Neduşi în lume noiembrie 5, 2009

Cei mai mulţi români au locuinţe proprietate personală, nu şi-au schimbat domiciliul şi nu au călătorit în străinătate nici înainte, nici după 1989. O schimbare faţă de perioada de dinainte de ‘89 este migraţia de la oraş la sat sau de la oraş la oraş. Sunt concluziile unui nou capitol din cercetarea sociologică realizată de CURS în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional.

Diferite aspecte care reflectă condiţiile de viaţă ale populaţiei reies din imaginea pe care populaţia de astăzi, care avea cel puţin 18 ani în 1989, o are, sub forma reprezentărilor sociale (şi a datelor factuale care le afectau existenţa), despre perioada dinainte de 1989, comparativ cu cea de astăzi.

Din analiza primelor cuvinte care le vin în minte celor întrebaţi, rezultă atât unele aspecte pozitive, referitoare la stabilitatea locului de muncă, diferenţierea socială redusă, condiţii minime de viaţă îndeplinite, cât şi unele aspecte negative referitoare la lipsa alimentelor, frig, întuneric etc., specifice perioadei comuniste. Pe lângă acestea, condiţiile de viaţă ale populaţiei, de ieri şi de azi, sunt marcate de modul de locuire şi de mobilitatea teritorială.

Astfel, în ceea ce priveşte casa în care locuia/locuieşte populaţia, în 1989 şi în prezent, se observă că în 1989 era mai mare decât în prezent proporţia celor care locuiau în apartamentele de bloc (43%), comparativ cu 39%, în prezent. În mod corespunzător creşte ponderea celor care locuiesc în case unifamiliale (de obicei, casă cu curte, cu sau fără grădină) de la 56% la 59%, precum şi a celor care locuiesc în vilă (casă unifamilială etajată), categorie care practic nu exista în 1989, dar reprezintă peste 1% în 2009. (vezi Grafic “În ce fel de casă locuiaţi în 1989 şi în prezent?”)

Din punct de vedere al proprietăţii, trecerea la economia de piaţă a condus la creşterea ponderii celor care deţin locuinţele în proprietate personală de la 56% în 1989 (valoare mare pentru o ţară comunistă, dar explicabilă prin ponderea de circa 50% a populaţiei rurale, zonă în care erau puţine locuinţe colective) la 95% în 2009 (valoare care situează România, din câte cunoaştem, pe primul loc în lume din acest punct de vedere). În mod corespunzător s-a diminuat şi ponderea celor care locuiesc în case închiriate de la stat, de la 28% la 1%. (vezi Grafic “Casa în care locuiaţi/locuiţi era/este?”)

MOBILITATEA TERITORIALĂ A ROMÂNILOR ÎNAINTE ŞI DUPĂ 1989

Mobilitatea prin schimbarea domiciliului permanent a afectat doar circa o cincime din această categorie de populaţie atât înainte de 1989, cât şi în cei 20 de ani de după. Din acest punct de vedere s-ar putea spune că populaţia României era şi este relativ stabilă din punct de vedere al domiciliului, dovedind ataşament sau o stare inerţială destul de mare, cel puţin comparativ cu alte ţări cum este SUA, de exemplu, unde schimbarea domiciliului se realizează mult mai uşor.

Mai interesant din punct de vedere sociologic este însă schimbarea tendinţei mobilităţii teritoriale de la o migraţie preponderentă de la sat la oraş, înainte de 1989, la o migraţie de la oraş la sat sau de la oraş la oraş, în prezent.

Această dinamică este legată de evoluţia procesului de urbanizare, proces care a fost accelerat înainte de 1989 datorită dezvoltării industriale şi încetinit după 1989 mai ales din cauza dezindustrializării, soldată, printre altele, cu trimiterea în rural a multor muncitori. (vezi Grafic “V-aţi schimbat domiciliul (permanent) înainte şi după 1989?”)

În fine, un alt aspect al mobilităţii teritoriale îl reprezintă efectuarea de călătorii în străinătate. Pe ansamblu, indiferent de motivul călătoriilor efectuate, doar 14% din persoanele intervievate declară că au efectuat, înainte de 1989, călătorii în străinătate (majoritatea acestora, peste două treimi după unele studii, fiind efectuate în fostele ţări socialiste). Majoritatea populaţiei, 85%, nu-şi permitea luxul sau nu obţinea permisiunea pentru efectuarea de călătorii în străinătate.

În prezent, adică după 1989, circa o treime din această populaţie, în vârstă de 38 de ani şi peste (evident, cu o vârstă medie mai ridicată), declară că a călătorit în străinătate după 1989. Este de aşteptat ca, pe total populaţie în vârstă de peste 18 ani, ponderea celor care au călătorit în străinătate după 1989 să fie mai mare, atât timp cât, în peste un sfert din gospodării, cel puţin o persoană a fost sau este plecată pentru muncă în străinătate. (vezi Grafice “Aţi călătorit în străinătate înainte de 1989?” şi “Aţi călătorit în străinătate (indiferent de motiv), după 1989?”)

Condiţiile de locuire de ieri şi de azi, ale populaţiei analizate, sunt diferite, mai ales în funcţie de mediul rezidenţial, urban/rural, de marile regiuni şi mai puţin diferite în raport cu structura demografică. Astfel, în ceea ce priveşte tipul locuinţei, se pot desprinde următoarele observaţii, aşa cum arată datele acestui sondaj.

În primul rând, la ambele categorii de vârstă (31-55 de ani şi 56 de ani şi peste) a scăzut procentul celor care, înainte de 1989, locuiau la bloc. Această schimbare a tipului locuinţei este legată de ceea ce spuneam mai sus, anume de fenomenul mişcărilor teritoriale produse după 1989, adică migraţia urban/rural, dar şi al specificului activităţii de construcţii civile.

O parte din cei care atunci locuiau la bloc au devenit între timp persoane inactive şi s-au retras în rural (ipoteză susţinută şi de analiza în funcţie de statut ocupaţional, care arată că ponderea persoanelor neocupate în prezent, care locuiesc în case unifamiliale, specifice mediului rural, este mai mare decât înainte de 1989), iar, pe de altă parte, mulţi dintre cei care acum au 31-55 de ani şi-au construit case unifamiliale mai ales în zonele rurale din jurul oraşelor.

În al doilea rând, a crescut uşor ponderea celor cu studii superioare care (în prezent, comparativ cu perioada de dinainte de 1989) locuiesc în case tip vilă. Este un fenomen datorat noului sistem economic şi social, care a permis, cu precădere pesoanelor educate şi cu venituri suficiente pentru achiziţionarea unei locuinţe tip vilă, să aibă acces la un astfel de tip de locuinţă.

În al treilea rând, a crescut ponderea celor din urban, care în prezent locuiesc la bloc şi a scăzut semnificativ ponderea celor din rural, care locuiesc la bloc. Aceste schimbări petrecute în mediul urban şi rural după Revoluţie ţin, pe de o parte, de renunţarea celor din rural la locuinţele tip bloc, în care au fost mutaţi în perioada comunistă, o dată cu dezvoltarea industriei României, şi reconstruirea de case pe terenurile recuperate după 1989, unde regimul le demolase casele.

Pe de altă parte, creşterea ponderii persoanelor din urban care locuiesc în clădiri colective este legată atât de tendinţa dezvoltării imobiliar-urbane de după 1989 (mulţi dezvoltatori au construit blocuri rezidenţiale în marile oraşe, în special), cât şi de politicile sociale de dezvoltare edilitară ale statului (locuinţele la bloc tip ANL).

Tipul de proprietate asupra casei nu diferă în funcţie de gen în cele două perioade analizate. În ceea ce priveşte vârsta, cei mai mulţi proprietari de locuinţe atât înainte, cât şi după 1989 sunt cei care în prezent au 56 de ani şi peste (72% înainte de 1989 şi 98% după 1989), acest lucru datorându-se faptului că şi atunci şi în primii ani de după 1989 aveau o vârstă la care îşi puteau permite achitarea unei case. Însă, după 1989, s-a dublat procentul celor cu vârste între 31-55 de ani care au devenit proprietarii locuinţelor în care stau (de la 53% înainte de 1989 la 90% în prezent).

Este de remarcat, de asemenea, procentul mai ridicat (13% comparativ cu 2%) al celor de 31-55 de ani, care înainte de 1989 declară că aveau altă situaţie în ceea ce priveşte proprietatea locuinţei. Acest procent este influenţat de categoria tinerilor de până în 18 ani înainte de 1989, care locuiau în casa părinţilor.

Analiza în funcţie de nivelul de instrucţie arată că înainte de 1989 erau mai degrabă avantajaţi, din punctul de vedere al proprietăţii rezidenţiale, cei cu studii medii, în timp ce după 1989 mai mulţi dintre cei cu studii superioare deţin o locuinţă în proprietate.

Situaţia dinainte de 1989 este, pe de o parte, influenţată de procentul celor din mediul rural, în special dacă ne referim la cei cu studii medii (predominanţi în mediul rural), iar, pe de altă parte, de posibilitatea materială a celor cu studii superioare de a-şi achiziţiona o locuinţă, situaţie care a rămas valabilă şi după 1989.

În funcţie de mediul rezidenţial, aşa cum era de aşteptat, cei mai mulţi proprietari de locuinţe, înainte de 1989, erau în rural, însă interesant este că, după 1989, raportul urban-rural s-a echilibrat perfect (95%-95%) în ceea ce priveşte persoanele care deţin în proprietate locuinţa.

Pe marile regiuni istorice, datele arată că înainte de 1989 cei mai mulţi proprietari de locuinţe erau în Muntenia (69%), apoi în Moldova şi Transilvania (65%) şi cei mai puţini în Bucureşti (38%), situaţie normală dacă ne gândim că Bucureştiul nu avea/are zonă rurală.

După 1989, Bucureştiul a trecut pe primul loc, cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe (99%), urmat de Transilvania (96%), apoi de Muntenia (94%), iar pe ultimul loc se situează Moldova, cu 92% din locuitori care au locuinţa în proprietate.

Situaţia aceasta de după 1989 ţine de nivelul de dezvoltare imobiliară la nivelul regiunilor, de posibilitatea materială a oamenilor şi de tipul familiilor (familie nucleară, predominant întâlnită în zonele urbane) şi familie extinsă (bunicii, părinţi, copii, fraţi căsătoriţi etc.) prezentă cu precădere în mediul rural şi în zonele mai tradiţionaliste.

MOBILITATEA INTERNĂ
Din analiza în funcţie de caracteristicile socio-demografice rezultă că, înainte de 1989, o pondere uşor mai mare a persoanelor de gen feminin (15% comparativ cu 12%) practica o migraţie de tip rural/urban, în timp ce, după 1989, un procent mai ridicat de bărbaţi (10% comparativ cu 7%) au practicat schimbarea reşedinţei de la oraş în mediul rural. Acest lucru ţine de evoluţiile sociale din cele două perioade. Pe de o parte, poate fi vorba despre dezvoltarea industriei uşoare din perioada comunistă, care a atras mai multe femei în urban şi de politica de promovare a femeii practicată de regim, în special spre finalul perioadei.

Pe de altă parte, după 1989 s-a petrecut o dezindustrializare, în special a industriei grele, unde erau antrenaţi mai degrabă bărbaţii, prin urmare o bună parte din aceştia s-au întors la sat, la agricultură. De asemenea, în timp ce ponderea bărbaţilor care nu şi-au schimbat domiciliul de la un mediu rezidenţial la altul a rămas constant, în cele două perioade de referinţă, procentul femeilor care şi-au schimbat reşedinţa în alt mediu de rezidenţă a scăzut după 1989, comparativ cu perioada dinainte de 1989.

Pe categorii de vârstă, se observă că doar 1 din 10 persoane cu vârste de peste 56 de ani, în prezent, şi-au mai schimbat reşedinţa de la rural la urban după 1989, în timp ce aproape 5 din 10 persoane cu vârste de 31-55 ani au practicat şi după 1989 migraţia internă permanentă cu domiciliul. Acest lucru este legat de vârsta la care i-a prins schimbarea din 1989. Timp în care cei cu vârste de 31-55 de ani acum erau în 1989 la începutul vieţii mature şi deci cu un grad de mobilitate mult mai ridicat, cei care acum au peste 56 de ani aveau la Revoluţie vârstă medie, erau oarecum aşezaţi din punct de vedere familial şi al locului de muncă şi, prin urmare, au fost caracterizaţi de un grad de mobilitate rezidenţială mai scăzut.

Cea mai mobilă categorie în funcţie de nivelul de instrucţie, din punct de vedere al schimbării reşedinţei, rămâne şi după 1989 tot cea a persoanelor cu studii medii/postliceale, în timp ce ponderea persoanelor din categoria cu studii sub medii şi superioare, care şi-au schimbat mediul de reşedinţă după 1989, a scăzut uşor.

Prin urmare, persoanele cu o calificare medie, în special tehnică, au fost nevoite să practice o migraţie internă prin schimbarea reşedinţei dintr-un mediu în altul, şi cum datele arată că această migraţie s-a produs, înainte de 1989, de la sat la oraş, iar după 1989, de la oraş la sat, putem trage concluzia că principalul factor al acestei mobilităţi a fost locul de muncă: au venit la oraş pentru un loc de muncă înainte de 1989, iar după 1989, rămânând fără loc de muncă, s-au întors la sat.

Analiza în funcţie de mediul de rezidenţă pe cele două perioade de referinţă, înainte şi după 1989, pune în evidenţă un echilibru între migraţia rural/urban în cele două perioade. Astfel, dacă înainte de 1989 – 18% din persoanele care locuiesc acum în mediul urban au venit din rural, după 1989 – 18% din persoanele care locuiesc actualmente în rural sunt migranţi rezidenţiali din urban.

Transilvania şi Bucureştiul au cunoscut, înainte de 1989, o mai mare mobilitate rezidenţială a populaţiei atât din rural în urban, cât şi urban-urban comparativ cu celelalte două regiuni. După 1989, Transilvania rămâne în continuare atractivă atât pentru migraţia de la rural la urban, cât şi pentru mobilitatea urban-urban, în timp ce în Moldova şi Muntenia se petrece mai mult o migraţie de la oraş la sat.

MOBILITATEA EXTERNĂ (CĂLĂTORII ÎN STRĂINĂTATE)
Datele arată că atât înainte de 1989, cât şi după 1989 bărbaţii au practicat, în procent ceva mai ridicat decât femeile (16% vs 13% înainte de 1989, 36% vs 30% după 1989), mobilitatea externă, iar ecartul între cele două categorii de gen s-a accentuat uşor după 1989, în favoarea bărbaţilor. Aceste tendinţe sunt legate de statutul celor două genuri în societate.

Dacă înainte de 1989 exista o tendinţă de egalizare, inclusiv în privinţa ocupaţiilor, în funcţie de gen, iar cei care aveau posibilitatea să călătorească atunci aveau mai degrabă ocupaţii în domeniul tehnic, acest lucru nu a dezavantajat foarte mult persoanele de gen feminin. În schimb, după 1989, în primul rând, migraţia circulatorie cu scop comercial la începutul anilor ‘90 a fost practicată preponderent de bărbaţi, iar, pe de altă parte, situaţia materială a celor două genuri a înregistrat diferenţieri şi, astfel, procentul femeilor care au avut posibilitatea să călătorească în străinătate a suferit o scădere în raport cu bărbaţii.

Persoanele educate au cea mai mare experienţă de migraţie externă. Atât înainte de 1989, cât şi după 1989, persoanele cu studii superioare au declarat în procent mai ridicat decât celelalte două categorii (studii sub medii şi medii) că au călătorit în străinătate. (vezi Tabel)

Prin urmare, putem spune că, înainte deRevoluţie, această migraţie externă era direcţionată de regim în favoarea experţilor şi tehnicienilor. După 1989, persoanele cu studii superioare au avut o mai mare posibilitate şi propensiune pentru a-şi permite să călătorească în străinătate.

Pe medii de rezidenţă, analiza relevă că orăşenii sunt cei care au avut posibilitatea de a călători în străinătate în mai mare măsură decât cei din mediul rural, atât înainte de 1989, cât şi după. Astfel, înainte de 1989, 16% din cei care locuiesc în mediul urban au declarat că au călătorit în străinătate, în timp ce 11% din cei care locuiesc în mediul rural au avut o astfel de experienţă înainte de Revoluţie.

După 1989, procentul celor din mediul urban, care au călătorit peste hotare, este aproape mai mult decât dublu (36%), însă trebuie remarcat că procentul celor din mediul rural care declară că au călătorit în străinătate după 1989 a cunoscut o creştere şi mai mare, de aproape trei ori (de la 11% la 29%).

Această creştere a experienţei migraţioniste externe în rândul celor din mediul rural este influenţată, pe de o parte, de numărul celor care au plecat pentru muncă (care sunt în număr destul de mare din mediul rural, aşa cum arată studiile de specialitate), iar, pe de altă parte, de trecerea la libera circulaţie şi, astfel, costurile plecării în străinătate s-au redus şi o mai mare şi diversă parte a populaţiei a putut beneficia de o astfel de experienţă.

Locuitorii din Transilvania au avut privilegiul de a călători în străinătate înainte de 1989 mai mult decât locuitorii din celelalte regiuni. Este un lucru ce ţine de componenţa etnică a locuitorilor din Transilvania. Procentul ridicat de transilvăneni care au declarat că au călătorit în străinătate înainte de 1989 este influenţat de maghiarii şi şaşii care, prin natura etniei lor, reuşeau să treacă graniţele ţării, la prieteni, cunoscuţi, familie în Ungaria sau Germania.

După 1989, tot transilvănenii sunt campionii mobilităţii externe, 4 din 10 declarând că au călătorit în străinătate în ultimii 20 de ani (având o cultură a migraţiei externe din anii comunismului), urmaţi de moldoveni (35%), care au plecat în special pentru muncă. În mai mică măsură mobilitatea externă a fost practicată de munteni şi bucureşteni după 1989.

Dacă în privinţa locuitorilor din Muntenia, explicaţia ţine şi de o anumită inerţie şi o mai mare aversiune faţă de risc, în cazul bucureştenilor putem spune că procentul relativ mic al celor care au călătorit în străinătate ţine de motivul călătoriei, bucureştenii au plecat mai mult pentru turism şi studii şi un procent mai mic pentru muncă.

Italia condamnă 23 agenţi CIA pentru răpirea unui imam egiptean noiembrie 5, 2009

 

Un tribunal din Milano a condamnat la opt ani închisoare pe fostul şef al biroului CIA din Milano pentru răpire, în prima astfel de sentinţă din lume.

Robert Lady a fost judecat în absenţă şi condamnat pentru organizarea şi răpirea imamului Osama Moustafa Hassan Nasr, cunoscut ca Abu Omar, din Milano, în februarie February 2003. Superiorul său din Italia, Jeff Castelli, a fost achitat, precum şi directorul SISMI, serviciul militar de informaţii italian, Nicolo Pollari, dar a condamnat alţi 22 de foşti agenţi CIA şi doi italieni .

Abu Omar a fost capturat pe o stradă din Milano la 17 februarie 2003, în cursul unei operaţiuni coordonate a SISMI şi CIA. Avocaţii imamului susţin că acesta a fost torturat într-o închisoare din Egipt şi au cerut daune de zece milioane de euro.

Agenţii CIA au fost condamnaţi la câte cinci ani, iar italienii la trei ani de închisoare.

Pe de altă parte, tribunalul a condamnat toţi acuzaţii găsiţi vinovaţi să îl indemnizeze pe fostul imam cu un milion de euro, lăsându-i acestuia posibilitatea de a cere mai mult într-un tribunal civil, şi să-i acorde 500.000 de euro soţiei sale.

Acest proces este simbolic deoarece este primul din Europa privind transferurile secrete efectuate de CIA, al căror obiect au fost persoane suspectate de terorism, către ţări cunoscute că practică tortura, după atentatele de la 11 septembrie.

Abu Omar a fost oprit la acea dată aparent de poliţia italiană pe o stradă din Milano. A fost transportat la baza aeriană Aviano de lângă Veneţia, transferat la Ramstein, apoi în Egipt.

Patru ani mai târziu a fost eliberat fără nicio acuzaţie, moment în care imamul arăta că a fost transformat într.o epavă umană din cauza torturii.

Unitatea anti-KGB, trasă pe sfoară la Iaşi noiembrie 4, 2009

Ofiţeri ai fostei UM 0110, unitatea “anti-KGB” a Securităţii, dezvăluie scenariul după care au fost traşi pe sfoară de agenţii ruşi. Au fost momiţi spre Iaşi la 14 decembrie pentru a scăpa din vedere pregătirea acţiunilor de la Timişoara, ce-aveau să izbucnească două zile mai târziu.

Unul dintre ofiţerii “anti-KGB” dez­vă­luie în premieră că, în conformitate cu planurile celor care au pus în scenă Revoluţia din decembrie 1989, declanşarea acesteia trebuia să aibă loc la Iaşi. Dar, pentru că Securitatea a dejucat această acţiune, serviciile ruse şi “observatorii” occidentali au aplicat “v­a­ri­anta B”: Timişoara. Astfel, ope­ra­ţi­u­nea iniţială de la Iaşi devenea doar una de diversiune. Unul dintre cei doi ofiţeri care au acceptat dialogul cu Jurnalul Na­ţi­onal a prefe­rat să-şi păstreze anonimatul. Motivul? “Pentru liniştea mea şi a familiei mele.” Nu vom mai menţiona decât faptul că iniţialele folosite, I.D., sunt cele corespunzătoare numelui ofiţerului.

“SERVICIILE SOVIETICE COLABORAU CU CELE AMERICANE, ÎN ROMĂNIA”
Ofiţerul de la fosta UM 0110 menţionează că mărturiile sale se bazează pe operaţiunile la care a participat, dar şi pe cele aflate din discuţiile profesionale purtate cu colegii săi. În preambulul discuţiei noastre, ofiţerul susţine că “încă din 1985, când Gorbaciov a venit la putere în URSS, KGB şi GRU colaborau cu CIA precum doi buni colegi de birou, pe teritoriul României întâlnindu-se deseori pentru schimburi de informaţii.

Reţineţi că această colaborare nu depăşea graniţele scopului comun: înlăturarea lui Ceauşescu. Motivele lor erau diferite, dar convergente. Reţeaua descoperită de noi în România era, la nivelul anului 1989, de aproximativ 600 de oameni, în afara celor exploataţi în orb. La această reţea se mai adaugă cele ale «sateliţilor»: unguri, bulgari, polonezi RDG-işti, cehoslovaci şi chiar sârbi. Cu toţii erau coordonaţi de ruşi şi de americani“, dezvăluie I.D.

“«REVOLUŢIA» ERA SINGURA METODĂ ACCESIBILĂ”
În ceea ce priveşte operaţiunile propriu-zise, de înlăturare a dictaturii cea­u­şiste, I.D. spune că provocarea unor nu­cle­e de revoltă era singura metodă accesibilă, în acest sens existând, de-a lungul timpului, mai multe tentative. Ruşii şi americanii ar fi ajuns la această conclu­zie, după ce alte metode au eşuat. Se re­fe­ră la tentativele de racolare a unor membri din Comitetul Central, membri care nu ar fi cedat din cauza fricii de Securitate, dar şi pentru că se aflau în “dulcele” vârf al piramidei. “De altfel, membrii CC-ului erau prea laşi şi lipsiţi de perso­na­­litate ca să îşi asume riscul unei astfel de colaborări. Dovadă că singurii care au acceptat au fost cei «traşi pe dreapta», din grupul lui Brucan, cei care nu aveau ce pierde”, spune I.D.

 

TENTATIVA DE REVOLTĂ DE LA ARAD, 1988
Pe lista tentativelor eşuate de a înlătura regimul Ceauşescu este inclusă şi cea de la Iaşi, dar ofiţerul dezvăluie că înaintea acesteia au mai fost şi altele. Una dintre cele la care a acceptat să facă referire, con­­s­i­derând-o ca fiind şi cea mai remarcabilă, este cea de la Arad. “În 1988, trebu­ia să aibă loc un eveniment comemorativ despre revoluţionarii maghiari de la 1848. La Arad trebuia să vină ambasadorul Un­gariei la Bucureşti, însoţit de câţiva diplomaţi, care de fapt erau agenţi ai serviciului maghiar de spionaj. De asemenea, din Ungaria trebuia să vină câteva autobuze pline cu tineri UTC-işti de-ai lor. UTC-işti în ghilimele, pentru că ăia erau cu totul altceva.”

Ce să mai vorbim, deja se aprobase oficial, placa aia comemorativă era amplasată pe mijlocul bulevardului principal al Aradului, pe fâşia verde, iar toţi cetăţenii de etnie maghiară din jurul municipiului erau invitaţi să participe la eveniment. Se sconta ca aici să se provoace o revoltă, iar ambasadorul Ungariei se retrăgea imediat, lăsând în urma lui o revoluţie”, dezvăluie ofiţerul, pentru a continua cu modul în care Securitatea a dejucat această acţiune.

“«Întâmplător», tocmai atunci, în jurul locului în care urma să se desfăşoare evenimentul «comemorativ», la sugestia noastră, a fost organizat un concurs de carting al pionierilor, chiar pe bulevardul respectiv. Iar pentru ca participanţii la ceremonia maghiarilor să nu fie accidentaţi de aceşti «bolizi ai şoselelor», oficialii unguri au fost îngrădiţi pe fâşia verde, în timp ce plebea maghiară nu a mai fost lăsată să intre în acest spaţiu pentru a nu perturba concursul de carting.

Între timp, la graniţe, sub pretexte birocratice, autobuzele cu aşa-zişii UTC-işti maghiari au fost blocate câteva ore de autorităţile de frontieră. Evident, tot la solicitarea noastră. În aceste condiţii, ambasadorul Ungariei a rămas să vorbească doar câtorva curioşi. Oricum, s-a prins că tot planul lor a fost dejucat”, îşi aminteşte, oarecum amuzat, fostul ofiţer anti-KGB. În ceea ce priveşte “dăruirea” ungurilor de a susţine operaţiunile serviciilor sovietice şi americane, aceasta este explicată prin aceea că sperau ca recompensa să fie Transilvania.

“Practic, pentru acest deziderat absurd, ungurii erau lacheii sovieticilor. Tot ei i-au ajutat pe ruşi în înlăturarea lui Erich Honecker. După venirea lui Gorbaciov la putere, ungurii au fost încurajaţi şi actionau şi pe cont propriu. Organizaseră tabere de instruire a fugarilor români, dar spionajul nostru a aflat şi şi-a infiltrat câteva zeci de astfel de fugari. În ultimul an, în 1989, ungurii deveniseră atât de insistenţi, încât şi-au condiţionat ajutorul cu obţinerea Transilvaniei. Ţin minte, mot-a-mot, după o înregistrare, că un «diplomat» rus le-a promis: «După ce cade cocina asta de la Bucureşti. Aveţi răbdare!»”, mărturiseşte I.D.

 

TĂRGU-MUREŞ – 1990, ULTIMA PROVOCARE DE REVOLTĂ
I.D. arată că operaţiunea de la 15 martie 1990, de la Târgu-Mureş, a fost ultima în­cercare a serviciilor ruseşti şi americane de a da satisfacţie ungurilor prin aplica­rea metodei mai sus-amintite: provoca­rea unei aşa-zise revolte. Ofiţerul po­ves­teşte şi un episod “operativ”: “O sursă, et­nic maghiar din Harghita, mi-a povestit cum un prieten de-al său, Atila D., a plecat la 1 martie în RFG, la Mün­chen, la o familie de prieteni de-ai săi. Precizez, şi o să vedeţi de ce, că la Mün­chen se afla şi atunci o bază NATO, a ame­ricanilor. Prietenul munchenez al harghiteanului nostru l-a anunţat: «Fata noastră este căsătorită cu un ofiţer NATO, american, aşa că ia aminte la ce-ţi spun. Întoarce-te în România, ia-ţi familia, li­chi­dează tot şi veniţi aici, fiindcă în Ar­deal o să fie pro­bleme mari». Atila D. s-a întors acasă, dar familia lui nu a fost de acord să plece, mai ales că aveau un copil de câteva luni. Însă ceea ce ştiau prietenii lui munche­nezi de la ofiţerul NATO s-a adeverit”.

“REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE TREBUIA SĂ IZBUCNEASCĂ LA IAŞI!”
Între Arad şi Târgu-Mureş a fost Iaşiul. Sursa noastră spune că, în prima ju­mă­ta­te a lunii decembrie, la Iaşi a fost înfiinţat un comandament al Securităţii, coordonat de UM 0110. Au fost trimişi acolo comandantul unităţii, generalul Niculicioiu, adjunctul său, Vasile Lupu, dar şi ofiţeri de la Direcţiile I şi III.

Asupra celor întâmplate la Iaşi, ofiţerii fostei UM 0110 susţin uneori teorii diferite, ca “nuanţă”. Unul dintre ofiţerii cu care am stat de vorbă susţine că a fost o simplă diversiune: “Au împrăştiat manifeste, şi pentru asta au fost trimise la faţa locului condu­cerea unităţii şi efective masive. Or, pentru a-i depista pe cei care au împrăştiat astfel de manifeste nu era nevoie de atâ­ţia oameni. În timp ce ăştia erau masaţi la Iaşi, ruşii acţionau la Timişoara. Oare de ce? Mai ales că noi aveam înregistrări cu consulul de la Timişoara, care îl suna aproa­pe zilnic pe ambasadorul de la Bucureşti pentru a transmite: «Mai aştep­taţi», «Încă o zi», «Mai stăm puţin». Deci, ştiam că ni se pregăteşte ceva în zona aceea”, declară unul dintre ofiţerii fostei UM 0110, sub protecţia anonimatului.

Acesta spune că la Iaşi ofi­ţe­rii au sesizat un aflux anormal de mare de cetăţeni moldoveni, care, curios, se de­plasau spre vestul ţării. “Or, noi ne întrebam ce caută ăştia în zona aia, când ei au rude cu preponderenţă în zona Mol­dovei şi într-o mi­că măsură în Muntenia”. În fi­ne, un alt ofiţer, dar din cadrul Di­rec­ţiei I – infor­maţii interne, susţine că la Iaşi trebuia să se declanşeze Revoluţia şi că Timişoara nu era decât varianta de ava­rie.

Conform acestuia, în Iaşi, cei care coordonau ope­ra­ţiunea de declanşare a revoltei îşi aveau comandamentul într-un apartament “în­ţe­sat cu tehnică”. Ofiţerul Direcţiei I spu­ne că varianta Iaşi a picat din cauza unui filaj. Filorul care îl avea în lucru pe şeful co­man­damentului respectiv a încercat să-l fotografieze noap­­­tea, în infraroşu. Când ofiţerul str­ă­in tocmai se pregătea să intre în apar­ta­men­t­ul în care era coman­da­men­­tul, fi­lo­rul a fost trădat de becul de la aparatul foto, iar “subiectul”, brusc, s-a aplecat să se încheie la pantofi, după care s-a intors şi a plecat. După aceasta s-a des­făşurat o “manifestaţie” a maşinilor de pompieri înarmate cu tunuri de apă, pentru “calmarea” celor care fuseseră convocaţi la “Revoluţie”. Însă planul B, Timi­şoara, nu mai avea cum să fie dejucat.

CINE A ORGANIZAT REVOLUTIA DIN `89?   >>  KGB+CIA+UNGURI

 

50.000 de studenţi austrieci au protestat faţă de sistemul Bologna noiembrie 4, 2009

Proteste de amploare în marile oraşe austriece. 50.000 de studenţi au ieşit pe străzi pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de noul sistem universitar. Alte mii de studenţi refuză să părăsească clădirile Universităţii din Viena. Printre ei se află şi studenţi români.

Totul a început în urmă două sâptamani. Studenţii la arte au organizat un marş de protest împotriva sistemului Bologna în trei trepte şi a subfinanţării universităţilor. Tinerii cer de asemenea democratizarea universităţilor din ţară, care, cred ei, ar trebui să permită tuturor celor implicaţi in procesul de învătământ să aibă un cuvânt de spus. Studenţii cer mai multe drepturi şi o reprezentare mai mare a femeilor în universităţi.

Pentru a-şi promova protestul, tinerii au postat mesaje pe internet, pe site-urile de socializare Facebook şi Twitter, şi au tipărit fluturaşi. Răspunsul studenţilor din întreaga ţară a fost mai mult decât surprinzător. În prezent, mii de studenţi scriu informaţii în timp real pe Twitter, iar pe Facebook sunt in jur de 25.000 de susţinători ai mişcării.

Studenţii s-au organizat în mai multe grupuri de lucru, în care se dezbat probleme şi se fac planuri. Şi pentru că vor să atragă atenţia întregii lumi, au creat şi un eveniment. Astfel, ei au bătut recordul mondial la dansat mambo, cu peste 300 de cupluri simultan. Recordul era deţinut de soldaţii austrieci, care dansaseră şi ei cu câteva zile înainte, în cadrul serbărilor de ziua naţională.

Bancile amana implementarea ordonantei privind serviciile de plata noiembrie 4, 2009

Bancile vor sa amane cu 6 luni termenul limita de implementare a unei ordonante de urgenta privind serviciile de plata, stabilit pentru jumatatea lunii decembrie, a spus joi presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea, informeaza NewsIn.

 

“Avem 45 de zile de la data intrarii in vigoare pentru implementare.

Bancile nu sunt de acord cu un timp asa de scurt, pentru ca e nevoie de cel putin 6 luni ca sa aplicam ordonanta.

Este vorba despre modificari in contractele cu clientii“, a spus Ghetea.

El a mentionat ca Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) “a fortat” termenul de implementare a masurilor, fara a lua in considerare si punctul de vedere al bancherilor.

“O banca ce are 6 milioane de clienti nu va reusi sa modifice contractele cu clientii in 45 zile pentru a raspunde cerintelor europene.

Vom milita pentru extinderea termenulu”, a mai spus Ghetea.

Ordonanta de Urgenta 113/2009 a fost aprobata la inceputul acestei luni si a fost publicata in Monitorul Oficial in 12 octombrie.

In conditiile in care ordonanta intra in vigoare pe 1 noiembrie, bancile au la dispozitie 45 de zile pentru implementarea masurilor care stabilesc statutul institutiilor de plata, printre care si notificarea clientilor privind comisioanele percepute la serviciile de plata atat la nivel intern, cat si transfrontalier.

Ordonanta presupune aplicarea unei directive europene privind serviciile de plati, Payment Services Directive, ce este obligatorie si pentru Romania.

Reprezentantii ARB au adaugat ca, in plus, bancile trebuie sa modifice si sistemul informatic pentru a putea implementa masurile impuse de ordonanta.

“Nu stiu daca e vorba numai de modificarea contractelor, dar sunt si aplicatiile care trebuie schimbate, prcedurile bancilor, iar in doua saptamani e imposibil pentru banci.

Am incercat sa sensibilizam echipa de lucru care a dat ordonanta pentru ca trebuie sa tina cont si de pozitia bancilor”, a spus Constantin Rotaru, consilier in cadrul ARB.

Taxe noiembrie 3, 2009

E foarte simplu: muncim din greu pentru a castiga niste bani din care sa ne asiguram existenta si putin mai mult decat atat.

Muncim 8 ore pe zi pentru a produce suficient pentru tot ce avem nevoie. Poate am putea munci numai 2 ore. Sau 4. Unii muncim 10 sau 12 ore pe zi.

Asta inseamna ca daca nu as plati 50% taxe la stat (impozit pe profit, pe venit, TVA, accize, impozit pe masina, pe locuinta si incurand si pe respiratie) as putea sa castig aceeasi bani in 50% din timp.

Si asa, as putea sa castig 6 ore pe zi, ore pe care acum le smulg din viata mea si le petrec muncind pentru un stat care nu da niciodata nimic inapoi!

Iar 6 ore pe zi timp de 30 ani inseamna 10 ani de viata (luam in calcul numai perioada constienta din zi).

Calculul e simplu si rezultatul este o oroare: cam la fiecare 5-6 cetateni, statul consuma cu totul o viata de om.

Din 22 de milioane de oameni, putem spune ca statul ia echivalentul vietii a aproximativ 3 milioane.

Asta e genocid.

QED

Genocid octombrie 30, 2009

Prin controlul absolut asupra resurselor de apă în teritoriile ocupate, Israelul ar fi obstrucţionat accesul palestinienilor la apă potabilă. Concluzia aparţine unui raport al Amnesty International.

Conform studiului prezentat marţi dimineaţă, Israelul ar fi consumat nu mai puţin de 80% din cantitatea de apă potabilă din Cisiordania, restul de 20% revenind populaţiei palestiniene. Donatella Rovera de la Amnesty International, autoarea studiului, îşi susţine fără rezerve afirmaţiile făcute.

“Palestinienii consumă zilnic 60-70 de litri de apă de persoană pe zi, în timp ce israelienii consumă 3000 de litri. Discrepanţa este foarte mare. Mai mult, în multe regiuni din Cisiordania, la sat, palestinienii consumă doar 15-20 de litri pe zi de persoană. Proporţiile acestor concluzii sunt catastrofale”, afirmă Rovera.

Raportul Amnesty International afirmă de asemenea faptul că circa 200 000 de palestinieni ar locui în sate în care nu au acces la resursele de apă. Armata israeliană, mai spune raportul, nu le-ar permite oamenilor care locuiesc în aceste regiuni nici măcar să colecteze apa de ploaie. Alta ar fi însă situaţia aşezărilor evreieşti din teritoriile ocupate, care nu se confruntă cu lipsa apei potabile, susţine în continuare Donatella Rovera.

“Am sesizat în toate zonele rurale activităţi care nu sunt posibile fără existenţa apei. În toate aşezărire evreieşti, în piscine şi în fântâni arteziene care risipesc apa. Pe de altă parte, vedem sate palestiniene decuplate de la reţeaua de apă, astfel că oamenii sunt dependenţi de cisterne, de fructele de câmp sau folosesc pur şi simplu apa de ploaie”.

Amnesty arată cu degetul inclusiv interdicţia aplicată palestinienilor de către autorităţile israeliene, care împiedică punerea în practică a proiectelor de îmbunătăţire şi dezvoltare a reţelei de apă potabilă în teritoriile ocupate. Sunt aduse şi exemple. În 1997 de pildă, crearea unei staţii de epurare finanţată cu bani din Germania şi destinată palestinienilor care locuiesc în apropierea aşezării evreieşti Ariel din Cisiordania, a fost întârziată de autorităţile israeliene. Motivul? Permanenta contaminare a comunelor palestiniene cu apă reziduală provenită de la aşezarea evreiască Ariel. Amnesty solicită Israelului să nu uite de “reponsabilităţile care îi revin în calitate de ocupant” şi să permită accesul palestinienilor la surse de apă potabilă.

Consiliul European: Utilizatorii de internet care descarcă ilegal fişiere vor fi deconectaţi octombrie 28, 2009

 

Consiliul European a decis să le dea posibilitatea statelor UE de a deconecta de la internet utilizatorii care descarcă ilegal fişiere. Deconectarea se poate realiza acum fără hotărâre judecătorească.

Măsura a fost luată în urma presiunilor exercitate de Franţa, care are o legislaţie foarte dură în ceea ce priveşte protejarea drepturilor de proprietate intelectuală. Autorităţile franceze au introdus deja o serie de reguli potrivit cărora utilizatorii care piratează conţinut pot fi deconectaţi de la internet cel puţin un an.

În Marea Britanie, situaţia este asemănătoare. Utilizatorii care vor descărca în mod repetat fişiere ilegale vor fi deconectaţi fără hotărâre judecătorească. În acest context, premierul Gordon Brown admite că accesul la Internet este la fel de important ca apa, gazul sau electricitatea într-o casă.

Potrivit BBC News, ministrul britanic al Economiei, Peter Mandelson, vrea să ia măsuri şi împotriva celor care pun la dispoziţie fişiere de download.

Peste 14% dintre utilzatorii de internet ar putea fi afectaţi de această lege.

TRAIASCA UNIUNEA SOVIETICA EUROPEANA

Doar asa sa stim cine cu cine….. octombrie 27, 2009

Traian Băsescu, candidatul care vrea să strângă zece ani de stat pe fotoliul de preşedinte cu sprijinul PDL, a fost susţinut frenetic cu un imn electoral de către PRO TV, duminică seară, în cadrul emisiunii „Divertis – Serviciul Român de Comedie“.

PRO TV i-a închinat prezidenţiabilului pedelist, duminică seară, la o oră de maximă audienţă, un imn laudativ, în care îi erau preamărite virtuţile de om, de şef al statului, de politician. Sub aparenţe umoristice şi sub pretexte satirice, preşedintele a fost prezentat în postura despre care a spus, într-o altă emisiune, că-l avantajează cel mai mult: cea a eroului principal din filmul de mare succes „Titanic“. Într-una dintre cele trei emisiuni care i-au fost închinate la PRO TV, şeful statului a explicat că, dacă era el comandantul Titanicului, celebrul vas de croazieră nu s-ar fi scufundat. În ultimele trei luni, Băsescu a fost invitat la „ProMotor“, la „Divertis – Serviciul Român de Comedie“, la o emisiune de dezbateri, iar acum i-a fost dedicată o bucată din programul de divertisment.

În aceeaşi emisiune, adversarii săi au fost persiflaţi până foarte aproape de batjocură.

Imnul intitulat „Clip electoral/ Dubla 1“: „Cine acuma/ Când criza ne sparge/ Cine ne poate salva?/ Când ţara pluteşte-n derivă/ Pe cine putem noi conta/ Vrem pe Băsescu Traian/ Doar pe el îl vrem căpitan/ Rece precum un gheţar/ Toţi corupţii îi pune pe jar.“

Imnul electoral în care personajul Băsescu îşi compune singur, în sceneta Divertişilor: „Marinar la Cotroceni/ Lui puterea îi e dragă/ Hai cu toţii să-l votăm/ Ne certăm – Ne împăcăm/ Hai cu toţii să-l votăm/ Şi-alţi cinci ani o să ne distrăm/ Eu pe Geoană îl zdrobesc/ Asta e firesc/ Pe Oprescu-l fac sardele/ O să-i dau la cap/ Pe Becali-l fac chiftele/ … Lui Puterea îi e dragă“.

Deci Antenele + Realitatea = anti-basescu

TVR + ProTV+B1(fratii Paunescu) = pro-basescu

Patriciu nu intervine deloc.Ziarul Adevarul nu face politica.Cam ciudat …nu?

Lamuriri? octombrie 27, 2009

• De ce Golden Blitz e mai onorabil ca Grivco?
• De ce gramatica Ebei e mai acceptabilă decât gramatica lui Vanghelie?
• De ce Pinalti e un baron mai onorabil decât Mazăre sau Flutur decât Dragnea?
• De ce casele familiei Băsescu sunt mai onorabile decât casele lui Adrian Năstase?
• De ce securiştii PD sunt mai buni decât securişti PSD, PNL?
• De ce Felix e “mogul” rău şi Păunescu “mogul” bun?