Regizorul demonizează sistemul în „Capitalism: o poveste de dragoste”, care are premiera mâine în cinematografele din România.
„E capitalismul un păcat?”. „Pentru mine, da. În momentul acesta, e diabolic, e contrar a tot ceea ce înseamnă binele. Capitalismul e rău, de aceea trebuie eliminat”, este una dintre discuţiile lui Michael Moore cu un pastor american în care sistemul e pus pe lista păcatelor capitale.
Prin urmare, „Dumnezeu va veni pe pământ şi-l va eradica”, pentru că este „imoral şi obscen”, sunt câteva dintre argumentele care pigmentează demonstraţia lui Moore în „Capitalism: o poveste de dragoste”, care ajunge de mâine în cinematografele din România.
Apelul la religie e ineficient, chiar rizibil în acest context, însă în schema manipulatorie a lui Moore – alături de copii şi soţii plângând, „Carmina Burana” pe fundalul unor grafice despre mărirea corporaţiilor şi decăderea ce tă ţeanului simplu – e vital. „Cred că am ratat pasajul din Biblie unde scrie că Iisus e capitalist”, încheie sarcastic cineastul.
„Aristocraţia managerială”
Documentarul, construit pe tiparul lui „Bowling for Columbine”, „Fahrenheit 9/11” sau „Sicko”, demonizează nu un întreg sistem, ci felul în care acesta s-a transformat de la un punct încolo, iar Moore marchează cotitura făcută în epoca lui Ronald Reagan (din 1980 încoace, veniturile managerilor au crescut cu 649% faţă de cele ale muncitorilor), când corporaţiile au început să preia pute rea în Statele Unite. E un protest faţă de „aristocraţia managerială” – acel 1% din populaţia SUA – care controlează toate domeniile-cheie.
Contextul în care s-a lansat acest film vara trecută, la Festivalul de la Veneţia, când Hugo Chàvez a păşit pe covorul roşu, a iscat discuţii intense pe tema capitalism vs socialism. Moore a fost acuzat, printre altele, că priveşte subiectul unilateral şi că ignoră voit aspectele pozitive, de dragul demonstraţiei. În plus, critici din fostele ţări socialiste i-au amintit politicos că n-ar fi făcut niciodată acest documentar dacă ar fi trăit în fostul bloc din Est.
„Capitalism: o poveste de dragoste” aduce totuşi în discuţie câteva dezvăluiri şocante. Una ar fi legată de profitul pe care îl scot companiile din moartea pre matură a angajaţilor lor. Fără ştirea familiei şi schimbând beneficiarul, acestea încasează sumele din asigurările lor. „Eşti mai valoros mort decât viu pentru unele companii”, spune cinic un avocat, care dă şi numele unora dintre aceste corporaţii.
O altă anomalie: peste 6.500 de copii au fost aduşi la o casă de corecţie pe nedrept, la recomandarea unui judecător aflat mână în mână cu patronul respectivului centru. Firma încasa milioane de dolari de la stat.
Un mare semn de întrebare se află şi în dreptul planului de salvare a băncilor, pentru care statul american a dat 700 de miliarde de dolari. Întrebată ce s-a întâmplat cu banii, Elizabeth Warren, preşedinta Comisiei de supraveghere a sectorului bancar din Congres, dă o replică uluitoare: „Nu ştiu… Potrivit legii, băncile nu trebuie să ne dea socoteală…”.






Comentarii recente