As renunta…. octombrie 9, 2009

via http://groparu.ro/

Io vă zic p-a dreaptă, aşa cum le-am zis şi tuturor: io, dacă nu erea telemeaua de Sibiu, demult plecam din România, în ceva ţară unde nu există bloguri.

Ei! Dar soru-mea nu şi nu, că ei îi trebe o ţară normală, cu străzi, bulevarde şi curăţenie, şi care să nu fi fost implicată în nici un război mondial: şi s-o dus în Germania, şi s-o şi măritat cu altu. Şi i-o turnat doi prunci nemţălăi apsolut superbi, şi o vrut să renunţe la cetăţenia română, ca să devină nemţoaică grasă cu acte-n regulă. Că nemţii nu au nimic cu străinii din ţara lor, câtă vreme cât ei renunţă la cetăţenia originală.

Şi… sorella mere la consulatul român de la Bonn. Cărora doresc să le adresez o MUIE de cioban de Sibiu, fincă sor-mea o ieşit scoasă de badigarzi de-acolo, că ea, cea mai blândă femeie din lume, o vrut să-l ia pe consul de gâţi şi să-l muşte de nas, că o fost nesimţit cu ea. Nu exagerez. Dar obţine, în plină procedură de renunţare la cetăţenie, cu paşaport expirat de 2 ani, un paşaport consular, să vie să-şi vază fratele, adică su’semnatu’. A, şi părinţii, că şi ei contează.

Dar! Consulul pwlii nu i-a spus că paşaportul consular e strict pentru intrare în patrie, nu şi pentru ieşire spre Germanica! Că era nemernic. Şi sorella află la intrare în patrie că în Sibiu  au să-i rămâie oasele dacă nu-şi face rost de paşaport normal, roşu, nu verde, consular. Că cu ăla verde nu poate ieşi din patrie nici dacă îşi atinge cotul cu limba. Limba ei.

Şi merem, noi doi, la Poliţia Sibiu. O cloacă de mafioţi. Să-i facem rost la sorella de paşaport.

Asta era prin 2005. Toţi căpşunarii, răducioii şi stranierii erau la coadă, cu gălăgie, ghiuluri şi priviri infractoriceşti. Şi io, băiat finuţ, şi sorella, o scumpă ce e ea. Şi ajungem la ghişeu.

La cel mai împuţit politruc din Poliţia română. Care ne dă viteză cu siktir, şi ceva legat de mama. Că: dacă sorella renunţă la cetăţenia română, ce dreq caută ea acolo în România, să îşi ieie paşaport românesc? “Meri, doamnă, înapoi în Germania ta! Ia-ţi de acolo paşaport! Că nu mai eşti româncă, decât în cuget şi-n simţiri!” – cam aşa i-o zis.

Mie, cu autorităţile, chiar îmi ies vrăjelile; io, la 15 ani, eram agent de vânzări, dacă chiar vreţi să ştiţi. Şi uneori chiar am papagal.

Şi mă întorc, obraznic. Şi furios – că io, pentru sorella, mi-aş omorî norocu’! Azi l-aş omorî.

Şefu, zic. Bă. Bă, domnule, zic. PLM! Bă. Ascultă-mă. Rezolvă-mă! Buey, şi îi trag la om cu ochiu, cum n-am tras la nimeni, nicodată.

El, sictirit: eliberaţi gazonul!

Io, turbat, da’ calm, numa’ că nu-l iau de mânecă, să-i bag un cap în gură: Buey! Şefu’! zic. Ajută-mă! Că nu ţi-a părea rău! Parol. Şi îi bag un discurs patetic, cu aluzii clare la şpagă.

Ha! face el, cu nările fremătând.

Buey! nu mă rabd io. Uite aici: un paşaport nou, cu urgenţe, durează 3 zile. Ia-mi cererea de paşaport nou! Uite… tu o să fii în tură peste 4 zile. Revin luni. Şi-l iau de la matale! Bă! Nu o să-ţi pară rău. Uite aici, mă jur pe maşina mea!

Io, la data aia, nu aveam carnet, nici maşină; da’ păream convingător, la ora aia. Foarte convingător. Mai ales că i-am tot tras cu ochiul meu ăla bleg.

Bine, zice politrucul. Vă aştept luni. Da’ să veniţi la 9 dimineaţa!

La 10 dimineaţa eram acolo. Ştiam că în România autorităţile se mişcă greu, şi politrucul nu avea cum să afle în timp util de la minister că sorella îşi depusese cererea de renunţare la cetăţenie amu 8 luni. Şi ne-am ridicat paşaportul sorellei în acea zi de luni, la 10 (io mi-am permis să întârziem 60 de minute) – de la chiar politrucul pwlii.

Şi a fost o fază de Hollywod:

Intrăm înauntru, politrucul ne vede, ne face semn. Păşim relaxaţi pe linoleumul urât mirositor, se dau răducioii de o parte şi de alta, ca marea în faţa lui Moise, alt trimis de-al lui Dumnezeu, pe lângă mine.

Ne dă paşaportul, semnăm de primire. Se uită la mine politrucul, pune mâna pe tejghea, poate – cine ştie.

Îi iau mâna. I-o scutur, bărbăteşte, cred c-o făcut şi entorsă de la entuziasmul meu. Şefu! Dumnezo să te ajute.

Şi ieşim. Foarte senini.

Oare d-aia îmi mere mie rău de vreo 4 ani încoace? M-or fi ajuns blestemele politrucului?

Rusia publică documente ce arată aproprierea Poloniei de nazişti septembrie 2, 2009

Rusia a publicat marţi documente secrete din arhivele serviciului de informaţii externe care arată că Polonia s-a aliat cu naziştii înainte de al Doilea Război Mondial şi a încercat să distrugă Uniunea Sovietică.

Moscova a publicat 400 de pagini adunate de agenţi sovietici sub acoperire în perioada 1935 -1945, inclusiv telegrame, scrisori şi rapoarte intercepzaze de la ambasadele poloneze. Publicarea acestora coincide cu comemorarea a 70 de ani de la izbucnirea războiului.

Fişierele declasificare ale SVR arată că Polonia complota contra Uniunii Sovietice în anii ce au precedat războiul, ce a început cu invadarea Poloniei pe 1 septembrie 1939 de către Hitler.

17 zile mai târziu, Uniunea Sovietică a invadat estul Poloniei. Conform SVR, Polonia nu era doar o simplă victimă a agresiunii sovietice, ci a urma activ o politică externă anti-sovietică de la jumătatea anilor 30. Aceasta includea sprijinirea grupurilor naţionale anti-sovietice din Ucraina, Caucaz şi Asia Centrală.

Lev Soţkov, genergal KGB în rezervă, care a unit documentele, susţine că există probe că Polonia a semnat un protocol secret cu Germania în 1934. Citând un raport scris de un agent sovietic, el arăta că Polonia fusesese de acord să rămână neutră dacă Germania ataca Uniunea Sovietică.

Afirmaţiile sale au provocat rumoare la o conferinţă de presă la Moscova, jurnaliştii polonezi sărind în picioare pentru a striga că documentul este un fals. De asemenea au exista dezbateri aprinse şi despre rolul jucat de Jozef Beck, ministrul polonez de Externe în 1939, pe fondul unor afirmaţii nedovedite că ar fi fost agent german.

Istoricii polonezi declarau că nu există probe care să arate că un asemenea protocol ar fi existat.

Documentele publicate de ruşi arată că un grup de spioni polonezi la Paris au luat parte la o operaţiune secretă ce viza incitarea de revolte în Ucraina, Georgia şi alte teritorii sovietice, fapte despre care istoricii polonezi arată că sunt deja cunoscute.

Arestaţi-l pe Chaplin! iulie 21, 2009

Mare zaveră mare pe blogurile Cotidianului unde LOLek, BOLek şi Bolek2  cer arestarea lui Mazăre pentru pozele în uniforma germană.

Fiţi vigilenţi, tovarăşi, cereţi arestarea şi amendarea numitului Charles (Charlie) Spencer Chaplin. Care nu a făcut doar poze, ci un film întreg în uniformă nazistă.

Autostrazile nemtesti ar trebui daramate ca au fost construite de Hitler. Volkswagen ar trebui sa i`si schimbe numele .

Nimeni nu condamna genocidul care se petrece in zilele noastre in Gaza , Cisiordania , Irak etc.

Pentru 70 €, fac orice iulie 20, 2009

Bordelurile din Germania, unde “lucrează” în special românce, au fost criticate foarte dur de politicieni, dar şi de opinia publică, după ce au introdus “taxa unică” pentru a-i ajuta pe clienţii afectaţi de criza financiară. Pentru 70 de euro, cei care caută plăceri trupeşti pot beneficia acum de orice… serviciu. Recent, o matroană, susţinută de “fetele ei”, a ieşit la rampă şi a atacat clasa politică.

Presa germană vuieşte în jurul unui subiect care a agitat clasa politică şi opinia publică: “taxa unică” de la bordeluri. Chiar dacă această măsură de criză a fost primită cu bucurie de clienţi, autorităţile sunt de altă părere. De exemplu, bordelul “Pussy- Club XXXL”, din Stuttgart, Germania, unde “prestează servicii” foarte multe românce, ar urma să fie închis, tocmai pentru că şefa a introdus suma fixă de 70 de euro, în schimbul căreia clienţii primesc orice doresc, cu oricine, oricât. Zilele trecute, Patricia Floreiu (26 de ani), patroana bordelului, a atacat clasa politică, fiind susţinută de prostituate. Ea a declarat că nu va permite nimănui să-i închidă bordelul.

Câştigă foarte bine

Angajatele se declară foarte mulţumite de “taxa unică”, pentru că atrage mulţi clienţi, chiar şi în aceste vremuri de criză. Mai mult, româncele de acolo spun că au condiţii foarte bune, câştigă foarte bine, se distrează şi au şi timp liber.

De ce fug germanii de ţara lor? februarie 9, 2009

În vreme ce mulţi oameni din ţările sărace sau în dezvoltare îşi riscă şi viaţa pentru a ajunge în Europa, o familie de germani a cerut azil în SUA dintr-un motiv mai puţin obişnuit. Germania este una dintre puţinele ţări europene în care şcolarizarea copiilor la domiciliu nu este permisă.

Familia Romeike locuieşte acum în Morristown, Tennessee. Pentru cei cinci copii ai cuplului Romeike ziua începe cu o lectură din Biblie în limba engleză. Copiii stau aşezaţi în jurul unei mese mari de lemn. Doi dintre ei, Daniel şi Lydia, au frecventat câţiva ani cursurile unei şcoli din Baden-Württemberg, dar şcoala i-a schimbat – susţin părinţii. Au devenit mai tăcuţi şi retraşi. Atunci cuplul Romeike a decis să-i şcolarizeze acasă. În plus, susţin cei doi soţi, ei decid în ce ritm se desfăşoară orele de studiu şi din ce cărţi vor învăţa copiii. Pentru ei, Biblia va fi cartea de căpătâi: “În manualele şcolare am observat că procesul educaţional nu este niciodată neutru în sensul că îi este imposibil unui om să transmită elevilor o informaţie fără orice fel de imixtiune subiectivă. Aşa că noi transmitem copiilor vrând-nevrând propriile noastre păreri şi valori. Deci profesorii fac acelaşi lucru, iar noi nu putem influenţa cu nimic acest fapt.”

Poliţia germană le-a spulberat speranţa că autorităţile le vor da pace pentru că nu-şi trimit copiii la şcoală sau că vor scăpa numai cu o amendă mică. “Într-o dimineaţă ne-am trezit cu Poliţia la uşă. Prima oară n-am deschis, m-am gândit că pleacă numai că n-au făcut-o. Au ameninţat că sparg uşa. Apoi au luat copiii şi i-au dus la şcoală de unde i-a luat soţia mea în următoarea pauză.” – povesteşte Uwe Romeike. Celor doi soţi a început să le fie teamă. Hannelore Romeike arată o somaţie din partea autorităţilor pe care a primit-o sora ei, care de asemenea îşi şcolarizează copiii acasă. În scrisoare se menţionează că femeia riscă o amendă de până la 50.000EUR, privare de libertate şi pierderea drepturilor părinteşti.

Home, sweet home…Bildunterschrift: Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift: Home, sweet home…În America, familia Romeike a primit sprijin din partea asociaţiei Homeschool Legal Defense (HSLDA). Mike Donnelly, jurist al asociaţiei, spune că odată cu depunerea cererii de azil trebuie prezentate dovezi că solicitanţii sunt urmăriţi în ţările lor de origine sau că se tem din cauza apartenenţei lor la anumite grupări religioase, politice sau sociale. A fost şi cazul familiei Romeike. “Suntem de părere că părinţii din Germania care îşi şcolarizează copiii acasă aparţin unui asemenea grup social. Aceşti oameni au toate motivele să se teamă de consecinţele deciziei lor, de amenzile de până la 50.000EUR. Părinţii sunt ameninţaţi cu închisoarea sau cu decăderea din drepturile părinteşti.”

Juristul asociaţiei este convins că cererea familiei Romeike va primi aviz favorabil din partea autorităţilor americane. În câteva luni, Uwe Romeike, profesor de pian, va primi şi permisul de muncă. Dar ce se va întâmpla dacă cererea lor va fi respinsă? Familia Romeike este decisă să nu se mai întoarcă în Germania. Numai biletele de avion pentru şapte persoane ar fi o mare problemă: “Am venit aici cu încrederea că Dumnezeu ne va călăuzi şi ne va ajuta, dar dacă trebuie să plecăm în altă parte, atunci ne vom îndrepta într-acolo indiferent că este vorba despre Europa sau despre un alt stat american. Încă nu ştim nimic concret.”