Ieşi afară, javră ordinară ianuarie 15, 2012

Smecherie de Dambovita: Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, incalca legislatia Uniunii Europene pentru ca-i „ieftina“ amenda iunie 9, 2010

Sebastian Vladescu a declarat ieri ca guvernul si-a asumat riscul ca Romania sa fie penalizata de Comisia Europeana din cauza masurilor de combatere a evaziunii fiscale  care incalca legislatia europeana. Executivul a adoptat o ordonanta in acest sens care nu a fost publicata in Monitorul Oficial, deoarece se poarta discutii cu oficialii CE. Ministrul Finantelor a sustinut ca actul normativ nu va suferi modificari si ca va intra in vigoare pana la sfarsitul saptamanii viitoare.

„Riscul procedurii de infringement este asumat si este generat de nevoia de a reduce evaziunea din domeniul TVA intracomunitar, dar si pe anumite produse sensibile, cum sunt cerealele sau legumele si fructele. Vom face orice este necesar sa iesim din aceasta procedura de infringement inainte ca ordonanta sa atraga penalitati”, a declarat Sebastian Vladescu intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor. Prevederile ordonantei sunt valabile pana la 1 ianuarie 2011, iar guvernantii se bazeaza pe faptul ca pot trece cateva luni pana cand CE va aplica efectiv penalitati Romaniei.

Sebastian Vladescu a spus ca princi­palele zone in care se face evaziune fiscala sunt produsele accizabile si comertul intracomunitar. Guvernul a decis limi­tarea drastica a numarului de antrepozite de depozitare: la alcool au fost desfiintate, la tutun au ramas doua pentru fiecare operator autorizat, iar la produse energe­tice cel mult opt. La comertul intraco­munitar se prevede plata TVA la intrarea in tara pentru anumite categorii de pro­duse, cum sunt cerealele, legumele si fructele sau carnea. Masuri de reducere a evaziunii au fost luate si la duty free-uri.

Importatorii sunt cei mai afectati

Mediul de afaceri sus­tine ca deciziile gu­vernului pun in pericol firmele corecte. Astfel, produsele pentru care se va plati TVA la granita coincid, cu exceptia materialelor de constructii, cu produsele la care se va aplica taxarea inversa. Un importator va plati taxa de 19% la vama, dupa care in tara este obligat sa vanda fara TVA. Deoarece procedura de ram­bursare a TVA du­reaza foarte mult, firmele vor avea dificultati serioase de finantare si risca falimentul. Specialistii sustin ca diminuarea presiunii evazio­nistilor se putea face aplicand doar taxarea inversa.

„Plata TVA la granita mi se pare o chestie extrem de ciudata, pentru ca implica costuri administrative pentru stat si, de asemenea, costuri suplimentare de finantare pentru contribuabili, care, pana la urma, se vor duce in inflatie”, spune Gabriel Biris, Managing Partner Biris Goran. De asemenea, firmele care impor­ta bauturi alcoolice intentioneaza sa se mute in tarile vecine.

„Legea desfiinteaza antrepozitul fiscal si ma obliga sa aduc marfa direct banderolata, ceea ce e o chestiune cvasiimposibila, pentru ca fabricile nu au ca obiect aplicarea de banderole. Aceasta masura ne limiteaza drastic posibilitatea de a ne desfasura activi­tatea in Ro­mania. Am vorbit cu cole­gii mei din Ungaria sa ban­de­rolam toata marfa acolo si s-o aducem apoi in tara. Pier­- derile sunt greu de estimat, dar cred ca vor fi undeva la 15%-20% din profit”, ne-a declarat Tu­dor Furir, di­rec­tor general la Pernod Ricard Roma­nia.

MAI a confiscat 145 mil. tigari

Ministrul Finantelor a anuntat ca in primele cinci luni ale anului au fost stabilite obligatii fiscale suplimentare de aproape un miliard de euro, s-au aplicat 69.000 de amenzi si masuri asiguratorii in valoare de 2,7 miliarde de lei. Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor, a spus ca structurile din MAI au confiscat intre 1 ianuarie si 1 iunie peste 145 de milioane de tigarete, peste 60% din totalul din 2009.

Pe 4 mai a fost aprobat Planul de actiune pentru cunoas­terea, prevenirea si combaterea activi­tatilor ilegale cu produse din tutun ce provin din Ucraina, Re­publica Moldova sau sunt transportate pe Marea Neagra, iar de atunci au fost confiscate peste 45 de milioane de tigari. Sebastian Vladescu a afirmat ca din suma de un miliard de euro pierduta de buget la tutun, cifra avansata de marii pro­ducatori, se vor recupera cateva sute de milioane de euro in acest an, iar anul viitor mai mult de jumatate.

Emil Constantinescu s-a opus arestarii lui Basescu mai 4, 2010

Stim ca Basescu e singurul politician care a alergat mereu mai repede decat justitia, si care s-a catarat din ce in ce mai sus pe treptele puterii, ca sa scape de catuse. Ieri insa, in emisiunea News Magazine de la Antena 3, Emil Constantinescu a povestit un moment inedit din timpul mandatului sau. Fostul presedinte a dezvaluit ca, la un moment dat, s-a pus problema arestarii lui Basescu si a aducerii sale la Parchet, cu catuse la miini, insa el a fost cel care s-a opus show-ului mediatic.

Citez de pe Inpolitics: ”În perioada cînd dl.Traian Băsescu era ministru al Transporturilor, a început anchetarea dosarului Flota, iar în 1999 a fost gata prima expertiză, care îl găsea responsabil pentru o uriașă fraudă, de aproape 300 de milioane de dolari. Acea expertiză a fost trimisă Parchetului General”

”M-am opus să nu se facă asta, adică fostul ministru al Transporturilor care apoi devenea primar general să fie adus în cătușe, cu mare tam-tam mediatic, pe baza unei expertize care a durat trei ani. Am considerat în acel moment că interesul țării, înainte de integrare, era să nu se spargă coaliția de guvernare…Dl.Traian Băsescu era un personaj important al PD, partener important în coaliție, s-ar fi produs o sciziune. Povestea a continuat, dar fără anchete, fără aducerea sa la Parchet, fără tam-tam, iar singurii care au cunoscut dosarul au fost cei incriminați, li s-a adus la cunoștință fără tam-tam”

Foarte interesant! Dar ce sa intelegem din asta? Ca arestarile se fac cu tam-tam sau nu, ca SE FAC sau NU, in functie de dorintele unui presedinte sau altul? In functie de interesele politice, de aliante? Sau strategice, de moment? Emil Constantinescu confirma ca justitia ii e subordonata presedintelui?

A fost criza financiară o schemă Ponzi? aprilie 29, 2010

Criza financiară izbucnită în 2008 poate fi asemănată cu o schemă Ponzi, o escrocherie financiară gen Madoff (sau FNI şi Caritas în variantă autohtonă), este concluzia, puţin şocantă poate, a economistului american Paul Krugman, laureat al premiului Nobel.

Schema frauduloasă Ponzi, după numele escrocului italian cu acelaşi nume de la începutul secolului trecut, presupune amăgirea investitorilor cu returnarea unor câştiguri rapide mult mai mari decât cele obişnuite de pe piaţă, dar care erau plătite nu din profituri obţinute real prin diverse investiţii ci chiar din banii aceloraşi investitori, cu condiţia ca numărul acestora să crească permanent. O astfel de „roată” este, fireşte, destinată eşecului, întrucat plăţile ce trebuie făcute investitorilor ajung la un moment dat să depăşească încasările.

Cum a funcţionat schema Ponzi în sistemul financiar? Expansiunea puternică a băncilor, care s-au întrecut în a acorda credite, a determinat o continuă apreciere a valorii activelor, principalul element de atracţie a investitorilor, care a ascuns astfel riscurile reale: unul dintre exemple este faptul că bula imobiliară a mascat riscul creditelor tip subprime din SUA. Mai devreme sau mai târziu, un astfel de balon se va desumfla, la fel ca într-o schemă Ponzi, şi totul se va prăbuşi.

De fapt, chiar Bob Shille, în celebra carte „Irrational Exuberance” a subliniat că un balon (bubble) este, de fapt, o schemă Ponzi, care nu necesită un act de fraudă deliberat însă are aceleaşi consecinţe.

Ce s-a întâmplat în perioada dintre 1980 şi 2008? În locul unui sistem financiar în care profiturile au fost realizate în lipsa competiţiei, a apărut un sistem în care profiturile s-au creat prin dezinformare şi percepţii greşite.

Inovaţia financiară a creat active, în special obligaţiuni garantate cu active (asset-backed securities), care au fost considerate multă vreme, în mod gresiv, ca fiind sigure şi evaluate ca atare. Astfel a operat sistemul financiar: s-a împrumutat ieftin pe baza respectivelor obligaţiuni considerate sigure şi a investit câştigurile în active care păreau să aducă randamente ridicate, ceea ce nu se întâmpla în realitate. Aşadar o uriaşă, neintenţionată (chiar dacă nu în intregime, totuşi) schemă Ponzi, care în final a clacat. Iar fără o reformă radicală, se va întâmpla din nou, consideră Krugman.

Acesta face şi o asociere cu problema pesos-ului mexican din anii 70, când respectiva monedă avea un curs fix faţă de dolar, însă dobânda titlurilor de stat mexicane era mult mai mare decât a celor americane, întrucât investitorii considerau că există un risc de depreciere, cu toate că probabilitatea era destul de redusă.

Astfel că investitorii puteau obţine uşor câştiguri aparent sigure: împrumutau dolari cu dobânzi mici, îi schimbau în pesos şi cumpărau obligaţiuni mexicane. La scadenţă, încasau profitul în pesos, îl schimbau în dolari la aceeaşi valoare, cursul fiind fix, şi astfel obţineau un profit garantat.

Cu toate acestea, la un moment dat moneda mexicană a fost lăsată sa floteze liber faţă de dolar şi a urmat o inevitabilă depreciere.

Yes, of course, mister President! aprilie 26, 2010

Ia şi scrie acolo, Boc, cum îţi spun eu. Vreau 3 oameni numiţi de mine direct în CSM, Consiliul Superior al Magistraturii, ca să înţelegi şi tu despre ce vorbesc, da? Vreau să scrie negru pe alb în Constituţie că dacă revoci şi numeşti un nou ministru trebuie să mă întrebi mai întâi pe mine dacă sunt de acord, să nu mai păţesc ca pe vremea lui Tăriceanu când îşi punea ce miniştri voia el. De acord?

De acord, domnu preşedinte, dar eu oricum i-am pus doar pe cei pe care mi i-aţi dat dumneavoastră pe listă… Da, Emile, dar tu azi eşti, mâine cine ştie. Nu vreau să mai am surprize cu vreunul pe care-l pun prim ministru şi după aia şi-o ia în cap.

Aşa… Mai vreau să nu pot fi suspendat de Parlament, să fie clar scris acolo, decât dacă e de acord şi Curtea. Cu ăştia de la Curte, Curtea Constituţională, ca să înţelegi şi tu despre ce vorbesc, mă descurc eu. M-am descurcat eu cu mogulii, ai văzut doar ce i-am ciuruit, n-o să mă descurc cu nouă boşorogi? Sigur, dom preşedinte, boşorogi, că altfel nici nu pot să le zic nici eu, dacă aşa le ziceţi dumneavoastră, să trăiţi!

A, să nu uit, bagă acolo la suspendare, dacă Doamne fereşte se-ntâmplă, să fie clar că intermaru n-are voie să schimbe guvernul. Şi să nu te pună dracu să te-atingi de articolul ăla care îmi dă voie să numesc ce premier vreau eu, indiferent ce majoritate se face în Parlament. Da, dar ştiţi, acolo, articolul ală e cam ambiguu, ca să mă exprim aşa, mai elevat, cum îi place lu domnu Patapievici. Adică tot cu scandal, ca şi până acum? Da, cu scandal Bocule, cu scandal, că doar nu vrei să mă plictisesc pe-aici pe la Cotroceni.

Să trăiţi, cu scandal să fie, domnu preşedinte, cu scandal! Buun…. Şi la chestia aia cu numărul de parlamentari şi cu unicameralul rămâne cum a zis poporul. 300, maxim. Maxim, am zis! Şi o singură cameră. Camera Reprezentanţilor să-i zici, aşa ca la licuriciu ăla mare, să vadă şi el că ne ţinem de cuvânt cu parteneriatul ăla strategic. El ne-a dat scut noi le luăm numele de la cameră. Yes, of course, mister President!

Legea educatiei marinaresti aprilie 12, 2010

PNL îşi va exercita dreptul de a ataca la Curtea Constituţională legea educaţiei abia aprobată de Guvern în cazul în care va constata că are elemente de neconstituţionalitate, a anunţat, luni, vicepreşedintele Mihai Voicu. Parlamentarii liberali vor stabili în această după-amiază strategia partidului pentru dezbaterea Legii educaţiei,

“Astăzi, în cadrul şedinţei grupurilor parlamentare reunite, PNL îşi va elabora strategia parlamentară pentru dezbaterea legii educaţiei, care înţelegem că a fost aprobată azi de Guvern şi faţă de care ne-am exprimat punctul de vedere şi în cadrul moţiunii simple depuse la Senat săptămâna trecută, dar pe care îl vom sublinia şi în cursul dezbaterii parlamentare care va urma”, a spus Voicu.

Vicepreşedintele liberal a precizat că, dacă există elemente de neconstituţionalitate, PNL îşi va exercita dreptul de a reclama legea la CCR.

“Dacă există elemente de neconstituţionalitate, vor exercita acest drept, însă până atunci vom participa activ şi în cadrul comisiilor şi în plen, cu amendamente, cu susţinerea poziţiei noastre şi vom vedea după ce se vor termina dezbaterile parlamentare care este situaţia constituţională a legii”, a spus Mihai Voicu.

El a acuzat “lipsa unui dialog şi încălcarea legii cu privire la durata dezbaterii publice pe care ar fi trebuit să o aibă această lege”.

Guvernul a aprobat, luni, proiectul legii educaţiei naţionale, urmând ca documentul să fie transmis în Parlament spre dezbatere în regim de urgenţă.

Principalele modificări propuse prin proiectul de lege vizează introducerea obligativităţii învăţământului până la vârsta de 16 ani şi a claselor pregătitoare, dar şi introducerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial.

Statul vrea muzică gratis februarie 4, 2010

PROTEST. O propunere de lege care exceptează statul de la plata drepturilor de autor îi sperie pe artiştii din România.

Dacă statul român ar înceta să-şi plătească datoriile din drepturi de autor, aşa cum sugerează un proiect de lege propus de mai mulţi deputaţi PDL, care a trecut deja de Senat, numărul concertelor gratuite în aer liber şi al petrecerilor organizate de primării sau de alte autorităţi publice s-ar reduce simţitor. Proiectul de lege prevede că statul să nu mai plătească drepturile de autor pentru concertele în aer liber organizate de primării sau alte instituţii publice.

În afară de prejudiciile care li s-ar aduce compozitorilor, statul ar instaura în felul acesta un mediu necompetitiv, în care ar profita de concurenţa neloială la care ar fi supus mediul privat. „Acum, 80% dintre spectacolele susţinute în România sunt gratuite şi pică sub incidenţa acestei legi. Astfel, compozitorii români, dar şi cei străini pot interzice statului utilizarea operelor lor muzicale atâta timp cât nu vor mai primi bani din drepturi de autor”, a explicat, ieri, Dinu Ţurcanu, consilier juridic, care s-a alăturat compozitorilor ce au dorit să protesteze în cadrul unei conferinţe organizate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA).

Proiectul legislativ se află, până astăzi, în discuţie la Comisia de cultură de la Camera Deputaţilor, care va lua decizia finală. „Această lege, dacă va fi adoptată, va avea consecinţe extrem de nefavorabile faţă de ceea ce înseamnă actul artistic în această ţară”, este de părere Adrian Iorgulescu, preşedintele UCMR-ADA.

„Vanghelioanele”, în pericol

Legea nu îi va afecta, însă, numai pe compozitorii români, ci şi pe cei străini, care îşi vând drepturile de autor în România. „În ultimii ani, foarte mulţi artişti străini au fost invitaţi la spectacole organizate de primării. De exemplu, «Vanghelioanele» lui Marian Vanghelie, unde au cântat artişti ca Toto Cutugno ori Boney M.

În contractul pe care îl semnează pentru un astfel de concert sunt prevăzute şi drepturile de autor, pe care organizatorul trebuie să le plătească compozitorilor pentru melodiile pe care le interpretează artiştii. În cazul în care compozitorii respectivi nu ar mai primi drepturile de autor care li se cuvin, ar putea interzice difuzarea pieselor lor în România”, adaugă Ţurcanu.

Deputatul PDL Mihaela Şandru, unul dintre cei zece semnatari ai proiectului de lege, spune că „a fost o neînţelegere”, însă reprezentanţii UCMR-ADA susţin că legea apare scrisă alb pe negru şi nu pot exista urme de neînţelegeri. Reprezentanţii UCMR-ADA afirmă că în nicio altă ţară din Europa nu există o astfel de exceptare a statului de la plata drepturilor de autor. „Este o măsură aberantă. Nimeni nu s-a gândit mai mult de lungul nasului la ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar adopta o asemenea lege, este o măsură tipic românească”, crede Ţurcanu.

„Sper că e o glumă! Au nevoie de noi în campanii”

Această măsură este exagerată, susţin reprezentanţii UCMRADA, care spun că există posibilitatea ca instituţiile străine care se ocupă de colectarea banilor din drepturile de autor de la UCMRADA (aproximativ 19 milioane de euro au plecat anul trecut numai către America) să desfacă prezentele contracte, astfel încât posturile de radio şi televiziune, case de discuri sau operatori prin cablu nu vor mai putea să difuzeze repertoriul muzical mondial.

Asta pentru că utilizatorii români difuzează muzică străină în baza autorizaţiilor date de UCMR-ADA, auto riza ţii specificate în urma contractelor încheiate între UCMR-ADA şi organismele străine de gestiune. Laurenţiu Duţă, unul dintre cei 6.500 de compozitori afiliaţi la UCMR-ADA, spune că o astfel de măsură poate fi luată numai de oameni „care nu iubesc muzica”.

„În străinătate, la orice eveniment se plătesc drepturile de autor. Trupa este invitată pentru că piesele sunt nişte hituri şi lumea vrea să le audă. Chiar dacă autorul nu este pe scenă, el este prezent prin creaţia sa, prin geniul său”, crede Duţă. Solistul formaţiei Trei Sud Est adaugă: „Sper totuşi că este o glumă, până la urmă şi ei au nevoie de noi în campaniile electorale”.

Luam lectii de la evreul comunist Tismaneanu? decembrie 29, 2009

Vladimir Tismăneanu. Susţinător al lui Băsescu. Om cu glagorie despre ruptura de comunism. Şi, mai ales, departe stătător, în America. Iată dialogul meu de final de an 2009.

“Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu?”

Reporter: Să spunem că am votat Geoană. Tu? Băsescu. De ce? Unde-ai greşit? De ce te urăsc?
Vladimir Tismăneanu: Sincer vorbind, n-am votat decît simbolic, ori, mai precis spus, în gînd. Nu mai sînt cetăţean român de pe vremea cînd, în urma ameninţărilor cu moartea, prin 1985, am renunţat la ea. Însuşi Ceauşescu a semnat decretul. Mă tot gîndesc să-mi reiau cetăţenia, e multă birocraţie, dar cred că o voi face anul viitor (2010). L-am susţinut pe Băsescu pentru că nu minte. Pentru că este el însuşi.

Pentru că are un proiect de renovare a unei societăţi bolnave de duplicitate, impostură şi corupţie. Pentru că a fost atacat din toate părţile, mai ales după ce a condamnat comunismul. Pentru că în aproape patru ani de colaborare am văzut că este loial. Deci nu am greşit, cred că am ales bine. Mi-e teamă că tu ai greşit. Priveşte cît de penibil a reacţionat Geoană după înfrîngere. Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu? Mă urăsc pentru că nu tac, pentru că am memorie, pentru că înţeleg să mă comport în consens cu acea etică a neuitării despre care a scris Monica Lovinescu.

Rep.: Loial? Numai cu cine îi convine, totuşi. Şi-a trădat de-a lungul timpului toţi partenerii, de la Roman la liberali, consilierii, Convenţia Democratică etc.
V.T.: Mai degrabă aş spune că a tot fost abandonat, ba chiar trădat (bizantinismul rămîne o maladie a vieţii politice naţionale). Cînd doi foşti consilieri prezidenţiali, soţ şi soţie, oameni care au lucrat direct cu Traian Băsescu vreme de opt ani, ajung să-l atace direct şi indirect, inclusiv în presa lui Dan Voiculescu şi a lui Dinu Patriciu, nu ştiu dacă Băsescu este cel care trădează. Vă asigur că eram gata să scriu că Elena Băsescu nu este un nou Nicu Ceauşescu (veţi concede că mă pricep puţin la subiectul Nicu şi socialismul dinastic). Traian Băsescu m-a descurajat spunîndu-mi că se va afirma că el mi-a cerut-o. Ceea ce ar fi fost total fals. „Ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură?“

Rep.: Liiceanu-Patapievici-Tismăneanu. Cum pot înghiţi că Băsescu şi-a tras vilă în Mihăileanu, că fii-sa a ajuns europarlamentară, că Udrea a fost ministru, că Ridzi, omul lui, a finanţat campania micuţei Băsescu?
V.T.: Două rele nu fac un bine, dar nu pot uita că ceea ce evoci tu aici este o bagatelă comparat cu mega-escrocheriile României postcomuniste. Nu văd de ce Elena Băsescu nu ar avea dreptul să fie europarlamentară, ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură revărsat la adresa ei?

Rep.: Tatăl EBA, preşedintele adult, a dictat ca membrii PD-L (un procent calculat) să voteze cu EBA. O societate normală ar trebui să-i condamne şi pe marii moguli care fură meşteşugit şi masiv. Cum face Băsescu. Dar tot societatea aia nu poate fi surdă la micii şmecheri care-şi fac avantaje. Cum a făcut Băsescu.
V.T.: Nu trăiesc în România, dar chiar mi se par disproporţionate aceste reacţii umorale. Dispreţul resentimentar face ravagii, înjosindu-i în primul rînd pe cei care îl practică. În plus, felul cum a fost atacată continuu Elena Băsescu (permiteţi-mi să-i folosesc numele real) ţine de o misoginie larvară care mă stupefiază. Nu vă place candidatura ei, este OK. Dar nu trebuie ucisă în efigie. A făcut studii, a citit cărţi, a crescut într-o familie unde se discută politică de dimineaţă pînă-n miez de noapte. Nu este şi fiul lui Sarkozy angajat în politică? Nu se numeşte premierul grec Papandreu, fiul lui Andreas (el însuşi premier în anii ’80) şi nepotul lui Gheorghios Papandreu (premier în anii ’60)? Eu aş prefera să examinăm performanţa ei ca europarlamentar, să ne ocupăm de lucruri cu adevărat semnificative.

“Băsescu este uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult“”

Rep.: Sînt eu? De ce să votez „răul cel mai mic“?
V.T.: Nu, Traian Băsescu nu este „răul cel mai mic“. A promis că va ţine cont de raportul comisiei pe care am condus-o şi a făcut-o. A condamnat un regim ilegitim şi criminal, ridicîndu-şi contra sa toţi lacheii, nemernicii, poltronii şi escrocii. Evident, Băsescu nu e perfect. Nimeni nu este. Este un personaj uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult. Cîtă vreme adversarii săi se comportă de o manieră isteroid-infantilă. Traian Băsescu a numit comisii pe teme vitale, a citit concluziile lor, încearcă să le aplice. Are o viziune, o strategie, o constelaţie de obiective. Cînd îl votăm pe Băsescu, votăm un proiect, nu doar un om.

Rep.: Am puterea. Ordon arestări. Le ascult telefoanele. Îşi merită soarta, sînt nişte ticăloşi. Asta-i Justiţia? Nu-s ca şi judecătorii corupţi, fără personalitate, dînd după bunul plac verdictele?
V.T.: Nu vom putea extirpa corupţia fără probe. De-aici şi paradoxul luptei împotriva corupţiei: riscul de a utiliza metode care să ne păteze mîinile. Este o mare provocare să ştii să nu cazi în această capcană a unui iacobinism justiţiar. Pe de altă parte, fără o revoluţie a legalităţii, România se scufundă în marasmul complicităţilor sordide.

“A fost învins”

Rep.: Sînt în trustul lui Vântu sau Voiculescu. Am cîntat pentru Băsescu. Jurnalist-blogger, de ce mă simt prizonierul opţiunii mele? De ce nu sînt liber, deşi liber am fost în a înjura?
V.T.: Eşti unde poţi să fii, în trustul pe care tranziţia noastră atît de alambicată l-a făcut aproape invincibil. Spun aproape pentru că, iată, a fost învins. Libertatea ţi-o construieşti. Dacă decizi să fii prizonier, vei fi. Decizi să nu îngenunchezi, vei sta în picioare.

Rep.: Plec de la Voiculescu. Mă duc unde? La Vântu? La Patriciu cel cu ziare apolitice? La Sârbu „dansez pentru tine“?
V.T.: Te duci acolo unde-ţi spune conştiinţa. Nu merită să ţi-o vinzi pentru cîţiva dolari (găuriţi ori nu). Te duci acolo unde nu ţi se spune ce să scrii. Unde nu eşti sclav.

“Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu”

Rep.: Ce-i de făcut? Mi-e foame.
V.T.: Ţi-e foame fizică? Ţi-e foame de adevăr? Ţi-e foame de dreptate? Există foame şi foame. Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu.

Rep.: De ce sînt imoral, ştiind adevărul?
V.T.: Pentru că nu ai legat adevărul de sufletul tău. Cînd vor comunica între ele ştiinţa şi conştiinţa, vei înceta să fii imoral.

Rep.: De ce trebuie să mint ca să-mi iau bucata de pîine?
V.T.: Pentru că nu ai găsit locul unde acest lucru nu face parte din „fişa postului“. Îţi doresc să cauţi şi să găseşti. Sînt convins că există un asemenea loc.

“Smerenia este o mare virtute absentă”

Rep.: De ce voi fi şomer, fără viitor, oricine ar fi la putere?
V.T.: Întrucît nu ai aflat ce poţi face cu şi din tine. Eşti plin de posibilităţi, dar ai hotărît să le ignori. Nu Puterea îţi dă o slujbă, ci aptitudinile tale, voinţa de a fi tu însuţi.

Rep.: De ce s-a furat şi-n SUA, de ce preamarii lumii n-au idei miraculoase?
V.T.: Pentru că nu s-a inventat (har Domnului!) paradisul terestru. Pentru că sîntem mai mult sau mai puţin păcătoşi. Pentru că smerenia este o mare virtute absentă. Dar prefer de un milion de ori o societate imperfectă precum cea din SUA uneia care se vrea substitut pentru împărăţia divină. Nimic mai primejdios decît ersatz-ul mundan al transcendenţei. Mi-e teamă de fanaticii palizi care ne condamnă la fericire.

Rep.: De ce se pleacă lumea lui Putin şi Rusiei?
V.T.: Pentru că există o teamă contagioasă de război, iar Rusia a arătat că nu se teme să comită agresiuni. La care se adaugă un fel de masochism occidental, o patimă de autoflagelare care i-a făcut pe atîţia intelectuali să-i aclame pe Stalin, Mao şi Castro. Ba unii, precum filosoful francez Alain Badiou, i-au aplaudat pînă şi pe demenţii khmeri roşii.

“Ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik“

Rep.: De ce ai plecat din ţară la timp?
V.T.: Am părăsit România „cu moartea în suflet“ în 1981. Lăsam în urmă o familie iubită, o mamă adorată, prieteni dragi. Dar simţeam că dacă rămîn voi muri. De furie, de plictis, de revoltă, de greaţă.

Rep.: De ce ţara asta e de căcat şi Băsescu un dictator?
V.T.: C’est toi qui l’a dit. Nu sînt de acord: ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik, iar Băsescu nu este un dictator. Este o ţară plină de paradoxuri, iar Băsescu este un lider democratic.

“Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu «dictator»”

Rep.: El a impus un model: dacă nu eşti cu el, ca el, eşti ignorat sau, mai rău, condamnat la neputinţă. E un soi de dictatură invizibilă. El ascultă telefoanele. Uite o suspiciune. El e în continuă ceartă, ca apoi să facă nişte compromisuri de neiertat. Cel cu PSD.
V.T.: A fost un compromis inevitabil, dar nu unul putred. Nu exista soluţie viabilă de guvernare atunci, deci s-a ajuns la coaliţii, cu un substrat moral îndoielnic. Politica, s-a spus de atîtea ori, este arena compromisului. Important este să ştii să-ţi păstrezi busola valorică. Una este să accepţi o mare coaliţie şi alta să defilezi la Timişoara, tu, vajnic liberal, braţ la braţ cu candidatul PSD la funcţia supremă în stat. Dacă nu aş crede aceste lucruri, dacă aş socoti România drept un caz incurabil de degenerescenţă morală şi politică, nu m-aş ocupa de această ţară în scrierile mele. Nu există nici o ţară care să merite să fie privită ca un loc al pierzaniei definitive.

Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu „dictator“. L-au lansat Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Adrian Severin, l-au diseminat Mircea Dinescu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Crin Antonescu şi Cornel Nistorescu. Nu mai vorbesc de Vadim şi Becali, aceşti atleţi ai pluralismului.

Rep.: România este incurabilă? 50% din români au votat proiectul Băsescu, de acord, dar ceilalţi 50%? Au votat un alt proiect.
V.T.: Cred că trebuie să ne eliberăm de complexele de inferioritate şi de tentaţia autovictimizării. România nu este incurabilă. Incurabili sînt cei care încearcă să inducă acest gen de fatalism suicidar. Nimic serios nu se poate întemeia pe discursul excluziunii şi al stigmatizării. Tocmai aici e problema: coaliţia Grivco nu a avut alt ingredient decît ura pentru proiectul Băsescu. Or, ura nu zămisleşte nimic solid. Resentimentul generează doar flegmă, oftică, ranchiună. Primii care s-au trezit la realitate după ce-au pierdut au fost politicienii UDMR. Acum începe noaptea Sfîntului Bartolomeu în PSD. N-aş vrea să fiu în pielea sărmanului Mircea Geoană, un bun diplomat, însă un lamentabil politician. Este o mare provocare pentru Traian Băsescu, la acest ceas istoric, să construiască acel pol de centru-dreapta cu care se identifică, de fapt, atîţia dintre români. Cred că va urma o trezire a spiritelor lucide din PNL şi că vom asista la mari schimbări şi în acea formaţiune.

“Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant”

Rep.: De ce, de 20 de ani, trăim viaţa altuia?
V.T.: Trăim, de fapt, propria noastră viaţă, dar ni se întîmplă să ignorăm acest lucru. O aflăm de obicei în situaţii de ananghie, de criză existenţială. Ne confruntăm atunci subit cu un abis şi ne dăm seama că despre noi a fost vorba tot timpul.

Rep.: De ce să mor eu ca să vină o lume mai bună?
V.T.: Nimeni nu-ţi (mai) cere să te sacrifici pentru viitor. Asta o făceau comuniştii şi naziştii. Lumea cea bună, dacă există, este cea în care trăim. O poţi descoperi, asemenea lui N. Steinhardt, chiar şi într-o celulă de închisoare. Depinde doar de tine să nu fii nefericit.

Rep.: Cine mă va folosi în continuare?
V.T.: Nimeni, dacă vei şti să nu te laşi manipulat. Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant. Dar pentru a nu fi mijloc, omul trebuie să-şi apere libertatea. Un dar cu care venim pe lume şi pe care riscăm mereu să-l pierdem.

Basescu, Rosia nu-i a lu mata! decembrie 23, 2009

Am privit de mai multe ori reacția lui Adriean Videanu surprinsă ieri de camerele de luat vederi în momentul în care, audiat fiind de Comisia de specialitate, a fost luat prin surprindere de tinerii care au intrat în sală cu bannerul pe care scria ”Roșia Montană nu e de Vi(n)deanu”.

(video cu Videanu mușcându-și limba, pe realitatea.net)

Și-a întrerupt propoziția, a respirat, și-a mușcat limba și a înghițit în sec. Pentru câteva clipe a fost precum una din pietrele care se prelucrează la Marmosim, combinatul atât de drag lui, mai exact: înmărmurit. A fost momentul în care a realizat că Roșia Montană nu e jucăria lui. Nici a lui Băsescu și nici a lui maică-sa. La fel cum nu sunt nici Oravița, Certej, Săcărâmb, Brad, de fapt, toți Munții Apuseni, Lăpușna sau Baia-Mare, locurile unde cartelul canadian al aurului are licențe de exploatare cu cianuri.

Și a mai realizat un lucru. Că în România mai sunt oameni care visează să lase copiilor lor niște munți și ape curate nu doar niște conturi în bancă și o viață printre halde de cianuri. Mai mult, că acești oameni sunt dispuși să lupte până la capăt pentru visurile lor. Că sunt oameni care nu pot fi duși de nas cu minciuni ieftine și discursuri demagogice.

***

Îmi permit o paranteză. În vara anului trecut am organizat o tabără de jurnalism la Roșia Montană. Într-o după-amiază încinsă am ajuns cu studenții în curtea lui Eugen David, președintele de la Alburnus Maior. Eugen tocmai se întorsese de pe deal, cu o căruță de fân. Cu o furcă lungă de lemn dădea fânul pe claie, doar în pantaloni scurți, cu spatele și bustul ars de soare. După ce și-a terminat treaba s-a scuturat, și-a aprins o țigară și a început să vorbească cu studenții. Despre modul în care se votează în Parlament. Despre fracțiunile din diferitele partide. Despre foști și actuali miniștri. Despre miliardarii americani John Paulson, Thomas Kaplan și George Soros, acționari direct sau indirect la RMGC, compania care intenționează să exploateze cu cianuri aurul de la Roșia. Despre evoluția bursei din Toronto și modul în care un demers, o scrisoare ori o declarație făcută în România se răsfrâng asupra valorii acțiunilor din megapolisul canadian. În câteva minute, omul care tocmai terminase de ridicat una din zecile de clăi de fân ale acelei veri a ținut, cu țigara în colțul gurii, un imposibil de imaginat curs de politică, geo-politică, istorie contemporană și economie la un loc.

***

Ei bine, domnule Videanu, pe acești oameni nu-i mai puteți înșela. Pe acești oameni îi acuzați degeaba de ignoranță, pentru că sunt mai informați decât 90% dintre absolvenții actuali ai diferitelor facultăți din România. Și acești oameni sunt din ce în ce mai mulți. Și nu cereți renumărarea lor. În ciuda toxicității mesajelor livrate pe bani grei în mass-media, vor fi și mai mulți la fiecare renumărare. Și din ce în ce mai deciși să-și apere visurile lor.

Iar acești oameni știu deja că:

- românii se vor alege doar cu resturile ”festinului” de la Roșia Montană, iar grosul banilor se vor regăsi în conturile celor câtorva miliardari canadieni, americani, israelieni și a slugilor lor din România;

- că cifrele vehiculate nu reprezintă beneficiile statului român, ci dimensiunile furtului care se pune la cale;

- că din Roșia Montană nu au unde să plece; și asta nu doar pentru că acolo se află mormintele părinților, bunicilor și stră-străbunicilor lor, ci pentru că pornirea proiectului de la Roșia Montană se va extinde precum holera peste toți Apusenii;

- că nimeni nu are dreptul în numele unui interes exclusiv privat să decidă ce vor să facă cu viața lor.

- că soarta Roșiei Montane nu poate fi decisă de declarațiile lui Videanu, Boc sau Băsescu ori de expertizele ”specialiștilor” tocmiți de RMGC pri PD-L.

Domnule Videanu, domnule Boc, domnule Băsescu, nu de ”armata” lui Vanghelie momită cu mici și bere trebuie să vă temeți, ci de oamenii cărora vreți să le furați visurile, cărora vreți să le călcați sub roțile excavatoarelor demnitatea, cărora vreți să le scoateți părinții din morminte. Cărora vreți să le otrăviți viitorul copiilor.

Habar nu am dacă pe la înaltele școli de partid pe care le-ați frecventat ați învățat și poezii. La școlile astea, ale muritorilor de rând, era însă o poezie care făcea parte din lecturile obligatorii. Și pe care până și elevii mediocri reușeau s-o memoreze. E scrisă, pe la 1894, de unul George Coșbuc (nu știu dacă ați auzit de el, că n-a jucat în”naționala” de fotbal a României). E o poezie care se adresează exact celor ca dumneavoastră. Vă dedic două strofe din ea, s-o aveți în minte când mergeți mai departe cu crima de la Roșia:

”De-avem un cimitir in sat,

Ni-l faceți lan, noi boi în jug,

Și-n urma lacomului plug

Ies oase, și-i păcat!

Sunt oase dintr-al nostru os;

Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos

Din case goi, în ger și-n vant,

Ne-ați scos și morții din mormânt;

O, pentru morți și-al lor prinos

Noi vrem pământ!

***

N-avem puteri și chip de-acum

Să mai trăim cerșind mereu,

Că prea ne schingiuiesc cum vreu

Stăpâni luați din drum!

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt

Să vrem noi sânge, nu pământ!

Când nu vom mai putea răbda,

Când foamea ne va răscula,

Hristoși să fiți, nu veți scăpa

Nici în mormânt!”

***

Murim, si mor ai nostri. decembrie 22, 2009

BY CABRAL

De cand ma stiu urasc spitalele. Pentru mirosul lor, din cauza durerii fiecarui om ce-a trecut pe-acolo, durere ce pare sa ramana incremenita si suspendata ca fumul de tigara intr-o incapere fara ferestre, urasc sa fiu acolo, sa stau acolo. Cand m-am tavalit ultima oara cu motorul vroiau sa ma interneze pentru doua zile, genunchii-mi erau praf, coatele la fel, palma stanga era carne vie, ligamentele incrucisate de la laba piciorului drept rupte aproape 100%, eram sifonat sanatos. Cand am auzit de internare m-am codit si m-am foit pan-am reusit sa fug (cum am fugit va spun alta data, e de rasu-plansu’!).

Am umblat ceva prin spitale, slava Domnului, nu prea mult! De cate ori mi-am rupt capul cu ocazia grozavelor si superbelor accidente de motocicleta, hai la spital! Cu ocazia celor cateva raceli groaznice din ultimii ani, hai la spital! Cand cu santierul… hai la spital, sa ne facem antitetanosul si sa scoatem aschiile infipte prin diverse si suspecte suprafete dermice… astea fiind vizitele cvasi-fericite.

Cand fostul meu socru a decedat (odihneasca-se linistit!) am fost alaturi de Lua, cat am stiut si putut, am trecut prin spital. Si acolo n-a mai fost loc nici de fun, nici de misto-uri cu asistentele, nici de vaicareli de barbat exhaustiv si cu chef de vaicareala… pentru ca acolo se murea. Nu intalneai decat spirite crunt sufocate in trupuri costelive, nu vedeai decat oameni care-si mangaiau suflete pereche, sau mame, tati, surori, care se zvarcoleau intr-un final dureros.

Spitalele noastre sunt gauri negre, paduri intunecate si reci, pline de copaci strambi si urati, populate de spirite costelive, locuri unde aia cu coasa pe umar se plimba in voie.

Si cand spui “Romania” si mai adaugi si “spital”, deja simti faldul giulgiului mortii cum te atinge si-ti infioara carnea pe tine.

Sistemul sanitar de la noi are nevoie de ajutor. De acelasi fel de ajutor de urgenta de care are nevoie un pacient cu puls zero, cu picioarele amputate si cu sangele scurs aproape tot din corp.

Pentru ca mor oameni. Degeaba. Pentru ca doctorii sunt epuizati si infometati, prost platiti si desconsiderati. Pentru ca asistentele au varianta de a-ti da o gura de apa doar si numai daca ai in mana intinsa o hartie de 10 lei, sau au varianta de a trai in saracie, cu buzunarele goale dar facand ce este corect. Si revin… pentru ca mor oameni. Oamenii nostri. Colegii, parintii, fratii si surorile, prietenii nostri. Murim noi.

Da, mi-a plecat un prieten. De tot. A luptat cat a putut, dar in ultima vreme a vazut numai halate albe care-si ridicau umerii a neputinta. Acea strangere a umerilor in sus si spre gat, strangerea neputintei. A neputintei lor, a sistemului din care fac parte, a neputintei dotarilor spitalului, a neputintei tuturor care ar trebui sa faca din aceasta schimonoseala scumpa o normalitate sanatoasa.

Bai, ne auziti? Noi murim pe-aici, fi-v-ar girofarele-alea de coloana oficiala transformate in girofare de salvare ce va duce catre intuneric!