Prea slugarnicul Daniel decembrie 22, 2009

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a făcut luni în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentul un gest fără precedent. A ținut un soi de slujbă de la microfonul Camerei Deputaților pentru miruirea lui Traian Băsescu ca președinte la ceremonia instalării acestuia pentru un al doilea mandat.

Un gest care nu a mai avut loc în România dinainte de instaurarea comunismului. Un gest de misticism demn de dictaturile din lumea islamică.

În vremurile când România era monarhie, șeful Bisericii Ortodoxe îl binecuvânta pe Suveran în sensul triadei istorice a națiunii române: Tronul, Biserica, Armata. Nu în Parlament însă, ci în Biserică!

Niciodată Biserica nu a fost folosită într-un mod atât de pervers! Călcată în picioare la propriu!

Astăzi, România este un stat în care cultele sunt independente de stat conform unei legi promulgate chiar de președintele Traian Băsescu în 2006 și care proclamă că toate credințele sunt egale în fața legii și nici o autoritate nu poate da prioritate uneia sau alteia dintre acestea.

Biserica este independentă de autoritățile politice. Ceea ce a făcut Traian Băsescu cu acordul implicit al Patriarhului Daniel este un abuz demn de un fundamentalism religios, care speram cu toții că a fost aruncat la coșul de gunoi al istoriei și care nu își are locul în nici o țară civilizată.

În istoria noastră recentă, Nicole Ceaușescu a mai încercat să-și subordoneze cultele și, implicit, Biserica Ortodoxă. În timpul Marii Adunări Naționale, Patriarhul Teoctist a devenit membru de drept al parlamentului UNICAMERAL comunist și cânta la masa PCR. În 1938, Regele Carol al II-lea și-a instaurat dictatura personală numindu-l pe Patriarhul Miron Cristea premier și  folosindu-l pentru instaurarea dictaturii sale personale. Mai apoi, Biserica a fost jucată la barbutul comunist și a cântat în surdină, dar veselă, Internaționala.

Gestul lui Daniel este cu atât mai surprinzător știut fiind faptul că PD-L este partidul cultelor neo protestante. Practic nu avem de a face numai cu o plecăciune a Patriarhului în fața Omului Suprem, ci mai ales cu un gest prin care Biserica Ortodoxă este batjocorită. Cu acordul său implicit. Arginții au cântărit și de data aceasta, dar mă tem că nici un ban nu va putea spăla rușinea.

O rușine nu numai pentru Patriarh, dar mai ales pentru noi, credincioșii ortodocși. Dar nu numai. Am tot respectul față de frații greco și romano catolici, cât și față de cei neoprotestanți, dar la acest abuz de putere toți ar trebui să reacționeze deoarece le va veni și lor rândul. Unora le-a venit deja. Vedem cu toții mizeria Cathedral Plaza.

Trebuie să fim cu toții solidari să apăram Bisericile de mizeria politică! Biserica nu face politică!

Art. 9  din Legea nr. 489/2006 promulgată de președintele Traian Băsescu prevede că:
(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminari faţă de vreun cult

Amendă pentru slovacii care folosesc defectuos limba maternă septembrie 11, 2009

In Bratislava, vorbirea perfectă te scuteşte de amenzi.

În Slovacia, folosirea de neologisme ar putea fi pedepsită pe viitor cu amenzi usturătoare. Până la 5000 de euro va trebui să scoată din buzunar slovacul care comite greşeli grave de exprimare. Asta prevede aşa-numita lege a folosirii corecte a limbii slovace. Fie el scris în cea mai curată limbă slovacă, textul legii a dat naştere unor controverse majore.

Fastfood, walkman, hobby. Cine abuzează de neologisme în mass-media slovace ar putea să plătească scump. Amenda pentru temerarul slovac căruia îi va scăpa din gură vreun “computer”, “provider” sau, de ce nu, chiar şi un “cheesburger”, s-ar putea ridica la 5000 de euro. De braţul lung al legii nu vor scăpa nici spoturile publicitare, care vor trebui să fie traduse integral în limba slovacă.

Limba slovacă şi etnicii maghiari

Cui serveşte legea? Greu de spus. Fapt este însă că ea vizează în mare măsură minoritatea ungară, care reprezintă 10% din populaţia slovacă. Va pune noua lege paie pe focul relaţiilor dintre Slovacia şi Ungaria? Va pune, consideră analiştii.

Pilaful cu carne de pui şi mirodenii nu este interesat de limba vorbită de convivii care se bucură de gustul lui. În micul oraş Samorin, situat în sudul Slovaciei, cele două fete ale familiei Horvath sunt ademenite să mănânce bucatele gătite de părinţii lor în două limbi. Tatăl comunică în limba maghiară, mama în slovacă.

Premierul slovac, Robert Fico, în dreapta, alături de fostul omolog din Ungaria, Ferenc GyurcsanyBildunterschrift: Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift: Premierul slovac, Robert Fico, în dreapta, alături de fostul omolog din Ungaria, Ferenc Gyurcsany

Melanjul celor două limbi face parte din cotidian în familia Horvath. O familie mixtă, care trăieşte într-o comunitate formată din 12.000 de oameni, cei mai mulţi dintre ei etnici maghiari. Toţi admit însă că proiectul de lege al guvernului slovac este inutil şi interferează grav cu libertăţile individuale. Peter Horvath, capul familiei, este de părere că legea nu reprezintă nimic altceva decât imixtiunea statului într-o chestiune care nu provoacă nimănui un deserviciu.

Scut în faţa neologismelor

Dincolo de rumoarea creată de legea “folosirii corecte a limbii slovace”, detaliile acesteia nu sunt cunoscute nimănui cu exactitate. Nici măcar autorităţile responsabile cu elaborarea proiectului de lege. Un lucru este însă clar : limba slovacă trebuie apărată cu orice preţ de hoardele de neologisme care s-au abătut asupra ei. Indicatoarele rutiere, monumentele, statuile, chiar şi afişele publicitare, peste tot legea va sancţiona folosirea incorectă a limbii slovace.

Cu precădere însă în teritoriile în care etnicii maghiari sunt majoritari, informaţiile de pe indicatoare vor trebui să fie întotdeauna traduse şi în limba slovacă. Acolo unde lucrurile nu vor fi conforme cu legea, amenzile vor avea grijă să încondeieze tupeul nesupunerii. Cinci mii de dolari este suma maximă la care pot ajunge sancţiunile.

O lege cu iz politic

În răstimp, criticii legii au început să fie şi ei foarte vocali. Aceştia nu au nici o îndoială că planurile guvernului slovac de apărare a limbii naţionale reprezintă o provocare, fiind o lege cu pronunţat caracter politic, a cărei menire este de a înfierbânta spiritele şi de a arăta că statul este jupânul absolut.

Un lucru pe care puţină lume îl cunoaşte este acela că legea “folosirii corecte a limbii slovace” datează din 1995, ea fiind readusă în atenţia publică anul acesta de coaliţia naţionalistă a premierului Robert Fico.

freegigi.ro aprilie 6, 2009

http://www.freegigi.ro/

Agnosticism martie 19, 2009

Agnosticismul e concepţia filozofică potrivit căreia adevărul anumitor afirmaţii, mai ales afirmaţii teologice privind existenţa unui Dumnezeu sau a unor zei, este fie necunoscut fie imposibil de aflat. Termenul agnostic a fost creat de Thomas Henry Huxley în 1869 şi este folosit şi pentru descrierea celor neconvinşi de existenţa zeităţilor sau altor aspecte religioase. Cuvântul agnostic provine din greacă, compus din particula a (fără) şi gnosis (cunoaştere). Agnosticismul nu trebuie confundat cu poziţia opusă, gnosticismul.

Agnosticii pot afirma fie că nu este posibil să existe cunoaştere spirituală, fie ca ei, personal, nu dispun de o asemenea cunoaştere. În ambele cazuri este expus scepticism faţă de doctrinele religioase.

Deiştii şi ateiştii afirmă fie că există, fie că nu există Dumnezeu. Agnosticii declară însă că nimeni nu poate şti dacă Dumnezeu există sau nu.

Atitudinea acelora care preferă să nu se pronunţe asupra problemelor care nu intră în câmpul datelor experienţei.

Termenul a luat naştere în ambientul pozitivismului.

Deşi nu neagă existenţa lui Dumnezeu, agnosticismul spune că Dumnezeu nu poate fi cunoscut, iar existenţa lui nu poate fi probată (demonstrată).

Susţinut în forma lui cea mai rigidă de Th. Huxley (+1869) este şi poziţia împărtăşită de toţi aceia care nici mai înainte n-au recunoscut posibilitatea de a ajunge la Dumnezeu.

De exemplu, pentru I. Kant Dumnezeu, sustras cunoaşterii teoretice, rămâne un postulat al raţiunii practice;

F. Schleiermacher consideră religia fondată pe sentiment;

Iar G. Jung îl vede pe Dumnezeu ca pe un produs al abisului inconştient al eului.

Patriotismul e instrumentul pe care-l folosesc politicienii ca să manipuleze poporul martie 19, 2009

Patriotismul care a înflăcărat de-a lungul istoriei inimile revoluţionare ar trebui păstrat şi astăzi în codul genetic al fiecăruia, pe acelaşi loc de cinste cu bunul-simţ, crede un critic literar. Patriotismul e instrumentul pe care-l folosesc politicienii ca să manipuleze poporul, spune un analist politic.

13 Mar 2009 Taran

PRO: Alexandru Călinescu, critic literar(naiv)

Patriotismul e de bun-simţ

Patriotismul nu merită uitat şi nu cred că globalizarea ar trebui să însemne ştergerea sentimentelor patriotice, ştergerea sentimentelor de apartenenţă la o fiinţă naţională. Dimpotrivă, globalizarea presupune afirmarea identităţilor, dar cel puţin la noi, în România, din păcate, patriotismul a fost compromis de un anumit tip de discurs, gongoric, patriotard, nu patriotic, care a făcut imens de mult rău şi care a creat o întreagă mitologie patriotardă ce a mascat adevăratele sentimente patriotice.

Cred că sentimentul de mândrie că aparţii unei anumite naţiuni e un sentiment absolut firesc şi ar trebui în mod normal să mergi cu fruntea sus ca român oriunde te-ai afla în lume.

Noi avem şi o vocaţie masochistă, un dar de a ne coborî foarte jos şi de a ne face de râs în felurite feluri. Aici e vorba şi de percepţia pe care o au ceilalţi despre noi şi de percepţia pe care ar trebui să o avem noi despre noi înşine. Ar trebui să primeze luciditatea, moderaţia, rigoarea, justa măsură, aprecierea calmă a valorilor, fructificarea talentelor, tot ceea ce ţine de un anume bun-simţ.

Eu cred că sentimentul patriotic este ceva ce ţine de bunul-simţ al fiecăruia. Să-ţi cunoşti valorile ţine de cultură elementară absolut necesară şi ţine de conştiinţa propriei identităţi, altfel nu ai identitate, dacă nu-ţi ştii cultura, tradiţiile, istoria. Eu nu spun să le idolatrizezi, ci să le cunoşti şi să le apreciezi cu dreaptă măsură. Sigur că au fost momente şi perioade în care sentimentul patriotic a fost un motor al istoriei, în primul rând în secolul al XIX-lea, dar nu numai. De asta spun că o apreciere lucidă şi a valorilor istoriei ne-ar ajuta, ferindu-ne de exagerări, ferindu-ne de o retorică goală, găunoasă, aşa cum din păcate s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă.

CONTRA: Cristian Pîrvulescu, analist politic

E manipulare

Eu am mari dificultăţi de înţelegere a conceptului de patriotism. Probabil că vorbim despre un sentiment de apartenenţă la o comunitate, care nu este definită, însă care ţine mai degrabă de procedurile de manipulare. Pentru că patriotismul, ca toate celelalte mari sentimente moderne, naţiune, naţionalism, e o construcţie politică realizată de stat, care în felul acesta a încercat să încadreze mai bine supuşii pe care nu-i dorea cetăţeni, ci doar afiliaţi. Sigur că patriotismul este perceput a fi un sentiment pozitiv, de apartenenţă la o patrie, patrie care însă rămâne pentru mine destul de dificil de înţeles. Pentru că, pentru un intelectual, patria rămâne formată de lumea ideilor, patria mea nu este patria lui Gigi Becali. Şi am aici mari dificultăţi.

E un aranjament artificial, sunt nişte graniţe care se spiritualizează din ce în ce mai mult, diferenţele dintre teritoriile naţionale se estompează şi ăsta este un lucru firesc, pentru că patriile sunt o invenţie relativ recentă. Nu existau ţări într-un sens atât de precis, cu graniţe, acum câteva sute de ani. Iar oamenii participau la viaţa locală, pentru ei comunitatea locală, parohialismul, era mult mai importantă decât apartenenţa la ţară. E un sentiment construit cu ajutorul instituţiilor de manipulare, între care şcoala este unul dintre cele mai importante. Şcoala şi, în statele ortodoxe cu biserică naţională, biserica.

Sentimentul de patriotism este un sentiment pe care politicienii îl folosesc pentru a obţine diferite solidarităţi în diferite momente, bazându-se în mare măsură pe teoria conspiraţiei. Asta nu înseamnă că nu am sentimentul apartenenţei la o întreagă comunitate românească, dar această comunitate românească nu este definită în termenii restrictivi ai patriei. Era un scriitor pe care puţini şi-l mai aduc aminte astăzi şi care ne vorbea despre glonţul scump al patriei. Ce este patria până la urmă? E cea care ne ucide atunci când nu suntem de acord cu ea.

Familişti, muncitori, bisericoşi

Familia, munca şi biserica le sunt cele mai scumpe românilor, după cum arată studiul “Valorile românilor”, făcut de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), în cadrul valului 2008 al European Values Survey. 86% dintre români cred că religia este “foarte sau destul de importantă”, procent-record în Europa, munca este şi ea “foarte sau destul de importantă” pentru 91% dintre respondenţi, iar familia este de importanţă maximă pentru 86% dintre ei.

În 2007, înainte de începutul crizei economice, 11% dintre români, cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani, visau să plece la muncă în altă ţară, după cum arăta studiul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă. 40% dintre ei făceau eforturi serioase să se angajeze în străinătate. În acelaşi an declarau că vor să părăsească România aproape jumătate dintre studenţii intervievaţi în cadrul unui studiu realizat de Fundaţia Soros, în timp ce mulţi dintre medicii rezidenţi spuneau şi ei că vor să plece din România.

Episcopia Argesului angajeaza antrenor de fitness martie 17, 2009

Sezonul turistic care se va deschide la 1 mai va introduce in circuit si noul motel din incinta Episcopiei Argesului si Muscelului. Acesta este situat chiar in curtea complexului manastiresc Curtea de Arges si este destinat turismului ecumenic.

Constructia, care va functiona in regim de motel, este dotata dupa toate standardele europene. Tarifele inca nu au fost stabilite, pentru ca nu se stie ce clasificare va avea locatia, insa reprezentantii Episcopiei ne-au asigurat ca preturile vor fi modice.
Adica, imediat ce se vor familiariza cu domeniul, preotii vor cobori tarifele sub nivelul pietei. Cel putin asa sustine administratorul, consilierul eparhial Cristian Ichim. Clientii vor avea la dispozitie atat camere cu doua locuri, cat si cu opt, acestea din urma fiind destinate grupurilor care vin in pelerinaj. In incinta arhondaricului, caci asa se numeste motelul in termeni de specialitate, va fi amenajata si o spalatorie chimica ce va deservi atat clientii hotelului, cat si comenzile primite din afara. Episcopia le pregateste viitorilor clienti si o surpriza: o sala de fitness care a fost deja amenajata, dar din care lipsesc momentan aparatele. Sala este situata la primul nivel al motelului “Pelerinul”, caci asa a fost botezat. Preotii spun ca, potrivit normelor europene, orice constructie de acest gen trebuie sa fie prevazuta si cu o astfel de sala, chiar daca e vorba despre turisti care viziteaza manastiri si biserici din Arges.
In acest scop, consilierii Episcopiei cauta un antrenor de fitness, care sa stea la dispozitia pelerinilor in cazul in care vor sa faca miscare.

Ortodoxie sau catolicism? februarie 9, 2009

In lumea spiritului si deci si a religiei, nu exista concurenta. Doar completare, innobilare, dialog (fie el de pe pozitii adverse, si atunci devine dialectic: teza-antiteza-sinteza la nivel superior). In lumea crestinismului, prin mesajul lui fundamental, ar trebui sa existe un singur lucru, mai presus de toate aceste miscari: iubire.  Nu o sa vorbim aici despre schismele diverse, nici despre cea care, aparent, ne intereseaza. Dar cele doua biserici, ortodoxa si catolica se pun pe pozitii de adversitate: cea ortodoxa in mod efectiv, brutal (arhiereul Romaniei , spre exemplu, a caterisit orice ortodox care se impartaseste la catolici), cea catolica in mod elegant si subtil (cum ar fi decizia actualului papa de a-si adauga in statut un atribut care il face cap al intregii biserici crestine, ignorand astfel existenta bisericii rasaritene si nu numai). Drept urmare, din ce in ce mai multi romani (ca despre noi vorbim si ne interesam) au tendinta de a migra dinspre o biserica spre cealalta, sau a-si pune macar intrebarea: de ce nu?  O punem si noi aceasta intrebare, nu ca la un indemn la migrare, ci ca pe un indemn la reflectie: de ce noi (orice rit am avea) pierdem din vedere ceea ce ceilalti pierd? E singurul motiv pentru care vom compara, nu dogmatic ci ca si mediu religios si social, cele doua biserici.

Un lucru poate reprezentativ pentru cele doua biserici  este felul in care credinciosii lor se saluta. La ortodocsi, salutul este “ Doamne ajuta”  la catolici e “ Slavit fie Isus!”. Unii adopta umilinta si cererea, ceilalti respectul, dragostea si bucuria neconditionate. Mai departe, catolicii au un simt al frumosului pur uman (picturile lor sunt realiste si gingase, iubesc forma, sculptura bogata, expresiva, pe undeva  umanista, actul de cultura. Ortodocsii insa au dezvoltata latura ascetica, picturile lor (aici ma refer la stilul oficial, bizantin) sunt standard, cu profiluri alungite, fetele si mainile subtiri, sugerand postul si rugaciunea atat de dragi rasaritenilor, culorile intunecate, decoratiile sunt bogate in auriu sau chiar aur intr-un fel de “ce e mai curat e pentru Domnui” nerostit. Sintetizand, hainele celor doua biserici sunt diferite, catolicismul pare sa tinda spre oameni si sentimentele frumusetea lor, in timp ce ortodocsii traiesc profunzimea actului divin pana la auto-sacrificare, de unde impresia de seninatate si relaxare la primii si cea de auto-anulare, tristete, la ceilalti.

Ritualic, ortodocsii invelesc slujbele in misterul mistic uneori prea mult, multi dintre noi ajungand sa nu mai inteleaga nimic din taina are loc. Scoatem ceasurile, numaram minutele, daca stim tipicul asteptam sa se ajunga la “Tatal Nostru” si sa ne intoarcem acasa, toate astea in cazul in care avem incapatanarea sa stam toata liturghia, de exemplu. La catolici insa, ai senzatia ca faci o vizita lui Dumnezeu, e un moment festiv simplu pe care il urmaresti stand confortabil in scaun si pios in picioare, in care ti se permite sa te implici chiar daca nu ai voce, pentru ca rostesti raspunsurile fara dascal, din pornire proprie.

Comparatia ar putea sa continue in felul acesta. Ortodocsii sunt mai spirituali, mai orientati spre propria suferinta si pacatul originar, in timp ce   catolicii sunt orientati spre acum, spre bucuria de a fi fost creat si iubirea pentru creator.

Pana aici, diferentele tin de gusturi. Cele doua biserici sunt insa foarte bine diferentiate la nivel social si, din pacate, diferenta este in favoarea catolicilor. Ortodocsilor le lipseste organizarea, poate  vointa reala de a vindeca suferinte. Implicarea lor in activitati de binefacere este aproape accidentala, sfatul dat celor dezorientati este adesea  anacronic si nedocumentat. Se permite enorm de multa incultura printre preotii ortodocsi, ca si cum un calauzitor de suflete nu ar trebui sa stie nimic despre detinatorii lor si lumea in care traiesc ei, ca si cum harul divin ar tine loc de inteligenta. Catolicii insa isi pregatesc cu mare grija pastorii, asa incat pastoritii sa aiba unde sa ceara sfat si ajutor.  Preotii (care de altfel sunt calugari) si calugaritele din anumite ordine sunt preocupati pana la jertfa de sine nu de mantuirea singura a propriului suflet  (sau buzunar, ca sa fim cinstiti cu realitatea de care sufera cel putin romanii ortodocsi)  ci de ajutorarea efectiva a celor saraci, bolnavi sau neajutorati din orice punct de vedere. Contactul cu tinerii e pastrat in permanenta, pentru ca  exista programe clare pentru ei, programe care fac din ei o comunitate vie si implicata. Mai ales, exista preoti specializati pe lucrul cu tinerii, altii pe lucrul cu cuplurile si altii pe lucrul cu bolnavii, spre exemplu.

Biserica ortodoxa are o profunzime si o frumusete aparte. Este insa bantuita de o boala cu multe manifestari ca prostia, ignoranta, dezordinea, dezinteresul, incompetenta, ipocrizia. Boala care poate sa ucida nu biserica in sine, ci filonul ei viu. Cat despre cea catolica, si aici vorbesc strict pentru romania, acuzele aduse ei in afara (preotii care molesteaza copii) nu se aplica la noi in tara, binele pe care il face societatii romanesti si chiar si surorii ei de rit rasaritean, careia ii aduce tineri catre crestinismul ecumenic, este evident.

Oana Soare