Smecherie de Dambovita: Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, incalca legislatia Uniunii Europene pentru ca-i „ieftina“ amenda iunie 9, 2010

Sebastian Vladescu a declarat ieri ca guvernul si-a asumat riscul ca Romania sa fie penalizata de Comisia Europeana din cauza masurilor de combatere a evaziunii fiscale  care incalca legislatia europeana. Executivul a adoptat o ordonanta in acest sens care nu a fost publicata in Monitorul Oficial, deoarece se poarta discutii cu oficialii CE. Ministrul Finantelor a sustinut ca actul normativ nu va suferi modificari si ca va intra in vigoare pana la sfarsitul saptamanii viitoare.

„Riscul procedurii de infringement este asumat si este generat de nevoia de a reduce evaziunea din domeniul TVA intracomunitar, dar si pe anumite produse sensibile, cum sunt cerealele sau legumele si fructele. Vom face orice este necesar sa iesim din aceasta procedura de infringement inainte ca ordonanta sa atraga penalitati”, a declarat Sebastian Vladescu intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor. Prevederile ordonantei sunt valabile pana la 1 ianuarie 2011, iar guvernantii se bazeaza pe faptul ca pot trece cateva luni pana cand CE va aplica efectiv penalitati Romaniei.

Sebastian Vladescu a spus ca princi­palele zone in care se face evaziune fiscala sunt produsele accizabile si comertul intracomunitar. Guvernul a decis limi­tarea drastica a numarului de antrepozite de depozitare: la alcool au fost desfiintate, la tutun au ramas doua pentru fiecare operator autorizat, iar la produse energe­tice cel mult opt. La comertul intraco­munitar se prevede plata TVA la intrarea in tara pentru anumite categorii de pro­duse, cum sunt cerealele, legumele si fructele sau carnea. Masuri de reducere a evaziunii au fost luate si la duty free-uri.

Importatorii sunt cei mai afectati

Mediul de afaceri sus­tine ca deciziile gu­vernului pun in pericol firmele corecte. Astfel, produsele pentru care se va plati TVA la granita coincid, cu exceptia materialelor de constructii, cu produsele la care se va aplica taxarea inversa. Un importator va plati taxa de 19% la vama, dupa care in tara este obligat sa vanda fara TVA. Deoarece procedura de ram­bursare a TVA du­reaza foarte mult, firmele vor avea dificultati serioase de finantare si risca falimentul. Specialistii sustin ca diminuarea presiunii evazio­nistilor se putea face aplicand doar taxarea inversa.

„Plata TVA la granita mi se pare o chestie extrem de ciudata, pentru ca implica costuri administrative pentru stat si, de asemenea, costuri suplimentare de finantare pentru contribuabili, care, pana la urma, se vor duce in inflatie”, spune Gabriel Biris, Managing Partner Biris Goran. De asemenea, firmele care impor­ta bauturi alcoolice intentioneaza sa se mute in tarile vecine.

„Legea desfiinteaza antrepozitul fiscal si ma obliga sa aduc marfa direct banderolata, ceea ce e o chestiune cvasiimposibila, pentru ca fabricile nu au ca obiect aplicarea de banderole. Aceasta masura ne limiteaza drastic posibilitatea de a ne desfasura activi­tatea in Ro­mania. Am vorbit cu cole­gii mei din Ungaria sa ban­de­rolam toata marfa acolo si s-o aducem apoi in tara. Pier­- derile sunt greu de estimat, dar cred ca vor fi undeva la 15%-20% din profit”, ne-a declarat Tu­dor Furir, di­rec­tor general la Pernod Ricard Roma­nia.

MAI a confiscat 145 mil. tigari

Ministrul Finantelor a anuntat ca in primele cinci luni ale anului au fost stabilite obligatii fiscale suplimentare de aproape un miliard de euro, s-au aplicat 69.000 de amenzi si masuri asiguratorii in valoare de 2,7 miliarde de lei. Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor, a spus ca structurile din MAI au confiscat intre 1 ianuarie si 1 iunie peste 145 de milioane de tigarete, peste 60% din totalul din 2009.

Pe 4 mai a fost aprobat Planul de actiune pentru cunoas­terea, prevenirea si combaterea activi­tatilor ilegale cu produse din tutun ce provin din Ucraina, Re­publica Moldova sau sunt transportate pe Marea Neagra, iar de atunci au fost confiscate peste 45 de milioane de tigari. Sebastian Vladescu a afirmat ca din suma de un miliard de euro pierduta de buget la tutun, cifra avansata de marii pro­ducatori, se vor recupera cateva sute de milioane de euro in acest an, iar anul viitor mai mult de jumatate.

A fost criza financiară o schemă Ponzi? aprilie 29, 2010

Criza financiară izbucnită în 2008 poate fi asemănată cu o schemă Ponzi, o escrocherie financiară gen Madoff (sau FNI şi Caritas în variantă autohtonă), este concluzia, puţin şocantă poate, a economistului american Paul Krugman, laureat al premiului Nobel.

Schema frauduloasă Ponzi, după numele escrocului italian cu acelaşi nume de la începutul secolului trecut, presupune amăgirea investitorilor cu returnarea unor câştiguri rapide mult mai mari decât cele obişnuite de pe piaţă, dar care erau plătite nu din profituri obţinute real prin diverse investiţii ci chiar din banii aceloraşi investitori, cu condiţia ca numărul acestora să crească permanent. O astfel de „roată” este, fireşte, destinată eşecului, întrucat plăţile ce trebuie făcute investitorilor ajung la un moment dat să depăşească încasările.

Cum a funcţionat schema Ponzi în sistemul financiar? Expansiunea puternică a băncilor, care s-au întrecut în a acorda credite, a determinat o continuă apreciere a valorii activelor, principalul element de atracţie a investitorilor, care a ascuns astfel riscurile reale: unul dintre exemple este faptul că bula imobiliară a mascat riscul creditelor tip subprime din SUA. Mai devreme sau mai târziu, un astfel de balon se va desumfla, la fel ca într-o schemă Ponzi, şi totul se va prăbuşi.

De fapt, chiar Bob Shille, în celebra carte „Irrational Exuberance” a subliniat că un balon (bubble) este, de fapt, o schemă Ponzi, care nu necesită un act de fraudă deliberat însă are aceleaşi consecinţe.

Ce s-a întâmplat în perioada dintre 1980 şi 2008? În locul unui sistem financiar în care profiturile au fost realizate în lipsa competiţiei, a apărut un sistem în care profiturile s-au creat prin dezinformare şi percepţii greşite.

Inovaţia financiară a creat active, în special obligaţiuni garantate cu active (asset-backed securities), care au fost considerate multă vreme, în mod gresiv, ca fiind sigure şi evaluate ca atare. Astfel a operat sistemul financiar: s-a împrumutat ieftin pe baza respectivelor obligaţiuni considerate sigure şi a investit câştigurile în active care păreau să aducă randamente ridicate, ceea ce nu se întâmpla în realitate. Aşadar o uriaşă, neintenţionată (chiar dacă nu în intregime, totuşi) schemă Ponzi, care în final a clacat. Iar fără o reformă radicală, se va întâmpla din nou, consideră Krugman.

Acesta face şi o asociere cu problema pesos-ului mexican din anii 70, când respectiva monedă avea un curs fix faţă de dolar, însă dobânda titlurilor de stat mexicane era mult mai mare decât a celor americane, întrucât investitorii considerau că există un risc de depreciere, cu toate că probabilitatea era destul de redusă.

Astfel că investitorii puteau obţine uşor câştiguri aparent sigure: împrumutau dolari cu dobânzi mici, îi schimbau în pesos şi cumpărau obligaţiuni mexicane. La scadenţă, încasau profitul în pesos, îl schimbau în dolari la aceeaşi valoare, cursul fiind fix, şi astfel obţineau un profit garantat.

Cu toate acestea, la un moment dat moneda mexicană a fost lăsată sa floteze liber faţă de dolar şi a urmat o inevitabilă depreciere.

Yes, of course, mister President! aprilie 26, 2010

Ia şi scrie acolo, Boc, cum îţi spun eu. Vreau 3 oameni numiţi de mine direct în CSM, Consiliul Superior al Magistraturii, ca să înţelegi şi tu despre ce vorbesc, da? Vreau să scrie negru pe alb în Constituţie că dacă revoci şi numeşti un nou ministru trebuie să mă întrebi mai întâi pe mine dacă sunt de acord, să nu mai păţesc ca pe vremea lui Tăriceanu când îşi punea ce miniştri voia el. De acord?

De acord, domnu preşedinte, dar eu oricum i-am pus doar pe cei pe care mi i-aţi dat dumneavoastră pe listă… Da, Emile, dar tu azi eşti, mâine cine ştie. Nu vreau să mai am surprize cu vreunul pe care-l pun prim ministru şi după aia şi-o ia în cap.

Aşa… Mai vreau să nu pot fi suspendat de Parlament, să fie clar scris acolo, decât dacă e de acord şi Curtea. Cu ăştia de la Curte, Curtea Constituţională, ca să înţelegi şi tu despre ce vorbesc, mă descurc eu. M-am descurcat eu cu mogulii, ai văzut doar ce i-am ciuruit, n-o să mă descurc cu nouă boşorogi? Sigur, dom preşedinte, boşorogi, că altfel nici nu pot să le zic nici eu, dacă aşa le ziceţi dumneavoastră, să trăiţi!

A, să nu uit, bagă acolo la suspendare, dacă Doamne fereşte se-ntâmplă, să fie clar că intermaru n-are voie să schimbe guvernul. Şi să nu te pună dracu să te-atingi de articolul ăla care îmi dă voie să numesc ce premier vreau eu, indiferent ce majoritate se face în Parlament. Da, dar ştiţi, acolo, articolul ală e cam ambiguu, ca să mă exprim aşa, mai elevat, cum îi place lu domnu Patapievici. Adică tot cu scandal, ca şi până acum? Da, cu scandal Bocule, cu scandal, că doar nu vrei să mă plictisesc pe-aici pe la Cotroceni.

Să trăiţi, cu scandal să fie, domnu preşedinte, cu scandal! Buun…. Şi la chestia aia cu numărul de parlamentari şi cu unicameralul rămâne cum a zis poporul. 300, maxim. Maxim, am zis! Şi o singură cameră. Camera Reprezentanţilor să-i zici, aşa ca la licuriciu ăla mare, să vadă şi el că ne ţinem de cuvânt cu parteneriatul ăla strategic. El ne-a dat scut noi le luăm numele de la cameră. Yes, of course, mister President!

Curtea Constituţională germană respinge legea privind stocarea datelor cu caracter personal martie 4, 2010

Curtea Constituţională germană a decis că, în actuala ei formă, legea privind stocarea timp de 6 luni a datelor conţinute în comunicaţiile telefonice, prin internet şi e-mail nu este conformă cu legea fundamentală.

Stocarea fără motiv a datelor cu caracter personal contravine dreptului garantat în Constituţie al prezervării secretului poştal. Toate datele stocate până în prezent trebuie deci şterse, în conformitate cu decizia justiţiei. Sentinţa Curţii Constituţionale pare a fi o victorie pe toate planurile a celor care militează pentru protecţia datelor cu caracter personal.

E însă o izbândă condiţionată. Curtea Constituţională nu a interzis în principiu stocarea datelor cu caracter personal. Doar legea care stă la baza depozitării datelor contravine, în prezent, Constituţiei.

Planurile privind intensificarea supravegherii în numele siguranţei nu dispar definitiv. Dimpotrivă. În decizia actuală a Curţii Constituţionale se găsesc şi indicii privind modalităţile de schimbare a legii în cauză în aşa fel, încât să se conformeze legii fundamentale. În primul rând, datele cu caracter personal trebuie stocate separat, cifrate iar controlul lor să fie transparent. În cazul în care aceste premise sunt îndeplinite, forţele de ordine pot obţine permisiunea de a accesa datele cu caracter personal.

În plus, accesul trebuie să fie aprobat de un judecător, iar persoana verificată trebuie să fie suspectată de o crimă gravă, de exemplu de terorism, de periclitare a vieţii altora, de afectare a sănătăţii sau libertăţii cetăţenilor ori a întregii comunităţi.

Chiar dacă toate aceste condiţii la un loc par a forma un cadru restrictiv pentru accesul la datele cu caracter personal, scepticismul rămâne de rigoare. Statul are tendinţa de a acţiona preventiv în lupta anti-teroristă. În ultimii ani s-a putut observa o creştere a numărului supravegherilor telefonice sau informaţionale. În anul 2008 aceste cazuri au sporit la peste 5300. Iar supravegherile preventive, efectuate în absenţa unor suspiciuni motivate, nici nu apar în statistici. Acest fel de a acţiona nu este de natură a consolida încrederea populaţiei în propriul stat.

Serviciile de Informaţii nu sunt controlate de justiţie ci de o Comisie a parlamentului german, ai cărei membri s-au obligat să nu divulge secretele muncii lor. Totuşi, opinia publică află ocazional, din presă, de greşeli comise bunăoară de Poliţia Judiciară ori de Serviciul federal de informaţii (externe). Este bine că, prin intermediul mass-media, opinia publică are şansa de critica statul şi de a deveni, ca în cazul de faţă, o stavilă în calea tendinţelor guvernamentale de impunere a unor legi de securitate exagerate.

Alte două evenimente mai alimentează optimismul privind rezolvarea judicioasă a problemei stocării datelor cu caracter personal. În primul rând faptul că, din toama anului 2009, Ministerul german al Justiţiei este condus de Sabine Leutheusser-Schnarrenberger. Or, ea însăşi a înaintat o plângere împotriva legii privind stocarea datelor, emisă de fostul guvern şi amendată acum de Curtea Constituţională.

În al doilea rând, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, parlamentul european are mai multe drepturi de decizie. Comisia Europeană nu mai poate hotărî de una singură când vine vorba de datele cu caracter personal. În luna septembrie 2010, ordonanţa europeană privind stocarea datelor va fi supusă unei verificări atente. Iar decizia judecătorilor germani ar putea fi folositoare în acest proces.

Premierul israelian a autorizat asasinatul din Dubai februarie 22, 2010

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a autorizat Mossad-ul să ducă la îndeplinire misiunea de a-l asasina în Dubai pe Mahmoud al-Mabhouh, un membru al mişcării palestiniene Hamas, în cursul unei reuniuni la sediul serviciului secret, potrivit unor surse citate de Sunday Times.

La începutul lunii ianuarie, două maşini negre Audi A6 s-au oprit în faţa porţii principale a unei clădiri de la periferia de nord a oraşului Tel Aviv, adăpostind sediul Mossad-ului, serviciul secret israelian.

Benjamin Netanyahu a coborât din maşină, fiind întâmpinat de Meir Dagan, directorul agenţiei, în vârstă de 64 de ani. Ajutându-se de un baston, din cauza unei răni suferite în tinereţe într-o misiune, Dagan i-a condus pe Netanyahu şi pe un general într-o sală de conferinţe.

Potrivit unor surse informate cu privire la Mossad, în sală se aflau şi mai mulţi membri ai unui comando. Fiind persoana care îşi dă autorizarea finală pentru astfel de operaţiuni, Netanyahu a fost informat în legătură cu planurile de a-l ucide pe al-Mabhouh, subliniază cotidianul britanic.

Mossad-ul primise informaţii potrivit cărora Mabhouh intenţiona să călătorească în Dubai şi planificase să-l asasineze acolo, într-un hotel de lux. Echipa se antrenase deja pentru această misiune, folosind un hotel din Tel Aviv, dar fără a-i alerta pe proprietari. Deoarece misiunea a fost considerată ca neprezentând un grad mare de risc sau de complexitate, Netanyahu a autorizat-o, semnând astfel condamnarea la moarte a lui Mabhouh, asasinat la 19 ianuarie, potrivit The Sunday Times.

În ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa Israelului în acest caz, preşedintele Consiliului conservator pentru Orientul Mijlociu, parlamentarul britanic Hugo Swire, a declarat: “Trebuie să se răspundă acestor acuzaţii împotriva Guvernului israelian. Nu este ceva care poate fi pur şi simplu trecut cu vederea. Nu poţi conduce politica externă în această perioadă extrem de sensibilă printr-un astfel de comportament ilegal”.

Taxa pe prostia altora: asigurarea obligatorie a casei februarie 17, 2010

Ştiai că locuinţa ta valorează 20 .000 de euro în caz că e luată de ape,  cade la cutremur sau se duce de râpă. Ştiai că de la anul trebuie să plăteşti 20 de euro chiar dacă ai buncăr? Cum să nu ştii, e lege!

După aproape 10 ani de amânări, legea asigurării obligatorii a locuinţei împotriva riscurilor catastrofale ar putea intea în vigoare de anul viitor. Asta nu înseamnă că sistemul va fi operaţional: infrastructura tehnică nu va fi gata, iar banii strânşi nu vor fi suficienţi nici măcar pentru reasigurare.

Pentru stat, miza financiară este să nu mai dea despăgubiri din buget în caz de inundaţii, alunecări de teren sau cutremur. Asigurătorii speră ca pe lângă poliţele obligatorii să vândă şi unele facultative. Pentru contribuabili, miza este zero: vor plăti un serviciu indiferent dacă au sau nu nevoie de el. 20 de euro pe an pentru o valoare asigurată de maximum 20.000 de euro. Dacă nu, amendă între 100 şi 500 de lei. Ieri, asigurătorii au încercat să convingă că asigurarea obligatorie nu este o taxă, ”pentru că nu este scumpă şi îi e de folos asiguratului”. Este o taxă! Iată de ce:

1. Faţă de celelalte poliţe obligatorii, RCA şi răspunderea managerială, asigurarea obligatorie a locuinţei nu acoperă un risc pe care asiguratul îl prezintă faţă de terţi.
2. Preţul poliţei nu este stabilit liber pe piaţă ci prin Hotărâre de Guvern. Nu trece nici măcar prin filtrul necesar pentru celelalte impozite: regulile teoretice de adoptare a Codului Fiscal.
3. Preţul nu este diferenţiat în funcţie de nivelul de risc. O locuinţă cu risc seismic, în pantă şi în zonă inundabilă plăteşte aceeaşi sumă ca o locuinţă nouă din centrul unui oraş.
4. Valoarea asigurată nu acoperă nevoile majorităţii contribuabililor, în schimb acoperă suma necesară reconstruirii caselor modeste, rurale, expuse la riscurile acoperite.
5. Companiile de asigurări nu vor concura între ele pentru a oferi servicil. Dimpotrivă, ele au constituit o comapnie comună (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor – PAID – la care sunt acţionari 13 asigurători: Clal, Astra, Groupama Uniqa (fosta Unita), City Insurance, Certasig, Ardaf, Generali, Carpatica Asig, Euroins (fosta Asitrans), Grawe, Credit Europe Asigurări şi ABC Asigurări). PAID va încheia poliţe, va plăti daune, va contracta reasigurarea internaţională (adică poliţa pentru cazul în care nu poate face faţă singură la un nivel mare al despăgubirilor) şi a anunţat că va cere bani de la buget pentru a-şi acoperi pierderile.

Statul vrea muzică gratis februarie 4, 2010

PROTEST. O propunere de lege care exceptează statul de la plata drepturilor de autor îi sperie pe artiştii din România.

Dacă statul român ar înceta să-şi plătească datoriile din drepturi de autor, aşa cum sugerează un proiect de lege propus de mai mulţi deputaţi PDL, care a trecut deja de Senat, numărul concertelor gratuite în aer liber şi al petrecerilor organizate de primării sau de alte autorităţi publice s-ar reduce simţitor. Proiectul de lege prevede că statul să nu mai plătească drepturile de autor pentru concertele în aer liber organizate de primării sau alte instituţii publice.

În afară de prejudiciile care li s-ar aduce compozitorilor, statul ar instaura în felul acesta un mediu necompetitiv, în care ar profita de concurenţa neloială la care ar fi supus mediul privat. „Acum, 80% dintre spectacolele susţinute în România sunt gratuite şi pică sub incidenţa acestei legi. Astfel, compozitorii români, dar şi cei străini pot interzice statului utilizarea operelor lor muzicale atâta timp cât nu vor mai primi bani din drepturi de autor”, a explicat, ieri, Dinu Ţurcanu, consilier juridic, care s-a alăturat compozitorilor ce au dorit să protesteze în cadrul unei conferinţe organizate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA).

Proiectul legislativ se află, până astăzi, în discuţie la Comisia de cultură de la Camera Deputaţilor, care va lua decizia finală. „Această lege, dacă va fi adoptată, va avea consecinţe extrem de nefavorabile faţă de ceea ce înseamnă actul artistic în această ţară”, este de părere Adrian Iorgulescu, preşedintele UCMR-ADA.

„Vanghelioanele”, în pericol

Legea nu îi va afecta, însă, numai pe compozitorii români, ci şi pe cei străini, care îşi vând drepturile de autor în România. „În ultimii ani, foarte mulţi artişti străini au fost invitaţi la spectacole organizate de primării. De exemplu, «Vanghelioanele» lui Marian Vanghelie, unde au cântat artişti ca Toto Cutugno ori Boney M.

În contractul pe care îl semnează pentru un astfel de concert sunt prevăzute şi drepturile de autor, pe care organizatorul trebuie să le plătească compozitorilor pentru melodiile pe care le interpretează artiştii. În cazul în care compozitorii respectivi nu ar mai primi drepturile de autor care li se cuvin, ar putea interzice difuzarea pieselor lor în România”, adaugă Ţurcanu.

Deputatul PDL Mihaela Şandru, unul dintre cei zece semnatari ai proiectului de lege, spune că „a fost o neînţelegere”, însă reprezentanţii UCMR-ADA susţin că legea apare scrisă alb pe negru şi nu pot exista urme de neînţelegeri. Reprezentanţii UCMR-ADA afirmă că în nicio altă ţară din Europa nu există o astfel de exceptare a statului de la plata drepturilor de autor. „Este o măsură aberantă. Nimeni nu s-a gândit mai mult de lungul nasului la ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar adopta o asemenea lege, este o măsură tipic românească”, crede Ţurcanu.

„Sper că e o glumă! Au nevoie de noi în campanii”

Această măsură este exagerată, susţin reprezentanţii UCMRADA, care spun că există posibilitatea ca instituţiile străine care se ocupă de colectarea banilor din drepturile de autor de la UCMRADA (aproximativ 19 milioane de euro au plecat anul trecut numai către America) să desfacă prezentele contracte, astfel încât posturile de radio şi televiziune, case de discuri sau operatori prin cablu nu vor mai putea să difuzeze repertoriul muzical mondial.

Asta pentru că utilizatorii români difuzează muzică străină în baza autorizaţiilor date de UCMR-ADA, auto riza ţii specificate în urma contractelor încheiate între UCMR-ADA şi organismele străine de gestiune. Laurenţiu Duţă, unul dintre cei 6.500 de compozitori afiliaţi la UCMR-ADA, spune că o astfel de măsură poate fi luată numai de oameni „care nu iubesc muzica”.

„În străinătate, la orice eveniment se plătesc drepturile de autor. Trupa este invitată pentru că piesele sunt nişte hituri şi lumea vrea să le audă. Chiar dacă autorul nu este pe scenă, el este prezent prin creaţia sa, prin geniul său”, crede Duţă. Solistul formaţiei Trei Sud Est adaugă: „Sper totuşi că este o glumă, până la urmă şi ei au nevoie de noi în campaniile electorale”.

Capitalismul „imoral şi obscen” al lui Michael Moore ianuarie 14, 2010

Regizorul demonizează sistemul în „Capitalism: o poveste de dragoste”, care are premiera mâine în cinematografele din România.

„E capitalismul un păcat?”. „Pentru mine, da. În momentul acesta, e diabolic, e contrar a tot ceea ce înseamnă binele. Capitalismul e rău, de aceea trebuie eliminat”, este una dintre discuţiile lui Michael Moore cu un pastor american în care sistemul e pus pe lista păcatelor capitale.

Prin urmare, „Dumnezeu va veni pe pământ şi-l va eradica”, pentru că este „imoral şi obscen”, sunt câteva dintre argumentele care pigmentează demonstraţia lui Moore în „Capitalism: o poveste de dragoste”, care ajunge de mâine în cinematografele din România.

Apelul la religie e ineficient, chiar rizibil în acest context, însă în schema manipulatorie a lui Moore – alături de copii şi soţii plângând, „Carmina Burana” pe fundalul unor grafice despre mărirea corporaţiilor şi decăderea ce tă ţeanului simplu – e vital. „Cred că am ratat pasajul din Biblie unde scrie că Iisus e capitalist”, încheie sarcastic cineastul.

„Aristocraţia managerială”

Documentarul, construit pe tiparul lui „Bowling for Columbine”, „Fahrenheit 9/11” sau „Sicko”, demonizează nu un întreg sistem, ci felul în care acesta s-a transformat de la un punct încolo, iar Moore marchează cotitura făcută în epoca lui Ronald Reagan (din 1980 încoace, veniturile managerilor au crescut cu 649% faţă de cele ale muncitorilor), când corporaţiile au început să preia pute rea în Statele Unite. E un protest faţă de „aristocraţia managerială” – acel 1% din populaţia SUA – care controlează toate domeniile-cheie.

Contextul în care s-a lansat acest film vara trecută, la Festivalul de la Veneţia, când Hugo Chàvez a păşit pe covorul roşu, a iscat discuţii intense pe tema capitalism vs socialism. Moore a fost acuzat, printre altele, că priveşte subiectul unilateral şi că ignoră voit aspectele pozitive, de dragul demonstraţiei. În plus, critici din fostele ţări socialiste i-au amintit politicos că n-ar fi făcut niciodată acest documentar dacă ar fi trăit în fostul bloc din Est.

„Capitalism: o poveste de dragoste” aduce totuşi în discuţie câteva dezvăluiri şocante. Una ar fi legată de profitul pe care îl scot companiile din moartea pre matură a angajaţilor lor. Fără ştirea familiei şi schimbând beneficiarul, acestea încasează sumele din asigurările lor. „Eşti mai valoros mort decât viu pentru unele companii”, spune cinic un avocat, care dă şi numele unora dintre aceste corporaţii.

O altă anomalie: peste 6.500 de copii au fost aduşi la o casă de corecţie pe nedrept, la recomandarea unui judecător aflat mână în mână cu patronul respectivului centru. Firma încasa milioane de dolari de la stat.

Un mare semn de întrebare se află şi în dreptul planului de salvare a băncilor, pentru care statul american a dat 700 de miliarde de dolari. Întrebată ce s-a întâmplat cu banii, Elizabeth Warren, preşedinta Comisiei de supraveghere a sectorului bancar din Congres, dă o replică uluitoare: „Nu ştiu… Potrivit legii, băncile nu trebuie să ne dea socoteală…”.

Israel va plăti daune ONU ianuarie 8, 2010

Israel a fost de acord să plătească ONU circa 10 milioane de dolari drept compensaţii pentru daunele provocate la clădirile ONU din Gaza, în timpul războiului de anul trecut, arătau surse diplomatice.

Plata este prima de la conflictul declanşat de Israel, ce a fus la moartea a 1400 palestinieni şi 13 israelieni. De asemenea, se consideră că este una din primele dăţi când Israel plăteşte ONU pentru daunele provocate la clădirile sale din teritoriile palestiniene.

Biroul juridic al ONU a negociat cu oficiali israelieni timp de câteva luni înainte ca ministrul Apărării, Ehud Barak, să accepte plata.

Oricum, momentan nu există informaţii că Israel ar fi pregătit să plătească şi alte daune pentru război sau să efectueze o anchetă, în pofida acuzaţiilor că armata sa a comis crime de război.

După război, ONU a declanşat o investigaţie în rândul angajaţilor săi şi a clădirilor din Gaza. Comisia a acuzat Israel de “neglijenţă şi indiferenţă” în conduita sa şi a cerut reperaţii materiale pentru crimele comise şi daune, de 11 milioane de dolari.

Israel a respins iniţial concluziile anchetei, ca fiind tedenţioase şi părtinitoare.

Murim, si mor ai nostri. decembrie 22, 2009

BY CABRAL

De cand ma stiu urasc spitalele. Pentru mirosul lor, din cauza durerii fiecarui om ce-a trecut pe-acolo, durere ce pare sa ramana incremenita si suspendata ca fumul de tigara intr-o incapere fara ferestre, urasc sa fiu acolo, sa stau acolo. Cand m-am tavalit ultima oara cu motorul vroiau sa ma interneze pentru doua zile, genunchii-mi erau praf, coatele la fel, palma stanga era carne vie, ligamentele incrucisate de la laba piciorului drept rupte aproape 100%, eram sifonat sanatos. Cand am auzit de internare m-am codit si m-am foit pan-am reusit sa fug (cum am fugit va spun alta data, e de rasu-plansu’!).

Am umblat ceva prin spitale, slava Domnului, nu prea mult! De cate ori mi-am rupt capul cu ocazia grozavelor si superbelor accidente de motocicleta, hai la spital! Cu ocazia celor cateva raceli groaznice din ultimii ani, hai la spital! Cand cu santierul… hai la spital, sa ne facem antitetanosul si sa scoatem aschiile infipte prin diverse si suspecte suprafete dermice… astea fiind vizitele cvasi-fericite.

Cand fostul meu socru a decedat (odihneasca-se linistit!) am fost alaturi de Lua, cat am stiut si putut, am trecut prin spital. Si acolo n-a mai fost loc nici de fun, nici de misto-uri cu asistentele, nici de vaicareli de barbat exhaustiv si cu chef de vaicareala… pentru ca acolo se murea. Nu intalneai decat spirite crunt sufocate in trupuri costelive, nu vedeai decat oameni care-si mangaiau suflete pereche, sau mame, tati, surori, care se zvarcoleau intr-un final dureros.

Spitalele noastre sunt gauri negre, paduri intunecate si reci, pline de copaci strambi si urati, populate de spirite costelive, locuri unde aia cu coasa pe umar se plimba in voie.

Si cand spui “Romania” si mai adaugi si “spital”, deja simti faldul giulgiului mortii cum te atinge si-ti infioara carnea pe tine.

Sistemul sanitar de la noi are nevoie de ajutor. De acelasi fel de ajutor de urgenta de care are nevoie un pacient cu puls zero, cu picioarele amputate si cu sangele scurs aproape tot din corp.

Pentru ca mor oameni. Degeaba. Pentru ca doctorii sunt epuizati si infometati, prost platiti si desconsiderati. Pentru ca asistentele au varianta de a-ti da o gura de apa doar si numai daca ai in mana intinsa o hartie de 10 lei, sau au varianta de a trai in saracie, cu buzunarele goale dar facand ce este corect. Si revin… pentru ca mor oameni. Oamenii nostri. Colegii, parintii, fratii si surorile, prietenii nostri. Murim noi.

Da, mi-a plecat un prieten. De tot. A luptat cat a putut, dar in ultima vreme a vazut numai halate albe care-si ridicau umerii a neputinta. Acea strangere a umerilor in sus si spre gat, strangerea neputintei. A neputintei lor, a sistemului din care fac parte, a neputintei dotarilor spitalului, a neputintei tuturor care ar trebui sa faca din aceasta schimonoseala scumpa o normalitate sanatoasa.

Bai, ne auziti? Noi murim pe-aici, fi-v-ar girofarele-alea de coloana oficiala transformate in girofare de salvare ce va duce catre intuneric!