free JUSTICE ((România , tara care ar trebui desfintata))

România , tara care ar trebui desfintata. / “First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win” Mahatma Gandhi

Securitatea a învins încă o dată Partidul Comunist decembrie 8, 2009

de Cristian Tudor POPESCU

Securitatea a învins încă o dată Partidul Comunist. E echitabil, dacă ne gândim că Ion Iliescu a avut două mandate şi Traian Băsescu are şi el două, Emil Constantinescu fiind un accident. Ura a învins frica. “Comuniştii” şi “capitaliştii” moguli au fost consideraţi mai periculoşi decât criza economică.

Încă o dată, trebuie să constat că Mircea Geoană, nefiind inteligent, îşi permite şi luxul de a nu fi onest. Vorbind în termeni sportivi, el ar fi trebuit să fie conştient, în momentul exit-poll, că “victoria” i se datorează prea puţin lui însuşi. Dacă ar fi să-i numărăm pe românii care l-au votat pe Geoană pentru Geoană, nu aduna nici 30%, cât a luat în primul tur – a fost votat pentru PSD, pentru Crin Antonescu, în speranţa pomenilor de la stat şi, nu în ultimul rând, pentru că celălalt candidat era Traian Băsescu. O minimă conştiinţă ar fi trebuit să-l oprească de la ţopăială, îmbrăţişări, mâini fluturate pe sus şi prezentări de cravate chiar şi dacă ar fi câştigat în mod real. Asta nu ţine de politică, ţine de structura umană.

//

Acum, dl. Geoană iese şi spune că PD-L a furat alegerile. Nu ştiu pe ce se bazează, dar, dacă e aşa, mai mult ca sigur n-a furat mai mult decât PSD. Şi hai să ne imaginăm că ar decide Curtea Constituţională repetarea alegerilor: atunci, prezenţa la vot ar sări de 60%, iar Băsescu ar câştiga la o diferenţă de 10 procente.

Declaraţia lui Traian Băsescu făcută incorect, cu 4 minute înainte de închiderea urnelor, deschide perspectiva clară unui mandat identic cu primul. Aceeaşi postură agresivă, resentimentară, cu acuze şi insulte. Dacă s-ar fi mărginit la a spune: “Am învins, haideţi să aşteptăm cifrele oficiale şi o să vedeţi că-i aşa”, era în regulă. Adăugând şi zicerea tip C.V. Tudor “mitraliată” luni noaptea: “Un fleac, i-am ciuruit!” – pe cine, pe românii care nu l-au votat pe el? – avem, într-adevăr, “ză seim picceăr” ca în 2004, cum zice “noul” preşedinte. 5 ani am sperat că dl. Băsescu va învăţa să fie preşedinte. Nu mai am putere să sper şi pentru următorii 5.

Este posibil ca Mircea Geoană şi Crin Antonescu să piardă preşedinţia partidelor lor şi să fie traşi pe linie moartă sau chiar în afara politicii în urma acestei înfrângeri. În cazul d-lui Geoană, o asemenea soartă ar fi binemeritată – ar putea să se ducă să se relaxeze în exit pool, piscina unde dl. Vântu îşi îneacă vechii prieteni.

Frângerea traiectoriei politice a lui Crin Antonescu, victimă a inevitabilei combinatorici postalegeri, ar fi însă, după părerea mea, o pierdere majoră, nu numai pentru PNL, dar şi pentru politica românească. Inteligent, ferm, înzestrat cu o tărie de caracter ieşită din comun, el a fost adevăratul adversar al lui Traian Băsescu. După prestaţia fatală a lui Geoană în ultima întâlnire televizată, în loc să se pună la adăpost, cum se face de obicei în politica noastră, Crin Antonescu a ieşit să susţină cauza până la capăt mai curajos decât pesediştii lui Geoană. L-a zdruncinat serios pe Traian Băsescu când a fost faţă în faţă cu el. Antonescu reprezintă tipul de politician “generaţia următoare”, care nu are legături nici cu Partidul Comunist, nici cu Securitatea. Crin Antonescu este speranţa că aceste alegeri prezidenţiale au fost ultimele în care s-au înfruntat candidatul PCR cu candidatul Securităţii.

Aşa că îi sfătuiesc pe votanţii anti-Băsescu bătuţi de gândul emigrării să mai chibzuiască înainte de a o face. Nu de alta, dar aproape toţi cei care au plecat înaintea lor au ajuns să-l voteze pe Băsescu.

 

3 Responses to “Securitatea a învins încă o dată Partidul Comunist”

  1. Mihaela Spune:

    Bravo, CTP-ule!
    Pai avem si noi o treaba, astalalti 50% ca NU au votat cu Basescu: ia sa ne exprimam mai serios opiniile si sa sustinem formarea unei opozitii puternice, ca doar suntem si noi 5 milioane, nu? Eu vreau acum un lucru si pentru asta n-am de gand sa tac: vreau ca PNL sa fie condus de Crin Antonescu in continuare si sa ramana in opozitie, sustinut, pe cat se poate, de presa. Hai, care mai vrei tot ca mine? Spune sa auda toata lumea.

    • cristi Spune:

      daca il vreti in continuare pe crin antonescu la conducerea PNL, inscrieti-va in PNL si schimbati conducerile locale si judetene ale partidului cu ocazia alegerilor care vor avea loc in ianuarie-februarie! cei care fac presiuni pentru intrara la guvernare alaturi de PDL sunt oamenii din teritoriu! tot ei il vor da jos pe crin antonescu! e foarte important ca cei care vor vota presedintele PNL peste cateva luni, sa nu fie acesti oameni!

  2. Cristi Spune:

    Nu am treaba cu partidele politice, nici nu vreau, am ramas am fost suntem si vom fi comunistit, unde e libertatea de exprimare si relansare economica care s a promis unde sunt toate sperantele care s au creat in jurul alegerilor! MINCIUNI! Domnilor realitatea e departe de ceea ce se traieste in Romania, nu se va termina niciodata cu experiemntul romanesc. Punct si o luam de la capat


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.