de lei

5. Autentificarea la notar a creditului bncar: 750 de lei.

6. Declaraţie notarială pe proprie răspundere că nu a deţinut şi nu deţine locuinţă 120 de lei (2 x 60).

7. Trei rate de dobândă, care rămân în cont până la stingerea creditului: 1000 de lei.

8. Asigurarea locuinţei: 750 de lei

9. Asigurarea de incendiu: 200 de lei.

10. Autentificarea la notar a actului final de vânzare-cumpărare: 1900 lei.

11. Intabularea şi ultimul extras de carte funciară: 250 de lei.

Total cheltuit în 7 luni: peste 6500 de euro (5100 de euro şi 5830 de lei).

Această sumă nu include asigurarea de viaţă pe un an care este obligatorie, cardul deschis la bancă, de asemenea obligatoriu şi benzina.

„În cazul meu, banca a făcut analiza de parcă luam un milion de euro împrumut”, încheie solicitantul Eugen

Nor de etichete