Emil Constantinescu s-a opus arestarii lui Basescu mai 4, 2010

Stim ca Basescu e singurul politician care a alergat mereu mai repede decat justitia, si care s-a catarat din ce in ce mai sus pe treptele puterii, ca sa scape de catuse. Ieri insa, in emisiunea News Magazine de la Antena 3, Emil Constantinescu a povestit un moment inedit din timpul mandatului sau. Fostul presedinte a dezvaluit ca, la un moment dat, s-a pus problema arestarii lui Basescu si a aducerii sale la Parchet, cu catuse la miini, insa el a fost cel care s-a opus show-ului mediatic.

Citez de pe Inpolitics: ”În perioada cînd dl.Traian Băsescu era ministru al Transporturilor, a început anchetarea dosarului Flota, iar în 1999 a fost gata prima expertiză, care îl găsea responsabil pentru o uriașă fraudă, de aproape 300 de milioane de dolari. Acea expertiză a fost trimisă Parchetului General”

”M-am opus să nu se facă asta, adică fostul ministru al Transporturilor care apoi devenea primar general să fie adus în cătușe, cu mare tam-tam mediatic, pe baza unei expertize care a durat trei ani. Am considerat în acel moment că interesul țării, înainte de integrare, era să nu se spargă coaliția de guvernare…Dl.Traian Băsescu era un personaj important al PD, partener important în coaliție, s-ar fi produs o sciziune. Povestea a continuat, dar fără anchete, fără aducerea sa la Parchet, fără tam-tam, iar singurii care au cunoscut dosarul au fost cei incriminați, li s-a adus la cunoștință fără tam-tam”

Foarte interesant! Dar ce sa intelegem din asta? Ca arestarile se fac cu tam-tam sau nu, ca SE FAC sau NU, in functie de dorintele unui presedinte sau altul? In functie de interesele politice, de aliante? Sau strategice, de moment? Emil Constantinescu confirma ca justitia ii e subordonata presedintelui?

Yes, of course, mister President! aprilie 26, 2010

Ia şi scrie acolo, Boc, cum îţi spun eu. Vreau 3 oameni numiţi de mine direct în CSM, Consiliul Superior al Magistraturii, ca să înţelegi şi tu despre ce vorbesc, da? Vreau să scrie negru pe alb în Constituţie că dacă revoci şi numeşti un nou ministru trebuie să mă întrebi mai întâi pe mine dacă sunt de acord, să nu mai păţesc ca pe vremea lui Tăriceanu când îşi punea ce miniştri voia el. De acord?

De acord, domnu preşedinte, dar eu oricum i-am pus doar pe cei pe care mi i-aţi dat dumneavoastră pe listă… Da, Emile, dar tu azi eşti, mâine cine ştie. Nu vreau să mai am surprize cu vreunul pe care-l pun prim ministru şi după aia şi-o ia în cap.

Aşa… Mai vreau să nu pot fi suspendat de Parlament, să fie clar scris acolo, decât dacă e de acord şi Curtea. Cu ăştia de la Curte, Curtea Constituţională, ca să înţelegi şi tu despre ce vorbesc, mă descurc eu. M-am descurcat eu cu mogulii, ai văzut doar ce i-am ciuruit, n-o să mă descurc cu nouă boşorogi? Sigur, dom preşedinte, boşorogi, că altfel nici nu pot să le zic nici eu, dacă aşa le ziceţi dumneavoastră, să trăiţi!

A, să nu uit, bagă acolo la suspendare, dacă Doamne fereşte se-ntâmplă, să fie clar că intermaru n-are voie să schimbe guvernul. Şi să nu te pună dracu să te-atingi de articolul ăla care îmi dă voie să numesc ce premier vreau eu, indiferent ce majoritate se face în Parlament. Da, dar ştiţi, acolo, articolul ală e cam ambiguu, ca să mă exprim aşa, mai elevat, cum îi place lu domnu Patapievici. Adică tot cu scandal, ca şi până acum? Da, cu scandal Bocule, cu scandal, că doar nu vrei să mă plictisesc pe-aici pe la Cotroceni.

Să trăiţi, cu scandal să fie, domnu preşedinte, cu scandal! Buun…. Şi la chestia aia cu numărul de parlamentari şi cu unicameralul rămâne cum a zis poporul. 300, maxim. Maxim, am zis! Şi o singură cameră. Camera Reprezentanţilor să-i zici, aşa ca la licuriciu ăla mare, să vadă şi el că ne ţinem de cuvânt cu parteneriatul ăla strategic. El ne-a dat scut noi le luăm numele de la cameră. Yes, of course, mister President!

Curtea Constituţională germană respinge legea privind stocarea datelor cu caracter personal martie 4, 2010

Curtea Constituţională germană a decis că, în actuala ei formă, legea privind stocarea timp de 6 luni a datelor conţinute în comunicaţiile telefonice, prin internet şi e-mail nu este conformă cu legea fundamentală.

Stocarea fără motiv a datelor cu caracter personal contravine dreptului garantat în Constituţie al prezervării secretului poştal. Toate datele stocate până în prezent trebuie deci şterse, în conformitate cu decizia justiţiei. Sentinţa Curţii Constituţionale pare a fi o victorie pe toate planurile a celor care militează pentru protecţia datelor cu caracter personal.

E însă o izbândă condiţionată. Curtea Constituţională nu a interzis în principiu stocarea datelor cu caracter personal. Doar legea care stă la baza depozitării datelor contravine, în prezent, Constituţiei.

Planurile privind intensificarea supravegherii în numele siguranţei nu dispar definitiv. Dimpotrivă. În decizia actuală a Curţii Constituţionale se găsesc şi indicii privind modalităţile de schimbare a legii în cauză în aşa fel, încât să se conformeze legii fundamentale. În primul rând, datele cu caracter personal trebuie stocate separat, cifrate iar controlul lor să fie transparent. În cazul în care aceste premise sunt îndeplinite, forţele de ordine pot obţine permisiunea de a accesa datele cu caracter personal.

În plus, accesul trebuie să fie aprobat de un judecător, iar persoana verificată trebuie să fie suspectată de o crimă gravă, de exemplu de terorism, de periclitare a vieţii altora, de afectare a sănătăţii sau libertăţii cetăţenilor ori a întregii comunităţi.

Chiar dacă toate aceste condiţii la un loc par a forma un cadru restrictiv pentru accesul la datele cu caracter personal, scepticismul rămâne de rigoare. Statul are tendinţa de a acţiona preventiv în lupta anti-teroristă. În ultimii ani s-a putut observa o creştere a numărului supravegherilor telefonice sau informaţionale. În anul 2008 aceste cazuri au sporit la peste 5300. Iar supravegherile preventive, efectuate în absenţa unor suspiciuni motivate, nici nu apar în statistici. Acest fel de a acţiona nu este de natură a consolida încrederea populaţiei în propriul stat.

Serviciile de Informaţii nu sunt controlate de justiţie ci de o Comisie a parlamentului german, ai cărei membri s-au obligat să nu divulge secretele muncii lor. Totuşi, opinia publică află ocazional, din presă, de greşeli comise bunăoară de Poliţia Judiciară ori de Serviciul federal de informaţii (externe). Este bine că, prin intermediul mass-media, opinia publică are şansa de critica statul şi de a deveni, ca în cazul de faţă, o stavilă în calea tendinţelor guvernamentale de impunere a unor legi de securitate exagerate.

Alte două evenimente mai alimentează optimismul privind rezolvarea judicioasă a problemei stocării datelor cu caracter personal. În primul rând faptul că, din toama anului 2009, Ministerul german al Justiţiei este condus de Sabine Leutheusser-Schnarrenberger. Or, ea însăşi a înaintat o plângere împotriva legii privind stocarea datelor, emisă de fostul guvern şi amendată acum de Curtea Constituţională.

În al doilea rând, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, parlamentul european are mai multe drepturi de decizie. Comisia Europeană nu mai poate hotărî de una singură când vine vorba de datele cu caracter personal. În luna septembrie 2010, ordonanţa europeană privind stocarea datelor va fi supusă unei verificări atente. Iar decizia judecătorilor germani ar putea fi folositoare în acest proces.

Moarte asasinilor sionisti ! februarie 18, 2010

Numele serviciului secret israelian este vehiculat într-un nou scandal legat de un asasinat comis după modul clasic de operare al agenţilor săi. Mossadul este subiectul unei noi controverse declanşate de asasinarea, luna trecută, a unui lider Hamas într-o cameră de hotel din Dubai, operaţiune care poartă amprenta redutabilului serviciu secret israelian. Mahmoud al-Mabhouh, fondatorul aripii militare a grupării palestiniene Hamas, a fost găsit mort, pe 20 ianuarie, cel mai probabil în urma unui stop cardiac provocat de injectarea unei substanţe chimice în corpul său. Scandalul a luat amploare după ce poliţia din Dubai a dat publicităţii imagini cu ceea ce a descris ca fiind comandoul ucigaş, format din 11 persoane, îmtre care şi o femeie, toţi călătorind cu paşapoarte europene. Imaginile surprinse de camerele de luat vederi amplasate pe aeroportul din Dubai şi la hotelul de lux unde era cazat liderul palestinian au surprins momentele- cheie ale asasinatului. Divulgarea identităţilor, false bineînţeles, sub care cei 11 s-au deplasat în emirat, a generat o undă de şoc şi mai mare după ce persoane nevinovate s-au trezit peste noapte pe lista Interpolului cu cei mai căutaţi infractori. Reacţia Israelului – aceeaşi politică de ambiguitate Şapte israelieni de naţionalitate britanică şi germană au reclamat faptul că identitatea le-a fost furată după ce poliţia din Dubai a făcut publice numele sub care cei 11 suspecţi au acţionat pe 20 ianuarie. „Sunt şocat şi nici măcar nu înţeleg ceea ce văd”, a reacţionat Paul Keeley, uitându- se la poza sub care apare numele lui, prezentată de site-urile tuturor publicaţiilor din Israel. „Nu am părăsit ţara în ultimii doi ani şi nu am fost niciodată în Dubai. Îmi este teamă”, a declarat, la rândul său, Steven Daniel Hodes, un alt israelian aflat pe lista neagră a Interpolului, citat de cotidianul „The Jerusalem Post”. Autorităţile irlandeze au anunţat, după ce s-a aflat că trei dintre suspecţi călătoriseră cu paşapoarte emise de Dublin, că nici una dintre aceste identităţi nu există în baza lor de date. Acelaşi anunţ a fost făcut şi de autorităţile franceze în ceea ce priveşte identitatea falsă a altui suspect. Întrebat despre posibila implicare a agenţilor israelieni în asasinatul din Dubai, şeful diplomaţiei de la Ierusalim a răspuns evaziv. „Nu există niciun motiv să credem că Mossadul a fost implicat”, a spus Avigdor Lie berman. „Haaretz” cere demisia lui Dagan Presa israeliană a relatat pe larg despre asasinatul comis în Dubai, opiniile comentatorilor privind posibila implicare a Mossadului în această operaţiune fiind împărţite. Cotidianul „Haaretz” cere demisia directorului serviciului secret israelian, Meir Dagan, în funcţie din 2002, un adept al acţiunilor directe şi al operaţiunilor de lichidare a duşmanilor statului evreu. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât şapte dintre suspecţi s-au folosit de identităţi ale unor cetăţeni israelieni, a avertizat un fost oficial din Mossad. Dacă scandalul ia amploare, ar fi pentru a treia oară când premierul Benjamin Netanyahu ar trebui să gestioneze o astfel de situaţie în timpul mandatului său. În 1997, Israelul a fost implicat într-o gravă criză diplomatică cu Iordania şi Canada, după ce agenţi ai Mossad, călătorind cu paşapoarte canadiene, au încercat să îl asasineze pe liderul Hamas, Khaled Meshaal. Statul evreu l-a eliberat atunci pe un alt lider Hamas, Ahmed Yassin, în schimbul a doi agenţi. Un an mai târziu, cinci spioni israelieni au fost arestaţi în Elveţia în timp ce amplasau dispozitive de interceptare a convorbirilor telefonice ale unui militant Hezbollah. DEZVĂLUIRE. Fotografiile suspecţilor au fost date publicităţii de poliţia din Dubai FOTO: EPA

Statul vrea muzică gratis februarie 4, 2010

PROTEST. O propunere de lege care exceptează statul de la plata drepturilor de autor îi sperie pe artiştii din România.

Dacă statul român ar înceta să-şi plătească datoriile din drepturi de autor, aşa cum sugerează un proiect de lege propus de mai mulţi deputaţi PDL, care a trecut deja de Senat, numărul concertelor gratuite în aer liber şi al petrecerilor organizate de primării sau de alte autorităţi publice s-ar reduce simţitor. Proiectul de lege prevede că statul să nu mai plătească drepturile de autor pentru concertele în aer liber organizate de primării sau alte instituţii publice.

În afară de prejudiciile care li s-ar aduce compozitorilor, statul ar instaura în felul acesta un mediu necompetitiv, în care ar profita de concurenţa neloială la care ar fi supus mediul privat. „Acum, 80% dintre spectacolele susţinute în România sunt gratuite şi pică sub incidenţa acestei legi. Astfel, compozitorii români, dar şi cei străini pot interzice statului utilizarea operelor lor muzicale atâta timp cât nu vor mai primi bani din drepturi de autor”, a explicat, ieri, Dinu Ţurcanu, consilier juridic, care s-a alăturat compozitorilor ce au dorit să protesteze în cadrul unei conferinţe organizate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA).

Proiectul legislativ se află, până astăzi, în discuţie la Comisia de cultură de la Camera Deputaţilor, care va lua decizia finală. „Această lege, dacă va fi adoptată, va avea consecinţe extrem de nefavorabile faţă de ceea ce înseamnă actul artistic în această ţară”, este de părere Adrian Iorgulescu, preşedintele UCMR-ADA.

„Vanghelioanele”, în pericol

Legea nu îi va afecta, însă, numai pe compozitorii români, ci şi pe cei străini, care îşi vând drepturile de autor în România. „În ultimii ani, foarte mulţi artişti străini au fost invitaţi la spectacole organizate de primării. De exemplu, «Vanghelioanele» lui Marian Vanghelie, unde au cântat artişti ca Toto Cutugno ori Boney M.

În contractul pe care îl semnează pentru un astfel de concert sunt prevăzute şi drepturile de autor, pe care organizatorul trebuie să le plătească compozitorilor pentru melodiile pe care le interpretează artiştii. În cazul în care compozitorii respectivi nu ar mai primi drepturile de autor care li se cuvin, ar putea interzice difuzarea pieselor lor în România”, adaugă Ţurcanu.

Deputatul PDL Mihaela Şandru, unul dintre cei zece semnatari ai proiectului de lege, spune că „a fost o neînţelegere”, însă reprezentanţii UCMR-ADA susţin că legea apare scrisă alb pe negru şi nu pot exista urme de neînţelegeri. Reprezentanţii UCMR-ADA afirmă că în nicio altă ţară din Europa nu există o astfel de exceptare a statului de la plata drepturilor de autor. „Este o măsură aberantă. Nimeni nu s-a gândit mai mult de lungul nasului la ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar adopta o asemenea lege, este o măsură tipic românească”, crede Ţurcanu.

„Sper că e o glumă! Au nevoie de noi în campanii”

Această măsură este exagerată, susţin reprezentanţii UCMRADA, care spun că există posibilitatea ca instituţiile străine care se ocupă de colectarea banilor din drepturile de autor de la UCMRADA (aproximativ 19 milioane de euro au plecat anul trecut numai către America) să desfacă prezentele contracte, astfel încât posturile de radio şi televiziune, case de discuri sau operatori prin cablu nu vor mai putea să difuzeze repertoriul muzical mondial.

Asta pentru că utilizatorii români difuzează muzică străină în baza autorizaţiilor date de UCMR-ADA, auto riza ţii specificate în urma contractelor încheiate între UCMR-ADA şi organismele străine de gestiune. Laurenţiu Duţă, unul dintre cei 6.500 de compozitori afiliaţi la UCMR-ADA, spune că o astfel de măsură poate fi luată numai de oameni „care nu iubesc muzica”.

„În străinătate, la orice eveniment se plătesc drepturile de autor. Trupa este invitată pentru că piesele sunt nişte hituri şi lumea vrea să le audă. Chiar dacă autorul nu este pe scenă, el este prezent prin creaţia sa, prin geniul său”, crede Duţă. Solistul formaţiei Trei Sud Est adaugă: „Sper totuşi că este o glumă, până la urmă şi ei au nevoie de noi în campaniile electorale”.

Un grup de lobby condus de British American Tobacco a influenţat Tratatul UE ianuarie 14, 2010

Un grup de companii din industria chimică, alimentelor, petrolului şi farmaceuticelor, condus de British American Tobacco (BAT), a influenţat Tratatul UE, cu modificări care au pus accentul pe interesele de afaceri în detrimentul sănătăţii publice, potrivit unui raport citat de EUObserver.

Raportul a fost realizat de profesori de la University of Bath şi University of Edinburgh, în urma analizei a circa 700 de documente interne ale BAT, unul dintre cei mai mari producători de tutun la nivel mondial.

Autorii susţin că au găsit dovezi potrivit cărora BAT s-a asociat, la jumătatea anilor ’90, cu institutul de cercetări European Policy Centre din Bruxelles, pentru a crea un grup care să se asigure că evaluarea opţiunilor de strategie la nivelul UE pune accentul pe interesele de afaceri, în detrimentul sănătăţii publice.

Reprezentanţii Comisiei Europene nu au ştiut că BAT a fost implicată în această campanie, reiese din studiul apărut în jurnalul Public Library of Science Medicine şi finanţat de Smoke-Free Partnership şi Cancer Research UK, citat de Mediafax.

Potrivit raportului, BAT a constituit o reţea de coordonare a strategiilor formată din companii importante, precum Shell, Zeneca, Tesco, SmithKline Beecham, Bayer şi Unilever, care a efectuat o campanie multi-anuală de lobby cu scopul de a influenţa siastemul de analiză a impactului la nivelul UE.

Există mai multe sisteme de analiză a impactului, folosite ca instrumente de evaluare a posibilelor schimbări legislative, fiecare scoţând în evidenţă diferite aspecte ale implicaţiilor optării pentru o lege sau alta.

Unele dintre aceste sisteme pun mare accent pe impactul asupra mediului sau sănătăţii, în timp ce altele pe impactul financiar.

Analizele de impact, care iau în considerare costurile şi beneficiile unei anumite strategii, sunt criticate în raport, întrucât costurile suportate de mediul de afaceri sunt uşor cuantificabile, în timp de impactele fundamentale, precum costul vieţilor pierdute sau afectate, nu sunt la fel de uşor de măsurat.

Forma analizei de impact promovată în această perioadă de BAT şi grupul condus de acesta, împărtăşită în ultimă instanţă de UE prin modificările aduse Tratatului UE, a fost susţinut de companii, potrivit studiului, întrucât s-a crezut că va limita introducerea restricţiilor privind fumatul în locuri publice şi a publicităţii anti-tutun.

Cercetătorii au descoperit documente ale BAT potrivit cărora membri din conducerea companiei au aflat că această formă de analiză a impactului a fost folosită cu succes de producătorul de ţigări Philip Morris, în SUA, în acelaşi scop.

Într-un document de uz intern folosit de studiu se arată că “nicăieri la nivel mondial Guvernele nu trebuie, în practică, să îşi justifice acţiunile prin analize costuri-beneficii, susţinute de analize riguroase ale riscurilor. O oportunitate de a promova o astfel de cerinţă a fost identificată în UE”.

Potrivit documentului, British American Tobacco şi sectorul de profil au constatat că “o coaliţie amplă de companii cu viziuni asemănătoare ar putea fi capabile să convingă statele membre să modifice tratatul, impunând obligativitatea analizei costuri-beneficii şi a evaluării riscurilor”.

În acest scop, din 1996, BAT s-a bazat pe European Policy Centre (EPC şi uneori a colaborat cu Weinberg Group, companie de consultanţă care a avut legături cu Philip Morris.

EPC a format în acest scop Risk Assessment Forum, în beneficiul BAT şi alianţilor săi.

În ultimă instanţă, campania BAT a fost un succes, contribuind la modificarea Tratatului UE în sensul dorit, graţie colaborării cu un institut important de cercetări şi înfiinţării unui grup de sprijin. Astfel, BAT a evitat percepţia că un mare producător de tutun se află în spatele modificării strategiei UE.

Capitalismul „imoral şi obscen” al lui Michael Moore ianuarie 14, 2010

Regizorul demonizează sistemul în „Capitalism: o poveste de dragoste”, care are premiera mâine în cinematografele din România.

„E capitalismul un păcat?”. „Pentru mine, da. În momentul acesta, e diabolic, e contrar a tot ceea ce înseamnă binele. Capitalismul e rău, de aceea trebuie eliminat”, este una dintre discuţiile lui Michael Moore cu un pastor american în care sistemul e pus pe lista păcatelor capitale.

Prin urmare, „Dumnezeu va veni pe pământ şi-l va eradica”, pentru că este „imoral şi obscen”, sunt câteva dintre argumentele care pigmentează demonstraţia lui Moore în „Capitalism: o poveste de dragoste”, care ajunge de mâine în cinematografele din România.

Apelul la religie e ineficient, chiar rizibil în acest context, însă în schema manipulatorie a lui Moore – alături de copii şi soţii plângând, „Carmina Burana” pe fundalul unor grafice despre mărirea corporaţiilor şi decăderea ce tă ţeanului simplu – e vital. „Cred că am ratat pasajul din Biblie unde scrie că Iisus e capitalist”, încheie sarcastic cineastul.

„Aristocraţia managerială”

Documentarul, construit pe tiparul lui „Bowling for Columbine”, „Fahrenheit 9/11” sau „Sicko”, demonizează nu un întreg sistem, ci felul în care acesta s-a transformat de la un punct încolo, iar Moore marchează cotitura făcută în epoca lui Ronald Reagan (din 1980 încoace, veniturile managerilor au crescut cu 649% faţă de cele ale muncitorilor), când corporaţiile au început să preia pute rea în Statele Unite. E un protest faţă de „aristocraţia managerială” – acel 1% din populaţia SUA – care controlează toate domeniile-cheie.

Contextul în care s-a lansat acest film vara trecută, la Festivalul de la Veneţia, când Hugo Chàvez a păşit pe covorul roşu, a iscat discuţii intense pe tema capitalism vs socialism. Moore a fost acuzat, printre altele, că priveşte subiectul unilateral şi că ignoră voit aspectele pozitive, de dragul demonstraţiei. În plus, critici din fostele ţări socialiste i-au amintit politicos că n-ar fi făcut niciodată acest documentar dacă ar fi trăit în fostul bloc din Est.

„Capitalism: o poveste de dragoste” aduce totuşi în discuţie câteva dezvăluiri şocante. Una ar fi legată de profitul pe care îl scot companiile din moartea pre matură a angajaţilor lor. Fără ştirea familiei şi schimbând beneficiarul, acestea încasează sumele din asigurările lor. „Eşti mai valoros mort decât viu pentru unele companii”, spune cinic un avocat, care dă şi numele unora dintre aceste corporaţii.

O altă anomalie: peste 6.500 de copii au fost aduşi la o casă de corecţie pe nedrept, la recomandarea unui judecător aflat mână în mână cu patronul respectivului centru. Firma încasa milioane de dolari de la stat.

Un mare semn de întrebare se află şi în dreptul planului de salvare a băncilor, pentru care statul american a dat 700 de miliarde de dolari. Întrebată ce s-a întâmplat cu banii, Elizabeth Warren, preşedinta Comisiei de supraveghere a sectorului bancar din Congres, dă o replică uluitoare: „Nu ştiu… Potrivit legii, băncile nu trebuie să ne dea socoteală…”.

Razboiul din Irak a fost ilegal ianuarie 13, 2010

O comisie de ancheta din Olanda a stabilit, marti, ca razboiul din Irak nu a avut “nicio baza in dreptul international”, aceasta fiind prima ancheta independenta a invaziei asupra Irakului realizata pana acum. Comisia formata din 7 persoane a ajuns la concluzia ca razboiul, sustinut si de guvernul olandez, nu a fost justificat – “guvernul olandez si-a oferit sprijinul intr-un razboi ale carui scopuri nu erau in concordanta cu politica guvernului olandez. Actiunea militara nu avea un mandat clar conform dreptului international”. “In explicarea programului irakian de producere a armelor de distrugere in masa, guvernul olandez a fost, intr-o mare masura, ghidat de informatii publice si de alte informatii provenind din SUA si Marea Britanie” se mentioneaza in raport. In plus, a iesit la iveala faptul ca guvernul britanic a refuzat sa prezinte un document important la cererea comisiei olandeze.

Luam lectii de la evreul comunist Tismaneanu? decembrie 29, 2009

Vladimir Tismăneanu. Susţinător al lui Băsescu. Om cu glagorie despre ruptura de comunism. Şi, mai ales, departe stătător, în America. Iată dialogul meu de final de an 2009.

“Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu?”

Reporter: Să spunem că am votat Geoană. Tu? Băsescu. De ce? Unde-ai greşit? De ce te urăsc?
Vladimir Tismăneanu: Sincer vorbind, n-am votat decît simbolic, ori, mai precis spus, în gînd. Nu mai sînt cetăţean român de pe vremea cînd, în urma ameninţărilor cu moartea, prin 1985, am renunţat la ea. Însuşi Ceauşescu a semnat decretul. Mă tot gîndesc să-mi reiau cetăţenia, e multă birocraţie, dar cred că o voi face anul viitor (2010). L-am susţinut pe Băsescu pentru că nu minte. Pentru că este el însuşi.

Pentru că are un proiect de renovare a unei societăţi bolnave de duplicitate, impostură şi corupţie. Pentru că a fost atacat din toate părţile, mai ales după ce a condamnat comunismul. Pentru că în aproape patru ani de colaborare am văzut că este loial. Deci nu am greşit, cred că am ales bine. Mi-e teamă că tu ai greşit. Priveşte cît de penibil a reacţionat Geoană după înfrîngere. Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu? Mă urăsc pentru că nu tac, pentru că am memorie, pentru că înţeleg să mă comport în consens cu acea etică a neuitării despre care a scris Monica Lovinescu.

Rep.: Loial? Numai cu cine îi convine, totuşi. Şi-a trădat de-a lungul timpului toţi partenerii, de la Roman la liberali, consilierii, Convenţia Democratică etc.
V.T.: Mai degrabă aş spune că a tot fost abandonat, ba chiar trădat (bizantinismul rămîne o maladie a vieţii politice naţionale). Cînd doi foşti consilieri prezidenţiali, soţ şi soţie, oameni care au lucrat direct cu Traian Băsescu vreme de opt ani, ajung să-l atace direct şi indirect, inclusiv în presa lui Dan Voiculescu şi a lui Dinu Patriciu, nu ştiu dacă Băsescu este cel care trădează. Vă asigur că eram gata să scriu că Elena Băsescu nu este un nou Nicu Ceauşescu (veţi concede că mă pricep puţin la subiectul Nicu şi socialismul dinastic). Traian Băsescu m-a descurajat spunîndu-mi că se va afirma că el mi-a cerut-o. Ceea ce ar fi fost total fals. „Ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură?“

Rep.: Liiceanu-Patapievici-Tismăneanu. Cum pot înghiţi că Băsescu şi-a tras vilă în Mihăileanu, că fii-sa a ajuns europarlamentară, că Udrea a fost ministru, că Ridzi, omul lui, a finanţat campania micuţei Băsescu?
V.T.: Două rele nu fac un bine, dar nu pot uita că ceea ce evoci tu aici este o bagatelă comparat cu mega-escrocheriile României postcomuniste. Nu văd de ce Elena Băsescu nu ar avea dreptul să fie europarlamentară, ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură revărsat la adresa ei?

Rep.: Tatăl EBA, preşedintele adult, a dictat ca membrii PD-L (un procent calculat) să voteze cu EBA. O societate normală ar trebui să-i condamne şi pe marii moguli care fură meşteşugit şi masiv. Cum face Băsescu. Dar tot societatea aia nu poate fi surdă la micii şmecheri care-şi fac avantaje. Cum a făcut Băsescu.
V.T.: Nu trăiesc în România, dar chiar mi se par disproporţionate aceste reacţii umorale. Dispreţul resentimentar face ravagii, înjosindu-i în primul rînd pe cei care îl practică. În plus, felul cum a fost atacată continuu Elena Băsescu (permiteţi-mi să-i folosesc numele real) ţine de o misoginie larvară care mă stupefiază. Nu vă place candidatura ei, este OK. Dar nu trebuie ucisă în efigie. A făcut studii, a citit cărţi, a crescut într-o familie unde se discută politică de dimineaţă pînă-n miez de noapte. Nu este şi fiul lui Sarkozy angajat în politică? Nu se numeşte premierul grec Papandreu, fiul lui Andreas (el însuşi premier în anii ’80) şi nepotul lui Gheorghios Papandreu (premier în anii ’60)? Eu aş prefera să examinăm performanţa ei ca europarlamentar, să ne ocupăm de lucruri cu adevărat semnificative.

“Băsescu este uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult“”

Rep.: Sînt eu? De ce să votez „răul cel mai mic“?
V.T.: Nu, Traian Băsescu nu este „răul cel mai mic“. A promis că va ţine cont de raportul comisiei pe care am condus-o şi a făcut-o. A condamnat un regim ilegitim şi criminal, ridicîndu-şi contra sa toţi lacheii, nemernicii, poltronii şi escrocii. Evident, Băsescu nu e perfect. Nimeni nu este. Este un personaj uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult. Cîtă vreme adversarii săi se comportă de o manieră isteroid-infantilă. Traian Băsescu a numit comisii pe teme vitale, a citit concluziile lor, încearcă să le aplice. Are o viziune, o strategie, o constelaţie de obiective. Cînd îl votăm pe Băsescu, votăm un proiect, nu doar un om.

Rep.: Am puterea. Ordon arestări. Le ascult telefoanele. Îşi merită soarta, sînt nişte ticăloşi. Asta-i Justiţia? Nu-s ca şi judecătorii corupţi, fără personalitate, dînd după bunul plac verdictele?
V.T.: Nu vom putea extirpa corupţia fără probe. De-aici şi paradoxul luptei împotriva corupţiei: riscul de a utiliza metode care să ne păteze mîinile. Este o mare provocare să ştii să nu cazi în această capcană a unui iacobinism justiţiar. Pe de altă parte, fără o revoluţie a legalităţii, România se scufundă în marasmul complicităţilor sordide.

“A fost învins”

Rep.: Sînt în trustul lui Vântu sau Voiculescu. Am cîntat pentru Băsescu. Jurnalist-blogger, de ce mă simt prizonierul opţiunii mele? De ce nu sînt liber, deşi liber am fost în a înjura?
V.T.: Eşti unde poţi să fii, în trustul pe care tranziţia noastră atît de alambicată l-a făcut aproape invincibil. Spun aproape pentru că, iată, a fost învins. Libertatea ţi-o construieşti. Dacă decizi să fii prizonier, vei fi. Decizi să nu îngenunchezi, vei sta în picioare.

Rep.: Plec de la Voiculescu. Mă duc unde? La Vântu? La Patriciu cel cu ziare apolitice? La Sârbu „dansez pentru tine“?
V.T.: Te duci acolo unde-ţi spune conştiinţa. Nu merită să ţi-o vinzi pentru cîţiva dolari (găuriţi ori nu). Te duci acolo unde nu ţi se spune ce să scrii. Unde nu eşti sclav.

“Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu”

Rep.: Ce-i de făcut? Mi-e foame.
V.T.: Ţi-e foame fizică? Ţi-e foame de adevăr? Ţi-e foame de dreptate? Există foame şi foame. Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu.

Rep.: De ce sînt imoral, ştiind adevărul?
V.T.: Pentru că nu ai legat adevărul de sufletul tău. Cînd vor comunica între ele ştiinţa şi conştiinţa, vei înceta să fii imoral.

Rep.: De ce trebuie să mint ca să-mi iau bucata de pîine?
V.T.: Pentru că nu ai găsit locul unde acest lucru nu face parte din „fişa postului“. Îţi doresc să cauţi şi să găseşti. Sînt convins că există un asemenea loc.

“Smerenia este o mare virtute absentă”

Rep.: De ce voi fi şomer, fără viitor, oricine ar fi la putere?
V.T.: Întrucît nu ai aflat ce poţi face cu şi din tine. Eşti plin de posibilităţi, dar ai hotărît să le ignori. Nu Puterea îţi dă o slujbă, ci aptitudinile tale, voinţa de a fi tu însuţi.

Rep.: De ce s-a furat şi-n SUA, de ce preamarii lumii n-au idei miraculoase?
V.T.: Pentru că nu s-a inventat (har Domnului!) paradisul terestru. Pentru că sîntem mai mult sau mai puţin păcătoşi. Pentru că smerenia este o mare virtute absentă. Dar prefer de un milion de ori o societate imperfectă precum cea din SUA uneia care se vrea substitut pentru împărăţia divină. Nimic mai primejdios decît ersatz-ul mundan al transcendenţei. Mi-e teamă de fanaticii palizi care ne condamnă la fericire.

Rep.: De ce se pleacă lumea lui Putin şi Rusiei?
V.T.: Pentru că există o teamă contagioasă de război, iar Rusia a arătat că nu se teme să comită agresiuni. La care se adaugă un fel de masochism occidental, o patimă de autoflagelare care i-a făcut pe atîţia intelectuali să-i aclame pe Stalin, Mao şi Castro. Ba unii, precum filosoful francez Alain Badiou, i-au aplaudat pînă şi pe demenţii khmeri roşii.

“Ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik“

Rep.: De ce ai plecat din ţară la timp?
V.T.: Am părăsit România „cu moartea în suflet“ în 1981. Lăsam în urmă o familie iubită, o mamă adorată, prieteni dragi. Dar simţeam că dacă rămîn voi muri. De furie, de plictis, de revoltă, de greaţă.

Rep.: De ce ţara asta e de căcat şi Băsescu un dictator?
V.T.: C’est toi qui l’a dit. Nu sînt de acord: ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik, iar Băsescu nu este un dictator. Este o ţară plină de paradoxuri, iar Băsescu este un lider democratic.

“Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu «dictator»”

Rep.: El a impus un model: dacă nu eşti cu el, ca el, eşti ignorat sau, mai rău, condamnat la neputinţă. E un soi de dictatură invizibilă. El ascultă telefoanele. Uite o suspiciune. El e în continuă ceartă, ca apoi să facă nişte compromisuri de neiertat. Cel cu PSD.
V.T.: A fost un compromis inevitabil, dar nu unul putred. Nu exista soluţie viabilă de guvernare atunci, deci s-a ajuns la coaliţii, cu un substrat moral îndoielnic. Politica, s-a spus de atîtea ori, este arena compromisului. Important este să ştii să-ţi păstrezi busola valorică. Una este să accepţi o mare coaliţie şi alta să defilezi la Timişoara, tu, vajnic liberal, braţ la braţ cu candidatul PSD la funcţia supremă în stat. Dacă nu aş crede aceste lucruri, dacă aş socoti România drept un caz incurabil de degenerescenţă morală şi politică, nu m-aş ocupa de această ţară în scrierile mele. Nu există nici o ţară care să merite să fie privită ca un loc al pierzaniei definitive.

Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu „dictator“. L-au lansat Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Adrian Severin, l-au diseminat Mircea Dinescu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Crin Antonescu şi Cornel Nistorescu. Nu mai vorbesc de Vadim şi Becali, aceşti atleţi ai pluralismului.

Rep.: România este incurabilă? 50% din români au votat proiectul Băsescu, de acord, dar ceilalţi 50%? Au votat un alt proiect.
V.T.: Cred că trebuie să ne eliberăm de complexele de inferioritate şi de tentaţia autovictimizării. România nu este incurabilă. Incurabili sînt cei care încearcă să inducă acest gen de fatalism suicidar. Nimic serios nu se poate întemeia pe discursul excluziunii şi al stigmatizării. Tocmai aici e problema: coaliţia Grivco nu a avut alt ingredient decît ura pentru proiectul Băsescu. Or, ura nu zămisleşte nimic solid. Resentimentul generează doar flegmă, oftică, ranchiună. Primii care s-au trezit la realitate după ce-au pierdut au fost politicienii UDMR. Acum începe noaptea Sfîntului Bartolomeu în PSD. N-aş vrea să fiu în pielea sărmanului Mircea Geoană, un bun diplomat, însă un lamentabil politician. Este o mare provocare pentru Traian Băsescu, la acest ceas istoric, să construiască acel pol de centru-dreapta cu care se identifică, de fapt, atîţia dintre români. Cred că va urma o trezire a spiritelor lucide din PNL şi că vom asista la mari schimbări şi în acea formaţiune.

“Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant”

Rep.: De ce, de 20 de ani, trăim viaţa altuia?
V.T.: Trăim, de fapt, propria noastră viaţă, dar ni se întîmplă să ignorăm acest lucru. O aflăm de obicei în situaţii de ananghie, de criză existenţială. Ne confruntăm atunci subit cu un abis şi ne dăm seama că despre noi a fost vorba tot timpul.

Rep.: De ce să mor eu ca să vină o lume mai bună?
V.T.: Nimeni nu-ţi (mai) cere să te sacrifici pentru viitor. Asta o făceau comuniştii şi naziştii. Lumea cea bună, dacă există, este cea în care trăim. O poţi descoperi, asemenea lui N. Steinhardt, chiar şi într-o celulă de închisoare. Depinde doar de tine să nu fii nefericit.

Rep.: Cine mă va folosi în continuare?
V.T.: Nimeni, dacă vei şti să nu te laşi manipulat. Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant. Dar pentru a nu fi mijloc, omul trebuie să-şi apere libertatea. Un dar cu care venim pe lume şi pe care riscăm mereu să-l pierdem.

Palestinienii boicotează mărfurile israeliene din Cisiordania decembrie 21, 2009

Guvernul palestinian a anunţat că pune în aplicare un boicot pentru bunurile fabricate în coloniile evreieşti din Cisiordania şi a confiscat marfă de peste un milion de dolari din magazine şi companii.

Produsele israeliene, inclusiv cele fabricate în colonii, sunt un lucru obişnuit în Cisiordania, fie din lipsă de alternative palestiniene, fie pentru că sunt preferate. Drept urmare, eforturile anterioare palestiniene de a opri consumul de bunuri israeliene au eşuat.

Confiscarea de produse din colonii marchează cel mai serios efort guvernamental de introducere a boicotului. Palestinienii consideră continuarea extinderii coloniilor evreieşti ca fiind cel mai mare obstacol în calea independenţei şi susţin că promisiunea recentă de limitare a construcţiilor este insuficientă.

Circa 300.000 israelieni trăiesc în coloniile din Cisiordania şi alţi 180.000 în Ierusalimul de Est, regiunile pe care palestinienii le doresc pentru statul lor.

Purtătorul de cuvânt al ministerului israelian de externe Yigal Palmor susţine că un boicot este contraproductiv, deoarece nu va duce la atingerea scopurilor politice.

Printre mărfurile vizate se numără sucurile, cosmeticele sau conservele.