Basescu, Rosia nu-i a lu mata! decembrie 23, 2009

Am privit de mai multe ori reacția lui Adriean Videanu surprinsă ieri de camerele de luat vederi în momentul în care, audiat fiind de Comisia de specialitate, a fost luat prin surprindere de tinerii care au intrat în sală cu bannerul pe care scria ”Roșia Montană nu e de Vi(n)deanu”.

(video cu Videanu mușcându-și limba, pe realitatea.net)

Și-a întrerupt propoziția, a respirat, și-a mușcat limba și a înghițit în sec. Pentru câteva clipe a fost precum una din pietrele care se prelucrează la Marmosim, combinatul atât de drag lui, mai exact: înmărmurit. A fost momentul în care a realizat că Roșia Montană nu e jucăria lui. Nici a lui Băsescu și nici a lui maică-sa. La fel cum nu sunt nici Oravița, Certej, Săcărâmb, Brad, de fapt, toți Munții Apuseni, Lăpușna sau Baia-Mare, locurile unde cartelul canadian al aurului are licențe de exploatare cu cianuri.

Și a mai realizat un lucru. Că în România mai sunt oameni care visează să lase copiilor lor niște munți și ape curate nu doar niște conturi în bancă și o viață printre halde de cianuri. Mai mult, că acești oameni sunt dispuși să lupte până la capăt pentru visurile lor. Că sunt oameni care nu pot fi duși de nas cu minciuni ieftine și discursuri demagogice.

***

Îmi permit o paranteză. În vara anului trecut am organizat o tabără de jurnalism la Roșia Montană. Într-o după-amiază încinsă am ajuns cu studenții în curtea lui Eugen David, președintele de la Alburnus Maior. Eugen tocmai se întorsese de pe deal, cu o căruță de fân. Cu o furcă lungă de lemn dădea fânul pe claie, doar în pantaloni scurți, cu spatele și bustul ars de soare. După ce și-a terminat treaba s-a scuturat, și-a aprins o țigară și a început să vorbească cu studenții. Despre modul în care se votează în Parlament. Despre fracțiunile din diferitele partide. Despre foști și actuali miniștri. Despre miliardarii americani John Paulson, Thomas Kaplan și George Soros, acționari direct sau indirect la RMGC, compania care intenționează să exploateze cu cianuri aurul de la Roșia. Despre evoluția bursei din Toronto și modul în care un demers, o scrisoare ori o declarație făcută în România se răsfrâng asupra valorii acțiunilor din megapolisul canadian. În câteva minute, omul care tocmai terminase de ridicat una din zecile de clăi de fân ale acelei veri a ținut, cu țigara în colțul gurii, un imposibil de imaginat curs de politică, geo-politică, istorie contemporană și economie la un loc.

***

Ei bine, domnule Videanu, pe acești oameni nu-i mai puteți înșela. Pe acești oameni îi acuzați degeaba de ignoranță, pentru că sunt mai informați decât 90% dintre absolvenții actuali ai diferitelor facultăți din România. Și acești oameni sunt din ce în ce mai mulți. Și nu cereți renumărarea lor. În ciuda toxicității mesajelor livrate pe bani grei în mass-media, vor fi și mai mulți la fiecare renumărare. Și din ce în ce mai deciși să-și apere visurile lor.

Iar acești oameni știu deja că:

- românii se vor alege doar cu resturile ”festinului” de la Roșia Montană, iar grosul banilor se vor regăsi în conturile celor câtorva miliardari canadieni, americani, israelieni și a slugilor lor din România;

- că cifrele vehiculate nu reprezintă beneficiile statului român, ci dimensiunile furtului care se pune la cale;

- că din Roșia Montană nu au unde să plece; și asta nu doar pentru că acolo se află mormintele părinților, bunicilor și stră-străbunicilor lor, ci pentru că pornirea proiectului de la Roșia Montană se va extinde precum holera peste toți Apusenii;

- că nimeni nu are dreptul în numele unui interes exclusiv privat să decidă ce vor să facă cu viața lor.

- că soarta Roșiei Montane nu poate fi decisă de declarațiile lui Videanu, Boc sau Băsescu ori de expertizele ”specialiștilor” tocmiți de RMGC pri PD-L.

Domnule Videanu, domnule Boc, domnule Băsescu, nu de ”armata” lui Vanghelie momită cu mici și bere trebuie să vă temeți, ci de oamenii cărora vreți să le furați visurile, cărora vreți să le călcați sub roțile excavatoarelor demnitatea, cărora vreți să le scoateți părinții din morminte. Cărora vreți să le otrăviți viitorul copiilor.

Habar nu am dacă pe la înaltele școli de partid pe care le-ați frecventat ați învățat și poezii. La școlile astea, ale muritorilor de rând, era însă o poezie care făcea parte din lecturile obligatorii. Și pe care până și elevii mediocri reușeau s-o memoreze. E scrisă, pe la 1894, de unul George Coșbuc (nu știu dacă ați auzit de el, că n-a jucat în”naționala” de fotbal a României). E o poezie care se adresează exact celor ca dumneavoastră. Vă dedic două strofe din ea, s-o aveți în minte când mergeți mai departe cu crima de la Roșia:

”De-avem un cimitir in sat,

Ni-l faceți lan, noi boi în jug,

Și-n urma lacomului plug

Ies oase, și-i păcat!

Sunt oase dintr-al nostru os;

Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos

Din case goi, în ger și-n vant,

Ne-ați scos și morții din mormânt;

O, pentru morți și-al lor prinos

Noi vrem pământ!

***

N-avem puteri și chip de-acum

Să mai trăim cerșind mereu,

Că prea ne schingiuiesc cum vreu

Stăpâni luați din drum!

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt

Să vrem noi sânge, nu pământ!

Când nu vom mai putea răbda,

Când foamea ne va răscula,

Hristoși să fiți, nu veți scăpa

Nici în mormânt!”

***

Murim, si mor ai nostri. decembrie 22, 2009

BY CABRAL

De cand ma stiu urasc spitalele. Pentru mirosul lor, din cauza durerii fiecarui om ce-a trecut pe-acolo, durere ce pare sa ramana incremenita si suspendata ca fumul de tigara intr-o incapere fara ferestre, urasc sa fiu acolo, sa stau acolo. Cand m-am tavalit ultima oara cu motorul vroiau sa ma interneze pentru doua zile, genunchii-mi erau praf, coatele la fel, palma stanga era carne vie, ligamentele incrucisate de la laba piciorului drept rupte aproape 100%, eram sifonat sanatos. Cand am auzit de internare m-am codit si m-am foit pan-am reusit sa fug (cum am fugit va spun alta data, e de rasu-plansu’!).

Am umblat ceva prin spitale, slava Domnului, nu prea mult! De cate ori mi-am rupt capul cu ocazia grozavelor si superbelor accidente de motocicleta, hai la spital! Cu ocazia celor cateva raceli groaznice din ultimii ani, hai la spital! Cand cu santierul… hai la spital, sa ne facem antitetanosul si sa scoatem aschiile infipte prin diverse si suspecte suprafete dermice… astea fiind vizitele cvasi-fericite.

Cand fostul meu socru a decedat (odihneasca-se linistit!) am fost alaturi de Lua, cat am stiut si putut, am trecut prin spital. Si acolo n-a mai fost loc nici de fun, nici de misto-uri cu asistentele, nici de vaicareli de barbat exhaustiv si cu chef de vaicareala… pentru ca acolo se murea. Nu intalneai decat spirite crunt sufocate in trupuri costelive, nu vedeai decat oameni care-si mangaiau suflete pereche, sau mame, tati, surori, care se zvarcoleau intr-un final dureros.

Spitalele noastre sunt gauri negre, paduri intunecate si reci, pline de copaci strambi si urati, populate de spirite costelive, locuri unde aia cu coasa pe umar se plimba in voie.

Si cand spui “Romania” si mai adaugi si “spital”, deja simti faldul giulgiului mortii cum te atinge si-ti infioara carnea pe tine.

Sistemul sanitar de la noi are nevoie de ajutor. De acelasi fel de ajutor de urgenta de care are nevoie un pacient cu puls zero, cu picioarele amputate si cu sangele scurs aproape tot din corp.

Pentru ca mor oameni. Degeaba. Pentru ca doctorii sunt epuizati si infometati, prost platiti si desconsiderati. Pentru ca asistentele au varianta de a-ti da o gura de apa doar si numai daca ai in mana intinsa o hartie de 10 lei, sau au varianta de a trai in saracie, cu buzunarele goale dar facand ce este corect. Si revin… pentru ca mor oameni. Oamenii nostri. Colegii, parintii, fratii si surorile, prietenii nostri. Murim noi.

Da, mi-a plecat un prieten. De tot. A luptat cat a putut, dar in ultima vreme a vazut numai halate albe care-si ridicau umerii a neputinta. Acea strangere a umerilor in sus si spre gat, strangerea neputintei. A neputintei lor, a sistemului din care fac parte, a neputintei dotarilor spitalului, a neputintei tuturor care ar trebui sa faca din aceasta schimonoseala scumpa o normalitate sanatoasa.

Bai, ne auziti? Noi murim pe-aici, fi-v-ar girofarele-alea de coloana oficiala transformate in girofare de salvare ce va duce catre intuneric!

GENOCID: Afacerea băsesciană Roșia Montana și grupul de interese dintr-un paradis fiscal decembrie 22, 2009

Ministrul economiei, Adriean Videanu, a anunțat că va include controversatul proiect Roșia Montana în programul de guvernare. O afacere din care statul român pierde enorm. Financiar dar și din punctul de vedere al mediului. Dar nu numai. La ultima confruntarea din campania electorală, Traian Băsescu s-a ferit să spună ceva concret de Roșia Montana când a fost întrebat direct de subiect. Doar o stratagemă. Chiar amicii președintelui au devolat în Germania că proiectul Roșia Montana este o afacere a PD-ului și a lui Traian Băsescu. Lecturați în continuare:

Reiau o postare de pe blogul meu de acum câteva săptămâni preluînd un material de la Radio Deutsche Welle semnată de unul din sustinătorii președintelui Traian Băsescu:

O relatare de la Radio Deutsche Welle, postul de radio finanțat de guvernul german:

Compania minieră care intenţionează să exploateze aurul de la Roşia Montană cu ajutorul cianurilor se bucură de susţinerea tacită a guvernului PD-L şi, de aceea, a preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu nu a putut ascunde că a susţinut mereu în mod tacit proiectul de la Roşia Montană. Iniţial a făcut declaraţii explicite de susţinere, pe care cei interesaţi şi le amintesc, dar ulterior, atunci cînd proiectul a devenit nepopular, a preferat să tacă. Mulţi dintre militanţii PD-L din guvern şi din structurile administraţiei locale au susţinut, în schimb, expansiunea companiei Gold Corporation, fără să facă declaraţii, ci pur şi simplu prin continuarea procedurilor de avizare.

Traian Băsescu ignoră „grupurile de interese“ de la Roşia Montană

Este grăitor însă că Traian Băsescu, care a făcut carieră politică combătîndu-i pe „oligarhi“ şi „grupurile de interese“, nu a avut nimic de spus despre exploatarea de la Roşia Montană. Or, proiectul acesta nu aduce statului român decît beneficii minore, provocînd în schimb pierderi ireparabile. Este iarăşi de mirare că omul politic care a combătut în termeni de o duritate fără egal concesionarea resurselor incerte din zona Insulei Şerpilor şi care critica la un moment dat chiar şi privatizarea Petrom, nu a remarcat că statul român nu deţine decît 19,3% din acţiunile companiei miniere de la Roşia Montană şi că redevenţa este de 2%. Traian Băsescu care, în calitate sa de candidat, vorbea maliţios-aluziv de „tainul“ francezilor, care obţinuseră o parte din distribuţia gazului, a trecut complet sub tăcere „tainul“ companiei Gold Corporation şi a celor care au semnat contractul de asociere.

De asemenea preşedintele ignoră că Roşia Montană Gold Corporation este înregistrată într-un paradis fiscal şi că este prin urmare o manifestare tipică a „grupurilor de interese“, adică a acelora care, prin diverse tertipuri, bani plasaţi cu tîlc şi multă perseverenţă, reuşesc să ajungă „pe masa guvernului“.

La GDS, preşedintele a refuzat să discute despre distrugerile implicate de exploatarea minieră

La întîlnirea recentă cu membrii GDS, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu este edificat cît priveşte proiectul minier de la Roşia Montană şi că aşteaptă concluziile unei echipe de specialişti francezi. La obiecţiile ridicate de Horia Roman Patapievici, care a evocat distrugerea patrimoniului arheologic, preşedintele a închis brusc subiectul, vizibil incomodat de cursul discuţiei.

A fost încă o dezbatere ratată, încă o ocazie prin care s-ar fi putut pune mai bine în lumină planurile reale ale celui care aspiră la un al doilea mandat. A fost însă un semnal de alarmă că preşedintele României, după atîţia ani de dezbateri publice, de campanii sonore şi de contra-campanii, după atîtea rapoarte tehnice şi dezbateri parlamentare, nu are nici o opinie.

Este poate interesant să-i semnalăm preşedintelui că unul dintre consilierii săi, Peter Eckstein, a fost în legislatura trecută iniţiatorul unui proiect de lege care propune interzicerea cianurilor în minerit. Argumentaţia se întemeia nu doar pe precedentele catastrofale bine cunoscute, –  cum a fost poluarea Tisei în anul 2000 cu cianuri de la exploatarea auriferă de la Baia Mare – dar şi pe exemple politice semnificative.

Parlamentul german a dezavuat exploatările bazate pe cianuri

În ianuarie 2002, Parlamentul Federal German adopta o moţiune cu privire la exploatările de acest tip şi în care se atrăgea atenţia asupra riscurilor: „odată ce resursele au fost epuizate, companiile miniere pleacă, iar populaţia locală abandonată este nevoită să înfrunte singură problemele de mediu provocate de exploarea minieră. Drepturile omului sînt încălcate prin strămutarea oamenilor de pe pămînturile lor natale sau prin pierderea mijloacelor de subzistenţă din cauza accidentelor. În mod frecvent, companiile miniere declară faliment după epuizarea resurselor şi nu îşi mai îndeplinesc obligaţiile contractuale“.

Legea împotriva cianurilor nu a fost adoptată şi subiectul a intrat în tăcere. „Grupurile de interese“ au obţinut atunci o importantă victorie de etapă. Împotriva proiectului de la Roşia Montană s-a constituit însă o largă coaliţie „ecumenică“, care îi cuprinde deopotrivă pe ecologişti şi pe conservatori, pe români şi pe unguri, şi care deplîng (ce-i drept fără vigoare) nu doar distrugerile naturale, dar şi cele privitoare la patrimoniul cultural şi nu în ultimul rînd la farmecul imponderabil ale unei lumi vechi aflate în pragul dispariţiei.

„Liberalismul“ preşedintelui şi a celor care susţin explicit sau tacit proiectul pare de-a dreptul brutal şi insensibil.  În orice caz, preşedintele este dator să spună clar ce poziţie are faţă de acest proiect şi să nu se mai ascundă în spatele unor „specialişti“.

Prea slugarnicul Daniel decembrie 22, 2009

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a făcut luni în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentul un gest fără precedent. A ținut un soi de slujbă de la microfonul Camerei Deputaților pentru miruirea lui Traian Băsescu ca președinte la ceremonia instalării acestuia pentru un al doilea mandat.

Un gest care nu a mai avut loc în România dinainte de instaurarea comunismului. Un gest de misticism demn de dictaturile din lumea islamică.

În vremurile când România era monarhie, șeful Bisericii Ortodoxe îl binecuvânta pe Suveran în sensul triadei istorice a națiunii române: Tronul, Biserica, Armata. Nu în Parlament însă, ci în Biserică!

Niciodată Biserica nu a fost folosită într-un mod atât de pervers! Călcată în picioare la propriu!

Astăzi, România este un stat în care cultele sunt independente de stat conform unei legi promulgate chiar de președintele Traian Băsescu în 2006 și care proclamă că toate credințele sunt egale în fața legii și nici o autoritate nu poate da prioritate uneia sau alteia dintre acestea.

Biserica este independentă de autoritățile politice. Ceea ce a făcut Traian Băsescu cu acordul implicit al Patriarhului Daniel este un abuz demn de un fundamentalism religios, care speram cu toții că a fost aruncat la coșul de gunoi al istoriei și care nu își are locul în nici o țară civilizată.

În istoria noastră recentă, Nicole Ceaușescu a mai încercat să-și subordoneze cultele și, implicit, Biserica Ortodoxă. În timpul Marii Adunări Naționale, Patriarhul Teoctist a devenit membru de drept al parlamentului UNICAMERAL comunist și cânta la masa PCR. În 1938, Regele Carol al II-lea și-a instaurat dictatura personală numindu-l pe Patriarhul Miron Cristea premier și  folosindu-l pentru instaurarea dictaturii sale personale. Mai apoi, Biserica a fost jucată la barbutul comunist și a cântat în surdină, dar veselă, Internaționala.

Gestul lui Daniel este cu atât mai surprinzător știut fiind faptul că PD-L este partidul cultelor neo protestante. Practic nu avem de a face numai cu o plecăciune a Patriarhului în fața Omului Suprem, ci mai ales cu un gest prin care Biserica Ortodoxă este batjocorită. Cu acordul său implicit. Arginții au cântărit și de data aceasta, dar mă tem că nici un ban nu va putea spăla rușinea.

O rușine nu numai pentru Patriarh, dar mai ales pentru noi, credincioșii ortodocși. Dar nu numai. Am tot respectul față de frații greco și romano catolici, cât și față de cei neoprotestanți, dar la acest abuz de putere toți ar trebui să reacționeze deoarece le va veni și lor rândul. Unora le-a venit deja. Vedem cu toții mizeria Cathedral Plaza.

Trebuie să fim cu toții solidari să apăram Bisericile de mizeria politică! Biserica nu face politică!

Art. 9  din Legea nr. 489/2006 promulgată de președintele Traian Băsescu prevede că:
(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminari faţă de vreun cult

Guvernul a scăpat de grija lor: 1,6 milioane de români peste graniţe decembrie 18, 2009

Românii sunt în UE cel mai mare grup de emigranţi provenind dintr-un stat membru, numărul lor ajungând la 1,67 milioane. Partea proastă pentru guvern: taxe mai mici încasate pe veniturile acestora. Partea bună: ajutoare de şomaj mai puţine plătite acestora, un adevărat avantaj pentru Guvern, deoarece în România sunt doar 50.000 de locuri de muncă disponibile.

Cei mai mulţi români plecaţi la muncă în străinătate au plecat la cules de căpşuni

// <![CDATA[//

Românii reprezintă al treilea grup de emigranţi din UE, după Turcia (2,4 milioane) şi Maroc (1,7 milioane), arată statistici făcute ieri publice de către Eurostat. Românii erau 15% din totalul emigranţilor din UE. Cei mai mulţi români se găsesc în Spania, 738.000. Alţi 625.300 sunt în Italia, iar 65.000 în Ungaria. Ţara noastră găzduieşte cei mai puţini străini, numai 26.000, potrivit datelor Eurostat pentru 2008. În acest an, 37% din străinii care locuiau în Uniunea Europeană erau cetăţeni ai unui alt stat membru, se arată în datele publicate de Eurostat. România este urmată de Italia, de unde au emigrat 1,3 milioane de cetăţeni, adică 11% din totalul străinilor cetăţeni europeni.

Publicitate

// <![CDATA[//

Pe locul al treilea se află Polonia, cu 1,2 milioane de cetăţeni, urmată de Albania cu un milion de emigranţi.

Pe de altă parte, România se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte proporţia cetăţenilor străini găzduiţi. Astfel, mai puţin de 0,1% din populaţia totală era constituită în 2008 de cetăţeni străini. Mai exact, potrivit datelor Eurostat, în România trăiau 6.000 de cetăţeni provenind din alte ţări membre UE, şi alţi 20.000 provenind din ţări aflate în afara Uniunii, ajungându-se la un total de numai 26.000 de cetăţeni străini.

Ţările UE preferate de emigranţi au fost, în 2008, Germania (7,3 milioane de străini), Spania (5,3 milioane), Marea Britanie (4 milioane), Franţa (3,7 milioane) şi Italia (3,4 milioane). În total, aproximativ 75% din cetăţenii străini din UE locuiau în aceste cinci state membre. În România, cel mai mare grup de cetăţeni străini a fost în 2008, potrivit Eurostat, cel al moldovenilor (5.500 de cetăţeni), urmaţi de cetăţenii turci (2.200) şi de cei chinezi (1.900).

Cum se intercepteaza telefoanele octombrie 14, 2009

In 1996, Constantin Bucur, atunci capitan SRI, dezvaluia, intr-o conferinta de presa, ca Serviciul Roman de Informatii intercepta ilegal telefoanele unor politicieni, ziaristi, patroni de presa. Dupa 13 ani, fostul ofiter SRI povesteste pentru “Jurnalul National” ce l-a determinat sa faca aceste dezvaluiri si explica cum se fac interceptarile.

Constantin Bucur era, in martie 1996, ofiter activ in cadrul sectorului de supraveghere-inregistrare al Unitatii Militare de Transmisiuni 05026 din SRI, serviciul fiind condus la acea vreme de Virgil Magureanu. “Din ‘94-’95 sesizasem ca la noi in compartiment veneau solicitari de interceptare a telefoanelor din ce in ce mai multe iar din astea 50-100, cinci-zece vizau oameni politici, patroni de presa, ziaristi”, isi aminteste acum Constantin Bucur. Atunci, el l-a sesizat pe deputatul PRM Toader Constantinescu, membru al Comisiei parlamentare de control a SRI, spunandu-i ca in unitatea sa erau ascultati, fara mandat, o serie de politicieni si ziaristi, ale caror activitati nu intrau sub nicio forma sub incidenta legii privind siguranta nationala. De ce a mers la deputatul PRM? “Pentru ca era membru in Comisia de control SRI. El avea dreptul sa stie toate treburile astea. Iar Toader Constantinescu, in primavara lui ‘96, aparuse inclusiv pe problemele acestea de interceptarea a telefoanelor, cu niste declaratii foarte corecte. Adica el era omul care lupta impotriva sistemului”, explica Bucur. Atunci, Toader Constantinescu i-a cerut probe, respectiv casetele cu inregistrarile in cauza.

Sustragerea casetelor, singura solutie
Ca urmare, Constantin  Bucur a scos 10 astfel de casete din unitate si le-a predat parlamentarului, caruia i-a spus ca este ilegal ceea ce face. “Da, i-am zis ca pot sa fac treaba asta cu placere, insa e ilegal, e periculos… Da, si mi-am asumat riscul. Imi era sila de mine. Adica faceam o ilegalitate. Eu am fost un om corect. Asta a fost munca mea, munca de informatii intr-un aparat coercitiv, asa e considerat, nu? Eu toata chestia asta am facut-o si din multa dragoste fata de institutie”, marturiseste Bucur. Inregistrarile au fost date publicitatii intr-o conferinta de presa care s-a desfasurat la sediul PRM la 13 mai 1996. Aceste inregistrari  au dezvaluit ca persoanele ascultate erau o serie de politicieni, militari si ziaristi, printre care Nicolae Dide, Dan Voiculescu, Corneliu Vadim Tudor, gen. (r) Dumitru Cristea, Mircea Toma, Sorin Rosca Stanescu, Tana Ardeleanu, Doina Cornea, Simina Mezincescu etc. Ca urmare a acestor dezvaluiri, Bucur a fost dat afara din SRI si acuzat de culegere de informatii cu caracter secret si divulgarea informatiilor in afara cadrului legal, precum si de furt, respectiv sustragerea casetelor audio pe care i le-a dat deputatului Toader Constantinescu. Acum Bucur spune ca nu a avut alta posibilitate de a dovedi ca se fac interceptari ilegale decat prin sustragerea casetelor: “Era singura posibilitate. Am facut facultatea de drept, cunosc niste chestii din astea politiste, cercetare penala, stiu ce inseamna o infractiune, un abuz, stiu treburile astea. M-am gandit, nu mi s-a intamplat asa pur si simplu. Daca nu aveam originalele… Oricum mi s-a contestat… totul nu era adevarat. In primul rand, eu nu am existat. Nu exista capitanul Bucur in SRI. A spus-o Magureanu la presa, la discutii, zilnic aparea in ziar. Dar minteau ca si cum beau apa, nu era nici o problema. Deci nu a existat capitanul Bucur, nu au existat interceptari. «Daca se va dovedi ca acele casete au fost facute de noi, eu imediat imi dau demisia». Magureanu a spus treaba asta inclusiv cand a fost audiat de comisia parlamentara. Si pe de alta parte faceau presiune prin Parchet sa ii predam casetele originale. Deci nu exista, dar somatii si la partid, si la mine acasa, sa ii dam casetele originale, faceau. Si  le-am dat pana la urma pe toate”. Trimis in judecata, Constantin Bucur a pierdut procesul la toate instantele din tara, fiind condamnat la doi ani inchisoare cu suspendare. El acuza ca a pierdut toate procesele din tara pentru ca justitia “era mult prea comunista la vremea respectiva” neacceptandu-i martorii pe care i-a cerut in procese si banuind-o totodata de implicare. “La Tribunalul Militar lectia era invatata, puteam sa stau si in cap… puteam sa am si 100 de Cerveni si de Sergiu Andon. Nu conta…”, afirma Bucur. Pentru ca ar fi pierdut la toate instantele din tara, in iunie 2002 el a depus o plangere contra Romaniei la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului de la Strasbourg iar procesul este inca pe rol.

O medalie de la Basescu
Intre timp, fiind singurul care a fost condamnat in acest caz, Bucur asteapta un semn de la seful statului pentru a-l reabilita. “Si am zis, un astfel de om cum e Basescu la ora actuala, sa il cheme pe Bucur, sa-i faca o prezentare, asa mai pe larg, si sa se vada ca de fapt eu am fost un om de buna credinta, am fost un patriot prin ceea ce am facut ….Eu am avut un aport inclusiv la democratizrea SRI, sa imi dea o medalie, si lumea va intelege ca presedintele tarii l-a premiat pe capitanul Bucur, care a reclamat politia politica. Atunci inseamna ca Basescu lupta impotriva politiei politice. Iar daca nu ar face-o, maine-poimaine nu o sa mai fie presedinte, si o sa vina sa reclame ca l-au bagat astia in puscarie, sau ca ii asculta telefonul… Si asa mai departe.”
Constantin Bucur a dezvaluit totodata si cum se fac interceptarile, aratand ca interceptarea telefoanelor este o anexa a muncii de informatii care ajuta la probarea acuzatiilor.

Ascultarea telefoanelor, “munca de baza”

Jurnalul National : Cum e normal sa se faca interceptarea si cum e anormal, de v-a determinat pe dvs. sa faceti dezvaluirile?

Constantin Bucur: Normal ar fi fost asa: ce dosar avea ofiterul care lucra in munca informativa? Ce dosar avea despre tine? Eu nu aveam cum sa stiu, el nu avea obligatia sa imi arate. Dar in baza unui documentar pe care il facea, il prezenta la un procuror, care erau de fapt doi, in caz de ceva … dar nu la orice procuror … e o treaba secreta totusi … si la asta te duceai cu mandat.

Mandatul de cine era eliberat?

Era completat de mine. Ofiterul care lucra completa mandatul. Si dupa mandat, punea intr-o mapa acolo si … zicea … asta e bandit si noi trebuie sa-i dovedim ca este bandit. Dar eu stiam deja ca el este bandit. Cam asta este interceptarea. Ii interceptam telefonul si din interceptare reiesea ca e bandit. Nu interceptam intai telefonul si din intercepare rezulta ca el este bandit.

Luati mandatul. Unde va duceati cu el?

Mandatul asta venea la mine la unitate, era inregistrat intr-un registru, nu statea la mine, statea la ofiterul respectiv, dar era vazut, era un numar… Adica daca e la numarul asta, e numarul pentru cineva, nu pot sa bag alta persoana sau sa mai bag alte persoane pe acelasi numar.

Era un mandat pentru un urmarit?

Da, pentru un  singur urmarit.

Venea mandatul si dvs ce faceati?

In caietul acesta unic, care e strict secret, erau completate din mandat niste date: numele, telefonul interceptat, perioada, de la data pana la data.

Cat era maximum?

Era pe sase luni, si mi se pare ca acum e la fel. S-a mai modificat putin dar in sensul ca dupa 6 luni se mai pot da inca trei luni … ceva pana la elucidarea cazului. Cu alte cuvinte, conform legii, toata viata… Si eu acolo avem persoane care aveau 2-3 ani de cand erau tot asa lungite…

Si dvs. pe baza acestui mandat, ce faceati?

Imi faceam treaba, adunam casete despre respectivul.

Dar erau tot timpul inregistrati?

Non-stop. Tot ce se discuta, 24  de ore din 24.

Din punct de vedere tehnic, cum se facea interceptarea? Era supravegheat telefonul non-stop si  legat la un dispozitiv de inregistrare? Cum?

Da, din centrala telefonica. Telefonul de acasa trece prin centrala telefonica … erau fire speciale, cu oameni speciali care lucrau din posta… Asta e treaba care se face legal.

Dar dvs. ce faceati? Ii spuneati celui din posta?

Nu. Nu aveam treaba, nu ii cunosteam, nu aveam legatura.

Si ei nu stiau, nu isi dadeau seama?

Singura treaba pe care o aveam cu cazul respectiv era un numar de telefon pe care il aveam de la ofiter pentru ca intram pe o convorbire. Pentru o treaba foarte urgenta… De exemplu: Domne, asta vrea diseara sa dea foc la ceva … la Cotroceni … nu ii mai trimiteai caseta. Pana ajungea caseta, o redai … etc… Luai legatura si ii ziceai vezi ca asta diseara vrea sa faca cutare lucru … o chestie grava … sau are un trafic de droguri … ceva ce era de siguranta nationala, nu orice… In felul asta luam legatura, in rest nu aveam nici o legatura.

Casetele inregistrate unde mergeau?

Mergeau la un alt compartiment, care facea redarea, le punea pe hartie… Existau si alti oameni care faceau…. Uite vezi aici e o treaba foarte importanta… Ei zic: Domnule stai putin, ca noi triam si nu opream la dosar faptul ca obiectivul urmarit avea relatii cu o femeie. Nu ne interesa pe noi. Desi, si asta e discutabil. Toate sunt discutabile. De ce? Pentru ca in momentul in care eu stiu ca tu ai niste relatii neprincipiale cu o femeie, cu sefii … te pot santaja? Foarte usor, am si dovezi. Si multe ilegalitati se pot face pe chestiile astea … ca sa nu mai zic… Ce se intampla… De exemplu tu esti prim-ministru. Eu nu pot sa iti interceptez telefonul,ca nu am voie, nu ? Dar eu ce fac, Magureanu, care vreau sa stiu exact ce faci si ce gandesti, ca nu era numai Elena Ceausescu bolnava dupa asa ceva… Si astia foarte repede se imbolnavesc, si Basescu, si toti presedintii care au negat interceptarea telefoanelor, dupa ce au iesit presedinti a inceput sa le placa. Vroiau sa stie despre ala cu ce se ocupa, ce face, ce hibe are. O alta ilegalitate de exemplu. Avand in vedere ca tu erai prim-ministru, eu nu puteam sa pun un mandat. Si atunci, tu ai acasa o femeie de serviciu, care matura, spala vasele. Si o puneam pe Gherghina…

Menajera de la capatul firului si ce facea Gherghina
Ce facea Gherghina? Facea foarte multe… In primul rand telefonul ei de serviciu era telefonul tau de acasa, ca la tine acasa lucra, iti ascultam telefonul tau. Unii zic ca … lasa domne … ca mafiotii nu discuta prin telefon…. Dar eu pot prin telefon sa iti fac cercul tau de prieteni. Si daca e sa ii fac informatori, eu trebuie sa stiu cu cine vorbesti tu… Pai mi-l fac informator pe ala care te suna o data pe an? Sau pe ala care te suna odata pe zi? Cu ala discuti, cu ala iti impartasesti tot ce vrei sa faci… Deci uite cate lucruri poti sa afli… Ca zic unii nu o sa discute ca vinde armament, sau droguri, sau nu stiu ce … nu discuta … dar pe mine ma ajuta foarte mult chestiile astea… De asta se pastreaza… Si asta e un foc de paie ce zic ei acum cu interceptarea telefoanelor, ca  se pastreaza nu stiu cat…

Pe vremea dvs. se pastrau mult timp sau se distrugeau periodic?

Se stergeau periodic dar ramaneau scripturile care mergeau la ofiterul de caz.

MUIE BASESCU octombrie 13, 2009

www.MuieBasescu.tk

TVA = Transfer Violent de Avuţie octombrie 12, 2009

Guvernul condus de preşedintele Băsescu a găsit resursa recompensării sponsorilor politici şi a majorării veniturilor votanţilor fideli – majorarea TVA

// Preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul pe care de facto îl conduce au identificat soluţia ieşirii din criză: majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA). Soluţia însă nu scoate din criză economia, ci doar bugetul statului. Buget din care se plătesc contractele clienţilor politici, salariile bugetarilor şi pensiile sau, cu alte cuvinte, sacul fără fund din care se redistribuie resurse sponsorilor campaniilor electorale şi categoriilor celor mai disciplinate de votanţi.
Nota de plată a actualei crize economice a fost plătită integral de sectorul privat. Aceasta este concluzia pe care o trage orice individ, de la vlădică la opincă, după analizarea efectelor crizei. Atât rata şomajului, cât şi salariile angajaţilor din sectorul privat au avut de suferit, spre deosebire de situaţia înregistrată în sectorul public. O singură categorie de contribuabili nu este afectată de recesiune, cel puţin din punctul de vedere al veniturilor: cea formată din angajaţii statului – fie că sunt politicieni sau simpli bugetari. În timp ce economia a scăzut cu 8%, cheltuielile statului român nu doar că nu s-au diminuat, ci chiar s-au majorat, inclusiv cele cu plata salariilor şi a pensiilor. Criza se vede de la Palatul Victoria doar la nivelul veniturilor bugetare, care s-au diminuat cu 6,6% pe primele opt luni faţă de perioada similară a anului trecut. Capitolul cheltuieli bugetare a rămas însă imun. La data de 31 august 2009, valoarea cheltuielilor bugetului general consolidat era de 125,6 miliarde de lei, înregistrând o creştere de 8,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile de personal pe primele opt luni ale anului în curs înregistrau o creştere de 10,8%, (2,9% în cazul salariilor plătite din bugetul de stat, 15,3% – al celor achitate din bugetele locale şi 15% – al lefurilor angajaţilor instituţiilor finanţate integral din venituri proprii). Majorarea punctului de pensie în octombrie 2008 şi acordarea pensiei sociale minim garantate, începând cu aprilie 2009, au dus la majorarea cheltuielilor cu asistenţa socială cu 8,3 miliarde de lei. Cum a fost posibilă această beţie a cheltuielilor pe timp de criză? Prin împrumuturile la care statul a apelat pentru a-şi plăti contribuabilii favoriţi. Dovadă: cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 53,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Numai că această situaţie nu poate continua la infinit fără ca statul să nu intre în incapacitate de plată. O treime din deficitul bugetar de 4,5% înregistrat la opt luni (care va sări la 9%, şi nu la 7,3% cât speră Executivul la finalul anului) se datorează bugetului asigurărilor sociale. Fapt logic, de altfel, atât timp cât pensiile au fost majorate, iar sursele de venit ale acestui buget, numărul de angajaţi, au fost diminuate. Echilibrarea acestui buget poate fi făcută doar prin reducerea numărului de pensionari sau a pensiilor sau prin majorarea CAS. Numai că România se află, din acest punct de vedere, deja în plutonul fruntaş al UE, comunitate cunoscută pentru ataşamentul ei faţă de protecţia socială. O majorare suplimentară a taxelor pe muncă, nu numai a contribuţiilor, ci şi a impozitului pe venit, nu ar conduce, în aceste con-diţii, decât la şomaj şi muncă la negru. Aşa că şeful de facto al Executivului, preşedintele Traian Băsescu, neputând pleda pentru reducerea cheltuielilor bugetare în an electoral, a găsit soluţia salvatoare. „Prefer majorarea TVA majorării cotei unice de impozitare”, le-a spus preşedintele, într-o discuţie cu uşile închise, oamenilor de afaceri străini. El le-a explicat acestora că autorităţile de la Bucureşti „renunţă mai repede la cota TVA de 19% decât la majorarea cotei unice de 16%”. Imediat, ministrul finanţelor (şi, mai nou, şi al muncii), Gheorghe Pogea, a explicitat prompt enunţul şefului său. „Cota unică, impozitul pe profit, impozitul pe venit vor fi păstrate. Dacă nivelul de deficit angajat este sustenabil cu actualul nivel de taxare nu se va majora. Dar trebuie să păstrăm (pentru 2010 – n.r.) deficitul de 5,9% din PIB pentru că nu ne permitem să lucrăm cu un deficit de 7-8% din PIB. Vom analiza, la calcularea bugetului pe anul viitor, o eventuală majorare a TVA”, a spus Pogea la finalul şedinţei de guvern de săptămâna trecută.

Majorarea TVA amplifică recesiunea
Este această măsură o parte a unei strategii fiscale menite să mute povara fiscală de pe impozitele pe forţa de muncă pe cele indirecte pe consum? Puţin probabil. Nu avem de-a face decât cu un calcul contabil, efectuat după logica: „Ce taxă aduce cele mai multe venituri la buget? TVA! Atunci pe-asta o majorăm!”. Până în luna august, Finanţele colectaseră 22,2 miliarde de lei din TVA (o pătrime din totalul încasărilor), cu 19,9% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. Prin cele două rectificări bugetare, Guvernul a tăiat deja peste 9 miliarde de lei din contul sumelor pe care se aşteaptă să le încaseze din TVA, stabilite iniţial, prin legea bugetului de stat, la 44,4 miliarde de lei. În condiţiile unei cereri perfect inelastice (consumul nu se va reduce deloc odată cu majorarea TVA) şi raportând la un nivel al veniturilor din actuala cotă de 19% de 34 de miliarde de lei, o majorare a TVA la 22% ar conduce la o creştere a veniturilor cu 5,3 miliarde de lei. Numai că reducerea încasărilor din TVA pe primele 8 luni cu 19,9% arată că cererea nu este în niciun caz perfect inelastică, dimpotrivă chiar. O creştere suplimentară a TVA va conduce la o prăbuşire şi mai accentuată a consumului, şi implicit la atenuarea efectului bugetar estimat, dacă nu chiar diminuarea veniturilor statului. Iar cum economia României este bazată pe consum, pentru anii următori nu numai că n-am putea vorbi de o reluare a creşterii economice, ci am putea înregistra o accentuare a recesiunii. Un alt efect inevitabil ar fi majorarea ratei inflaţiei. Şi aşa, în pofida scăderii dramatice a consumului, România nu se confruntă cu ameninţarea deflaţiei, ci are în continuare o rată a inflaţiei care o plasează în topul statelor UE. Creşterea TVA va conduce inevitabil la majorarea preţurilor şi deci la creşterea ratei inflaţiei. Iar cei care vor plăti vor fi consumatorii şi firmele producătoare de bunuri şi servicii private care, în funcţie de elasticitatea cererii, îşi vor împărţi costurile. Angajaţii din sectorul public şi pensionarii vor plăti şi ei costul inflaţiei, însă se vor bucura de acelaşi nivel real al salariilor, indexate probabil, în urma negocierilor sindicale, cel puţin cu rata inflaţiei. Nu de alta, dar tocmai acesta este rolul majorării TVA: de a asigura resursele necesare plăţii salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Angajaţii din sectorul privat nu numai că ar trebui să se teamă de şomaj, ci vor primi şi salarii nominale mai reduse. Pentru că firmele, estimând o cerere mai mică, în urma majorării preţurilor cauzată de creşterea TVA, şi confruntate cu un cost mai mare de producţie, din acelaşi motiv, îşi vor restructura procesul de producţie. Vor micşora producţia şi vor încerca să-şi reducă şi costurile, în special cele cu salariile. Adică vor produce mai puţin şi vor diminua fie numărul de salariaţi, fie salariile acestora, fie ambele. În rezumat: majorarea TVA reprezintă o metodă prin care resursele vor fi distribuite violent (prin coerciţie, şi nu prin acordul ambelor părţi) din sectorul privat în cel public, iar nota de plată plătită de primul va fi umflată suplimentar!

Soluţia: Simplificarea, şi nu majorarea TVA
Există soluţii alternative la majorarea TVA? Avocatul Gabriel Biriş, partener în cadrul firmei Biriş Goran, susţine că da. „În ceea ce priveşte evaziunea fiscală, cred că o măsură cu efect pozitiv imediat ar fi introducerea măsurilor simplificate la TVA. În acest fel, TVA n-ar mai circula în tranzacţiile între plătitori de TVA, deci va scădea semnificativ numărul de companii intermediare care pur şi simplu dispar cu TVA colectată (practic, riscul se restrânge la retaileri). De asemenea, va dispărea riscul rambursărilor ilegale de TVA pentru că va dispărea sursa acestor cereri (TVA plătită), compensarea TVA de plată cu cel deductibil făcându-se doar contabil”, susţine Biriş. Cu alte cuvinte, TVA va fi plătită doar de consumatorul final şi încasată în numele statului de retaileri. Vor fi şi costuri, dar când evaziunea din domeniu este de aproximativ 8 miliarde de euro, potrivit unor estimări neoficiale ale ANAF, costurile apar ca fiind derizorii. Biriş susţine, pentru a evita costurile, ca încasarea de bani fără emiterea în prealabil a unui document fiscal să fie interzisă. „Coroborată cu reglementări în domeniul evaziunii şi cu sancţiuni materiale dure, inclusiv confiscarea bunurilor folosite la comiterea de evaziune, evaziunea din multe sectoare va dispărea pur şi simplu”, afirmă Biriş.
Într-un interviu acordat SFin, ministrul finanţelor Gheorghe Pogea pare că este conştient de oportunitatea acestei măsuri: „Industria, care are cea mai mare bază de impozitare, contribuie cu 22-23% la valoarea adăugată brută (VAB), este cea mai vulnerabilă din două perspective: din cauza competitivităţii, dovadă că avem o pondere a exporturilor de doar 30% în PIB, şi o zonă unde evaziunea fiscală este ridicată – rambursări ilegale de TVA”. Introducerea măsurilor simplificate la TVA ar face şi mai competitivă industria din România şi ar elimina şi rambursările ilegale de TVA. O majorare a TVA, în schimb, ar conduce la amplificarea ambelor probleme.

Legea „Big Brother” violează Constituţia şi libertăţile cetăţeneşti octombrie 9, 2009

Operatorii de telefonie mobilă şi furnizorii de internet nu mai sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni datele de identificare ale utilizatorilor şi să le pună la dispoziţia autorităţilor

Convorbirile telefonice şi e-mailurile nu vor mai fi stocate obligatoriu.

Curtea Constituţională a hotărât, joi, că legea care obligă firmele de telefonie şi furnizorii de internet să stocheze, vreme de şase luni, datele de identificare ale clienţilor lor, precum şi alte informaţii privind apelurile telefonice, mesajele scrise sau email-urile trimise de aceştia, încalcă legea fundamentală. Această lege nu este încă în vigoare, aplicarea ei fiind amânată până la sfârşitul acestui an.

Decizia Curţii Constituţionale vine după ce o organizaţie neguvernamentală, Comisariatul pentru Societatea Civilă, a susţinut, în cadrul unui litigiu civil cu firma de telefonie mobilă Orange, că această lege ar reprezenta o încălcare a secretului corespondenţei, prevăzut de Constituţie. Articolul 28 din Constituţia României prevede că “secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”. Instanţa de fond a sesizat Curtea Constituţională, care a dat dreptate, joi, Comisariatului pentru Societatea Civilă.

// <![CDATA[//

Legea privind reţinerea datelor prelucrate în reţelele de comunicaţii electronice a fost adoptată de Parlament anul trecut, dar aplicarea ei a fost amânată, urmând să intre în vigoare abia în ultima zi a acestui an. Actul normativ prevedea că orice operator de telefonie fixă sau mobilă şi orice furnizor de internet trebuie să îşi creeze o bază de date în care să stocheze date de identificare ale utilizatorilor, suportul de comunicare sau echipamentul folosit de aceştia, precum şi data, ora şi durata comunicărilor. Legea preciza că toate aceste date puteau să fie accesate, la cerere, şi de poliţie, procuratură sau serviciile de informaţii, dar numai în cazurile în care s-a declanşat deja urmărirea penală şi numai în baza unui mandat emis de o instanţă de judecată.

Şi procurorii au contestat legea

După ce legea a fost adoptată, a stârnit reacţii de dezaprobare atât din partea societăţii civile, cât şi din partea Parchetului, motivele fiind însă net diferite. Astfel, mai multe organizaţii de apărare a drepturilor civile, printre care Asociaţia ProDemocraţia, APADOR-CH, şi Centrul pentru Jurnalism Independent, au cerut Avocatului Poporului să atace legea la Curtea Constituţională, pe motiv că prejudiciază drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. De cealaltă parte, procurorii s-au plâns că legea este prea restrictivă pentru că nu le mai dă voie să solicite listingurile de convorbiri telefonice decât după ce s-a început urmărirea penală şi numai cu autorizarea unui judecător. Vechea legislaţie permitea Parchetului să ceară aceste listinguri şi în timpul cercetărilor preliminare din cadrul unei anchete şi fără să fie nevoie de aprobarea unei instanţe de judecată. Procurorul general Codruţa Kovesi a susţinut că şi termenul de şase luni, cât ar urma să fie stocate datele, ar fi prea scurt. De altfel, în urma semnalelor negative venite din partea anchetatorilor, Guvernul a decis în februarie să suspende aplicarea acestei legi până la sfârşitul acestui an, termen până la care şi operatorii de telefonie sau internet urmau să îşi creeze bazele de date.

Legea anulată de Curtea Constituţională a fost creată pentru a transpune în legislaţia naţională o directivă europeană din 2006. Directiva este obligatorie pentru toate statele membre ale UE.

Cine conduce Romania, Traian Basescu sau Johnnie Walker? octombrie 8, 2009

Timp de cinci ani, Romånia a fost condusa de o pereche de chiloti de tiganca imputita pusi la uscat pe zidul Palatului Cotroceni, de un prezervativ de gaozar lipit de clanta sediului PD-L din Modrogan sau de o sticla fara fund de Johnnie Walker. Credeti-ma ca e totuna. Un ins despre care lumea credea ca lupta cu criza, tocmai a declarat ca nici Guvernul, nici el si nici BNR nu si-au propus sa scoata tara din criza, pentru ca nu se poate. Este declaratia unui invins care s-a dat viteaz, a unui impotent care a mimat ca este barbat si a unui impostor care a jucat cartea intransigentei, a cinstei si a responsabilitatii nationale.

Problema e ca presedintele care a macelarit sperantele a 22 de milioane de suflete, s-a insurubat in scaun si nu se da plecat nici cu militia.

Chestia e ca pentru a cåstiga timp, a cumparat linistea sociala cu peste 13 de miliarde de euro si este in stare sa-si vånda tara pe imprumuturi insolvabile doar pentru a se mai intoarce o data la cårma unei tari ca o corabie beata. Presedintele nu inceteaza sa se laude ca a imprumutat tara de la FMI ca sa protejeze leul, in timp ce bruma de oameni responsabili nu pridideste sa atraga atentia ca s-a cumparat de fapt doar timp, iar stocul acelui timp s-a subtiat amenintator si va expira cåt de curånd. Timp de cinci ani, in care reformele puteau fi implementate, dinspre presedintele tarii nu s-au auzit decåt geamparale, injuraturi, hauleli, mistouri, tåpurituri, cioace si strigaturi. Statul nu este dispus sa-si reduca propriile cheltuieli. Johnnie Walker a fost mai tare decåt Traian Basescu.

Statul nu este in stare sa decimeze sufocantul aparat birocratic. JW a gålgåit in toate discursurile sforaitoare ale lui Traian Basescu. Statul nu poate reduce salariile bugetarilor. Johnnie Walker a picurat in toate amenintarile proferate impotriva dusmanilor politici ai lui TB. Statul cheltuie pe salariile bugetarilor 30 de procente din totalul veniturilor sale. JW l-a dat la o parte pe Traian Basescu si a jurat sa mai candideze inca o data. Problema e ca se va gasi intotdeauna un popor suficient de beat ca sa-l aleaga pe Johnnie Walker.